Calitate de angajator

Calitatea nu este niciodată un accident, este intotdeauna rezultatul unui efort de inteligenta. (John Ruskin)

Prin România, prea adesea, cand e vorba despre chestiuni serioase, unii, cand spun “angajator” se gandesc la “dusman” si, uneori, chiar asa pare… Probabil ca prin alte multe state e la fel, dar ma intereseaza ce e la mine in ţară, nu la altii.

In 30 octombrie 2015, trei angajati ai Oracle si-au pierdut viata si alti sapte au fost raniti, fiind spitalizati - sustin angajatii corporatiei. Seful Oracle România a transmis un mesaj de condoleante familiilor celor decedati si si-a afirmat suportul atat pentru aceste familii cat si pentru familiile celor raniti.

Safra Catz, director general al companiei (CEO) din septembrie 2014, a sosit in weekend la Bucuresti sa fie alaturi de familiile indoliate si de victimele tragediei de la club. Conform publicatiei Fortune, Safra Catz (n. 1.12.1961) se afla pe locul 12 in topul celor mai puternice femei din lume.

Pentru aproape patru decenii Oracle Corporation, o companie multinationala americana, a fost lider de piata in domeniul IT, fiind specializata in conceperea si comercializarea de componente hardware si de solutii pentru companii si organizatii. Din punct de vedere al veniturilor, Oracle se afla pe locul 3 in topul companiilor de software la nivel global, dupa Microsoft si IBM. Compania este prezenta si in Romania, din anul 1995.

Ca toate marile companii care se respecta, e implicata si in viata sociala din S.U.A. si din lume; de exemplu, prin donatii caritabile si activitatile fundatiei Oracle Education Foundation, compania a depus eforturi mari pentru a extinde accesul la educatie si la tehnologie pentru studentii din India si nu numai. Prin programele sale educationale (Oracle Academy si Oracle Education Foundation) pregateste studentii pentru succes in viata si in cariera profesionala; se implica in protejarea mediului si in viata sociala lucrand pentru a imbunatati calitatea vietii in comunitatile unde isi desfasoara activitatea prin granturi (finantari nerambursabile), sponsorizari si voluntariat. Anual, compania doneaza milioane de dolari organizatiilor non-profit din intreaga lume.

Imprieteneste-te cu seful!

Care-i limita cand vine vorba de control?

Din ce in ce mai multe legi invazive sunt sustinute de politicieni in toate statele lumii. Cei mai multi motiveaza ca vor controlul pentru siguranta cetateanului impotriva infractorilor de drept comun, a teroristilor dar si din motive de sanatate publica si/sau de siguranta personala, impotriva defaimarii si altele de gen.

De curand, un comitet din Senatul statului american Arkansas a incercat sa treaca un proiect de lege prin care angajatii urmau a fi obligati sa-si accepte angajatorii in lista de prieteni de pe reteaua de socializare Facebook sau sa-i urmareasca pe Twitter. Au votat pro in luna februarie a.c. dar legea a murit la comisia Senatului. Totusi, respectivii nu renunta, afirmand ca vor modifica putin legea si o vor propune din nou.

Ce urmaresc senatorii cu aceasta lege? Angajatorii sa fie informati in cazul in care vreun angajat face declaratii calomnioase la adresa sa pe retelele social media. Angajatorii au dreptul sa stie – sustin politicienii respectivi.

Acest proect de lege a indignat foarte multi angajati si multe organizatii, intre altele, inclusiv pe reprezentantii retelelor de socializare. Cei de la “National Network to End Domestic Violence” au scris senatorului care a avut initiativa o scrisoare in care, printre altele, il informeaza ca in acest mod angajatii ar fi obligati sa impartaseasca angajatorilor informatii personale pe care altfel nu le-ar dezvalui acestora. Facebook e impotriva acestui gen de supraveghere si a trimis un comunicat in care condamna aceasta ingerinta in viata personala online a utilizatorilor sai: orice lege prin care se pretinde angajatilor sa permita accesul angajatorilor la corespondenta privata este problematica, dar aceasta lege merge chiar mai departe, punand in pericol chiar si siguranta minorilor, prin accesul adultilor la conturile lor de social media. Avocatii specializati in protectia minorilor afirma ca un astfel de acces ar putea duce la contactul nepotrivit dintre un angajator adult si un minor, punand in pericol nu doar siguranta acelui minor dar si a prietenilor acestuia, la care un adult ar avea astfel acces direct.

