Blog generalist in nota personala. Parerea mea despre una, despre alta.
Pagini
- De la inceput
- Despre blog
- Necuvantatoare (blog)
- Amator creativ (blog)
- Câini și pisici
- Cărți
- Citate. Proverbe
- Filme
- Origine expresii. Minidictionar
- Povești cu morală
- Povești
- Jocuri-povești și alte povestiri
- Legende urbane
- Legendele florilor
- Legende-folclor-mitologie
- Sărbători. Obiceiuri
- Superstiții și credințe
- Ce simbolizează...
- Zile dedicate international si national
- Timp
- Din Brașov
- Lucrate manual
- Confidenţialitate. Condiţii. Contact
- Harta site
2018-06-18
Oameni. Citate favorite.
2018-06-17
O lume plină de magicieni - Nicolas Flamel
Fiecare secol are celebrii lui vrăjitori, magicieni, ocultişti, alchimişti etc. De exemplu, in secolul al XIV-lea făcea furori Nicolas Flamel care transmuta plumbul in aur, in secolul al XVI-lea, un cap detaşat de trup îi prezice Caterinei de Medici viitorul fiilor ei - cu ajutorul lui Cosimo Ruggieri, magicianul preferat al reginei - şi o oglindă din oţel lustruit repeta aidoma prevestirile lui Nostradamus; in secolul al XVIII-lea Casanova culegea bani de aur din părul frumoaselor vremii şi Cagliostro deţinea elixirul de viaţă lungă; in secolul al XIX-lea Victor Hugo conversează prin intermediul meselor rotitoare cu Shakespeare, Mahomed, Moise, Platon, Napoleon şi chiar cu Isus Hristos; in secolul al XX-lea Raspuntin îl însănătoşeşte pe ţareviciul Alexei, bolnav incurabil. In anul 2000, in faţa camerelor TV, Uri Geller deplasează obiecte telepatic şi vracii din Polinezia operează fără sângerare şi fără dureri... Magicieni au fost si vor mai fi. :)
Ocultismul reprezintă ansamblul doctrinelor esoterice şi
al practicilor magice. Prin magie se
înţelege manipularea forţelor supranaturale pentru a produce efectele dorite de
către practicantul magiei (wikipedia).
Alchimia este o formă de cunoaştere sincretica. Alchimia,
o pseudo-ştiinţă, nu se ocupă doar cu transformarea metalelor banale in metale
preţioase, ci este o filozofie, o formă de cunoaştere protoştiintifica, dar şi
o arta ocultă care s-a practicat in Europa, Africa şi Asia, urmărindu-se
descoperirea secretului transformării metalelor banale in metale preţioase (mai
ales in aur), găsirea elixirului vieţii veşnice, a tinereţii fără bătrâneţe, a
elixirului care să vindece toate bolile.
Când metalurgia egipteană a fuzionat
cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu,
în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.
Nicolas Flamel
Nicolas Flamel s-a născut in 1340 (alte surse dau ca dată anul 1330), la Pontoise, aproape de Paris.
Originea sa era modestă, dar avea o bună
educaţie şi cunoştea “puţină
Pe la 1370 (1360 alte surse) se căsătoreşte cu Pernelle (văduvă de două ori), care deţinea o proprietate in
Una
dintre casele in care a locuit Flamel se mai află in
Nicolas Flamel a lăsat o biografie - practic, ceea ce se ştie despre el este ceea ce chiar el a scris. In această autobiografie - Le Livre des figures hieroglyphiques (Cartea figurilor hieroglifice) - aflăm că a dobândit, pentru suma de doi florini, o carte străveche al cărui autor era Abraham Evreul (Flamel avea vreo 35 de ani atunci).
In această carte
descoperă imagini care descriu câteva dintre lucrările Marii Opere. Pentru că nu le poate descifra întreprinde o călătorie
la Saint-Jacques-de-Compostelle, sperând să întâlnească un kabbalist. Are noroc
şi întâlneşte un evreu convertit la catolicism. Acesta îi explică secretele
ilustraţiilor. In 1382, întors la
Împreună, cei doi soţi, deţinători ai unei averi considerabile pentru acele vremuri, întemeiază şi asigură o rentă permanentă pentru patrusprezece spitale din Paris, construiesc trei capele, oferă donaţii şi rente pentru şapte biserici, cărora le repară şi cimitirele, ajută văduvele, orfanii şi oamenii săraci in general. Au continuat această activitate filantropică până la moartea lui Pernelle. Atunci, Nicolas Flamel, rămas singur, se dedică scrisului. Recunoscător pentru cunoaşterea dobândită, nu o păstrează numai pentru sine, ci o pune şi la dispoziţia celor care ar dori să îl urmeze pe calea ilustrată de enigmaticele figuri ale cărţii lui Abraham Evreul.
