2022-06-24

Câteva priviri spre înapoi

Sună pretențios titlul, dar nu-l schimb pentru că-mi place cum sună. Înapoi-ul spre care privesc se limitează la luna mai și ce-a trecut din luna iunie, iar legătura cu trecutul meu imediat e, cumva, adiacentă pentru că mă refer la plante (și la ce le fac eu lor – sau ar trebui să le fac sau ar trebui să nu le fac). Sunt aproape sigură că am pus virgule unde nu trebuie și n-am pus unde trebuie... Le am (și) cu virgulele de mă doare capul! Uneori le nimeresc locul în frază, în propoziție.

Regina nopții

La acest moment am un fix cu regina nopții, planta parfumată numită și „Tutun ornamental”, “Tutun înaripat”, “Tutun iasomie” sau Nicotiana, științific (e de mai multe „feluri”: alata, sylvestri, mutabilis s.a.); planta e originară din America de Sud dar aclimatizată perfect și aici și în alte zone; există și flori roz, roșii, bicolore, mov, galbene și chiar verzi.

Acum, regina nopții pe care o avem e la stadiul de pui. Am plantat semințele cândva în luna mai, și-am pus cu pumnul! Cel puțin o sută de semințe minuscule am presărat în pământ; în jardiniera din dotarea parapetului balconului am pus cele mai multe.

regina noptii: planta abia rasarita

Sunt așa de dese firele încât nu cred că se vor dezvolta prea bine – ar trebui să le răresc, dar când să mai fac și asta? („într-o zi cu soare și cu păsări cântătoare”, da). Dacă nu le răresc s-ar putea sufoca! Sigur nu vreau asta! Trebuie rărite la trei săptămâni de la
încolțire.

Intr-un ghiveci am mai plantat regina nopții:

regina noptii abia rasarita, in ghiveci

și într-o cutie din plastic – semințele din cutie sunt primele plantate (cu cel puțin o săptămâna înainte de celelalte), dar plantele sunt cele mai mici-mici (nici nu reușesc să le fac o fotografie clară – se văd niște puncte mici, verzi, pe fond negru; am udat pământul din acea cutie mai mult pentru că era acolo decât că mai speram să văd vreun vârf verde răsărind – dar au răsărit mai multe vârfuri verzi! M-am bucurat de parcă aș fi câștigat la Loto!

Câteva caracteristici ale plantei regina nopții

Nu prea are pretenții în materie de sol, dar are nevoie de apă multă și de soare; nu e sensibilă nici la diversele boli ale plantelor dar sunt câteva ființe minuscule care-i pot face rău: păianjenul roșu, de exemplu. Regina nopții se protejează de infecții producând molecule antifungice.

Se spune că regina nopții ține țânțarii departe (nu mi s-a părut, dar poate prin altă parte veneau țânțarii, nu prin balcon).

Înflorește la începutul verii și rezistă până spre sfârșitul toamnei, când moare, pentru că nu rezistă la temperaturi sub cinci grade, dar în vara următoare renaște din semințele împrăștiate de vânt (ceea ce nu prea e cazul cu plantele din ghiveci).

Am mai scris câte ceva despre regina nopții cu ocazia Poveștilor parfumate: "Grădina Lunii”, așa că nu mă autocitez aici.

Anul trecut, la începutul lunii iulie, mă lăudăm cu o floare de regina nopții; mai apoi, toate cel șapte fire de regina nopții au avut flori. Cum se lăsa seara, cum se deschideau florile și parfumul lor suav învăluia balconul, pătrunzând și în casă. Era așa de parfumat aerul seara, în balcon mai ales, încât aș fi dormit în șezlong.

Utilizările reginei nopții

Pe lângă faptul că fiind un soi de tutun frunzele ei se folosesc în Iran (mai ales) pentru a produce tutun pentru narghilea, Nicotiana e folosită și în industria farmaceutică și în cea cosmetică și, evident, în industria parfumurilor.

Cercetătorii au izolat peptida care ajută planta să se protejeze de infecții și au constatat că e eficientă împotriva unui microorganism pe care cele mai multe antibiotice nu reușesc să-l distrugă: Candida albicans. Această descoperire a peptidei ar putea duce – în opinia cercetătorilor – la dezvoltarea unor noi medicamente antimicrobiene eficiente în tratarea bolilor infecțioase cum ar fi stafilococul auriu, infecțiile virale cu HIV, Zika, febra denga și unele encefalite.

Planta e folosită cu succes în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, gripei, dizenteriei, afecțiunilor cutanate dar și ca vermifug.