O alta preocupare a organizatiilor si avocatilor este si cu privire la victimele violentei in familie (in special in cazul minorilor) pentru ca o astfel de lege ar permite angajatorilor sa identifice victimele abuzurilor, permitandu-le sa afle si afilierea lor la anumite grupuri de sprijin on line intr-o retea sociala.

Unul dintre cei care au votat impotriva afirma: Ne miscam pe un teren alunecos in care dam prioritate intreprinderilor si angajatorilor permitandu-le accesul la date legate de aspectul vietii personale al angajatilor lor.

Potrivit countercurrentnews.com, exista mai multe proiecte asemanatoare in 22 de state americane, iar cea in discutie va fi din nou pusa in dezbatere, usor modificata. Presiunea care se face pentru acceptarea legilor invazive prin care pare ca se vrea distrugerea vietii private online este mai mare cu fiecare zi care trece.

Cand astfel de legi vor ajunge sa fie aplicate e probabil ca multi utilizatori sa renunte la conturile pe care le au si sa faca, eventual, altele. Pentru ca nimeni nu vrea sa stie seful cu cine isi petrece noptile, de exemplu, sau ce-i place sa manance, sa imbrace, sa citeasca, sa vizioneze etc.

Sursa: http://anonhq.com/arkansas-new-bill-force-employees-friend-boss/

Guvernele nu mai deţin controlul

Guvernele de azi nu mai au asupra corporaţiilor puterea şi controlul pe care le aveau cu vreo cincizeci de ani în urmă.

Corporaţiile se află azi pe poziţii mai centrale decât naţiunile, ca partenere în afacerile globale. Le numim multinaţionale, dar mult mai adecvat ar fi să spunem că sunt transnaţionale sau postnaţionale, ori chiar antinaţionale; căci ele resping însăşi ideea de naţiune sau orice alt parohialism care le limitează în timp şi în spaţiu. Clienţii lor nu sunt cetăţeni ai unei anumite naţiuni sau membri ai unui clan parohial: ei aparţin tribului universal al consumatorilor definiţi după necesităţi şi dorinţe omniprezente, dobândite dacă nu de la natură, atunci prin manipulare publicitară abilă. Consumatorul e un consumator care e un consumator. (Benjamin R. Barber, Jihad versus McWorld, ed Incitatus, 1995).

Vrei să vinzi prozac? Nimic mai simplu: în filme în care joaca actori celebri personajele îşi recomandă unele altora prozac. Generaţia prozac s-a încheiat!? Urmează generaţia xanax; valabil pentru orice altceva, nu doar pentru medicamente. Detergentul cutărică e mai parfumat şi spală mai bine decât icsulică. Eu vreau un detergent fără parfum puternic; vreau ca rufele să miroasă a curat şi parfumul pe care-l folosesc să nu interfereze cu parfumul hainelor. Bate-mă la cap să cumpăr detergentul cutărică şi în mod sigur nu-l voi cumpăra.

Multe state-naţiune moderne au generat politici industriale naţionale destinate coordonării strategice a politicii economice şi dominării pieţelor internaţionale de către corporaţiile lor de afaceri, pornind de la teoria că cetăţenii ţării respective vor avea cumva de câştigat de pe urma faptului că sprijină corporaţiile, chiar dacă acestea refuză să le returneze favoarea. Totuşi, deşi ocuparea totală a forţei de muncă este un bine public, ea nu este şi un bine corporatist. Eficienţa afacerilor dictează reducerea personalului, care înseamnă o producţie intensă la nivelul capitalului, iar producţia intensivă de la nivelul capitalului înseamnă o politică de cadre cu reducerea la minimum a forţei de muncă. Altfel spus: se urmăreşte concedierea cât mai multor muncitori posibil şi eliminarea beneficiilor lor costisitoare şi a pachetelor de pensii. În locul lor apar maşini, roboţi şi înmulţirea posturilor (aşa-numite) temporare, care de fapt sunt funcţii pe termen lung fără contract pe termen lung. Şomajul poate slăbi în cele din urmă piaţa, handicapând potenţialii consumatori (nu poţi cumpăra dacă nu câştigi), dar corporaţiile luate una câte una sunt în mod necesar concurente turbate, cu un orizont al câştigurilor trimestrial (cel mult). Ca să reuşească, ele trebuie să fie "slabe şi meschine". "Grăsimea" constă în muncitori, iar o dietă corporatistă înseamnă şomaj "structural" permanent pentru un număr tot mai mare de muncitori. (v. mai sus, Benjamin R. Barber).

