2014-05-29

Acordul pentru prelucrarea datelor care au caracter personal

Deși dosarul electornic de sănătate este o cerință (a se citi găselniță) a U.E. nu înseamnă că cetățenilor români n-ar trebui să li se ceară acordul! Dar n-am auzit / văzut ceva de genul acesta. Absolut deloc din partea funcționarilor care slujesc in sistemul de stat și au atribuții în materie.

Toți funcționarii de stat care mai au urme vagi de bun simț cer acordul cetățenilor în chestiuni care-i privesc direct pe aceștia.

Exemplul de mai jos vine din Olanda - Minnie a fost amabila să îmi trimită dovada că sunt în lume și politicieni care respectă legea și au respect pentru cetățenii care i-au ales.
Multumesc foarte-foarte mult Minnie.

Informațiile dvs medicale partajate electronic?

Numai cu acordul dumneavoastră 
Boala, un traumatism sau un accident vine de obicei pe neașteptate.
Din acest motiv ai șansa să fii consultat de un doctor necunoscut și să-ți iei medicamentele de la altă farmacie. Este foarte important ca persoana care vă îngrijește, ca de exemplu doctorul sau farmacistul, să vadă foarte repede dosarul dvs medical. Așa își poate forma foarte repede o imagine a stării dvs de sănătate și veți primi îngrijirea optimă. 
Dați-vă acordul completând formularul de consimțământ 
Doriți mai multe informații? (urmează adresa unui site)

Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
și libera circulație a acestor date are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă (istoricul medical este o chestiune intimă), familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege. Cine nu vrea dosar medical online nu poate fi suspectat că atentează la sănătatea publică.

Dosarul electronic de sănătate nu poate fi impus celor care nu vor ca datele lor medicale să fie publicate online - desigur, la acestea au acces numai titularii sau cei cărora titularii le permit accesul. Protecția însă, e… aproape deloc garantată, după cum afirmă chiar cel responsabil cu implementarea: Marius Filip a spus că garantează siguranţa informaţiilor din reţeaua electronică, însă NU şi pe cea de la nivelul cabinetelor medicale sau al spitalelor.
Acordul cu privire la existența acestui dosar online nu poate fi forțat prin dispozitiile art 1 al. 2 din lege
Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege - pentru că nu e o chestiune care să pună pe cineva în pericol (sănătate publică etc). În plus, cetățenii români mai au / vor avea unele date medicale pe cardul național de sănătate și pe cel european, în registrul electronic al donatorilor - cei care aleg să devină donatori de organe - și cine mai știe pe unde.

Pentru a avea acest dosar electronic de sănătate fiecare cetățean trebuie să fie de acord. Partea proastă e că aici se manipuleaza grosolan voința cetățenilor, pe sistemul: Vrei să afli dacă se eliberează rețete în numale tău? sau altele de gen. Pentru a afla ce și cum cu rețetele - doar s-au mediatizat pe rupte scandaluri privind aceste documente medicale - cetățeanul zice da, medicul îi face dosarul și în caz de reclamație zice: Păi el a vrut să vadă rețelele și numai având dosar putea. Ceea ce s-ar putea numi… acord prezumat, doar că pentru a le fi publicate datele medicale online cetățenii trebuie să fie informați corect și complet și să-și dea acordul expres - în cunoștință de cauză -  pentru aceasta. Partea bună: la cerere, datele pot fi (trebuie) șterse.

