2022-09-19

Etichete pentru caiete. Back to school

O etichetă pentru caiet ar trebui să conțină informații despre deținătorul caietului (nume, prenume, clasa – în cazul elevilor) și, eventual, despre... caiet, adică „materia” căreia îi este dedicat (la fel și în cazul manualelor/cărților).

Exact! Tema cu numărul trei, în Calendarul ReCreativ, este despre etichete – eticheta de caiet/carte nu cea de la Curtea regelui Franței!

trei etichete din hartie galbena, diferite forme: ovala, cap de ursulet, rotunda si cu poze mici de caini si pisici,

Tabelul pentru înscrierea postărilor este pe blogul
Explorator prin viață: Back to School.

Am detestat cu pasiune acea hârtie albastră și poroasă (se găsea și lucioasă și mai puțin poroasă), și etichetele acelea dreptunghiulare, albe cu chenar albastru, pe care le-am m„prins” când am început școala. Bine! Și la grădiniță am avut parte de ele; caietul de mai jos e caietul de desen de la... grădiniță

caiet de desen format A4, invelit in hartie albastra, cu eticheta de hartie cu chenar albastru, din anul 1973

Am descoperit cu mai mulți ani în urmă că l-au păstrat părinții. Încă nu vreau să dovedesc că acum desenez la fel de... frumos ca la grădiniță, deci nu fac poze desenelor!

În clasa a II-a am început să personalizez etichetele, să lipesc abțibilduri pe învelitorile colorate ale cărților și caietelor și învățătoarea mi-a „reproșat” că „nu se face așa ceva”, pentru că toți copiii trebuie să aibă la cărți și caiete etichete albe și învelitorile trebuie să fie „curate”. Mi-a intrat pe-o ureche și mi-a ieșit pe alta ce mi-a zis ea (și asta n-avea legătură cu faptul că eram blondă). Atunci i-a chemat pe părinți la școală. Ei ce să zică?! N-au contrazis-o. Și atunci am lipit etichete personalizate și abțibilduri pe „coperțile” interioare (nu pe cărți, pe învelitori).

Pentru că nu mă număr printre cei care s-au întors la școală în septembrie aș fi putut să confecționez etichete pentru borcane cu murături sau gemuri, de exemplu, dar „conservele” mele se reduc la ceea ce cumpăr din magazin; aș fi putut confecționa etichete pentru ghivecele cu flori, dar pentru acelea am „fanioane”, dar numai când plantele sunt foarte mici (sau n-au răsărit) – să nu uit ce e acolo și când le-am plantat. Așa că am făcut trei etichete din hârtie galbenă pentru „jurnale” inexistente.

Am vrut, neapărat, să „conserv” undeva decupajele minuscule cu câini și pisici, imagini de pe „prospectul” unor feluri de mâncare pentru câini și pisici.

Mă „laud" cu etichetele următoare:

colaj trei etichete galbene, cu decupaj foto de caini si pisici

Și cam atât. Aceasta o consider a fi cea mai simplă temă – sigur, poate fi și complicată, dar m-am gândit să nu exagerez.

12 comentarii:

  1. Eee, ce amintiri ai trezit. Doamne, cât mă chinuiam să scriu frumos pe etichetele alea?
    Tare faine sunt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine au venit buluc amintirile si m-am distrat un pic cu ele lasandu-le sa zburde. 😊
      Daaa! Cate etichete am aruncat in timp ce ma straduiam sa scriu frumos! Ma concentram la forma literelor si "mancam" cate una sau fugea stiloul / creionul aiurea... 😊
      Multumesc, Potecuta!

      Ștergere
  2. Dar eu tare as vrea sa vad macar un desen...... as fi vrut sa imi fi pastrat si mie caietele (la cateva chiar am avut pretentii - adica le-am zis atentie la caietele cutare - ideea e ca le-am trimis pentru o perioada la buni cand s-a renovat aici si ciuciuuuuuuu. cel mai rau imi pare de caietul de lucru manual. la ala chiar ma oftic. :)))))) avea coperta rosie . asta mai stiu. cine stie.. poate vreun miracol il scoate totusi la suprafata.
    Mie imi e dor de etichetele alea albe cu chenar albastru :))))). Asta poate si pentru ca Buni punea la pregatiri de iarna pe bocane (le taia mai mici evident). si eu de mica am stat pe langa ea si imi placea.
    Si eu im personalizam etichetele sau copertele la un moment dat (dupa 90 mai ales cand aparusera abtibildurile.. haha).
    imi plac etichetele tale. ai putea sa le folosesti la mici jurnale / egende foto / caiet de amintiri cu animalutele tale dragi de-a lungul timpului.
    Pupici!!!

