Naşă de botez. Fleur an Color on Wednesday

Când am auzit că trebuie să fiu naşa de botez a băiatului prietenei mele am holbat ochii! Ce ştiu eu despre botez, despre biserică? N-am prea fost dusă la biserica - nici la propriu şi nici la figurat - dar nu cred că strămoşul meu e o maimuţă şi am citit prima dată Biblia la vremea când unii dintre amicii mei nu ştiau că există. La fel şi cazul acestei bune prietene. Eram două ameţite şi un prunc. Aş zice că ne-am descurcat onorabil având in vedere că nu prea mulţi s-au oferit să ne ajute.

Mama, care e naşă pentru nu mai ştiu căţi copii, mi-a dat câteva indicaţii dar… socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

La sfârşit de noiembrie in biserica mică era un frig cumplit - ni se înroşiseră nasurile! Mă gândeam, cu groază, la momentul când vor fi micuţii scufundaţi in apă! Până acolo, însă, mai era! Priveam ce fac celelalte naşe şi le imitam ca o maimuţică. Când ne-a aliniat preotul cu faţa spre apus şi a întrebat “Te lepezi de satana?” m-a pufnit râsul - nu mă aşteptam la aşa o întrebare pentru că răspunsul putea fi doar unul: “da”, iar cel care nu voia să răspundă da oricum ar fi râspuns da in astfel de circumstanţe. Celelalte naşe mi-au ţinut isonul. “Mă lepăd de satana” - am răspuns toate, la indicaţia preotului, râzând de se scuturau hainele pe noi. Pentru mine - poate că şi pentru celelalte, care păreau la fel de tinere - hohotele de râs au fost o “descărcare emoţională”.

Mi-a trecut râsul când a trebuit să dezbrac copilul pentru a fi cufundat in apă. Şi micuţul tocmai s-a hotărât să zbiere! Şi avea un ţignal! După el, toţi ceilalţi, rând pe rând, au început să zbiere! Era vacarm! Abia se mai auzea ce zice preotul! Din nou, toate cele cinci naşe am început să râdem in hohote! Ni s-au alăturat şi invitaţii. Ceilalţi copii (toate fetiţe) s-au liniştit când au fost înfăşuraţi in pânza albă, nouă, după ce au fost scufundaţi in apa sfinţită. Micuţul meu… pace bună! Mai avea câte ceva de spus. Preotul s-a apropiat şi mi-a şoptit “Te dau afară”. “După ce-l treceţi prin altar plecăm de bunăvoie!” i-am raspuns cu voce tare, râzând.

Nu l-am respectat pe acel preot din mai multe motive; primul motiv fiind că se încăpăţâna să pocească numele micuţului pe motiv că nu e ortodox - aşa mi-a zis: “nu pot rosti corect un nume care nu e de sfânt ortodox”. Măi, să fie! N-o fi de sfânt ortodox numele dar e simplu de pronunţat! E ca şi cum i-ar fi fost greu să rostească numele “Carol”, de exemplu.

Dincolo de neplăceri, amintirea botezului e motiv de zâmbete; e o amintire duioasă.

<> <> <>

Ella adună in buchet Fleur an Color on Wednesday.