Semințele sunt întrebuințate pentru produse care tratează eczemele și scabia. Sucul proaspăt din petalele plantei tratează herpesul.

În industria parfumurilor se folosește uleiul esențial extras din plantă.

(sursa info utilizări: https://www.gds.ro/Magazin/2019-06-14/regina-noptii-floarea-parfumata-cu-efect-de-antibiotic/)

De reținut: planta e toxică. Orice tratament pe bază de regina nopții trebuie supravegheat strict de un specialist.

După cum arată lucrurile la mine în balcon pare că regina nopții va înflori spre iarnă și crăciunelul în iulie! Crăciunelul a fost la un pas de moarte de vreo două ori, din octombrie anul trecut și până în luna mai a.c. - arăta tare șifonat; am crezut că de la prea multă apă dar... era prea puțină apă! Acum e bine, și-mi arată un boboc.

boboc al plantei craciunel, cactus de padure

A mai crescut bobocul de când am făcut poza. Poate se și deschide floricica.

Crăciunelul

Crăciunelul este un cactus de pădure, fără spini. Denumirea științifică este Schlumbergera truncata, dar popular e numită Cactusul Crăciunului, Cactusul ghearei de crab, Cactusul de Ziua Recunoștinței și, bineințeles, Crăciunel.

Are flori de diferite culori: alb, roz, roșu, purpuriu sau portocaliu. Crăciunelul nostru are flori roșii, atunci când are.

caciunel (cactus de padure) in ghiveci, cu o floare boboc

E o plantă căreia nu-i place ca razele soarelui să o învăluie direct, preferând semi-umbra. Din acest punct de vedere e bine plasată acolo unde este, dar trebuie să aflu ce să-i fac pentru că frunzele nu prea sunt lucioase.

Am aflat de curând că trebuie udată din belșug între lunile aprilie-septembrie și mai puțin când începe înflorirea. Io ce fac?! Crăciunelul tocmai a înflorit – bine, doar o floare! Sper să se deschidă floarea, și-apoi văd eu ce fac.

Actualizare 26 iunie 2022

Între timp s-a deschis bobocul Crăciunelului.


Ziceam că are flori roșii, dar aceasta e mai mult roz, iar la bază (chiar lângă frunză) petalele sunt portocalii.

18 comentarii:

  1. No se de plantas.si entiendo que muchas tienen muchos beneficios,si los aromas me seducen y mas cuando invaden espacios con sentido y queridos.Un abrazo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. No sé mucho sobre plantas, pero trato de aprender. Me gusta especialmente la reina de la noche! Tiene un olor hermoso!
      Gracias por su visita.
      Un abrazo!

      Ștergere
  2. No la conocía es una linda planta. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ambos son hermosos, pero solo el primero es fragante. Desafortunadamente, no sé cómo tomar buenas fotos.
      Te mando un beso.

      Ștergere
  3. Este bine cunoscut faptul că orice cactus are nevoie de puțină apă. De asemenea și Schlumbergera se poate descurca mult timp fără apă. Este mai bine să-l uzi mult din când în când, decât puțin în fiecare săptămână. În natură, aceste plante cresc într-un mediu în care ocazional plouă puternic și apoi este uscat pentru o lungă perioadă de timp. Eu, când îmi aduc aminte, îi umplu ghiveciul cu apă și după aproximativ o ora îl golesc și îl pun înapoi la geam. Craciunelul meu, așa cum tu îl numești, cred că are 12 ani, nu a crescut spectaculos dar face flori în fiecare an în perioada crăciunului și uneori înflorește și la început de martie și culmea, de fiecare dată mă anunță că se face iar frig sau chiar ninge!
    Îți las un link chiar dacă este în dutch, te descurci tu, iar unde nu înțelegi întreabă-mă, ok?

    https://planttipsenstyling.nl/lidcactus-kerstcactus-schlumbergera-stekken-verzorging-bloei/

    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
    P.s Ella sunt si poti sa publici comentariul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea draga! N-am cuvinte sa-mi exprim bucuria de a vedea aici randuri scrise de tine! 💕 Iti multumesc!
      Multumesc si pentru link! Am citit intr-un singur articol mai mult decat pe doua siteuri in limba româna! (mai multe nu am cautat deoarece pareau ca toate vor avea aceleasi info asezate altfel in pagina). Nu as putea sa o ud cum procedezi tu pentru ca ghiveciul e mai sus amplasat si e foarte greu, dar o sa-i pun apa mai multa (mergeam pe ideea ca fiind cactus nu are nevoie de apa multa, dar acum am inteles de ce trebuie bine udata aceasta planta). Am cumparat si un pulverizator (citisem despre acesta pe un site Ro). Sper sa faca macar la fel de multe flori cate facea cand il ingrijea mama. 😊
      Imbratisari cu drag! ❤️ ❤️ ❤️ Pupicios! 😘 😘 😘

      Ștergere
    2. Diana atenție! Nu pune Gândește-te multa apa dacă nu poți scurge ghiveciul! Craciunelui nu îi place să stea cu "picioarele în apă "! Gândește-te cum e afara, plouă potential, dar apă se scurge în pământ!
      Weekend plăcut draga mea! 😘 Pupicios!

