2022-11-26

Renul speriat. Impodobim bradul 2021

Știu că suntem în anul 2022 – cel puțin așa se zvonește. Sigur, nu ar trebui să dăm crezare oricărui zvon dar acesta e o „convenție” universal acceptată.

E despre 2021 pentru că în acel an s-a întrerupt jocul Împodobim bradul” (XII) tocmai atunci, când cu împodobitul.

Rux a reactivat jocul de curând și tema „restantă” este o decorațiune / un ornament (sau un set) vintage. Ornamentul realizat de mine poate fi numit vintage doar pentru că este făcut dintr-o coajă de nucă – nuci, hârtie, ață și sfoară există de mult timp și, „pe vremuri”, nucile erau folosite ca ornamente pentru bradul de Crăciun.

Rudolf, renul cu nasul rosu, confectionat din coaja de nuca

Mai puțin existau „pe vremuri” ochi mobili din plastic. Cred că nici „sclipici la cutie” nu există de foarte-foarte mult timp – sclipici am lipit „pe verso”, pe un oval de hârtie care acoperă „gaura cojii” (dacă nu mi-a dat prin cap să folosesc o nucă întreag
ă).

Capul lui „Rudolf” (la acest ren al lui Moș Crăciun m-am gândit) are 5 cm – măsurat din vârful coarnelor până la „bărbie”.

I-am zis „speriat”, renului – s-o fi speriat de mine! - dar poate că e doar mirat de ceva.

În imaginea de mai jos culorile sunt mai aproape de realitate:

ornament brad de Craciun - cap de ren - realizat din coaja de nuca

Indicațiile despre participare și tabelul pentru înscrierea postărilor tematice sunt pe blogul
Copilărim.

20 de comentarii:

  1. O super mega surpriza. Unu la mana ca impodobim bradutul de anul trecut impreuna, doi la mana ca ai fost prima si trei la mana ca subiectul si materia prima imi sunt deopotriva foarte dragi!!!
    Si a iesit un Rudolf superb - imi aminteste de animatiile slow motion :D. E vintage cum sa nu :D? Si imi place tare tare mult!!!
    Ahhh stai ca mi-am amintit ceva uitandu-ma la el. Ma gandeam cum ar reactiona Kouki :D. Si mi-am amintit ca dupa ce am desenat castana zilele trecute se tot ducea sa o miroasa, doar doar poate e ceva rost de rontait:)))). Am ras sa lesin - m-am asigurat insa si am pus-o undeva mai sus - pana acum nu a avut astfel de idei, ca i-am mai aratat castane, haha.
    Pupici si ma bucur mult si iti multumesc :D!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca ai fost surprinsa (dar nici mie nu-mi prea place sa las lucrurile neterminate) 😊 si ma bucur si mai mult sa stiu ca-ti place. 😊 Cat timp e posibil vom mai imodobi impreuna brazi virtuali.
      Mai geu va fi cu bradul 2022: dragalas! Ups! 😊
      (o sa trimit foto pe e-mail, dar deocamdata nu pot accesa - se deschide "casuta", dar nu se deschid mesajele si nici "compune" nu pot accesa) :((

      Hahaha! Catelusii, curiosi ca pisicile - nu prea inteleg de ce curiozitatea a devenit un fel de "trasatura personala" a pisicilor. :)) Poate l-a tentat vreun miros mai deosebit - pe care altele nu-l aveau. 😊
      Cu drag! Si eu iti multumesc, Rux! Pupici! ❤

      Ștergere
  2. A mi me gusta el resultado . Es una buena forma de decorar el árbol.. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gracias por apreciar
      Durante varios años, provocado por amigos en línea, he hecho y otras cosas para el arbol de navidad. :)
      Te mando un beso.

      Ștergere
  3. Vai!... Super! Și eu am facut un ren, tot din nuca, doar ca urechile i le-am făcut din frunze. :))
    Tot la Rudolf m-am gândit și eu cand l-am realizat.
    Doar că eu am colorat nuca cu markerul.
    Foarte frumos ți-a ieșit! Weekend plăcut! Baftă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La urechi nici nu m-am gandit... O idee buna frunzele - e "si mai" vintage. 😊
      In ceea ce ma priveste, atunci cand vad/zic etc. "ren" mereu la Rudolf ma gandesc - imi place cel mai mult dintre toti renii Mosului. 😊
      Multumesc pentru apreciere si urare! Saptamana frumoasa iti doresc!
      Sa fie! Bafta si tie!