    ps: da, o sa rezolv si problema asta, a provocarilor at mai curand. Mai am cateva de facut acum cam urgent (de exemplu o mancare de fasole.. ar fi cea mai urgenta) si spe eu ca cel tarziu luna viitoare sa pot sa ma aventurez si in zina asta de creatie:D abia astept)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu prima ocazie (intr-un context potrivit sau nu!) 😊 o sa fac poze la cateva dintre desene - sa nu fiu singura care se distreaza! 😃
      In urma cu nu prea multi ani am dat de un plic in care erau cateva "colițe" de etichete albe cu chenar albastru); lipiciul (cred ca era clei) inca era bun si s-a lipit super pe hartie. Cred ca le-am aruncat in final (n-am dat de ele cu acesta ocazie) sau le-am "pus bine" si cum n-au gura sa strige... 😃
      Avand amintirea cu Buni si etichetele pentru borcane iti inteleg bine acest dor. ❤
      Cum, au aparut abtibildurile dupa '90? Erau si inainte - unele chiar ca "surpriza" la guma de mestecat...
      Multumesc, Rux!
      Pentru agenda de telefon voi folosi pe cea cu pisica manacioasa - de cand mi-am busit agenda de pe telefon acum am una si pe hartie. :)))
      Pupici! 😘 ❤
      Abia astept sa incepi aventura creatoare! 😊 ❤

      Ștergere
  3. Dupa ce am scris am pierdut panseul...😊Acum ca ai facut etichetele jurnalului, inseamna ca a venit timpul scrisului. Sau macar sa notezi ideile cumva principale ale zilei. Asa cum uneori am nevoie de rama pentru a continua...Pup si inspiratie, Diana draga.😙❤




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare aiureala cu "neanturile" in care ajung mesajele. :(
      Oh, nu! Partea cu jurnalul zilnic e peste puterile mele! 😃 Pentru una dintre etichete am gasit "loc": agenda cu numere telefon - de cand am "pierdut-o" pe cea de pe telefon am si pe suport de hartie.
      Multumesc, Suzana draga! ❤ Seara frumoasa iti doresc! Pupici! 😘

      Ștergere
    2. Nuuu! Nu jurnal zilnic. Ci idei primite de nicaieri! Le scrii sa nu le uiti! Poate folosesc candva. Eu mai imi notez o idee pentru un giumbusluc. Mai vine cand vad vreo bluza cu model simpatic!😊

      Ștergere
    3. Aaaa! In acest sens mai notez idei, de regula intr-un carnetel mic, cu spirala; carnetelele acestea au coperti lucioase, cu desene - le-as strica aspectul cu etichetele mele. 😊
      Ce chestie! Azi am vazut o bluza cu un model care mi s-a parut interesant! Nu am cum sa-l descriu dar la o prima vedere parea un "desis din jungla", in multe nuante de verde si ceva negru - ce descriere am facut! :)) Oricum, mi s-a parut "alambicat" modelul si chiar nu am mai vazut ceva asemanator (sau nu-mi amintesc). Nu, n-am cumparat-o pentru ca era prea mare pentru mine, iar daca as modifica acel croi al bluzei si-ar pierde farmecul. 😊

      Ștergere
  4. Tii, tare drăguțe etichetele tale. Mi-ar plăcea să citesc Jurnal căței. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Jo! Ma bucur sa te revad aici! ❤
      Multumesc!
      Haha! Cand am avut primul caine in apartament de bloc am incercat sa notez unele dintre "zapacelile" ei! Am renuntat repede la idee! As fi avut de scris mai mult decat daca ar fi fost un "jurnal personal". Apoi, cu vreo doi ani in urma, m-am gandit sa povestesc despre "nebuniile" necuvantatoarelor de langa noi dar... nici nu stiu cu ce sa incep, iar cand incep, totusi, nu ma mai opresc! :))

      Ștergere
  5. Din cauza problemelor de pe platforma, uite ca am ratat postarea ta. Imi plac etichetele tale. Sigur, se dorea a fi ceva simplu.
    Imi amintesc acele coperti mov, dar nu si etichetele. Datorita serviciului mamei ( mase plastice) mereu am avut coperti de plastic si pentru carti si pentru caiete. Cred ca mai am pe undeva unele coperți făcute de la la fabrică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca-ti place ce am reusit sa fac. 😊
      Intr-un fel, acele etichete imi placeau - numai pentru ca aratau (oarecum) ca timbrele: cu margini zimtate si lipici pe verso (eram colectionara de timbre!)
      Ce fain! Puteai avea, intre primii, cele mai noi/deosebite modele si culori! 😊
      De plastic am avut si eu, mai ales de prin clasa a doua - imi placea sunetul copertilor invelite in plastic care se "lipeau", uneori, intre ele. Erau unele - si pentru carti si pentru caiete - albastre, cu "patratele" mici in relief, si nu-mi placeau deloc! dar imi placea nuanta de albastru. Cel mai mult mi-au placut transparentele. 😊 Acum, ca ai amintit... cred ca si eu mai am cateva coperti din plastic din "vremea aceea".

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.