2014-05-22

Am serviciu!

L-am găsit cu greu. Nu contează unde, ce… Azi cam așa e: lucrezi să zici că ai un loc de muncă, să ai unde pleca și de unde veni, mai precis. Nu contează că angajatorul îți încalcă drepturile plătindu-te pentru opt ore și ținâdu-te între 10 și 12 ore - până la epuizare - în schimburi interzise de lege sau nu-ți plătește salariul cu lunile și-i pasă lui că familia-ți moare de foame! Cică n-a murit nimeni de foame și fiecare are ba părinți, ba frați, ba soț / soție sau bunici care or câștiga și ei ceva.

E fain la muncă! Plec în zori și revin pe la ora 18.
Mă trezesc, fac un duș, mă-mbrac, îmi pregătesc pachețelul cu mâncare - și nu trebuie să fie prea mult, să am timp să-l mănânc în scurta pauză sau când apuc; verific să am abonamentul de autobuz și plec fericit, fie că plouă, bate vântul, e furtună sau sunt nămeți.
Când revin acasă repet unele dintre operații: mă spăl, mănânc, spăl vase, rufe și ce-o mai fi de spălat, dorm…

E iarnă acum; centrala termică e în funcțiune: produce suficientă căldură așa că nu ies din casă dimineața direct clănțănind - dacă o opresc mor de frig și nu mai ajung la serviciu!

A trecut o lună! În sfârșit, ziua mult așteptată de salariu! Iau banii, merg acasă și pun pe lista, una sub alta, rotund: 100 de lei abonament; 100 de lei pentru pachetul cu mâncare; 200 de lei energia electrică; 250 de lei pentru gaz; 200 de lei întreținerea la bloc… Și aici mă opresc, pentru că s-au adunat 850 de lei și n-am salariul net 850, atâta e brutul… Am depășit suma câștigată! Ce-am mâncat acasă?! Evident, mi-au dat părinții, la fel cum au făcut-o pentru abonamentul la net, la TV etc..

Amicii cu vechime în muncă s-au oferit să-mi dea sfaturi glumețe despre cum mă pot descurca doar cu ce câștig, să-i las pe părinți să-și trăiască în liniște anii de pensie:
- să nu mă spăl prea des și să traga apa la budă o dată pe zi, cel mult;
- să merg pe jos 10 km până și de la serviciu - mersul pe jos face picior frumos;
- să iau de la părinți trei pături și vreo două plăpumi, să nu consum energie electrică și gaz pentru căldură;
- hainele nu le mai schimb și atunci nu trebuie să le tot spăl (mașina de spălat e mai zilnic în funcțiune);
- fac cerere la administrația blocului să mă scoată de pe listă, mințind că stau în altă parte și plătesc acolo;
- renunț la cablu TV, la net, la radio;
- beau apă doar de la cișmele și-mi car și acasă;
- la serviciu mănânc de la colegi, cerându-le să gust și eu ce au ei, de curiozitate, până-mi potolesc  foamea.
Zis și făcut. La finalul celei de a doua luni de muncă fac lista: gaz zero lei; electrica 0 lei; întreținere câțiva lei; pachet mâncare 0 lei…
Îmi rămân 600 de lei, rotund! Muncesc acum doar pentru mâncare! Îmi cumpăr singur mâncarea de zi cu zi! Am ce mânca! Am ce mânca!

Mă privesc ciudat vecinii când intru în bloc - se vede că mă furișez - și strâmbă din nas. Probabil că eman mirosuri dificile sau doar le e silă lor. Ce dacă?! Am serviciu și nu-mi permit să plătesc altceva decât mâncarea! Intru în casă și mănânc direct din oală, în pat, plin de noroi de pe drumul dus-întors la serviciu. Bine că nu m-am înghesuit să fac copii!
Dârdâi de frig, tușesc…. E încă iarnă… Să vină vara, că nu mai pot! Dacă mă internez, măcar am contribuțiile la sănătate plătite. Dar dacă un medic îmi cere vreun ban îi spun de la obraz că banii mei sunt numai pentru mâncare, ca să mă pot duce la serviciu!

26 de comentarii:

  1. Groaznic! Si banuiesc ca este adevarul gol, golut al situatiei de acolo! :((
    Nu îmi permit sa comentez aici, dar sper din tot sufletul ca la urmatoarele alegeri prezidentiale sa nu mai votati ca la "duminica orbului" Doamne ajuta!

    ps. ai mail

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevarul gol in ceea ce-i priveste pe cei mai multi... :(
      Partea rea este ca pe oricine votam cam tot aia se intampla... Cand forta de munca se scumpeste marile companii isi muta sediul in alta tara, una unde forta de munca e ieftina... Plus ca economia "duduie" la nivel declarativ si atat...
      Oamenii se multumesc cu putin pentru ca de ridica pretentii li se spune ca pot accepta sau pleca, pentru ca la usa asteapta 100 de oameni care accepta orice... :( Cand si acei 100 de oameni vor avea pretentii poate ca se va schimba ceva in bine...