O asemenea realitate ar răspunde şi la întrebarea: de ce nu se deranjează guvernanţii să creeze locuri de muncă, aşa cum care mai de care promite în fel şi fel de campanii electorale de aici şi de aiurea. Se răspunde şi la întrebarea de ce sunt permise contractele pe o perioadă determinată şi reînoirea contractului tot pe o perioadă determinată, de câteva ori - excepţie făcând muncile sezoniere.

Sunt părinţi care nu înţeleg acest proces şi îşi presează copiii deveniţi adulţi, cu diplome în sertar, să-şi găsească un loc de muncă. Dar unde?! În străinătate, eventual. Şi aici nu mă refer numai la români pentru că tineri din Italia, Franţa, Germania au ajuns până în Australia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Interesul corporaţiilor este un număr cât mai mare de şomeri, adică cetăţeni plătiţi din taxele şi impozitele suportate de alţi cetăţeni, care au venituri asigurate pentru un timp (mai lung sau mai scurt, în funcţie de stat) pentru a putea continua să consume - corporaţiile ar pierde dacă şomajul n-ar mai exista.

Pentru a avea cheltuieli mici cu salariile corporaţiile îşi mută sediul uşor din stat în stat, şi rămân numai cât timp e profitabil, apoi se mută unde salariile, la nivel naţional, sunt mai mici. E unul dintre avantajele globalizării.

Exista şi firme care se bucură de atenţiile unui guvern intervenţionist. Companii precum Chrysler sau Amtrak, ori industria economiilor şi a împrumuturilor - au cerut (prin anii 1990) socializarea propriilor riscuri, adică au cerut (între altele) anularea unor datorii, astfel încât contribuabilii să fie cei care achită costurile eşecurilor lor în afaceri. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Romania, de prea mulţi ani, şi se întâmplă şi în alte state nu doar în S.U.A..

Guvernele nu sunt numai intervenţioniste, uneori, ci sunt şi protecţioniste.General Motors, de exemplu, companie americană, îşi produce peste 40% din maşini în afara graniţelor americane. Un abţibild protecţionist poate fi văzut (azi mai rar) pe barele multor autovehicule americane: "Americanii adevăraţi cumpără americăneşte". Dar pentru că nu se mai ştie cine ce pe unde produce autorii Acordului pentru Comerţ Liber Nord-American (N.A.F.T.A.) au hotărât că maşinile fabricate în America vor trebui să aibă 50% din piese (ca valoare), precum şi 50% din manoperă de origine internă (la fel şi în cazul altor produse) - dar cine stă să eticheteze - şi să verifice etichetarea - piesă cu piesă, după originea materialului, naţionalitatea forţei de muncă şi identitatea culturală a proiectantului?

Campanii asemănătoare celor din America anilor 1990 se desfăşoară azi în România: suntem îndemnaţi să "cumpărăm româneşte", să susţinem producţia româneasca - dar mă întreb, legitim: cât din aceste produse este românesc, fabricat de români? În plus, de ce să dau o căruţă de bani pe un produs românesc dacă am de ales între altele, străine, de aceeaşi calitate şi la un preţ mai bun pentru buzunarul meu?

Din păcate, unul dintre cele mai profitabile acte de comerţ este cel de armament. Când războiul devine profitabil numai război vom avea. Armamentul şi petrolul se întâlnesc la un moment dat: corporaţiile vor să foreze pentru petrol chiar şi în zona arctică, vor să foreze pentru petrol în Sahara - şi dacă guvernanţii statelor din zonă nu înţeleg sensul negocierilor paşnice sau al mitei atunci se găseşte un motiv (niciodată dorinţa de a fora după petrol sau exploatarea altor bogăţii ale unui sol sau subsol) şi se aduc armele, deoarece corporaţiile caută să ia resursele altor ţări şi conflictele sunt inerente. Se presupune că prin anul 2015 se va atinge maximul de petrol, după care preţul va urca fulgerător.