      Ștergere
    3. N-o sa inund planta, mai ales ca pe orificiile de pe fundul ghiveciului nu se scurge prea multa - eventual daca asez ghiveciul pe ceva mai inalt si stabil, sa se poata scurge in tava orice eventual exces de apa. Am ucis un crin punandu-i prea multa apa (cred ca e motivul pentru care ma cam tem sa pun prea multa apa la plante, oricare ar fi ele, sa nu le putrezeasca radacinile ca la crin).
      Multumesc, Ella draga! Weekend linistit si pentru voi. Pupicios! 😘 ❤️

      Ștergere
  4. Le iubesc, nu zic nu. Dar atât pot. Că nu mă pricep deloc la ele. Le dau apă şi... aştept. :) Ieri am vrut să tai dintr-o plantă care a crescut ciudat şi încercam să o ajut, dar nu mai ştiu ce plantă e şi aşa am aflat că ar exista o aplicaţie care recunoaşte plantele. Na, aşa poate m-aş descurca şi eu cu ele. Zi bună, Diana! Potecuţa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-au placut plantele intotdeauna, dar am iubit cu adevarat 😊 numai unele (intre care cactusii). Acum ma straduiesc sa tin in viata plantele mamei, pentru ca ea vine ocazional pe aici, si pentru placerea mea vreau regina noptii, si busuioc. Cred ca plantele m-au rasplatit anul trecut: a facut flori - pentru prima data! - una pe care o aveam de vreo 10 ani, iar alta a facut mai multe flori decat a avut vreodata.
      In rest... ca si tine: le ud si astept. 😊 Ar trebui sa tai o violeta de parma, sa se dezvolte armonios, dar nu ma descurc.
      Cred ca mi-ar prinde bine o aplicatie ca cea despre care amintesti, dar daca e doar pentru telefon... telefonul meu zice "pas" din punct de vedere tehnic.
      Multumesc, Potecuta! Weekend frumos iti doresc!

      Ștergere
    2. Mica mea experienta cu regina noptii este totusi diferita: am pus seminte in octombrie si a avut flori in primavara, nu pot verifica de pe tel. Am tinut-o pe balcon si ii puneam apa in tavita. Florile insa au cazut cam repede si nu ajuns la seminte. Acum inainte de plecare am lasat doar radacinile si am vazut putin verde. Sunt curioasa sapt. viitoare cum o gasesc. Numai bine la tine iti urez de la Techirghiol.☺Pupici si un weekend placut.❤💋

      Ștergere
    3. Tin minte! Ma minunam atunci! 😊 Sa creasca, oare, si din radacini?! Ar fi interesant!
      Eu trebuie neaparat sa raresc firele - deja au mai crescut si par una peste alta! :(
      Nu stiu de ce, dar in ultimul timp mi-e dor de mare! 😊
      O singura data am fost la Techirghiol, pentru o zi, cand eram cazati in Eforie Nord, dar eu am fost doar bagator de seama, pentru ca nu m-as fi uns cu namol decat daca... ce stiu eu ce. 😂
      Banuiesc ca acuma e mult mai fain acolo decat in anii 1990.
      Multumesc! Vacanta frumoasa va doresc, Suzana draga! ❤ Pupici! 😘

      Ștergere
  5. The Queen of Night sounds fascinating dear Di. I'm not too sure if its the same one that I am thinking of. And have been meaning to get and plant in our home now for years! Seems yours are from the tobacco family and different. The scientific name of the one I mention is: Saussurea obvallata

    Night blooming Cereus, Queen of the night, Lady of the night is a beautiful Lotus like flower blooms late night. In India it is called as Brahma Kamal and is treated as a sacred plant.