      Multumesc foarte mult!
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  2. Of, Doamne! Si mie mi-e frica ca asta e crudul adevar! :-(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este adevarul. :( Rau este ca oamenii nu ridica si ei stacheta... Uneori au strigat - in strada - ca vor marirea salariului minim pe economie... Aceasta nu e o solutie, neaparat. Solutia ar fi sa aiba pretentii de la angajatori... Dar, cum scriam mai sus: degeaba au cativa pretentii cand altii 100 accepta orice si traiesc de pe o zi pe alta...

      Ștergere
  3. Important este să nu renunți niciodată. După rău vine și bine, cu siguranță. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi ideal sa mai urmeze si binele... Unii, insa, nu mai au timp, fizic, sa astepte... Oameni trimisi in somaj la varste de peste 50 de ani nu prea mai au unde sa gaseasca un loc de munca - accepta munci sub nivelul de pregatire, pentru minimul pe economie... dar nu le ajunge sa-si intretina familiile...
      Sa nu mai zic cat sunt de aberante legile... Daca ai 5 lei venit din dividende platesti catre stat... 44 de lei (a fost un caz ultra-mediatizat) pentru ca legea pretinde un "minim" pentru impozit pe venit. Sa mai adaug si faptul ca pentru un salariu de 500 lei angajatorul plateste circa 840 de lei in plus... Salariile sunt "impovarate" de taxe...

      Ștergere
  4. uf, o realitate crunta... cu toate ca nu e lipsita de simtul umorului povestea din pacate mai facem haz de necaz... dar e o confruntare sociala relevanta si pentru tot mai multi oameni
    ce sa urez? un salut tovarasesc de "Tot inainte"?!
    sa zicem mai bine Doamne ajuta si om vedea ce vom face cu toate aceste restrictionari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca o rezolvare ar putea veni chiar de la oameni! Sa nu mai pretinda guvernatilor marirea salariului minim pe economie, ci sa pretinda angajatorilor salarii mai mari... Dar cei mai multi nu-si pot permite sa aiba pretentii, pentru ca au copii de crescut (in special) si accepta orice, apoi se chinuie sa supravietuiasca...
      Realitatea e cruda! :(

      Ideea de "pamflet" mi-a venit de la un "pusti" care abia se angajase si zicea ca se lasa de munca pentru ca doar munceste dar nu pare sa aiba si vreun alt folos decat sa achite facturi... si tot cu parintii trebuie sa locuiasca (si banii din salariu raman numai pentru el, dar n-ar timp sa-i cheltuiasca). El spera sa se descurce cu chirie... pentru ca vrea sa se casatoreasca... Zice ca-n stilul acesta o sa moara holtei. :)

      Ștergere
  5. :)) daca nu ar fi atat de real!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar asa! Daca n-ar fi de plâns ar fi de râs! :)

      Multumesc de vizita!

      Ștergere
  6. bafta si sa speram la o schimbare, dar in bine...
    si eu plec zilnic la 8.30 de acasa, fac o ora pana la birou si ajung acasa daca nu ma opresc prin oras pe la 8 seara...
    iarna ma simt ca un miner, vad soarele doar pe fereastra de la birou :))
    dar stiu ca se poate si mai rau de atat, stiu ca se poate si mai bine de atat...
    plusul e ca imi place ce fac, chiar daca am zile cand ma simt ca un zombie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viitorul apropiat nu cred ca ne rezerva ceva mai bun... :( Si nu sunt genul pesimist! Doar genul realist! :)) Adica, studiind cifrele nu se poate spera prea curand la mai bine... Daca guvernantii maresc salariul minim pe economie angajatorii "restructureaza posturi" si trimit oamenii in somaj; in somaj fiind, cei trecuti de varsta de 50 de ani greu isi mai gasesc de lucru si mai intotdeauna nu doar sub nivelul de pregatire, ci si peste puterile lor, fizic discutand...

      Am avut o perioada in care lucram "zi-lumina" si tare nu-mi placea, desi era o munca ce-mi facea placere... Intotdeauna mi-am dorit timp "pentru mine si cei dragi"... Asa cum scrii: ma simteam ca un miner! :)) Si n-am rezistat mult...

