Mos Nicolae

In traditiile românesti Mos Nicolae apare pe un cal alb, culoarea calului simbolizand prima zapada care cade la inceputul iernii.

Mos Nicolae este cel care pazeste Soarele care vrea sa se retraga pe langa el spre taramurile de miazanoapte si astfel sa lase lumea fara lumina si caldura; tot el este cel despre care se spune ca ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat. Este stapanul apelor si protectorul marinarilor, pentru ca ii salveaza de la inec; este invocat Sfantul Nicolae in timpul luptelor pentru ca apara soldatii in timp de razboi.

Mai este cunoscut si ca ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor dar mai ales este ocrotitorul copiilor mici.

Se spune ca in timpul sarbatorilor sfinte cerurile se deschid pentru o clipita si muritorii cu suflet curat il pot zari pe Mos Nicolae stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

La sate, in special, in ziua Sfantului Nicolae, feciorii au obiceiul sa se organizeze in cete si aleg gazda la care vor merge pentru repetitiile colindelor de Craciun si de Anul Nou.

Ziua de 6 decembrie a fost aleasa ca zi a Sfantului deoarece, se zice, la acea data a aparut in vis imparatului Constantin cel Mare, cerandu-i sa ierte trei tineri care urmau sa fie omorati a doua zi si care erau nevinovati.

In ziua Sfantului Nicolae incepe ziua sa se mareasca. La Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la zi cu cat se intoarce puiul in gaoace – spune o vorba din popor.

De ziua lui se fac si pronosticuri meteorologice, asezandu-se in apa crengute de pomi fructiferi pentru a ghici rodul livezilor pentru anul care vine.

Reflexii in oglinda

Sursa foto: https://www.facebook.com/APAMSanctuary?fref=photo

Fotografii pentru Reflexii in oglinda, la SoriN

Facerea de bine...

Intr-o toamna, cu ani in urma, langa o trecere de pietoni dintr-o zona aglomerata, unde era si o piata agroalimentara, am gasit un pumn de chei agatate pe cateva inele - erau cel putin 20 de chei, intre care una de masina - Dacia, dupa simbol. Mi-am intrerupt drumul si m-am uitat in jur dupa o Dacie parcata; era una, mai veche, care parea ca are portbagajul incarcat. Mi-am zis ca proprietarul ar putea fi pagubasul care s-o fi dusa la piata cu ceva produse si, incarcat fiind, i-au cazut cheile si n-a observat. Pentru ca nu aveam nimic de scris la mine m-am dus acasa si am scris cateva biletele despre faptul ca am gasit un manunchi de chei si am scris adresa la care le-ar putea gasi. Cand am revenit in zona era un barbat inalt, solid, nebarbierit, care se vedea clar ca e in cautarea a ceva. M-am apropiat, fericita ca ar putea fi proprietarul, si l-am intrebat daca a pierdut ceva.

- Ce-ti pasa tie?! Am pierdut niste chei! si si-a vazut de ale lui, nervos.

I-am zis ca am gasit niste chei si tocmai am scris biletele, sa le las prin parcare...

- Da-le-ncoa! se rasteste, spre mirarea mea.

- Daca-mi explicati despre ce chei e vorba – am indraznit, cu juma de voce, pentru ca tipul parea gata sa-mi dea un dos de palma. Dar mi-a zis. I le-am dat, si i-am zis ca le-am gasit in mijlocul drumului, pe unde treceau masinile.

- Mama dracului! striga. Trebuia sa le lasi acolo!! Cand ma intorceam le gaseam si nu mai pierdeam atata timp!

Isi ia cheile si pleaca. Da, nene, le-ai fi putut gasi sau poate nu - vorbesc cu mine. Sa fii sanatos! ii urez in gand si plec, bucuroasa ca am scapat nepocnita.

