De zăpezile de altă dată. Anul acesta mi-e mult mai dor decât în ultimii ani - poate pentru că a fost doar câteva zile un strat mai gros prin oraș? Poate.
Să fie măcar zăpadă ca în decembrie 2014:
Sau ca în ianuarie 2016...
In 2004 zăpada îmi ajungea până la genunchi... Nu am acces la pozele cu acele pături de nea. A fost anul in care l-am găsit pe Boby, câinele boxer care nu știa să meargă în lesă și care sarea prin zăpadă ca un ied, iar eu loveam cu capul crengile aplecate de zăpadă. Era distracție cum încercam să mă țin după Boby, cum încercam să-l stăpânesc și cum tot ajungeam căzută în genunchi in zăpada înaltă... Mi-e dor și de Boby, care nu mai e din 2012...
Și mi-e dor de Miki, acum. A găsit-o o prietenă, in noiembrie 2009, când era zăpadă și frig - trecuseră aproape două luni de când tocmai îi murise o altă cățelușa.
Tare dor îmi e de ea. Îmi lipsesc plimbările cu ea. Mereu era prima la ușă, să iasă la plimbare.
Și ei îi plăcea in zăpadă - își băga capul aproape cu totul in zăpadă daca simțea vreun miros interesant. Lătra la oamenii de zăpadă! Și Boby a lătrat la un om de zăpadă, dar la unul înalt și solid! S-au distrat și trecători atunci. Și pozele cu Miki in zăpadă îmi sunt inaccesibile (au rămas în computerul defect - le voi extrage cândva).
Mi-e dor să fiu prima care lasă urme in zăpada proaspăt așternută - am un pitic care se activează când sunt pe faza la prima ninsoare.
Când aveam câine - și mai tot timpul am avut - era simplu: dacă ningea prima dată la două noaptea - și nu dormeam - lăsăm munca, luam câinele și ieșeam. Câinii mereu se bucurau. Câinii nu te lăsa niciodată să te distrezi singur - cât timp mai au in ei un dram de putere. Și-i salvează pe alții de la zbenguit in zăpadă în miez de noapte sau zori de zi.
Mi-e dor de acele nopți și dimineți pustii când pe zăpadă se vedeau doar urmele unui om și și urmele unui câine. Dimineața mai vedeam urme lăsate de pisici - și mă amuzam.
Poate, dacă ninge iar mult, găsim un cățeluș... Niciodată nu am luat - cu intenție - un câine pe care să-l ținem în apartament, dar ne-au ieșit în cale; nu-i puteam lăsa în drum. 😊
Mi-am exprimat în scris aceste doruri la invitația făcută de Carmen - la rândul ei, a răspuns provocării lansate de Tudor Enea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile scrise dupa trei zile de la data publicării articolului vor fi moderate. Multumesc pentru intelegere.