Ultima zi a sejurului petrecut de Lulu departe de casă, într-un loc pe care-l considera interesant, este despre vizita la un acvariu. Acvarii mari văzuse doar în filme, așa că era foarte curioasă să vadă unul. Și când l-a văzut... a fost impresionată de mărimea meduzei. Din punctul ei de vedere meduza ar fi trebuit să aibă un acvariu doar pentru ea, cel puțin din două motive: să poată fi admirată în toată splendoarea ei și să nu „umbrească” prezența peștișorilor, a stelei de mare și cine știe ce alte forme de viață care rămâneau nevăzute.
Văzuse meduze, și nu se temea de ele – pentru a le observa cu atenție a prins câte una într-o găletușă. I se părea că lumina trece prin corpul lor gelatinos (pentru că au acest corp gelatinos mai sunt numite „jeleuri de mare”). Polipii în formă de cupă se desfăceau și se închideau cu grație, iar tentaculele o fascinau, efectiv!
Știe că meduza nu are creier, inimă, oase, ochi, dar o consideră o minunată formă de viață. Deși meduzele nu au sistem nervos au o rețea de nervi situați în epidermă. Unele pot detecta prezența luminii cu ajutorul unor organe sensibile. Faptul că meduzele mai și pișcă uneori o interesa mai puțin – poate pentru că nu o înțepase nici o meduză, deși intrase în apa marii plină de meduze după zilele foarte călduroase când și apa era foarte caldă iar meduzele se adunau, sute de mii uneori, la mal. Meduzele de apă dulce nu înțeapă, dar nu-și amintea să le fi întâlnit în ape dulci.
La cât de mare e meduza din acvariul la care privește se gândește, amuzată, că ar putea-o mânca pe ea fără probleme – meduzele sunt carnivore (se hrănesc și cu plante, dar și cu meduze din alte specii) și își prind prada cu ajutorul tentaculelor; prin tentacule inoculează un venin care paralizează sau chiar omoară prada. Veninul unor meduze este atât de puternic încât poate ucide un om adult în câteva minute.
Ups! Un peștișor auriu s-a apropiat de peretele de sticlă al acvariului și părea că încearcă să-i spună ceva. Cu gândul la poveștile cu „peștișorul de aur” care îndeplinește dorințe s-a gândit că ar fi frumos să aibă unul acasă la ea. S-a interesat și – spre marea ei bucurie! - i-au oferit în dar un peștișor auriu, sugerându-i să nu-l lase prea mult singur în acvariu, să nu se plictisească. Alături de bolul în care înota peștișorul auriu a primit și o listă cu instrucțiuni de îngrijire.
Fericită, abia aștepta să ajungă acasă! Dar până atunci urma să posteze câteva fotografii în tabelul Activităților de vară din Calendarul ReCreativ. Îi plăcea acest obicei: era un fel de album pentru păstrat amintiri în imagini și cuvinte.
Meduză din hârtie
Meduza care o uimește pe Lulu este confecționată din hârtie (ambalaj) de la bomboane. Rozetele sunt vopsite – trei rozete mici sunt lipite unele peste altele; din două rozete mai mari sunt tăiate (în spirală) tentaculele meduzei.
Adunate în „buchet”, tentaculele mai subțiri sunt lipite în centrul „corpului” meduzei și patru fire sunt lipite de a doua hârtie care formează „corpul” meduzei.
Acvariul din carton
Acvariul e confecționat dintr-o cutie de la bomboane, vopsită pe interior. O fâșie de hârtie albastră, lucioasă, e „decupată” cu valuri și lipită la extremități astfel încât să facă „burtă” – fâșia de hârtie colorată e un pic mai lungă decât cutia pentru a obține „efect 3D".
Peștișorii sunt desenați pe carton colorat, decupați și colorați (cei mai mulți) cu creioane colorate.
Cam multe cutii de bomboane pentru aceasta noua frumoasa creatie!
RăspundețiȘtergereMi-ai facut pofta! Te-ai intrecuut pe tine. Tare mult imi place ceea ce ai realizat si pun pariu ca si tie ti-a placut. De Lulu nu mai vorbesc! Cate idei interesante au inconjurat-o, a aflat, a creat. Minunata diorama! Bravo!
Sa va bucurati de unduioasa meduza foarte reusita. Multumesc mult
Diana draga, pentru acest crampei de joc albastru!
Pupici! Seara frumoasa!❤️😘
Oooo, daaaa! Mi-a placut... imens! 😊 Doar timpul m-a oprit din a desena si decupa pestisori! :)) La un moment dat am vrut sa schimb cutia cu una mai mare, sa fie mai multe vietati pe acolo, dar n-as mai fi reusit sa ma incadrez in vreun termen (mai am un "episod" de prezentat).