Aparenta incredibilă bogăţie, şi generozitatea, i-au adus in atenţia lui Charles al VI-lea, care a ordonat o anchetă; nu s-a descoperit nimic interesant.
Culoarea roşie a operei (piatra filozofală) este ca leul, care devora toată natura pură metalică, preschimbând-o in adevărata sa Substanţă, in aur adevărat şi pur, mai fin decât acela din cele mai bune mine.
Înregistrările documentare arată că Flamel a murit in 1418 şi a fost înmormântat la
Faptele
şi legendele se împletesc strâns când e vorba despre Flamel - există oameni
care nu au crezut (unii nu cred nici azi) c[ el şi soţia sa ar fi murit. In
unele cronici apare consemnat că cei doi şi-ar fi înscenat moartea şi au plecat
in
Printre mulţi alţi alchimişti
Thomas Norton (c.1433 - c.1513) a fost poet englez şi alchimist -
un alchimist fără noroc, printre alţi alchimişiti norocoşi sau ba. Biografia
acestuia rămâne obscură. Jonathan Hughes (n-am idee dacă poetul din Wales sau
altul) afirmă că Thomas Norton s-ar fi născut la
Colne, Wiltshire, dar nu s-a descoperit un oraş care să fi avut acest nume şi,
de aceea, alţii spun că ar putea fi Coleme, Wiltshire, mai ales că locul se
potriveşte descrierii pe care o face cel mai tânăr alchimist din cea mai cunoscută
lucrare a lui Norton: Ordinalul Alchimiei (Ordinal of Alchemy, început in anul 1477),
un poem ilustrat, care conţine cel puţin trei mii de versuri. Alchimia, spune
Norton, nu poate fi transmisă decât oral (prin iniţiere), însă el încearcă să o
lase in scris.
Se
spune că… La vârsta de 28 de ani Thomas Norton obţine “marele elixir roşu” (piatra filozofală - in arabă, El Iksir, de unde cuvântul elixir). Un servitor i-o fură. Trecând
peste această întâmplare, Norton îşi continuă lucrul şi fabrică “elixirul vieţii”
care… îi este furat de soţia lui William Canynges (n. la
Samuel Norton (1548 -1621),
gentleman de ţară şi alchimist (şerif in
Elias Ashmole (23.05.1617 - 18.05.1692), anticar între altele, ucenic in ale alchimiei - cel dintâi “mason acceptat” cunoscut (a fost unul dintre primii intelectuali admişi într-o lojă masonică) va publica lucrarea lui Thomas Norton, Ordinal of Alchemy, in 1652, in lucrarea sa Theatrum Chemicum Britannicum - o compilaţie, extinsă şi adnotată, de poeme metafizice (lucrarea, cu unele adnotări, a fost republicată şi in 2011).
Hermes Trismegistul e alchimistul legendar din
Piatra filozofală
Piatra filozofală este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. Era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică.
Jabir ibn Hayyan - Geber, după numele latinizat (c.721 - c.815) - un alchimist arab, considerat părintele chimiei, susţine posibilitatea transmutării plumbului in aur sau argint. Pentru aceasta ar fi fost necesar acel el-iksir, substanţă pe care Geber o imagina ca fiind o pulbere de culoare roşie.
2018-06-16
Un răsărit şi un apus
2018-06-15
Zager and Evans - In The Year 2525. Provocarea muzicală
13-15 iunie 1990 - un preşedinte mulţumeşte pentru violenţe
2018-06-14
Doi dictatori se întâlnesc pentru prima dată in 14 iunie 1934
2018-06-13
Părintele magiei moderne: Jean Eugène Robert-Houdin
Asemănarea de nume Houdin - Houdini nu e întâmplătoare. Houdin a fost magnific la vremea lui şi atunci când tânărul şi talentatul iluzionist american născut in Ungaria, Erik Weisz (1874-1926), a căutat un nume de scenă a ales să-l omagieze pe ilustrul său predecesor şi şi-a spus Harry Houdini - înaintaşul ar fi fost mândru de realizările acestuia.
