2021-03-25

Una caldă, una rece. Natura joi

din 14.03.2021
din 18.03.2021
Fotografii pentru Der Natur Donnerstag (DND), joc găzduit de Jutta
tabelul este deschis de miercuri, ora 18:00, până vineri la ora 23:00.
Pentru o perioadă, Jutta a suspendat jocul DND.
Fotografiile sunt si aici:

Cancelarul mea culpa

Dacă pe germani i-au amețit guvernanții lor pe noi ne-au înnebunit ai noștri cu incoerențele lor, cu bâlbele, cu toate contrazicerile și certurile dintre ei, că habar n-avem ce trebuie să facem! În curând ne vor trimite pe telefoane coordonatele străzilor pe care avem voie să circulăm, și orele între care avem voie să circulăm.
C-a vrut să-și păstreze scaunul, c-a cedat presiunii străzii, c-a simțit sincer că a greșit contează, dar contează mai puțin decât faptul c-a ordonat „la loc comanda”.
Cancelarul german Angela Merkel a hotărât, luni spre marți, că de Paști va fi „pauză totală”, „zile de odihnă” (asta ar fi însemnat între 1 și 5 aprilie): să fie închise absolut toate magazinele, inclusiv cele alimentare. Evident c-au sărit oamenii! Au sărit și opozanții politici, dar și mulți din partidul ei.
Miercuri, într-o conferință de presă, a declarat între altele: În orice caz, a fost o greșeală - am avut motive justificate, dar planul nu a putut fi implementat într-un timp atât de scurt (...) Îmi asum integral greșeala. O greșeală trebuie recunoscută și mai presus de toate, trebuie îndreptată. Îmi dau seama că asta provoacă și mai multă confuzie - regret profund și îmi cer scuze tuturor cetățenilor.
Celelalte măsuri hotărâte au rămas.
Un veteran din partidul cancelarului a declarat pentru Bild că guvernanții privesc oamenii prin geamurile fumurii ale maşinilor de protocol. E timpul să coboare din automobilele de serviciu. Ceea ce se întâmplă nu mai are nicio legătură cu buna guvernare.
Sursa:
https://abcnews.go.com/Health/wireStory/merkel-german-governors-meet-virus-measures-76648899
Image by Oberholster Venita from Pixabay

