Ingeras nedefinit. Advent fotografic

Prin pădure tot umblând, una-alta cercetând, șoricelul Bo zărește ceva alb lucind în brad, reflectând raze de soare. Fulg de nea cu aripioare, pic de aur și perluțe? Să fie o floare, oare? Chiar așa de sclipitoare? Poate-o zână, un spiriduș?

O voce i-a șoptit că privește-un îngeraș, îngerașul ce-l ajută pe Moș Nicolae în misiunea lui.

Vocea îi spunea povestea întreagă despre cine a fost Nicolae. Pe măsură ce-asculta șoricelul tot mai larg zâmbea, bucuros să afle că și Moș Nicolae – ca și Moș Crăciun – se gândește la toate vietățile de pe Pământ.

Cu urări de bine pentru mic și mare vocea a-ncheiat acea cuvântare.

La mulți ani, de Nicolae! Sănătate, bucurii și dorințe împlinite!

Fila șase din Adventul fotografic – cu tema „Îngeraș” - are o urmare (sau continuare) jocul-concurs: Ornamente de brad. S-ar putea numi... „intermezzo creativ-recapitulativ” între primele șase zile de Advent și următoarele șase.

Cizmulita rosie. Adventul fotografic

În Ajun de Moș Nicolae șoricelul Bo a ieșit la plimbare, să se obișnuiască un pic cu zăpada rece. Cum mergea el repejor pe zăpada înghețată numa ce vede lângă brad ceva roșu ca un foc. De foc sigur i-ar fi frică, și-ar fugi mâncând pământul (zăpada în cazul ăsta), dar știa că foc nu e aici.

S-a apropiat, cu toate simțurile în alertă, și-a adulmecat în voie ce părea a fi o vizuină. Dar vizuină nu era deci, sigur, în ea n-avea ce căuta.

N-avea el habar că-n lume este și-un Moș Nicolae anume, prin urmare n-a ghicit că-n zăpadă a găsit cizmulița-n care Moșu’ lasă dulciuri pentru copii.

Fila cinci din Adventul fotografic are tema „Cizmuliță”. Azi e șase, știu prea bine, da-s în urmă cu o zi.

Spiridusul suparat. Impodobim bradul

La rădăcina unui brad ședea, pe un covor de mușchi, un gnom cam supărat. Avusese stabilită o întâlnire cu un om – o fată foarte frumoasă.

Auzise el o vorbă: „îți ofer inima-n dar” și-a venit cu ea în mâini, s-o ofere tinerei. Și-a tot așteptat drăguțul, dar fata n-a venit. I-a înșelat încrederea și pentru veșnicie pierdută va rămâne. Firea lui de gnom îl îndemna să caute pedeapsa cea mai potrivită – dar inima nu-l lăsa!

Ca spirit al pământului – posesor al înțelepciunii pământului – ajutase mulți oameni care doreau să salveze Natura – inclusiv pe draga inimii lui: așa se cunoscuseră. De la toți ceruse în schimb ceva, mai puțin de la Ea, căreia i-a permis chiar să-l vadă. Au cutreierat împreună prin păduri, grote, peșteri și i-a dezvăluit omului o mulțime despre natură. S-a îndrăgostit de fată pentru că e veselă ca el, pusă pe șotii și iubește natura cu tot ceea ce aceasta cuprinde.

O fi el deținătorul înțelepciunii pământului, dar dragostea nu ține seama de așa ceva... înțelegea acum.

Poate că nu s-ar fi arătat dacă n-ar fi fost un gnom cu picioare prea lungi pentru un gnom – își căuta scuze pentru greșeala făcută... Ai lui îl cam luau peste picior pentru că era înalt, pentru un gnom. Fata, în schimb, îl îndrăgise.

Cum stătea el supărat și cocea o răutate s-a simțit mângâiat ușor. A privit în sus și-a văzut o crenguță de brad care se aplecase spre el, șoptindu-i că a înțeles greșit: fata îl iubește, e drept, dar numai ca pe un prieten foarte bun care o ajută să protejeze natura. Să-i ofere inima și toată încrederea, pentru că ea le merită, dar să nu-i ceară nimic în schimb.