ȘtergereSi mie mi s-a cam facut pofta de bomboane cand coloram "rozetele", si m-am multumit cu ciocolata - mi-am terminat "rezerva" de cioco! :))
Iti multumesc pentru aprecieri!
Ma "oftic" ca am uitat sa fotografiez meduza inainte de-a o lipi! Ma grabeam...
Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤ Seara frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘
E superb acvariul Diana. Iar felul cum impletesti povestea lui Lulu cu informatii deprea meduza de data aceasta, nu inceteaza sa ma uimeasca. Ar trebui sa scrii carti de acest fel Cred ca cei mici ar invata mult mai usor dupa astfel de carti.
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru complimente, Niko!
ȘtergereAm avut ocazia sa impletesc povestile cu realitatea si tie ti se datoreaza. 😊
Cred ca sunt astfel de carti... Sigur, niciodata nu sunt prea multe, pentru ca fiecare "trateaza" altceva, dar... nu stiu cat de bine m-as descurca - poate nu neaparat cu scrisul cat cu publicatul. 😊 Oricum, mie tare mi-au placut cartile in care imaginatia si invatatul erau "in tandem" - am o astfel de carte despre pasari: autorul povesteste intamplari din viata lui, personifica unele pasari, face glume... 😊 Tare frumoasa carte!
Mi-a devenit dragă Lulu !
RăspundețiȘtergereNu m-am așteptat să o descopăr admirând meduze 😃 !!!
Felicitări pentru tot ceea ce realizezi !
Pupici ❤
Iti multumesc!
ȘtergereEeee! Lulu admira fel si fel de vietati! In plus, ii plac jeleurile! 😃
Pupici! ❤
Și meduzele trebuie "iubite" chiar dacă ne mai ciupesc câteodată! De fapt, noi intrăm pe teritoriul ei, nu ea pe al nostru!
RăspundețiȘtergereImi plac foarte mult meduzele, dar nu acesta e motivul pentru care am ales sa dau forma unei meduze - asa s-a nimerit, as zice. Drept e: noi intram pe teritoriul ei. 😊
ȘtergerePrima data cand am intrat in apa marii care era plina de meduze am incercat sa le prind (eram copil) - mi s-au parut extraordinare de... uimitoare! M-a oprit tata (desi sansele de a prinde vreuna cu mana erau foarte mici). Nu am fost ciupita (poate ca cele din Marea Neagra n-or "ciupi") dar am inteles de ce erau in apa asa de putini oameni!
I love the jelly fish and the aquarium. So very summerish!
RăspundețiȘtergereLove the ocean vibe here.
Hugging you dearly my precious friend. <3
I surprised myself by making a jellyfish and this aquarium. 😃 I am glad you like it!
ȘtergereThank you, dear Natasha! Me too hugging you dearly! ❤
Eu am pornit de la sfarsit spre inceput pe urmele aventurilor lui Lulu :))). Dar in sfarsit am pornit - ca de cand imi doream sa descopar povestea si ce minunatii ai mesterit!
RăspundețiȘtergereAbsolut genial acvariul - ce tare a iesit efectul facut de hartia pusa inauntru! Chiar ii sa tridimensionalitate (asta e un cuvant sau ? nu stau sa mai caut las asa .. haha)..
Pestisorii sunt super haiosi, iar meduza.. m-a dus cu gandul la un film cu will smith din categoria f bun, dar nu prea l-as revedea decat daca as sta super bine cu moralul - de genul as da pe dinafara de bine :)))). 7 ceva.. seconds? parca.
Pupici cu drag :*
Iti multumesc draga Rux, ca ai citit "jurnalul de vacanta" al papusii Lulu. Voi veni si eu, sa aflu e a mai facut Rukkusu. :)
ȘtergereIo zic ca e cuvant "tridimensi...." dar de-mi cere cineva sa-l pronunt acum de trei ori consecutiv, imi scrantesc limba. :))
Nu-mi dau seama la ce film te referi dar daca e cu W.S. n-o sa-l ocolesc, in caz ca dau de al pe undeva. :)
Ma bucur sa stiu ca ti-a placut ce am reusit sa fac.
Pupici cu drag!
Cu el este. 7 pounds de fapt.... e un film f ... cum sa ii zic. e tare, dar e dur. asta https://www.imdb.com/title/tt0814314/?ref_=fn_al_tt_2
Ștergerepupici