Cu alta ocazie, tot demult, am gasit un buletin de identitate. Pentru ca adresa era din cartier m-am gandit sa ii duc omului actul acasa. Zis si facut. Am sunat la usa si mi-a deschis un barbat - dupa poza era pagubitul. I-am spus ce si cum si lui ii piere zambetul. Isi ia actul pe care i-l intindeam si-mi striga:

- Nu-ti dau nicio recompensa! Cara-te dracu' d-aici! Si-mi tranteste usa in nas.

Nedumerita, plec de acolo oarecum trista. Voisem sa fac o fapta buna, sa-l scutesc pe om de stat la cozi, de o eventuala amenda pentru ca si-a pierdut actul... Nu-mi trebuia recompensa!

Mai tarziu am avut ocazia si am povestit unui militian (le zicea militieni pe atunci) ce-am patit cu asta. Mi-a zis ca data viitoare sa duc actul la militie sau sa il pun intr-o cutie postala si postasii ori il duc la om acasa ori il duc la militie... pentru ca e posibil sa fie vorba si despre vreun furt: hotii care nu canta la loc curat (fura acte de identitate) obisnuiesc (obisnuiau) sa arunce actele de identitate pe care le gasesc in gentile sau bagajele furate. Asa am facut cand am mai gasit acte: le-am pus in intr-o cutie postala - ca au ajuns sau nu n-am idee, dar decat sa mai fiu certata de unul si altul mai bine asa... Din cauza unor neamuri proaste poate au avut de suferit si oameni cu bun simt care si-au pierdut actele...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Fara legatura cu faptele de mai sus...

Mi-a povestit cineva ca, in gara din Bucuresti, a fost jefuit de geanta in care avea mai multe obiecte de valoare (nu foarte mare) si mai multi bani (pentru ca era in vacanta acolo) si buletinul de identitate. A reclamat furtul la militie si a primit un act provizoriu, pana una-alta, din orasul de resedinta. In timpul termenului de provizorat a primit acasa un plic, cu stampila de Satu Mare, in care era buletinul lui si cateva randuri scrise de mana pe o pagina rupta dintr-un caiet de matematica: Multumesc pentru bani dar de buletin nu am nevoie. S-a dus cu plicul la militie, militenii l-au luat, urmand sa faca cercetari. Omul nu stie ce-au cercetat militienii dar el nu si-a recuperat obiectele. Intamplarea, insa, l-a amuzat.

Azi e probabil ca hotii sa nu mai renunte la actele de identitate furate din greseala ci sa le vanda celor care se ocupa cu falsificarea acestor documente.

Nu astept recunostinta de la oameni dar ma astept sa nu ma injure daca tot le-am fost de folos mai mult sau mai putin.

Urmarit general. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte (49), la Carmen.

Sursa foto: https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

actualizare 2021: adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai sunt in albumele actuale

1 Decembrie – evenimente din trecut

1918: Transilvania se uneşte cu Regatul României, format din principatele unite ale Moldovei și Țării Românești

1990: La Alba Iulia a avut loc şedința solemnă a Parlamentului României consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie. Aceasta devine pentru prima dată Ziua Națională a României.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

1864: Decret privind înființarea Casei de Depuneri și Consemnațiuni – prima instituţie publică de credit din România, instituţie apărută în urma eforturilor elitelor politice şi economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune ordine în finanţele publice ale statului român rezultat în urma Unirii din 1859. În decembrie 2005, CEC a intrat pe piaţa cardurilor, lansând primele carduri de debit. În 6 mai 2008 banca și-a lansat noua identitate și denumire, CEC Bank.

1916: La București s-a instalat administrația militară germană. Valoarea totală a pagubelor provocate de ocupație se ridică, în noiembrie 1918, la aproape 18 miliarde lei aur.

1919: Este investit primul guvern de coaliție din istoria interbelică a României, condus de Alexandru Vaida-Voievod

1920: Consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic. În mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat moștenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani. La data de 1 iunie 2009 castelul intră pe deplin în posesia moștenitorilor, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena şi Arhiducesa Elisabeta.