Gnomul s-a înveselit. Voia să creadă ce-i șoptea ramura. Poate chiar așa era! Acum aflase gnomul că veșnicia poate dura și doar o clipă! Era plin de bucurie, încrezător în draga lui și chicotea încetișor - oarecum uimit - în timp ce crenguța îl ridica pentru a face poză cu el.

În final a ieșit ceva bun din întâlnirea ratată.

Rux a avut inițiativa Împodobim bradul 2022 și m-am alăturat jocului confecționând un gnom – dorința de-a avea un gnom făcut de mine „datează” de câțiva ani (ca multe alte dorințe) dar abia acum m-am încumetat. Căciulița e un pătrat tricotat pe care l-am găsit într-o cutie; mâinile și picioarele sunt din ață răsucită ca pentru șnur, capul este pom-pon făcut din bumbac, barba din ață de mătase și inima decupată într-un pom-pon roșu.

Tema este "ornament drăgălaș". Mie-mi pare drăgălaș; dacă e așa sau ba... 😊

Clopoței pentru brad. Advent fotografic

Pentru șoricelul Bo minunile continuau. După ce a fost uimit de stratul de zăpadă – conuri de brad mai văzuse – acum era mirat văzând atâția clopoței!

Chiar și cu mintea lui de șoricel își dădea seama că nu cresc în pom clopoțeii. Singura explicație la care se gândea era aceea că au căzut de la renii și sania lui Moș Crăciun. Nu prea știa cum ar putea rezolva el problema așa că alungă gândul. Era sigur că Moș Crăciun se va descurca – o avea, el, clopoței de rezervă. S-a hotărât, totuși, să aibă grijă de clopoței, în caz că Moș Crăciun va veni după ei.

Postare pentru tema patru – clopoței - din calendarul Advent fotografic.

Conuri de brad. Adventul fotografic 3

Într-o dimineață pe la prânz, șoricelul Bo și-a scos boticul din vizuină și s-a cam mirat un pic de covorul alb, lucios, care acoperea pământul.

A pășit încetișor și-a simțit răcoare la lăbuțe; abia atunci a înțeles: era zăpada despre care ai lui i-au povestit. Era prima lui iarnă și încerca să se bucure de ea – dar parcă prea frig era și mâncare ușor nu găsea.

Privea încântat la cele câteva conuri de brad împrăștiate pe acolo. Zări un con mititel numai bun de agățat în brăduțul lui. Cum, nu știați? Moș Crăciun se gândește și la șoricei. Condiția pentru a primi daruri e aceeași: să fie cuminți. Bo e un șoricel cuminte, chiar dacă numai aventuri are în minte.

Am apelat la un artificiu (să nu spun că am cam trișat) și am pulbicat această postare cu data de ieri, să pară că sunt „la zi” cu paginile calendarului Adventul fotografic inițiat de Niko.

Textul și imaginea sunt pentru a treia zi de Advent, cu tema: conuri de brad.

Adventul fotografic. Ziua a doua: Cadou

Ascuns după perdea, șoricelul Bo privea cum Moș Crăciun scotea daruri din sacul lui de catifea.

Nu-și imaginase că Moș Crăciun e așa de mic dar a stat și s-a gândit un pic: cum, altfel, să intre-n case nevăzut de cei mai mulți? Și sacul prea mic părea pentru câte-n el avea, apoi și-a amintit o poveste – auzită de la mama lui – cum că Moș Crăciun avea un sac magic, fără fund, pentru că mulți copii sunt pe Pământ și nu putea Moșul, drăguțul, să tot meargă du-te – vino până-n țara lui de basm și să-mpartă într-o noapte darurile pentru toți.

Moș Crăciun le știe pe toate și vede în orice loc dar Bo, micuțul, era sigur că se pitise foarte bine. Aștepta să plece Moșul, să-și bage boticul în cutii. Mare-i era curiozitatea și-o să roadă un colțișor doar cât să arunce o privire în cutie. 

Dar s-a mai gândit o dată și și-a zis că nu-i frumos ca un copil cuminte să primească de la Moș un cadou cu colțul ros.