      Ștergere
  7. Cam asta este buba in ziua de azi. Unii sunt dornici sa munceasca, vor sa castige bani corect dar statul le refuza asta (prefera sa mearga pe fel si fel de afaceri dubioase si sa profite de pe urma celor corecti si naivi)! Chiar si asa (vorba ta) este bine sa ai un loc de munca, ajungi sa te simti inadaptat fara un astfel de "statut" si preferi sa induri mizerii pentru a mentine acest loc de munca care este o porcarie si in acelasi timp un lucru atat de pretios!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un loc de munca e bun, dar depinde si ce conditii sunt... A munci "zi-lumina" si a suporta fel si fel de neajunsuri din partea altora strica la sanatate pentru ca se atinge un nivel inalt de stres...
      Stiu oameni care au vechime in munca vreo 40 de ani si o pensie ceva mai mare ca ajutorul de somaj pentru cineva care a lucrat 10 ani... Si ma intreb - nu doar eu - daca merita sa muncesti pe branci 40 de ani si sa traiesti mai apoi la acelasi nivel cu cei care n-au muncit atata amar de ani dar au ajutoare sociale aproape cat pensia celui care a muncit... E o teribila inechitate sociala!
      Cei care indura mizerii ar trebui sa fie uniti si sa nu le mai indure... :) Schimbarea in bine poate veni - in primul rand - de la cei direct implicati...

      Ștergere
  8. Adevarul gol golut! Noroc cu parinti ca altfel nu stiu ce m-as face si eu!!!
    Hai, sa ai bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca 50% dintre cei care muncesc - fie ca-s foarte tineri sau mai putin tineri - isi completeaza veniturile cu ajutorul parintilor... Mai rau e de cei care nu au parinti care sa-i poata ajuta...
      Sa fie! :)

      Ștergere
  9. Amuzant și foarte dureros în același timp...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E chiar teribil, la o analiza facuta la rece si chiar ma intreb cum reusesc oamenii sa se descurce! Imi imaginez ca cei mai multi sunt platiti cu minimul pe economie, in acte, si au o diferenta in plus... Taxele pe salarii sunt de-a dreptul nesimtite! :(
      Trebuie sa recunosc ca am râs cu lacrimi cand un pustan abia angajat isi contura planurile de viitor - si mi-a venit ideea "pamfletului".

      Ștergere
  10. Vad ca n-ai luat in calcul chiria sau rata apartamentului. Ca daca puneai asta la punctul 1 rezolvai tot salariul dintr-un punct.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Pustiul - are vreo 25 de ani, si abia a terminat facultatea, dar s-a angajat pe un post unde sunt necesare studii medii - a carui poveste mi-a dat ideea, isi imagina ca se va muta in chirie, cu iubita lui... A fost cumplit de dezamagit cand si-a dat seama ca nu se va intampla asta prea curand... si va trebui sa amane gandurile de casatorie...

      Ștergere
  11. Trista realitate. Si nu doar ca este adevarata, dar cei care ar trebui sa se gandeasca la ea si sa ia masuri pentru ridicarea acestei tari si schimbarea in bine, n-au nicio treaba ca oamenii se confrunta cu asemenea greutati si drame! In schimb ne imbacsesc cu promisiuni desarte in perioada electorala. Au trecut 25 de ani!!!! de la Revolutie, iar lucrurile merg din rau in mai rau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii au ajuns sa munceasca din ce in ce mai mult si sa fie din ce in ce mai saraci...
      Putina vointa politica de-ar fi - doar putina! - si lucrurile ar putea fi altfel... Bine ca tot cresc taxele! :(((
      Partea cea mai rea - as zice cumplita! - este ca nu stiu cum am putea schimba ceva in bine... In materie fiscala (intre altele) cetatenii nu pot avea initiative legislative, deci nu putem obliga parlamentarii sa adopte legi privind micsorarea taxelor si / sau cresterea salariilor (ca exemple)... Iar despre votare... Mark Twain a zis cel mai corect: daca prin vot am putea schimba ceva nu ni s-ar mai permite sa votam (am citat aproximativ). :(

      Ștergere
  12. La toți ne e greu, dar nu la fel :( .Multă sănătate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare adevar, definit in numai cateva cuvinte! :)
      Multumesc. Multa sanatate!

      Ștergere
  13. Am ajuns, de la recentul post, la aceasta imagine de-a dreptul inca actuala... Din nefericire, situatia nu se prezinta prea bine nici in aceste zile. Ma ingrijoreaza ceea ce vad si ceea ce aud, ceea ce se scrie in presa si nu stiu daca va exista o rezolvare. Dar, nota 'amuzanta' a pamfletului, m-a facut sa zambesc. :)
    Weekend placut si inspirat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc (si) pentru zambet, Alexa. :)
      Din pacate, situatia pare a se agrava, pe zi ce trece... Sunt, parca, tot mai multi oameni care nu-si mai pot plati intretinerea (la bloc) desi fac economie la utilitati si mancare pentru a-si cumpara medicamente... E ca un cosmar ceea ce se intampla in unele familii...

      Multumesc, la fel! Weekend minunat iti doresc! Pupici! Si o toamna bogata in bine si bunatati. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.