1936: Este inaugurat Arcul de Triumf, în prezența regelui Carol al II–lea și a reginei Maria.

1948: Prin Decretul nr. 358 se dispunea revenirea comunităților locale (parohii) ale cultului greco–catolic la cultul ortodox român și încetarea funcționării organizațiilor centrale și statuare ale cultului greco-catolic – desființarea cultului.

Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolica) s-a format în urma unirii marii majorități a clerului și a credincioșilor Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal (Transilvania) cu Biserica Romei.

Ca și toate celelalte biserici greco-catolice din zona de influență sovietică, la ordinul lui Stalin, Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii în timpul regimului comunist, începând cu anul 1948 (Decretul 358 din 1 decembrie 1948) și până în 1989, iar patrimoniul acesteia a fost luat, fie în folosința statului comunist, fie în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul clandestinității au fost făcute mai multe demersuri de relegalizare a Bisericii Unite. Punctul de vedere oficial al autorităților comuniste și al Bisericii Ortodoxe Române era acela că Biserica Română Unită ar fi încetat să existe.

Prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naționale a abrogat decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948.

1953: Rosa Parks a fost arestată la Montgomery, Alabama, SUA, pentru că a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb.

1959: Este semnat Tratatul Antarcticii. Tratatul principal a fost deschis pentru semnare la 1 decembrie 1959, și a intrat oficial în vigoare la 23 iunie 1961. În 2007, existau 46 de state membre ale tratatului: 28 consultative și 18 care doar au aderat. Există şi câteva state care au revendicat teritorii în Antarctica. Antarctic Treaty Sistem - ATC, defineşte teritoriul Antarcticii drept ţinuturile şi platformele de gheaţă aflate la sud de paralela 60° lat. S. Tratatul Antarctic interzice orice activitate militară în Antarctica, inclusiv stabilirea de baze militare şi fortificaţii, manevre militare sau activităţi de testare a armamentelor, personalul militar sau echipamentele fiind permise doar în scopuri de cercetare ştiinţifică sau în alte scopuri paşnice.

Antarctica nu are o organizare teritorială, administrativă sau politică, nu are un guvern şi nu aparţine niciunei ţări.

Cei mai apropiaţi vecini se găsesc la 1.000 de km şi sunt America de Sud, urmată de Australia şi Africa, la 2.500 şi respectiv 4.000 de km depărtare.

Primul apel telefonic între Polul Nord şi Polul Sud a avut loc la 5 aprilie 1999, ora 10:30 şi a fost realizat de angajaţii NASA Mike Comberiate şi Andre Fortin. Convorbirea s-a transformat într-o adevărată teleconferinţă, coordonată de Space Flight Center a NASA şi a durat 45 de minute.

În legendara hartă a lui Piri Reis, partea nordică a Antarcticii este reprezentată ca neacoperită de gheaţă.

1990: S-a încheiat operațiunea de săpare a tunelului între Marea Britanie și Europa, unind astfel pentru prima dată continentul european de insulele britanice.

Ideea construirii unui astfel de tunel a fost avansată, pentru prima dată, încă din anii 1800.

La 30 noiembrie 1984, guvernele britanic și francez au anunțat intenția de a căuta investitori privați pentru construcția și operarea tunelului, fără finanțare publică, iar la 2 aprilie 1985 cele două guverne au lansat invitațiile de depunere a ofertelor. Până la 31 octombrie 1985, au fost depuse patru proiecte care întruneau condițiile necesare solicitate.

Lucrările pentru Eurotunelul care leagă Franța de Anglia au început de ambele părți ale Canalului Mânecii: la 15 decembrie 1987, în Marea Britanie și la 28 februarie 1988, pe malul francez. Echipele franceză și britanică s-au întâlnit, la 1 decembrie 1990, la o distanță de 22,3 km de malul britanic și la 15,6 km de cel francez. În perioada ianuarie-aprilie 1994 au fost efectuate ultimele verificări asupra întregului proiect. La 6 mai 1994, a avut loc deschiderea oficială, de către Regina Elisabeta a II-a și de către președintele François Mitterand.

