30 mai 2014

Reflexii în oglindă. Meditație



În Thailanda sunt circa 40.500 de temple buddhiste - 95 % dintre locuitori fiind buddhisti. Unele temple sunt mici - simple și austere - situate în afara traseelor turistice, dar altele fac parte din complexe în care există săli mari, școli și multe statui ale zeităților venerate, fiind impunătoare, strălucitoare.




Templul thailandez (wat) este format dintr-o îngrămădire de clădiri care, în totalitatea lor, compun o mănăstire, deși fiecare clădire are o destinație specială. Templul principal, centrul întregului complex, se numește bote (ubosot) și are o formă dreptunghiulară - corespunde în linii mari bisericii creştine, aici având loc ritualurile de cult. Încăperea bote-ului, largă de obicei, are o parte centrală despărțită de două alte încăperi laterale prin două rânduri de coloane. Intrarea în ubosot se face desculţ. Preferabil să te plimbi în sensul acelor de ceasornic - gest superstițios despre care se spune că aduce noroc. Cine dorește să se odihnească - și sau să mediteze - se poate așeza în genunchi, în poziția lotus, turcește dar în niciun caz cu picioarele îndreptate spre Buddha.
Totul este ornamentat cu sculpturi și gravuri, iar plafonul, din lemn, poartă figuri care imită stelele. La fel de bogat ornamentate sunt și coloanele masive, cu gravuri și picturi reprezentând de obicei scene din Ramayana.


În Thailanda, mulți tineri bărbați aleg să fie călugări în temple între 6 luni și 3 ani - se spune despre cel care a petrecut un timp în călugărie că este mai bărbat și e considerat de familiile fetelor o partidă bună.

Sursa fotografii: Turism de Aventura (albumul “Thailanda”) / www.extreme-travel.ro
Să petreceți un minunat final de săptămână!

24 de comentarii:

  1. prima imagine...paradis...
    sigur, sigur acolo este o alta lume...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ce stare de nestare am azi ma vad intinsa pe malul apei si visand cu ochii deschisi, ascultand linistea... si chiar as zice ca sunt in paradis. :) Mi-ar placea sa cunosc acea alta lume dar... :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Eeeeh! :) Faine-faine si indepartate tare...

      Ștergere
  3. Buna Diana!
    Multumesc ca m-ai purtat departe cu gandul si foarte aproape de locul (Singapore) in care traieste sora mea :).
    Ea, a vizitat cateva din templele budiste intr-una din vacante si am avut ocazia sa vad foarte multe fotografii cu arhitectura, obiectele ornamentale ale acestor lacasuri, dar nu stiam de superstitia conform careia daca te plimbi in sensul acelor de ceasornic, ai noroc.
    Week-end placut sa ai!
    Pupici!



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau! Singapore!
      Templele sunt, intr-adevar tare dichisite, unele... Se zice ca cine viziteaza templele dar nu se "transpune" - mai mult sau mai putin - in mistica acestora le vede doar ca pe niste cladiri deosebite dar care nu transmit mare lucru... :)
      Zice sa se mearga in sensul acelor de ceasornic pentru a fi "in aceeasi directie cu Timpul". :)
      Multumesc, la fel! Zile fericite iti doresc! Pupici!

      Ștergere
  4. Ma pasioneaza istoria religiilor. La inceput am facut-o obligata de profilul la care studiam, apoi m-a cuprins si dintr-odata am inceput sa citesc orice despre religie. Budismul e o credinta filosofica mai mult, dar te simti atat de pacifist, de linistit si de plin de ”altceva” incat realizezi ca exista o lume atat de diferita de a ta, incât iti schimba perceptia asupra vietii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pe mine m-a atras istoria religiilor. :) Mircea Eliade, as zice, mi-a starnit curiozitatea. Cand s-a propus introducerea studiului religiei in scoli m-am avantat, dar cand am aflat ca, de fapt, ar trebui sa predau ortodoxism am spus "pas"...
      Cred ca e pacat ca oamenii sa nu cunoasca ceva despre toate credintele religioase. De ne-am cunoaste mai bine am sti cam ce motiveaza pe unii si pe altii sa "reactioneze" asa cum o fac in diverse circumstante...

      Ștergere
  5. Foarte interesant, mi-a placut!
    Sa ai un weekend asa cum ti-l doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Vulpiță! :)
      Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  6. Bună Diana!
    Superbe imagini și articolul mi-a plăcut!
    Îți doresc un weekend cât mai plăcut draga mea!
    Pup și îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Elena!
      Iti multumesc pentru apreciere si pentru urari.
      Zile fericite iti doresc, cu drag! Pupici!