2021-03-23

Dreptul tău, dreptul meu

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. (John Stuart Mill). Această expresie e parafrazată de o mulțime de cetățeni. Unii îi înțeleg sensul, dar cei mai mulți folosesc expresia pentru că le place cum sună și au sentimentul că ei dețin adevărul absolut doar pentru că părerea lor coincide cu a majorității. Galileo Galilei era singur când afirma că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Mulțimea nu era de acord cu el; nici înțelepții epocii nu erau de acord dar adevărul a fost de partea lui. Faptul că mai mulți oameni susțin o greșeală ca fiind adevărul nu va face greșeala să devină adevăr (parafrazând o altă expresie). Altfel spus: dacă și alții - mulți - fac ceva într-un anume fel nu înseamnă că e și corect, bine, util etc..
Fiind permanent într-o relație cotidiană nu prea avem de ales și lăsăm „societatea” să ne dicteze tipare de comportament ajungând - încet dar sigur - să renunțam la libertatea interioară, să ne lăsăm conduși de ceea ce spun alții că e bine sau e rău. „Convenționalul” îl învățăm din primele zile de viață - luăm de-a gata ceea ce ni se spune că e bine sau rău. Uneori, unii deschid ochii și se întreabă „dar dacă...?” Aceia trebuie să-și asume oprobriul convenționalilor.
Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. În contextul nebuniei pe care o trăim s-a ajuns la înlocuirea termenului „libertate” cu „drept” (din expresia lui Mill): dreptul meu se termină unde începe dreptul tău - nu e greșit, dar nu e tocmai ceea ce-a vrut Mill să se înțeleagă. Libertate și drept sunt noțiuni diferite și nu e indicat să le amestecăm sau - mai rău! - să le confundăm sau să credem că sunt sinonime în toate situațiile. Rămân în sfera „dreptului”. Sunt unii care strigă despre dreptul lor la sănătate! Confuzie! Pentru dreptul la sănătate trebuie discutat cu divinitatea. Oamenii care administrează un stat se pot referi strict la dreptul la ocrotirea sănătății și sunt obligați prin constituții, tratate internaționale la care au aderat, legi etc. să asigure ocrotirea sănătății populației (această obligație nu e valabilă în toate statele). Ocrotirea sănătății trebuie să se refere la toți cetățenii unui stat, nu doar la ocrotirea sănătății unei părți din populație, prin măsurile pe care le adoptă administratorii statului, politicienii în general.
Din partea reprezentanților statului acest drept la ocrotirea sănătății presupune două obligații: 1. obligația negativă - de a nu aduce atingere sănătății persoanei prin recurgerea la acțiuni violente (sau nonviolente); 2. obligația pozitivă - de-a asigura cadrul necesar protejării dreptului.
Dreptul la ocrotirea sănătății se referă la sănătatea fizică dar și la cea psihică
. Statului nu îi este permis, protejând dreptul la ocrotirea sănătății, să încalce dreptul la viața intimă, familială și privată, să limiteze alte drepturi pe termen nelimitat. Obligația la ocrotirea sănătății este una dintre cele mai costisitoare pentru un stat (dar nu și pentru statul român - dovada: condițiile jalnice din spitalele de stat,
inexistența cabinetelor medicale în cele mai multe comune - de sate nu mai zic! - etc.). I se pare cuiva că statul român a depus vreun efort financiar (sau de altă natură) pentru ocrotirea sănătății populației? Obligațiile statului sunt, practic, preluate de cetățenii care sunt constrânși să-și plătească lunar taxele, dar când e la o adică tot ei trebuie să tragă ponoasele și să scoată bani din piatră seacă dacă vor un tratament decent.