Cârcoteli: ei au finalizat  un astfel de tunel în 7 ani şi pe aici, meşterii, nu reuşesc o autostradă, în 25 de ani.

2009: Intră în vigoare Tratatul de la Lisabona (Tratatul Lisabona), cunoscut inițial ca Tratatul de Reformă, amendează două tratate care constituie forma bazei constituționale a Uniunii Europene (UE); a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut şi ca Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (cunoscut şi ca Tratatul de la Roma). În acest proces, Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Dumneata, de Marin Sorescu

Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,

Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,

Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,

Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,

Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,

Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe, 

Aşa ca putregaiul.

Bună seara. Ăla nu-i răspunde. N-o fi auzit, se gândeşte Grigore, 

Bună seara, zice iar.

Bună seara, îngână celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură

şi-i stă drept în cale,

Nu-l mai lasă să treacă.

Mă, tu ştii cine sunt eu?

Se uită Grigore... şi odată simte cum i se scoală căciula

Singură din cap: hoop! şi cade jos... pleoţ! Ăsta semăna cu unul de

Murise... să tot fie luna...

Păi, eu ştiu... încearcă el să-şi facă... ce să-şi facă?... curaj...

Te cunosc, dar nu ştiu de unde să te iau...

Păi, ia-mă şi dumneata de guler... rânjeşte străinul.

Când să-l ia de guler... nimic... Ăla era moroi...

Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer...

După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.

Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva

Că paraliza tot.

Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.

Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt

Arţăgoşi.

Când le străşunează din ceva pe câte unul... îl fac

Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el.

Aşa e de

Moale şi afânat.

– Dar mi-a zis dumneata... îşi aduce aminte Grigore.

– Nu, că de purtat ştiu să se poarte... nu sunt bădărani,

 ţopârlani, modârlani, capsomani.

Nu că le iau partea, dar

Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu noi,

Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă lume,

Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu

Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,

Bunăoară asta a noastră... care se sperie şi-i alungă.

Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,

De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi... şi se mai iau de câte unul

Ca dumneata...

– Nu mai îmi zice dumneata... ca ăla... îl trecu un fior pe Grigore.

Dar matale, Nea Cozo, cum,

De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti,

Faci atâta bine... comunei... nu ţi-e frică singur în cimitir?...

Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi... cu nişte ochi...

– Mie mi-au luat frica... de pe vremea când... trăiam.

– Cum vine asta...? Şi Grigore simte cum i se înmoaie şi

 Mâna ailaltă. I s-a strâmbat şi gura, în partea dreaptă,

Vorbea aşa... strâmb, în dreapta, dar nu mai ştia ce spunea...

Dar tot ceva pe ideea Cum vine asta?

– Am glumit, mă nene, spune Coza, când îl vede aşa galben,

Glumii o ţâră şi eu... ce eşti aşa de... şi-ncepe să-i dea peste fălci,

să-i îndrepte

Gura. Glumesc, ţine-mă de guler... să te-ndrept bine,

Acum cât e caldă poceala... Ia-mă de guler... mă!

– Cu se? zice Grigore, pronunţând strâmb un ce.

Că ioche mânile...

Mâinile îi fluturau fără viaţă, ca nişte mâneci.

În locul lor, la numele Grigore s-a adăugat porecla ăl Moale.

***

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost

poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, din 1992 membru titular al Academiei Române. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după anul 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995).

În satul Gura Racului, din Dolj, toată lumea vorbeşte în şoaptă despre arătăniile din deal. Bătrânii povestesc cum aşezarea a fost strămutată acum mai bine de 200 de ani din cauza strigoilor şi cum, chiar şi acum, moroii se mai arată la ceas de seară – istoricii afirmă că satul a fost strămutat din cauza ciumei.