      Ștergere
  7. Pur si simplu, in fata acestor frumuseti ,si eu am ramăs fără cuvinte!
    O seară minunată iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe locuri frumoase sunt in lume! Sper sa nu ajunga distrugerea - din nou - in Thailanda (in urma cu ceva zile citeam ca sunt adevarate lupte de strada pe acolo si ca armata ar vrea sa preia controlul) :(
      Multumesc.
      Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  8. La noi se spunea că tinerii care au făcut armata sunt mai bărbați... Măcar de-ar fi și pe la noi asemenea temple. :)

    Seară frumoasă, Diana ! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! Imi amintesc! Ziceau unii ceva de genu': "ala nu-i barbat, ca n-a facut armata"! :))

      Si mie mi-ar placea sa vad temple buddhiste in Romania, insa nu stiu cum ar reactiona multi dintre concetateni (ii vad cum reactioneaza, uneori, cu privire la lacasuri de cult care nu tin de ortodoxie).

      Multumesc, Zina!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  9. " ...oricat de mult ti-ai dori si oricat de mult ai astepta, un Buddha de piatra nu iti va spune nimic..."
    "Buddha este termenul sanscrit pentru ceea ce voi numiţi trezit, trezit într-un mod miraculos. Faptul de a simţi, de a raspunde, de a vă arcui sprâncenele, de a clipi, de a va mişca mâinile, picioarele, toate acestea reprezinta natura voastră miraculos trezită. Şi această natură este mintea. Iar mintea este Buddha. Şi Buddha este Calea. Iar Calea este Zenul. Însă cuvântul Zen rămâne o taină atât pentru muritorii de rând, cât şi pentru înţelepţi. A va vedea propria natură înseamnă Zen. Dacă nu vă vedeţi propria natură, atunci nu există Zen..." Predica lui Bodhidharma
    O seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Altfel spus: esenta zen-ului nu o putem atinge prin gandire.
      “Orice cautare indreptata catre exterior este o pierdere de timp si energie. Starea de Buddha nu se atinge nici prin eruditie, nici prin ritualuri. Nu este nici metoda propriu-zisa, nici scop. Singurul lucru care deosebeste omul normal de omul iluminat este ca primul nu a realizat natura fundamental pura care se afla in sine-insusi”.

      Multumesc. Noaptea linistita sa iti fie si ziua minunata!

      Ștergere
  10. Daca te uit in comentariile de la mine pe blog, ai sa gasesti uneori ceva in franceza de la Nancy.
    Ea locuieste de vreo 2 ani in Thailanda. Intra la ea pe blog sa vezi ce fotografii de vis pune!
    pupici Diana, un weekend minunat! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Nancy pe blog n-am ajuns pentru ca ce mai stiu eu din limba franceza e ce-a uitat francezul, dar daca zici ca sunt poze... dau fuga-fuga! :) Multumesc pentru recomandare. O sa-mi para rau ca nu-mi voi putea exprima gandurile. :(
      Multumesc. Minunat iti doresc sa petreci sfarsitul de saptamana! Pupici!

      Ștergere
  11. Ce locuri minunate! Foarte interesante informatii. Uimitor ce numar mare de temple sunt in acea tara. O alta lume, o alta spiritualitate, un stil de viata cu totul deosebit. Ar fi tare interesant de vizitat, dar este tocmai la capatul lumii!
    Weekend frumos, draga Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi se pare la capatul lumii! :) Dar unii au ajuns... :)
      Despre Thailanda stiam destul de putine lucruri si cred ca aveam prejudecati si nu prea m-am interesat ce si cum... Cand zicea cineva Thailanda gandul imi zbura la "turism sexual"... Acum pot afirma ca nu-mi pare rau ca descopar si partea frumoasa a zonei, insa nu-mi imaginez ca voi ajunge pe acolo. :)
      Multumesc, Alex!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
    2. Din pacate, exista si acea realitate trista, a "turismului carnal". Dar partea spirituala este cea care da cu adevarat valoare si magie acelor locuri. Un cunoscut de-al meu a ajuns tocmai acolo si mi-a aratat asa niste fotografii frumoase... Nu se stie niciodata ce ocazii se pot ivi vreodata. Ne ramane sa...speram! :D
      Zile fericite sa fie si la tine, Diana!

      Ștergere
    3. Magia locurilor e incontestabila. Tocmai am vizitat un blog recomandat de Minnie - la Nancy - si am vazut imagini super. Templul Alb este pur si simplu extraordinar! Parca-i sculptat in zahar. :)

      E posibil sa ai dreptate. :) Nu aduce anul ce aduce ceasul :) N-as zice nu de s-ar ivi ocazia.
      Numai bine!

      Ștergere