Miki la oglindă. RiO

În luna noiembrie - n-am idee care zi - Miki a împlinit 19 sau 20 de ani. E o cățelușă metis cu Chihuahua, ne-a spus veterinarul când una dintre prietene a găsit-o in anul 2009. În septembrie același an o pierduse prin moarte pe Lady, zisă Miți, la vârsta de 16 ani. Când a gasit-o, Miki avea 4-5 ani. Speram să fi avut mai puțini ani și boticul care începuse să albească să fi fost așa pentru că a trăit pe stradă cine știe cât timp.

O comemorez la Reflexii in oglinda, jocul inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei Între vis și realitate. Postarea a fost scrisa săptămână trecută, dar n-am mai publicat-o pentru că Miki a plecat în Raiul animalelor, de Moș Nicolae. Vă rog, nu vă supărați pe mine pentru această postare la RIO. 💕

Miki - așa am numit-o noi pentru că a fost primul nume la care a reacționat după ce am strigat-o cu multe - făcea legea in cartierul unde locuiește prietena mea. Alerga pisicile (împreună cu un Teckel sub balconul căruia îi făcuse adăpost mama teckelului) și lătra la tot ce mișca. O văzuse prietena mea încă din luna octombrie; o hrănea, dar nu mai voia un cățeluș și din cauza programului de lucru. În noiembrie îmi telefonează: Ghici ce am in casă? mă întreabă. Am răspuns instantaneu: cățelul din cartier. Și a doua zi m-am dus s-o văd. O avea in casa de vreo săptămână, și una dintre vecine se gândea c-o fi nenorocit-o careva, dar când a aflat la cine e s-a bucurat.

A fost dragoste la prima vedere! Prietena mea se aștepta să mă latre, pentru că lătra la oricine intra in casa, dar Miki nu m-am lătrat. Mă privea de pe un fotoliu unde își alesese culcușul, stând culcata, dând din coadă. 

A fost un cățeluș care a locuit în apartamentul cuiva pentru că avea tendința, urcând pe scări, să se oprească la etajul doi. Nu făcea în casa, nu intra în bucătărie... Un câine educat, altfel spus. Dar nu știa să meargă în lesă, semn că cine a avut-o o lasă libera. Poate că s-a pierdut, poate a fost abandonată pentru că era gestanta sau poate că a fost abandonată deoarece au murit stăpânii (câțiva ani a tot tras în lesă după femei vârstnice - era disperata, iar când ne apropiam de acea persoană se calma: nu era cine credea ea).

Poza e din octombrie a.c.. O țineam în brațe pentru că mergea greu. A trecut prin foarte multe în toți acești ani, dar și-a revenit bine. Din bătrânețe, însă, nimeni nu-și revine. Vederea i-a slăbit, puterea a scăzut și tot așa... La momentul pregătirii postării era într-o fază mai nasoală și nu prea mănânca. Era, încă, alertă - adică, nu era letargică. Nu i-am mai trecut indispoziția... A plecat liniștită, iar eu nu prea sunt in apele mele - navighez in ape teritoriale străine.