Poetul Marin Sorescu, născut în comuna doljeană Bulzeşti, de care aparţine acum satul Gura Racului, a cuprins legenda strigoilor în volumul de poezii La lilieci, aşa cum este cunoscută zona Bulzeştilor şi este un ciclu de poeme care a apărut in şase volume. 

Titlul numeşte locul în care e situat cimitirul din satul natal al poetului. Intr-un interviu din 1983, Marin Sorescu mărturiseşte: Am vrut să scriu o carte mai mult pentru mine. Spre a încerca să mă definesc şi în functie de rădăcinile, de obârşia mea.

Specialiştii, pe de altă parte, susţin că poezia lui Sorescu nu are nicio legătură cu legenda din Gura Racului.

Depresia tehnica

Sper sa revin cat mai curand – pe deplin – si sa pot multumi cum se cuvine pentru atentia voastra si pentru urarile de ziua mea. 

Va multumesc foarte-foarte mult si va doresc cat mai mult bine voua si celor care va sunt dragi!

Depresia tehnica la final – sau aproape de final deoarece functioneaza domnul PC la limita de avarie.

O adevarata poveste cu depresia PC-ului… Am invatat pe propria-mi piele ce inseamna Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti! Pentru ca functiona computerul precum melcul in vacanta mi-am zis: decat asa mai bine deloc! Si deloc a fost! Dar deloc-deloc! Am cautat psihologi pentru dumnealui si din lista celor cinci ale caror numere de telefon le cunosteam nici unul n-a fost disponibil (unii mi-au spus direct, unul mi-a dat sperante si m-a tinut in sah o zi, ca asa-i la cei ca el: zi da si fa nu fara sa-i anunti pe fraieri, ‘ca doar nu te-astepta-n gara) – pe listelele lor fiind alti pacienti, probabil. Apoi, surpriza! A remediat problema – mai mult sau mai putin temporar si fara investitii financiare – singura persoana la care nu am indraznit sa apelez.

Universul a complotat si cum-necum am ajuns sa am computer – functional (mai mult sau mai putin) – din nou si am dat o raita online, dar nu m-am oprit pentru prea mult timp deoarece nu-mi permit nici timpul nici instrumentele – deocamdata… si nici nu am prea mult curaj sa ma lansez cu patos, sa nu raman iar de caruta… Dupa atatea saptamani departe de online am socializat cum numai in liceu mai faceam (adica, acum vreo 999 de ani).

A fost greu, in primele doua saptamani, dar apoi am apelat la caile clasice, batute des si foarte cunoscute de mine. Daca in alte ocazii de depresie tehnica aveam in apropiere prieteni care ma primeau la aparatele lor acum s-au mai schimbat lucrurile, din mai multe motive: unii nu mai sunt in tara, altii nu erau liberi cand puteam merge la ei si nu voiam sa le tulbur si putinele ore pe care le mai au pentru ei, altora li s-au stricat instrumentele cam in aceeasi perioada – coincidenta sau ba nu prea ma intereseaza, dar si ale lor au cedat in zile in care electricitatea a avut sincope. La mine, sincopa electricitatii a coincis cu actualizarea antivirusului. E a doua oara cand electricitatea si antivirusul de computer comploteaza sa ma lase fara legatura spre online. Din acest motiv n-am reusit sa am vreo reactie, dar m-am bazat pe faptul ca am anuntat candva: daca dispar ca magaru-n ceata e din vina computerului.

Si, iaca-asa, am petrecut aproape trei luni surprinzatoare, ca in vremea cand existau numai telefoane fixe… Eh! Pentru obiectivitate: am vorbit si la telefonul mobil de cateva ori…

In concluzie: am trait o toamna minunata! Abia astept luna cadourilor, care urmeaza imediat dupa toamna cadourilor. Oh… Partea negativa: dupa doi ani fara tutun (cu mici exceptii) am recuperat. Deh! Nu ma pot lasa si de computer si de tutun! Acum am computer functional (mai mult sau mai putin - s-a blocat de doua ori numai la aceasta postare) si am revenit la abstinenta – cu tigara electronica e simplu.