      Ștergere
  4. Foarte dragalas Rudolf și ornamentul tau vintage. Mama ne povestea că ei își făceau globuri din nuci îmbrăcate în staniolul de la ciocolată.
    Trebuie să mă mobilizez si eu pentru acest brad, n-am mai participat păna acum, dar imi place ideea. Tot la un glob pe care il foceam cand eram mică m-am gandit, dar o să-l ”modernizez” putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca-ti place. 😊
      Si ai mei aveau nuci invelite in staniol de la ciocolata, si cu un cuisor batut in "cap", de care legau un fir de ata. Vreo trei astfel de nuci am tot pastrat de-a lungul timpului (nici nu stiu daca mai sunt prin cutii).
      Eu n-am mai participat la Calendarul de Advent... O adevarata provocare! :))
      Abia astept sa vad ornamentul tau! 😊

      Ștergere
  5. Ha, ha! Super! Renul e foarte simpatic si trebuie sa fie si in bradul de anul acesta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca ai zambit vazandu-l! 😊 Obligatoriu isi va gasi loc in bradul (real-artificial) de anul acesta. 😊

      Ștergere
  6. Diana draga, Rudolf al tau m-a amuzat copios! Si nu imi dau bine seama daca e speriat sau pus pe sotii, asa, ca sa ne pacaleasca, ca sa nu stim exact de unde vine Mosu!
    Pupici si multumesc pentru zambet! Pupici si lui Rudolf! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pus pe sotii suna cel mai bine! 😊 mai ales cand ii vad cornitele care par a fi doua maini fluturate in spatele capului! :))
      Faptul ca te-ai amuzat ma bucura, Suzana draga! ❤ Cu drag! Si eu iti multumesc, si iti doresc o saptamana asa cum vrei tu! Pupici! 😘

      Ștergere
  7. Tare simpatic Rudolf...cred că noi ne uităm la el, el se uită mirat că reușește să ne descopere...o idee grozava !
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce fain ai interpretat "atitudinea" lui! 😊 Multumesc!
      Pupici! ❤

      Ștergere
  8. Rudolf cel 'nucos' e tare haios Are ochii mari, ce mai e un strengar! Hahahaha ... vorbesc in dodii! Nu pot sa ma acomodez cu ideea ca nu ma recunoaste blogspot, la postari daca scriu stie cine sunt, dar la comentarii ... pur si simplu ma ignora! Tare, tare plictisitor si imi taie tot elanul de a scrie pe blog! Am incercat de pe telefon, tableta plus laptop, nu vrea si pace! Daca ai stii cu cate 'minuni' sunt ocupata in ultima vreme te-ai cruci ... si nu le pot publica, adica pot dar nu imi vine! Sper ca ai avut un weekend placut! Imbratisari si pupicious cu miile! 🧡💛💚🥰

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un strengar! Imi place! 😊

      Nu am gasit indicatii despre o cauza posibila... Totusi, ai accesat (te-ai conectat) la contul de Google (gmail - adresa "pe care" ai facut blogul) inainte de a accesa blogul? Sa fie "deschis" e-mail-ul (gmail). Eventual, scrie-le celor de la Blogger (undeva pe "blogger ajutor" sau direct prin "trimite feedback")
      Acelasi lucru se intampla pe ambele bloguri? Mai cauta la "setari", pe blog - poate e ceva pe acolo...
      Inteleg atat de bine lipsa de entuziasm pentru a publica in astfel de conditii... E frustrant.
      Mi-ar placea sa vad minunile! 😊 Si cred ca nu doar mie. 😊
      A fost un weekend bun, multumesc. ❤
      Saptamana linistita iti doresc, Ella draga! Imbratisari si pupicios cu miile! 😘 💕 😘 💕 😘 💕

      P.S. Am "atasat" eu link si nume, sa nu apara anonim comentariul tau.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.