Dreptul la ocrotirea sănătății e legat și de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, de măsurile pentru organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate etc. precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și psihice a persoanei: educarea, consultarea și dezvoltarea unui simț responsabil. Când nu faci educație nu cred că ai dreptul să ridici pretenții. Când accepți „încrucișarea” virusurilor în laborator, ca stat, nu mi se pare că vrei să ocrotești sănătatea oamenilor. Până la acest moment nu mi se pare că statul și-a îndeplinit obligațiile, și pretinde tuturor cetățenilor să renunțe la drepturi pentru protecția sănătății publice, inclusiv dreptul la ocrotirea sănătății personale (să zic așa). Majoritatea renunță la dreptul acesta - unii se zbat să n-o facă, alții acceptă senini.
Pentru a le fi ocrotită sănătatea unii n-au nicio greață să ridice din umeri când li se spune că sunt oameni care nu mai au acces la medic și li se agravează boala sau mor. Nu le pasă, cât timp nu sunt ei în situație. Unii susțin că e perfect să umble 8-16 ore pe zi cu nasul și gura acoperite. Cei care susțin așa ceva sunt (cei mai mulți) între cei care lucrează de acasă sau sunt pensionari și țin masca pe figură câteva ore pe săptămână. Nu le pasă că unii ies din casă cu masca, stau la muncă 8-10 ore cu masca, umblă cu autobuzul, în magazine și peste tot cu masca. Între cei care lucrează 8-10 ore și poartă masca au cele mai mari șanse să-și distrugă sănătatea rapid cei care lucrează cu publicul și trebuie să vorbească mult: li se usucă nasul și gâtul (și se irită), unii au crize de tuse, în timp li se modifică vocea (coardele vocale depun un efort mai mare pentru că omul trebuie să se facă înțeles prin mască; respirația devine sacadată la un moment dat pentru că oxigenul nu ajunge unde trebuie așa cum trebuie).
Pentru a-și ocroti sănătatea unii vor să poarte masca. Pentru a-și ocroti sănătatea alții (net mai puțini) nu vor să poarte masca în aer liber. Au recunoscut și „autoritățile”: când doar treci - în câteva secunde - pe lângă cineva pe stradă nu ai probleme. Nimeni nu cere pentru alții nepurtarea măștii, cum dau de înțeles unii cititori de prompter și invitații lor, loiali propagandei. Unii rezistă cu masca pe figură mai mult timp, alții mai puțin sau deloc (în funcție de unele afecțiuni). Unii vor să-și ocrotească sănătatea împotriva unui virus gripal X, pe moment altfel spus, alții vor să-și ocrotească sănătatea pe termen cât mai lung.
Un fel de concluzie: de ce unii sunt mai îndreptățiți să le fie apărat dreptul la ocrotirea sănătății și alții nu? De ce acela care nu are nevoie să meargă la medic în mod regulat ridică din umeri când altul îi spune că el are nevoie, dar accesul îi este restrâns? Sănătatea unora e mai șubredă ca a altora și vor s-o păstreze atâta câtă e (și nu vor reuși cu masca sau renunțând la controalele periodice obligatorii recomandate de medic pentru a-și menține bolile sub control). Alții au sistem imunitar sănătos și vor să-l păstreze astfel - nu vor reuși cu masca pe figura. De ce aceluia care vrea să poarte mască îi place să creadă că cel care nu vrea să poarte mască îi încălcă dreptul la ocrotirea sănătății? Nu e valabil și invers?