Actualizare (după primele două comentarii)
Pe site-ul  DES: http://www.des-cnas.ro/pub/ se explică modul în care se accesează datele din dosar.
În secțiunea Întrebări frecvente ale pacienților, răspunsul la întrebarea: Cum obține pacientul matricea de securitate? este: 
Matricea de securitate poate fi obținută de la orice medic. În timpul consultației se poate solicita medicului generarea și tipărirea unei matrici de securitate. Pacientul îi va prezenta medicului un document de identitate, iar după tipărirea matricei va semna de primire.
De asemenea, ulterior primei autentificări în portal, pacientul poate să își genereze singur o matrice, în cazul în care dorește sau a pierdut-o pe cea primită de la medic, prin accesarea butonului ”Nu pot accesa contul meu” , iar aplicația va deschide pagina de recuperare parolă sau matrice, în care se va alege fișa Regenerare matrice, unde se vor urma instrucțiunile afișate. 
Cum se autentifica pacientul in portalul DES? 
1. Cu card de sănătate – această modalitate de autentificare este accesibilă pacienților care au în posesie cardul de sănătate și au acces la un cititor de carduri; pacientul va selecta opțiunea Autentificare cu card de sănătate, va introduce cardul de sănătate în cititor, iar apoi codul PIN aferent cardului.
2. Cu CNP sau CID și matrice de securitate - această modalitate alternativă de autentificare se poate folosi doar după constituirea dosarului de sănătate de către un medic și înmânarea matricei de securitate către pacient. Se va introduce în portalul DES CNP-ul sau codul CID și se va acționa butonul. În pagina nou deschisă, se va introduce codul de 3 caractere de pe poziția cerută de portal din matricea de securitate, precum și parola personală aleasă la momentul înregistrării contului. La prima autentificare în portal a unui pacient, acesta va fi îndrumat să își definească o parolă.

Vezi și:

6 comentarii:

  1. Dar cum îsi verifica cetatenii "on line" dosarul? Exista un cod numeric personal, asta stiu, dar cum se logheaza la dosar? Aici avem un asa numit "DigiD" o parola speciala cu care te poti loga la toate datele tale personale cum ar fi, dosarul medical sau daca ai ajutor de somaj sau daca ai nevoie de ceva de la consiliul popular....... De aceea aici se pune accentul pe "aprobare" ptr ca nu oricine sa poata sa vada dosarul tau si de aceea eu nu le-am dat consimtamantul, este prea riscant !!! Sa foloseasca telefonul daca eu nu mai pot vorbii si sa ceara date de la doctorul de familie... daca mai e cazul!

    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo... logarea pare a fi foarte interesanta si este "explicata" pe site... Pot folosi CNP si o parola sau nr de asigurat si programul le da o "matrice" din care vor folosi numere... Dar, zice acolo ca de pierzi matricea, sau se termina numerele... ceri alta, introducand CNP... Accesezi o "pagina": pierdut matrice / uitat parola si... introduci CNP... Eu sper ca am inteles gresit, pentru ca de nu inseamna ca oricine are pe undeva un CNP (pe unele facturi, prin documente aflate pe la diverse institutii ale statului, de exemplu) poate accesa un anume dosar de sanatate introducand CNP si cerand o noua matrice si / sau parola... Cica titularul poate afla cine i-a accesat dosarul ultima data... Si mare lucru ca afla un ID si umbla sa afle cine si de unde a accesat daca datele lui au devenit cunoscute si pentru altii...
      Si mie mi se pare riscant... Si nu am boli pe care sa le tin "la secret"... Dar ma intreb daca le convine celor care au fel de fel de tratamente - inclusiv pentru depresie sau - mai rau! - pentru BTS - sa le fie date online, riscand sa fie accesate si de altii... inclusiv de angajatori...
      Poate ca, totusi, se vor trezi si românii si nu vor mai permite sa se faca misto de ei...
      De la mine nu vor avea acordul, asa cum nu au avut CNP pe listele de la recensamant, cand ne amenintau cu amenzi de 4000 lei daca refuzam sa dam CNP unui individ necunoscut care venea sa completeze listele...
      Sa ai o zi super! Pupici!

      Ștergere
  2. e interesant ce spui tu aici, doar ca la birou nu am timp sa citesc, munca e pe primul loc :D
    revin sa ma documentez!
    te pupacesc, o zi faina iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Multumesc.
      Categoric, munca e importanta. :)
      Iti doresc sa petreci un minunat sfarsit de saptamana! Pupici cu drag!

      Ștergere
  3. Vom vedea ce va mai fi si cu aceste date personale, pe care unii le vor folosi mai mult sau mai putin corect... Ca asa-i la noi! La cat de priceputi sunt unii la fraudare, vor fi si multe "surprize" neplacute...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar macar de nu ar mai pretinde ca-i obligatoriu acest dosar... Pentru ca nu au dreptul sa ma oblige la asa ceva... :(
      Ultima "noutate": cica vor sa-i sanctioneze pe medicii de familie care nu fac aceste dosare; intai cu avertisment, apoi cu amenda... As zice ca mai intai sa ma intrebe daca vreau, apoi sa-l amendeze pe medic... Eu oricum refuz. :)
      E jale... zic... :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.