2024-10-20

La mulți ani, Carmen!

De ziua ta, Carmen, o felicitare online de la noi. 💗  🌹 Și gânduri bune! 💐


Felicitările, gândurile bune, acasă la Carmen: Între vis și realitate. 🍰 

🌹La mulți ani, Carmen! 🌹
🌹
Reproduc mai jos dialogul celor doi micuți pentru că nu m-am descurcat să fac mai mari bulele.

Zice micul cu urechi aurii și trup argintiu:
- Hei, Bulgăraș! Azi, Carmen mai prinde un trandafir in buchetul vieții!
- Știu, Urechiușe de aur! Caut trandafiri cu petale de aur ca părul ei! 
Să culegem inimioare!

Sursa foto cu cei doi mici blanosi: 

Scrisul și bulinele le-am adăugat în programul online gratis: 

Carmen dragă, am scris pe blogul tău ceea ce îți transmit, ceea ce îți doresc! 💞

2024-10-17

Castelul liliecilor. RiO

Alungați de oameni, liliecii s-au hotărât să stea cât mai departe de aceștia, lăsându-i pradă diferitelor insecte ale nopții pe care oamenii - isteți precum se cred - le combat cu chimicale. 

Un liliac in zbor langa un castel înconjurat de munți și ape

Liliecii, care mai de care, au ajuns - cu mic, cu mare - la castelul ascuns între munți, pe un mal de apă. Se vor lupta pentru adaptare, dar măcar știu că mai apoi le va fi bine. Se vor înmulți prea mult și vor da iama prin sate și orașe? Posibil, dar ei sunt mult mai rapizi decât ursul brun și vor dispărea-ntr-o clipă după ce s-au hrănit. În plus, e cam greu, spre imposibil, omului, să-i vâneze cu pușca. Oh! Ce nu pare că știu liliecii e faptul că omul e foarte inventiv și când e vorba despre a face rău - afirmând că el doar se protejează. Se apără așa de bine oamenii încât vor fi vinovați de propria extincție.

N-ar fi prima dată când celelalte viețuitoare resping liliecii, neînțelegându-i sau temându-se de ei. De la începutul Lumii au făcut unele greșeli - cine nu face?! - dar au făcut și lucruri bune. 
Liliacul din poveste își amintește cum, la începutul Lumii, Creatorul le-a spus păsărilor și mamiferelor să-și aleagă fiecare unde să trăiască. Păsările au ales un loc, mamiferele alt loc - lumea era mare și multe locuri minunate avea. 
La un moment dat animalele au hotărât o mare petrecere pentru a-și aniversa existența și a se cunoaște mai bine. Voios, Liliacul s-a pregătit de petrecere netezindu-și părul, lustruindu-și aripile și gheruțele. Și-a zburat spre locul petrecerii. În drum, a văzut-o pe Zebră și a salutat-o cu bucurie, strigându-i: Frumoasă noapte pentru petrecere!
- Hei, Liliac! Oprește-te imediat! îl somează Zebra. Unde zbori așa grăbit?
- La petrecerea animalelor! răspunde vesel, Liliacul.
- O, nu! Nu ai ce caută la petrecerea animalelor! E numai pentru animale și tu nu ești animal!
- Ba sunt! insistă Liliacul! Am blană și am colți! Toate animalele au!
- Dar ai aripi! Numai păsările au aripi! Pleacă de aici până nu te zdrobesc! Și Zebra a ridicat o copita.
Liliacul a zburat în primul pom. Trist și singur ședea acolo privind cum animalele cântă, dansează, mănâncă... Lacrimile au început să curgă șiroaie pe blană, pe picioare, picurând pe pământ. Și a plâns Liliacul până când a adormit și a ajuns agățat cu capul in jos - era prea trist ca să-i mai pese. Stătea agățat cu capul in jos și lacrimile picurau pe pământ.

Auzind păsările că animalele au dat o petrecere au organizat și ele una, numai pentru păsări. Și-au dat de veste. A aflat și Liliacul și a fost foarte bucuros, gândind că va avea și el parte de distracție. Și-a spălat și netezit părul, și-a lustruit aripile și-a zburat bucuros spre locul petrecerii. În drum, s-a întâlnit cu Vulturul și l-a salutat cu veselie, spunându-i: Frumoasă noapte pentru petrecere!
- Da, frumoasă - zice Vulturul. Dar tu unde zbori așa grăbit?
- La petrecere, desigur! 
- Nu! Nu ai ce caută acolo!
- De ce nu?! Sunt pasăre! Vezi? își desface aripile. Am două aripi, câte una de fiecare parte a corpului.
- Dar și păr închis la culoare și colți mici, ascuțiți. Pleacă de aici până nu te înhaț - și-a clămpănit Vulturul ciocul, și Liliacul a fost la un pas să fie înhățat. 
A zburat Liliacul în primul pom și de acolo privea, trist, încă tremurând de frică, păsările cântând și dansând. Lacrimile îi curgeau pe blăniță până pe picioare și picurau pe pământ. Se legăna Liliacul înainte și înapoi, înclinându-se tot mai mult până a ajuns cu capul in jos; era prea trist ca să-i mai pese și a rămas așa, lacrimile picurând direct pe pământ.

Din acea zi liliecii trăiesc mereu numai ei cu ei, și ies numai târziu în noapte, când majoritatea celorlalte creaturi dorm. Și azi atârnă cu capul in jos și lacrimile lor picură pe pământ.

Notă. Pentru că octombrie e luna dedicată - internațional - liliecilor, pentru Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, am repovestit - cum mi-am amintit - o legendă: De ce stă liliacul cu capul in jos?

2024-10-10

Boboc mac-mac pe oglinda apei. RiO

La Miercurea fără cuvinte nu am fost prezentă ieri pentru că în mintea mea a fost marți! La câteva minte după miezul nopții am pregătit postarea pentru MFC și am aflat că deja e joi! A fost ciudat! Știam că e miercuri (sunt unele care pot fi făcute doar miercuri!) dar am tot uitat! Neuronul meu se încăpățâna să rămână în ziua de marți. 

Azi a ajuns la zi și neuronul și public la timp o imagine pentru Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN 
și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Boboc de rață pe oglinda apei

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/dustinthewind-5746451/


2024-10-03

Toboșar la oglindă. RiO

Elefantul bleu avea atașat un tub cu bomboanele - l-am cumpărat pentru jucărie, dar am mâncat și bomboanele (cred că gustul acestor mici bomboane l-ar putea avea niste biluțe din ghips amestecat cu zahăr).

Elefant bleu de jucărie care bate toba când e răsucită o cheie

La spate are o cheiță pe care o răsucesc de câte ori vreau ca elefantul bleu să bată toba. 

Poza e dedicată jocului Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. În fapt, era pentru jocul de săptămâna trecută, dar din diverse motive nu am reușit să fiu prezentă.