Orice sistem care pune banii şi profitul mai presus de orice are un călcâi al lui Ahile: profitul net. Profitul net e generat de consumator. Consumatorul devine, astfel, atotputernic; modul în care consumatorul înţelege să-şi cheltuiască banii poate schimba totul. Cum ar arăta băncile la care nu mai vine nimeni pentru credit?! Cum ar arăta toate instituţiile financiare nebancare la care nu mai vine nimeni pentru credite?! ş.a.m.d. Nicio companie nu va mai oferi un serviciu pe care consumatorul nu-l mai cumpără. Consumatorii care refuză un produs sau un serviciu al unei companii care nu-şi respectă anagajaţii, îi exploatează, nu oferă nimic înapoi societăţii (burse de studii, sponsorizări la spitale etc.) pot scoate de pe piaţă o astfel de companie. A se înţelege aceasta conferă consumatorilor puterea de a schimba în bine ceva în lumea în care-şi cresc copiii. Companiile sunt sensibile la achiziţionarea produsleor / serviciilor lor pentru că de nu le cumpără nimeni ajung în faliment. Comapaniile nu-şi doresc aşa ceva. Când consumatorii îşi cheltuiesc banii în mod responsabil e probabil că şi companiile vor deveni responsabile. Dacă o companie poluează mediul sau are practici oneroase de afaceri dacă nimeni nu cumpără produsele aceste companii îşi vor schimba atitudinea. Bineînţeles, nu este cazul acelor firme "de carton" ai căror proprietari încheie contracte numai cu statul – acestora te poţi împotrivi mai greu. Poţi să strigi că e revoltător (dar o faci cam degeaba) să achite comunitatea milioane de euro pentru panseluţe sau borduri de care nu e neapărată nevoie pentru că cei care au contractat cu statul - de obicei pe termen lung, de 5-10 ani - îşi iau banii, ori pentru panseluţe şi borduri ori din penalizări dacă cineva s-a găsit să rezilieze un contract sau altul considerat nefast pentru bugetul unei comunităţi.

Cine nu doreşte alimente cu chimicale nu trebuie decât să le lase pe raft - nici nu trebuie plătite sume enorme pentru campanii de conştientizare a răului produs de alimentele care au "gust de…", ca exemplu. La fel şi în cazul alimentelor modificate genetic: nu le dorim nu le cumpărăm. Când nimeni nu mai cumpără mâncare fast-food sau litri de detergenţi casnici când un săpun biodegradabil face acelaşi lucru poate fi salvat - într-o mai mică sau mare măsură - mediul înconjurător (ca tot se dau foarte mulți ecologişti).

Cumpărătorul are puterea de a falimenta o companie care foloseşte prea multe chimicale în produsele pe care le produce.

Când consumatorii îşi vor cheltui banii cu înţelepciune orice politician, orice corporatist, orice lider al lumii va înţelege că oamenii s-au trezit. Toate abuzurile unui sistem se întâmplă doar pentru că cei mai mulţi fac sluj şi le acceptă. Când, însă, cetăţenii se implică şi iau decizii juste totul se poate schimba.

Consumatorii au puterea de a bloca profiturile corporaţiilor necinstite şi de a le susţine pe cele care se comportă corect.

Exista democratie?

Îndoiește-te de toate. Găsește-ți propria lumină. (Buddha)

S-ar putea spune că trăim într-o lume a teoriilor conspirației, de aceea trebuie să avem mintea deschisă și să ne îndoim de orice - și mai apoi să ne îndoim de îndoială.

Una dintre chestiunile care par certe este și aceea că politicienii au ajuns să aibă un singur și comun stăpân: banul. S-a ajuns la a defini seriozitatea unui politician în funcție de câți bani poate aduna (dacă e bogat, alegătorul ar putea presupune că va avea grijă să apere interesele cetățenilor) și nu se mai pune preț pe ideile lor, idei pe care le-ar putea închiria serviciului public.

Alegerile nu mai sunt alegeri ci par mai mult a fi licitații…Vorba lui Mark Twain (30.11.1835 - 21.04.1910): dacă votul nostru ar putea schimba ceva nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Da, ni se permite să votăm dar mai sunt alegerile libere? Sau… cât de libere mai sunt? Ar fi chiar culmea ca politicienii să schimbe sistemul care i-a adus la putere!

De ce licitații?! Ce au de vânzare politicienii? Fiecare politician ales răsplătește pe marii donatori, pe marii agenți electorali cu diverse posturi care le vor aduce bani mulți, influență și alte beneficii; îi vor numi pe aceștia în consilii de administrație, în ambasade etc.. Guvernul e de vânzare. Și președintele e de vânzare. Când sunt așa mulți bani implicați e naiv cel care se mai gândește la democrație. În politică banii oferă puterea celor cu bani!

Avem democratie?! Spunea Noam Chomsky^* despre democratie: Societatea aceasta nu e una democratică și nici nu s-a intenționat să fie. În istoria lumii cei bogați și puternici domină și prea puțini oameni au vreun control asupra propriilor guverne.

În România aproape cert că nu avem democratie ci poliarhie - sistem în care puterea e în mâinile celor care gestionează bogățiile unei națiuni, clasa socială a celor responsabili și restul populației e fragmentat.

Baza democratiei e credința că toți ne-am născut egali și că acea egalitate trebuie acceptată de cei aflați la putere, dar în încercarea de a-și câștiga sau apăra drepturile mulți oameni au fost încarcerați și torturați la ordinul celor care dețin puterea și sunt hotărâți să o păstreze. Între cei care au cu adevărat puterea nu există, cu adevărat, nici măcar unul care să dorească democrația altfel decât la nivel declarativ fiindcă democrația le-ar contesta structurile de putere și autoritatea. Acesta este motivul (sau unul dintre motivele) pentru care oricine apare cu o idee democratică e respins ca nesemnificativ, ori ca fiind intrigant ori extremist sau ceva similar și, astfel, adevărata lansare a dezbaterii publice privind alternativele, este nimicită.

Guvernele trebuie să echilibreze necesitățile întregii societăți, inclusiv pe cele ale marilor afaceriști (marile afaceri produc mulți bani) bazându-se pe etică și responsabilitate morală și socială. Dar corporațiile au devenit mai puternice decât oricând și reprezentanții multor parlamente și guverne au ajuns să emită legi menite să ajute pe acești mari afaceriști să câștige și mai mult pentru că se aleg și ei cu ceva - mai mult sau mai puțin. 

Corporațiile acaparează, prin lege, doar pentru a satisface interesul financiar al proprietarilor lor, mai presus de orice, chiar și mai presus de binele public: tot mai multe vaccinari devin obligatorii (deși în cazul unor vaccinuri nu se cunosc efectele adverse pe termen lung), oamenii consumă antibiotice prin hrana animală (crescătorii de animale fiind obligați prin lege să vaccineze animalele) și astfel se ajunge la rezistența la antibiotice și sunt necesare unele din ce în ce mai puternice și cine să le producă?! Antibioticele puternice au efecte negative asupra organismului și multe alte afecțiuni par să apară ca ciupercile după ploaie și alte medicamente sunt produse pentru a le ține sub control. Vitaminele sintetice sunt recomandate oricui, oricând; sarea iodată devine obligatorie deși nimeni nu știe când un om poate fi afectat de prea mult iod dând în hipertiroidie, de exemplu - și alte medicamente sunt necesare pentru ținerea sub control a acestei afecțiuni… Exemplele pot continua…

Notă

*) Avram Noam Chomsky (n. 07.12.1928, Philadelphia, SUA) este un lingvist și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În lumea academică, Chomsky este cunoscut pentru teoria gramaticii generative și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice. El este cel care a revoluționat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative.

Chomsky a declarat că preferințele sale personale sunt unele anarhiste tradiționale, în bună măsură cu originea în iluminism și în liberalismul clasic și că apreciază socialismul libertarian. Este un simpatizant al anarho-sindicalismului, prin care înțelege un sistem descentralizat de asocieri libere între instituții economice și sociale. (wikipedia.org)