Jean-Eugène Robert, considerat părintele magiei moderne, s-a născut in 6 decembrie 1805, la Blois, Franţa, in familia unui ceasornicar, Prosper Robert. El a fost primul magician care a performat pe o scenă de teatru îmbrăcat in costum oficial de seară, modă preluată de mulţi dintre succesorii săi.
La iluzionism a ajuns întâmplător, se poate spune. Pe la mijlocul anilor 1820 a făcut economii şi a comandat două volume despre ceasornice, scrise de Ferdinand Berthoud (Traité de l'horlogerie). Când a ajuns acasă cu pachetul sosit a descoperit două volume de magie intitulate Amuzamente ştiinţifice (Scientific Amusements). Curiozitatea a fost mai mare şi in loc să returneze cărtile le-a citit. Din aceste volume a învăţat elemente simple de iluzionism şi le practica la orice oră din zi, devenind repede interesat de această artă.
Ceea ce se ştie despre Robert-Houdin provine in cea mai mare parte din scrierile lui, iar acestea erau menite mai degrabă să amuze decât să ofere o cronică a vieţii autorului - e motivul pentru care cercetătorii nu pot separa, cu certitudine, faptele de ficţiune.
Iluzionistul şi-a lăsat cititorii să înţeleagă că un moment de cotitură in viaţa lui a fost momentul când a devenit ucenic la magul Edmund De Grisi, fiu de conte, cunoscut mai ales sub numele de Torrini. A performat la petreceri private şi cu o trupă de actori amatori.
La
o petrecere, Jean a întalnit-o pe fiica
unui ceasornicar parizian: Jacques François Houdin, originar tot din
La
In 19 octombrie 1843 moare soţia, lăsându-i trei copii in îngrijire. Pentru a se putea descurca s-a recăsătorit aproape imediat - noua soţie fiind cu zece ani mai tânără; aceasta a preluat repede frâiele gospodăriei, iluzionistul având acum timp pentru el. Îi plăcea să privească marile spectacole de magie care veneau la Paris şi visa ca într-o zi să aibă şi el teatrul său.
A început să construiască mecanisme şi echipamente pentru sine pentru că veniturile aduse de magazin şi noile sale invenţii i-au adus suficienţi bani pentru a experimenta noile trucuri inventate. Finanţat de un prieten, contele de l'Escalopier, a reuşit să aibă sala sa, dar la primul spectacol a avut emoţii şi in memoriile sale scrie că a fost un dezastru, deşi criticii nici nu fuseseră prezenţi. Nu renunţă la idee şi in anul următor, cu un nou truc, are succes imens, oamenii venind cu zecile la spectacol şi, fiind acolo, vedeau şi celelalte realizări ale iluzionistului.
Faima
lui a cescut repede, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi iluzionişti.
A călătorit in Statele Unite şi in state europene, unde a întâlnit personalităţi
importante, precum regele Louis Philippe şi
In anul 1856, guvernul francez l-a convins pe Robert-Houdin să mai dea un ultim spectacol, de data aceasta in interesul statului. Louis-Napoleon l-a rugat să încerce pacificarea triburilor din Algeria, împăratul fiind îngrijorat mai ales de tribul Marabouts ai cărui membri erau controlaţi de inşi care pretindeau că au abilităţi magice şi sfătuiau liderii celorlalte triburi să renunţe la orice înţelegeri cu francezii.
Napoleon al III-lea dorea ca Robert-Houdin să dovedească faptul că magia franceză era mai puternică. Sfinţii tribali utilizau trucuri ca mersul pe jar şi şarpele fermecător pentru a-şi demonstra puterea şi pentru a porni o revoluţie împotriva coloniştilor francezi. Iluzionistul a acceptat şi a plecat in Algeria, unde a dat mai multe spectacole apoi, la o întâlnire cu liderii tribali, Robert-Houdin a început cu trucuri simple şi mai apoi a trecut la unele serioase, furând unui om puterea şi făcând un altul să dispară. Oamenii au fost atât de înspăimântaţi de “puterea vrăjii” încât au fugit din cort. Mai apoi, l-au onorat pe Robert-Houdin oferindu-i un manuscris sfânt şi jurând să se supună Franţei.
Reîntors in Franţa şi-a dedicat restul vieţii scriindu-şi memoriile şi cărţi de magie; şi-a continuat şi munca de inventator, dar moartea unuia dintre fiii săi in războiul franco-prusac l-a îmbătrânit brusc.