(foto de pe e-mail; nu cunosc autorul)

2021-03-15

Oamenii seamănă cu furnicile

Se spune uneori că oamenii sunt ca niște furnici în Univers - cu sensul că oamenii sunt niște mărunței pe care o furtună cosmică îi poate zbura de nu se văd. Până la furtuna cosmică, însă, se zboară singuri - dar aceasta e altă poveste.
Ceea ce mi se pare interesant este că oamenii sunt furnici și în comparație cu furnicile, dar furnica nu este considerată „strămoșul omului”, ci - pe o cale anume - strămoșul omului ar fi cimpanzeul. Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Leipzig, Germania au făcut un studiu care arată că nu doar cimpanzeii, ci și maimuțele bonobo, împart cu noi 98 și un pic la sută dintre gene. De ce nu-i credem? Îi credem pe oamenii de știință când ne vorbesc despre boli, tratamente și alte cele, dar nu-i credem și atunci când afirmă că cimpanzeul e strămoșul omului? Nu-i un fel de... fractură logică? Fiecare crede ceea ce vrea să audă, se pare. Cum zicea Richard Feynman, fizician: Știința e credința în ignoranța experților.
Revin la furnici. Afirmațiile despre furnici sunt făcute tot de niște cercetători = oameni de știință.
În lume sunt vreo zece mii de specii de furnici, de culori și dimensiuni variate - oamenii nu sunt chiar atât de variați și sunt împărțiți în rase, nu în specii. Ce făceau furnicile cu 40 de milioane de ani în urmă? (cum de-au stabilit cifra trebuie întrebați oamenii de știință) Agricultură! Asta făceau. Unele specii de furnici macină cu fălcile frunze și le transformă într-o pastă care e depozitată într-un loc anume și acolo vor crește ciuperci din care se vor hrăni, pentru că le pot digera bine (celuloza din frunze nu poate fi digerată de furnici). Cercetătorii au observat că furnicile cunosc și cum să fertilizeze solul folosind îngrășământul natural extras din fecale. Normal că le duce mintea! Creierul lor conține 250 de mii de celule nervoase, fiind cel mai bine dezvoltat în lumea insectelor. Peste ani, a învățat și omul cum e cu agricultura.
Furnicile sunt astfel făcute încât să fie rezistente și eficiente în munca pe care o depun (o furnică poate ridica de 20 de ori greutatea ei). Atribuțiile furnicilor într-o colonie (ca și a oamenilor, în lume) sunt diferite și sunt construite „specific”. Furnicile-soldat, care trebuie să apere mușuroiul, au capul mai mare decât cele lucrătoare. La oameni, soldații au, de regulă, mușchii mai mari, dar nu neapărat, pentru că au arme sofisticate, nu un ac în dos, cum au unele specii de furnici - cu veninul lor ar putea ucide un om înțepându-l numai dacă se adună mai multe, dar c-o alergie, ceva, îi pot procopsi pe unii. Lucrătoarele au și alte roluri, bine determinate: dădace, paznici, vânători, culegători, gunoieri (strâng materiile fecale și resturile nedorite din mușuroi și le depozitează la „groapa de gunoi” aflată în afara coloniei) etc.. Oamenii tind și ei spre „specificități”: fiecare să urmeze atâta școală cât dovedește (prin diferite teste la care e supus) că-l ajută mintea, „îndrumătorii școlari” fiind cei care le trasează viitorul (încă nu e prea pregnantă ideea, dar va fi): fiecare la locul lui, după capacități / posibilități.
Furnicile muncitoare trăiesc între 45-60 de zile. Media de viață la „lucrătoarele” umane e net mai mare și se pot pensiona la 45 de ani, la 65 de ani - furnicile muncesc până mor. Tendința de a mari vârsta de pensionare îi apropie pe (unii) oameni de furnici și sub acest aspect.
La furnici, numai regina, care conduce colonia, poate să procreeze și întregul mușuroi are mare grijă de ouă. Furnicile lucrătoare nu au „voie” să se reproducă (sunt sterile, în general). Dacă depun, totuși, ouă, acestea nu vor fi fertilizate și vor ajunge sursă de hrană. La oameni, multe dintre „furnicile lucrătoare” nu vor să procreeze; în unele cazuri, când se întâmplă fără voie, acestea își abandonează copiii care, unii, vor ajunge sursă de plăcere / venit pentru anumite „furnici” din „mușuroi”.
Ca și oamenii, furnicile se luptă între ele, dar foarte rar. Armatele a două colonii se pot război zile întregi și, la final, pe „câmpul de bătălie” vor zăcea mii sau milioane de cadavre.
Furnicile se ocupă, de milioane de ani și cu creșterea „animalelor”, nu doar cu agricultura. Unele specii de furnici se hrănesc cu secreția dulce a afidelor care se hrănesc cu seva plantelor. Aceste afide sunt ținute în turme și sunt duse la „păscut” pe anumite plante - când planta a fost epuizată turmele sunt duse spre o altă sursă de hrană. Furnicile păzesc aceste turme și se luptă pentru ele cu alte insecte prădătoare. Oamenii nu se mai luptă chiar până la moarte pentru turme pentru că... nu prea mai au mulți turme care să pască liber. Se luptă, în schimb, pentru bogățiile solului și subsolului, „mușuroi” contra „mușuroi”.
Și unele specii de furnici sunt nomade, coloniile lor fiind într-o perpetuă călătorie, distrugând totul în cale - furnicile legionar din America de Sud, de exemplu, care sunt foarte agresive. În cazul lor, ouăle și larvele sunt purtate în călătorie, dezvoltându-se în mers.
Din nou, ca și oamenii - dar cu mult înaintea lor - furnicile au „inventat” sclavia. O specie de furnici întâlnită în Europa și în unele părți din Asia, Polyergus rufescens (furnica amazoană din Europa) are obiceiul să ia în sclavie alte furnici. Atacă mușuroaiele altor specii de furnici (și chiar din specia lor) și fură ouăle - când vor ecloza, furnicile vor munci pentru noul mușuroi. Mai mult, unele furnici din acest gen atacă mușuroiul furnicilor din specia Formica - regina atacatoare va ucide regina Formica și îi va lua locul, iar întreaga colonie va munci apoi pentru furnicile Polyergus. Cam la fel cum făceau oamenii în urmă cu câteva sute de ani (și mai fac și azi, în unele zone ale lumii).
Oamenii seamănă destul de bine cu furnicile, în comportament; nu?! Și nu doar cu furnicile.
Parafrazându-l pe Nietzsche: lumea e formată din stăpâni și sclavi.

(foto de pe pixabay)