Mulțumit de gândul bun o fi chițăit pesemne și Moș Crăciun l-a auzit, căci în direcția lui privea, așa că șoricelul s-a ascuns mai bine și-apoi a fugit. N-a văzut micuțul Bo zâmbetul ștrengăresc al lui Moș Crăciun care sigur știa că șoricelul era ascuns după perdea.

Și uite-așa s-a încheiat ziua a doua de Advent; din calendarul Adventul fotografic s-a mai dus o pagină.

Da, azi ar fi ziua 3, dar tema „Cadou” este pentru ziua a doua de Advent doar că am rămas în urmă.

Soricelul Bo la 1 Decembrie. Tricolorul. Advent fotografic

Mare agitație, mare! Oamenii doar că nu se calcă în picioare – se înghesuie pe-o margine de drum să vadă soldații trecând. Șoricelul Bo, cu pași mărunței se strecura printre ei - a pornit voios pe vreme ploioasă să-și ia ceva pentru acasă. Abia aștepta fistic să găsească. Știa foarte bine că în țara lui nu crește Pistacia vera și mai știa că arbustul de fistic e o specie aproape amenințată, fiind în descreștere, dar era adus de mult, pentru consum.

El, micuț și negru, se ascundea ușor în cam orice peisaj iar acuma, că ploua, oamenii n-aveau ochi pentru el și pisicilor nu le prea place să vâneze-n ploaie.

Curios din fire, ce și-a zis micuțul?! Ia să mai întârzie, trăgând cu urechea. Asculta atent ce oamenii vorbeau, preocupați, desigur, de Ziua României.

Unul către altul:

- Vrem o țară ca afară sau o țară ca la țară?

- Nu vorbi prostii! spune celălalt. Când zici „ca afară” la ce te gândești?

- La Canada sau la SUA, chiar la Franța sau Suedia.

- Oh, nătăfleț ce ești! Nu doar țările acestea intră la „ca afară”. Mai sunt Siria, Iran, ba chiar și Afganistan...

- Nu așa gândesc! se revoltă primul.

- Dar și așa se poate înțelege când rostești! Ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să primești.

- Și-atunci, ce să-mi doresc de Ziua României?!

- O țară mai mult a noastră?! zâmbește mânzește celălalt.

Cei doi s-au îndepărtat și șoricelul Bo s-a retras sub o bancă dintr-un foișor unde doi bătrânei s-au așezat să-și odihnească picioarele obosite.

- Să trăiești, române!

- Să trăim cu toții, în pace, armonie, bunăstare!

- Mai puțin politrucii care administrează azi țara! se încruntă primul. Să aibă ani de viață câți or vrea, dar să plece-acasă, că nu dau randament!

- Prea frumos ar fi! Dar... cu cine îi înlocuim?

Total neinteresat, șoricelul a plecat. Se amuza, în sinea lui, ascultând oamenii vorbind. Dădeau din gură toată ziua, visau cu ochii deschiși, își doreau fel de fel dar – concluzionase șoricelul – numai gura era de ei; altfel, ca și tagma lui de șoricel, oamenii doar la papa bun se gândeau și la adăpost.

Și-a văzut de ale lui, căutând fistic. Știa el un loc, unde unii spărgeau fistic în loc de semințe. Pășea mărunțel, pe un fel de covor colorat în roșu, galben și albastru. Măi, dar ce vedetă e! De n-o fi vreo capcană! S-a cam speriat un pic, s-a oprit și-a cercetat: nicio mișcare suspectă, așa că a înaintat.

A văzut fisticul, agățat într-un copac! Asta mai lipsea: să se cațăre în pom! Ce să facă? Îl voia! Ups! Stop! Efortul n-are rost ‘că fisticu-i colorat în roșu, galben și albastru!

Șoricelul Bo și-a adus contribuția la prima pagină din calendarul Adventul fotografic. Acum se poate retrage în adăpostul lui, departe de ploaie, de oameni și pisici, consumând și azi din proviziile pentru iarnă. Înainte de-a intra, a strigat pe limba sa: 

                         La mulți ani, România!