    It blooms only for one night. Here's some info in case you are interested:

    https://wiki.nurserylive.com/t/brahma-kamal-rare-legendary-mythological-plant-of-india/273

    Have a fragrant rest of the week dear one. Hugging you dearly. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you for the link, dear Natasha. I know the Brahma Kamal plant but only from pictures, books and videos. It's gorgeous.
      The one I wrote about (Nicotiana alata) is modest in appearance, but it has a royal perfume (from my point of view). 😊 It blooms until autumn and the air is very fragrant in summer evenings, especially because they open at dusk.
      Thank you! I wish the same to you! I hug you dearly too! ❤️

      Ștergere
  6. vax albina29 iunie, 2022

    Și eu am proleme cu Regina Nopții. Crește foarte încet. Ca niciodată. În schimb mă bucur de niște roșii grozave și de câte-o frăguță pe zi. Leușteanul și tarhonul sunt foarte okei. Zorelele și-au dat drumul, în fine, dar caprifoiul a cam fost ronțăit de pisici și abia se mai cațără. Cam astea. Salut florile tale și stăpâna lor. (:inimioară:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In gradina la voi este bogatie, veselie si armonie! In balcon la noi e... E armonie, dar bogatia e doar de plante care nu prea vor sa faca flori. 😊
      Fragutele au multe substante nutritive. Cred ca si doar una pe zi "face diferenta" = sunt asa de multumite papilele gustative incat se energizeaza organismul (asa simt acum, in timp ce scriu, si n-am mancat nicio fraguta) 😊
      In curte la un unchi era o tufa mare de zmeura... si intr-un an a taiat-o un verisor (a crezut ca-i... buruiana!!). La bloc, tocmai ce a facut flori un maces - credeam ca nu mai e niciunul din cati erau - dar avea crengile "impletite" intr-un gard viu; au venit taietorii de iarba si gard viu si-au ras macesul la nivelul gardului (nicio floare n-a ramas) :(
      Zorelele sunt tare delicate - mai vad prin unele curti - dar nu tin minte sa mai fi vazut caprifoi. Hm. Sa le fie de bine pisoilor - ne putem supara pe ei?! 😊
      Iti multumesc! ❤️ Salut florile tale si pe tine! Spor in toate! Spor la rod planutelor tale. ❤️ Ador parfumul leusteanului! Sunt "mancatoare" de frunze verzi: marar, patrunjel, leustean; tarhon si telina mai putin, in sensul ca nu pot manca prea multe crude - nici nu-i sanatos. 😊

      Ștergere
  7. Woooooow multe nu stiam despre Regina noptii. Am aflat mai demult ca are mai multe culori de flori (nu doar alba ca zapada pe care o stiam in copilarie) - imi place mult floricica aceasta, desi acum, in ultima vreme, mai ales la cele mai intens parfumate, nu cred ca le-as dori prezenta in apropiere (in fine daca as sta la curte ar fi altceva - plus ca plantele cumparate din comert au dezavantajul de a fi atat de tratate de te sperie efectiv cum pot mirosi...).

    Am avut si eu pe balcon (pe cand era deschis... ohohoh - am avut si garofite atunci. Cr vremuri :D.

    Craciunelul -- am si eu unul la Buni. face flori albe diafane. Confirm ca ii place semi-umbra.. si udat ... hmmm dupa ce l-am asezat si mai in semi-umbra si l-am udat mai des pare ca nu mai e atat de prafuit nici al meu :))). Adica sters.Fii atenta sa nu atingi cumva boboceii cand ii face - se opresc din crescut si bye bye se usuca. stiu ca Buni a mangaiat unul odata si dus a fost.
    Anul asta la un moment dat am crezut ca face floare. Doar a crescut... a facut un mugur de planta :)) ca sa zic asa.

    Pupici cu drag :*

    ps: partea cu tutunul de narghilea a fost iar interesanta. dar si partea cu toxica - fapt pt care probabil ca acum mai ales nu prea o mai tolerez... :(.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din multimea de seminte plantate m-am ales cu multe frunze dar niciuna n-a facut macar un boboc... Inca mai sper, 'ca am adus in casa cateva.
      Plante in ghiveci am mai primit, dar din magazin nu am cumparat - din piata am mai cumparat, rar.

      In semiumbra e Craciunelul. Sa nu uit sa-l ud maine! L-am lasat in balcon si... am uitat de el! Nunu, nu ating bobocii!
      Multi boboci de la Craciunel m-au pacalit de-a lungul timpului! :)
      Daca e inchis balconul s-ar putea sa nu te poti bucura de rosii sau altele - stiu din experienta... dar... cine stie?! Insa, una e cand le ating razele de soare, le spala ploaia, le viziteaza insectele si altul e "regimul de sera".
      Pupici cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.