Flori, puzzle, ciocolată

Primele patru luni din acest an au zburat ca niște gloanțe trase la foc automat. Probabil că luna mai va zbura la fel de repede. Ori s-a „comprimat” timpul ori s-a micșorat ora ori sunt prea multe de făcut ori... Habar n-am de ce pare că timpul zboară! Să zboare cu folos, dacă tot zboară, să fim sănătoși în timp ce timpul zboară și tot așa – de bine să fie!

La sfârșitul lunii martie, într-o seară, m-am străduit să fotografiez apusul!

Am încercat de mai multe ori, reglând diferit telefonul, dar tot n-am reușit să surprind nuanțele de roșu puternic până la roz pe care le avea cerul la nivelul orizontului. Când voi revedea imaginea voi citi și rândurile și-mi voi aminti cât de roșu era cerul. Slabă consolare, dar asta e.

La început de aprilie s-au precipitat evenimentele; nimic de rău! Totul a fost de bine, așa că a meritat „aglomerarea”.

Mama a trecut pe acasă și mi-a adus flori din grădină – nu multe, pentru că drumul e lung, și chiar înfășurate în vată umedă era posibil ca plantele să nu reziste și era păcat să moară prea repede.

Lalele au fost trei. 

Sunt flori sensibile prin definiție, dar au reușit să reziste drumului -poate pentru că două erau boboci; cea care era deja înflorită a mai rezistat o zi, apoi a trebuit să despart firele cu boboci.

Cele trei narcise galbene n-au avut de suferit și-au stat în vază, la fereastră, mai multe zile.

Zambilele... A trebuit să le aleg din buchet pe cele care s-au păstrat mai bine, dar și ele au rezistat eroic mai apoi.

Și-apoi... s-a apropiat Paștele! Ca în fiecare an, am primit un ou de ciocolată cu surpriză. 

Oul a fost mai mic decât cel de anul trecut, dar surpriza a fost o suuurpriză: un mini-puzzle cu personaje care-mi par foaaaaarte cunoscute dar pe care nu reușesc să le identific! 

Am montat piesele în mai puțin de cinci minute, dar cu câtă plăcere! Cu la fel de mare plăcere (dar în mai multe minute) am mâncat și-o juma’ de „coajă de ou” de ciocolată.

Vremea a fost capricioasă. În pomii de pe lângă ferestre au început să apară florile spre sfârșitul lunii aprilie.

Cele ale corcodușului se văd mai clar în poză, dar verdele castanului abia-abia se vedea și-n realitate - foto 3 (acum, frunzele sunt aproape ajunse la maturitate).

N-am uitat de guguștiuci! 

Doi sunt prezenți zilnic în tei, „guguind” să-mi dea de veste că-s acolo și vor grâu. În poză(e) e doar unul, după ce terminase de mâncat.

Porumbeii dau și ei năvală! Îi gonesc, până termină de mâncat guguștiucii și cei mai mulți sunt respectuoși și așteaptă-n tei, dar sunt și câțiva tare nerăbdători, care încearcă să alunge guguștiucii, să mănânce ei. (deasupra bulinei verzui e guguștiucul)

Pe cei nerăbdători îi alung cu mâna, nu cu un „pămătuf” din hârtie, dar... abia se dau duși când îi împing, efectiv! Ieri, unul dintre ei, se „contra” cu mâna mea! L-am împins, ușor, cu degetul, dar el dădea din aripi și părea că-mi „ține contră”. Ce fin e penajul lor! I-am simțit penele de pe corp, sub aripa ridicată. Evident, eu am cedat, și l-am lăsat să-și facă de cap.

Vrăbiile nu reușesc să le fotografiez (nici măcar la fel de rău ca pe guguștiuci și porumbei) când aterizează pe pervaz, iau un bob de grâu, zboară-n tei, îl mănâncă și vin iar, strecurându-se printre picioarele „giganților” porumbei.

Uneori mă gândesc că aș avea o vacanță minunată chiar de-ar fi să stau în balcon și să privesc afară. Pe lângă guguștiuci, vrăbii și porumbei mai sunt în zonă multe ciori, coțofene, din când în când câte o stăncuță, pescăruși (leg. externă), mierle și câteva păsări pe care nu am reușit să le identific. Spectacol mai fac și pisicile de pe-afară, mai ales când le apucă să se joace cu vreun fir de iarbă sau cu vreo insectă. Și-apoi sunt câinii cu stăpân care se plimbă, se hârjonesc; se și latră serios uneori, pentru teritoriu. E animație, nu glumă. Este relaxant.

Tot cu ouă

Multe tehnici penru colorat ouă sunt, şi unele mi s-au părut simple, aşa că am încercat.

După ce am îmbrăcat trei ouă, am reuşit să colorez două, sâmbătă, înainte de prima zi de Paşti, după metoda aflată într-un video postat de Suzana la o ediţie MFC. Ouăle pe care le-a vopsit ea folosind metoda pot fi văzute pe Floare de colţ. A avut răbdare pentru mai multe; eu răbdare am avut numai pentru două in şerveţel, şi unul roşu prin metoda clasică. Pentru a se usca şerveţelul repede am pus ouăle in cuptor vreo cinci minute (nu s-a uscat total, dar culoarea s-a imprimat pe coajă) Am folosit doar trei culori: roşu, verde şi violet - ouăle au ieşit super! Îmi plac tare mult.

Le-am fotografiat din mai multe unghiuri, de aceea par foarte diferite (metalizate nu sunt, in realitate, dar in poza a doua aşa par).

Cel mai mult îmi place următorul:

Şi mă laud cu ce mi-a adus Iepuraşul: un ou de ciocolată înalt de vreo 30 de centimetri, cu talie de aproape 50 de centimetri.

Oul de ciocolată a venit cu surpriză. Un joc pe care eu îl ştiu ca “ics şi zero” (tabla e lungă de 11 cm şi lată de 6 cm).

(Colecţionez şi jucăriile-surpriză din ouăle kinder mici si mari, cele din nutella, cele din pungile cu pufuleţi etc..)

Copac de Paşte

De când bântui online, pe bloguri, am văzut fel şi fel de lucruri, am aflat despre multe obiceiuri - sau mi-am amintit unele. Aşa şi cu copacul de Paşte! In copilărie, ştiam de la una dintre naşele de botez că se împodobesc pomii cu ouă, la catolici, apoi… timpul a trecut, naşa a plecat din ţară şi-am uitat. Mi-am reamintit mai apoi; am văzut şi la Carmen (Între vis şi realitate). Şi iar am uitat! Dar uitucă mai sunt! Da, să ştiţi că sunt! Şi mi-am amintit, din nou, pentru că am o creangă in holul de la intrare (un “schelet” de creangă, dar îmi place cum arată) - am păstrat creanga de brad argintiu pe care am găsit-o in iarnă, ruptă de vânt, şi am agăţat pe ea ouă de ciocolată. Nu s-a supărat când, după decoraţiuni de iarnă, am agăţat ouăle învelite in staniol.

Iniţial, am legat ouăle cu fir auriu de lamé şi peste noapte: poc! o dată, poc! a două oară, poc-poc-poc! Întrebare întrebătoare: ce se întâmplă?!! O fi la vecinii de sus! O fi la cei de alături! Firul auriu nu avea rezistenţă şi ouăle au picat unul câte unul, ca şi cum s-au vorbit să cadă in cinci minute.

Nu m-aş fi gândit să fotografiez “pomul” dar printre pozele cu decoraţiuni descoperite la Elena (Paradisul verde) este şi una cu un copăcel decorativ pentru masa de Paşte.

Poza nu e foarte reuşită pentru că nu m-am descurcat cu lumina foarte bine, şi nici cu încadratul “copăcelului” in “obiectiv”, dar asta e şi pace bună! Creanga, însă, arată foarte fain in realitate (mie îmi place, adică). ☺

Paştele cu bucurie să vă fie, alături de cei dragi!

♥ ♥ ♥

Un ou de ciocolată, cinci ouă pătate şi mai multe din plastic. MFC.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

Ouăle de ciocolată

Mie-mi plac tare mult ouăle de ciocolată. Îmi place ciocolata, in general - cea dulce, nu cea amăruie; mă amuză cei care-mi oferă ciocolată amăruie - deşi ştiu bine că o prefer pe cea dulce - pe sistemul “ciocolata amăruie e (mai) sănătoasă”. O fi, dar eu n-o prefer; o mănânc, dar n-o prefer.

Revenind la… ouăle mele. Îmi plac ouăle de ciocolată şi le caut in special pe cele in care ştiu că găsesc surprize. Şi pentru că tot îmi plac aceste ouă de ciocolată,  după atâţia ani, m-a ros curiozitatea şi am căutat să aflu cine le-a… inventat.

Obiceiul oferirii ouălelor este foarte vechi. Persanii îşi ofereau ouă ca semn de bun venit al primăverii, sărbătorind reînnoirea naturii prin diverse festivaluri dedicate fertilităţii. