Am ales câteva proverbe copiate cândva de pe cine știe unde:
Să nu-ți vâri policarul între două măsele ale minții.
Dacă ulciorul izbește piatra sau dacă piatra izbește ulciorul, tot vai și amar de ulcior.
Nu prețui lucrul neplătindu-i costul.
Mai mult face un ia acum decât doi o să-ți dau.
Una-i Stan când era golan și alta-i Stan ajuns căpitan.
Răsfoind agende vechi am constatat că am copiat și unele expresii latinești – limba latină a fost o materie care m-a chinuit destul de tare în nu mai știu ce clasă din anii de gimnaziu:
Onorurile schimbă moravurile - traducerea sentinței latinești Honores mutant mores.
Am citit și această interpretare (dar nu mai știu pe unde): Slujbele cele înalte îl cam smintesc pe om.
Dubitat Augustinum (latină) = Augustin se îndoiește. Este vorba despre îndoiala metodică (a pleca de la operațiile intelectului pentru a ajunge numai prin cugetare la ceva ferm).
Dumnezeu este pentru Augustin realitatea ultimă, Adevărul, Binele; el caută o certitudine absolută. Îndoiala sceptică nu se poate duce până la extrem: Nu mă pot îndoi de faptul că trăiesc – scria el. Ca să pun totul la îndoială trebuie să gândesc, deci să trăiesc – originea ideii lui Descartes: gândesc, deci sunt.
Cârcoteli: cine nu gândește nu există?! Există, dar muncește – vorba sloganului acelora: Noi muncim, nu gândim! (cine i-o fi învățat să strige așa ceva?!)
Operibus credite et non verbis (latină) = credeți faptelor, nu vorbelor.
Peste ani, mi-a prins bine faptul că m-am străduit (după posibilități!) să înțeleg care-i treaba cu latina și de ce ar fi fost o chestie deșteaptă să învăț această limbă. Și – evident! - mi-am zis: Eeee! Dacă aș fi pus preț pe această materie în școala generală ce simplu mi-ar fi fost acum. Haha și bla-bla – faptul consumat a rămas.
Cu aceste proverbe și expresii latinești particip la Citate favorite, joc susținut azi de Suzana (Floare de colț), inițiat, în colaborare, de Zina și Ella.
Latina am invatat-o in liceu. Nici nu mai stiu, dar parca in clasa a IX -a. Profesorul a fost exceptional. Se straduia pentru cei care vroiau sa dea spre medicina si alte facultati unde aveai nevoie. Insa nepracticand acum pot spune sincer ca nu mai stiu nimic. Doar faptele vorbesc, evident. Cuvintele se duc si se tot duc!
RăspundețiȘtergereCat priveste expresia "Noi muncim, nu gândim", mi se pare ca se practica la greu in aparatul de... stat. O interpretez ca munca fara rezultate, inutila, o aparenta de activitate si ale carei efecte se vede ca sunt catastrofale. Anterior, o interpretam si ca munca celor care nu vor fi consultati niciodata si a caror parere nu conteaza. Un fel de frustare strigata.
Imi plac caietelele tale. Sa ne mai spui!
Pupici si un weekend placut, Diana draga!😘❤️
Poate - doar poate! - as fi fost mai atrasa de limba latina daca ar fi fost predata cand eram la liceu... In plus, ne preda profa de limba si literatura româna - o catastrofa de dascal, din punctul meu de vedere (de "preda" dictandu-ne din manual si la literatura si la gramatica).
ȘtergereCand am dat peste "faptele vorbesc" m-am gandit la politicieni... Din cauza acestor incompetenti suntem la un pas de a fi pe cont propriu, fiecare (din toate punctele de vedere)
Exact cei care muncesc (cei care fac "toata munca") nu sunt consultati - acum ma gandesc la politisti, in special (in loc sa fie intrebati ce nevoi au pentru a-si indeplini cat mai bine atributiile... se fac achizitii "dupa ureche" sau in functie de anumite interese) Si, astfel, politistii (si nu doar ei!) ajung sa se multumeasca sa mearga "la munca" si sa-si incaseze salariul (nu se mai gandesc decat sa scape cu viata si/sau intregi dupa o zi de munca pe teren). Si e imposibil sa nu-i inteleg...
Sper sa mai "culeg" de prin caiete si agende. 😊
Iti multumesc, Suzana draga! ❤ Weekend placut si pentru tine! Pupici! 😘
Am facut latina din clasa a ...hmm oare am facut si din clasa a 8a, apoi in cei patru ani de liceu, apoi - surpriza!! si in anul intai de facultate :)))))))).
RăspundețiȘtergere(In patria nostra multe silvae sunt... 😅)
Lasand asta deoparte, mi-a placut colectia de citate. Ultimul este cireasa de pe tort :D. Macar de...
Te pup cu drag :* si iti doresc un weekend minunat (daca colaboreaza mailul, am lasat si eu un gand acolo :D )
Eu am facut doar intr-un an - cred ca in clasa a V-a... dar nu bag mana-n foc. Poate gasesc manualul si ma lamuresc. 😊 Recunosc, nu mi-a placut (sau, poate, nu-mi placea profa...) Mai apoi am constatat ca tare mi-ar fi prins bine sa stiu. 😊 Ma consolez cu ideea ca m-am descurcat un strop mai bine decat multi altii. (lauda-te gura ca de nu te strici) 😊
ȘtergereUltimul citat imi place si mie cel mai mult.
Iti multumesc, Rux! 💗 Duminica linistita iti doresc sa ai! 💗
(citit)
Stii care-i culmea?! (una dintre culmi, de fapt) Cand accesez FB, Y!, YT, Blogger pare ca totul se duce naibii. Oriunde in alta parte (inclusiv la filme) nu sunt probleme - zboara! Pot scrie comentarii fara probleme... Nu intreruperi, nu intarzieri la incarcare... Ceea ce-mi spune ca aparatul si conexiunea net nu sunt cauza... :(((
Ultimul citat mi-a plăcut maxim! Latina - nici eu nu mai știu prin ce clasă m-a chinuit, (oare într-a opta!?) arareori m-am întâlnit cu expresii latinești, însă în ”Quo Vadis” am întâlnit foarte multe, bine că traducătorul a pus la note traducerea, că mă uitam ca curca în creci :))) și dacă trebuia să folosesc google translate sigur nu aș mai fi citit cartea.
RăspundețiȘtergereȘi proverbele sunt interesante !
Weekend plăcut, Diana!
La fel si mie, ultimul. 😊
ȘtergereAm avut nevoie, mai tarziu, sa stiu latina, dar m-am fofilat (adica, descurcat relativ onorabil). 😊
Acum, ca zici... Imi amintesc ca sunt multe expresii in latina in roman. L-am citit de doua ori, la intervale de multi ani (cu mai multi ani in urma a doua oara). Mi-a placut mult si - categoric! - m-am bucurat sa am traducerile "la subsol pagina". 😊 Cand am citit-o prima data nu exista internet... dar as fi sarit lejer peste traduceri (de n-ar fi existat in carte) 😊
Multumesc, Mihalela! Duminica frumoasa iti doresc! ❤
Îmi plac, nu le știam.
RăspundețiȘtergereWeekend cu bucurii!
Iti multumesc.
ȘtergereLa fel si pentru tine! Duminica frumoasa!
Interesanta selectie. Cu latina aș concluziona tot cu un proverb, zicală ” dă-i omului mintea cea din urmă”.
RăspundețiȘtergereDar îmi place mult citatul cu care ai închiat postare. Foarte adevărat.
Hahaha! Adevarata "zisa"! 😄
ȘtergereMulti copii, oare, s-ar gandi - si/sau si-ar crede parintii! - ca s-ar putea sa aiba nevoie, peste ani, de ceva ce nu le place in acel moment prezent? 😊 Eu nu m-am gandit (si nu am crezut) si fix in latina m-am impleticit. 😊
Si mie-mi place mult acel citat.
❤
imi plac toate citatele pe care le-ai ales azi, aici!
RăspundețiȘtergereHahaha, m-a distrat cel cu Stan ☺☺☺
Un start bun in weekend, dragele mele brasovence!
Trebuie sa imi cer scuze, azi la ora 19:15 am pierdut apelul vostru - eram în masina, în drum spre casa si in jurul meu era prapad! Azi a plouat cu grindina cât ouale de bibilica! Si eu mai aveam vreo 20 km pâna acasa.... singura in masina! OH... am ajuns cu bine ♥ O sa va sun duminica (mâine suntem toata ziua plecati la Bodensee) XOXO
Daaa... Multi "Stan" sunt, mai ales, in politica din Ro. 😄
ȘtergereMultumim, Carmen draga! 💕
Am vazut abia acum intregul tu mesaj - cand public mesajele nu le citesc integral pe cele de la prieteni... :( Abia cand sunt publicate si raspund citesc totul...
Uau! Ce vreme...! Imi pot imagina cum a fost... O singura data am avut parte de prapad de gen cand eram in masina (si nu eram singura) - fiind in oras am parcat (ilegal, evident) pe un trotuar, langa zidul unei case cu streasina larga. Brrr! Pe un drum deschis, sa zic asa, puteam doar sa ne oprim si atat, loviti fiind de grindina (era mare si aceea, dar nu chiar cat un ou de biblica).
Iti doresc sa nu mai ai parte de astfel de experiente. Din punctul meu de vedere sunt interesante, dar mai bine sa nu fie. 😊
Imbratisari si pupici cu drag, de la trio pentru trio! 💞
No conocía las frases. Te mando un beso
RăspundețiȘtergereMe alegra saber que es algo nuevo para ti.
ȘtergereTe mando un beso.
Foarte interesante! E tare Stan! :)) O zi faina, Diana!
RăspundețiȘtergereOh, da! E tare Stan, si are multi frati - toti, printre politicienii din Ro. :-)
ȘtergereMultumesc, Cristi! Duminica frumoasa!
Interesante citate ai ales. Să-ți fie weekendul cu zâmbet, senin și bucurie, Diana dragă! 🤗❤️
RăspundețiȘtergereIti multumesc, Dana draga! 💕 Ma bucur sa te revad pe aici. 😊
ȘtergereDuminica minunata iti doresc!
O alegere minunată de citate...și e bine că totuși mai știi "ceva" latină 👍
RăspundețiȘtergerePupici ❤️
Iti multumesc pentru apreciere!
ȘtergereOooo, nu prea! :-) Mai stiu... ce-a uitat romanul. :-)
Pupici! <3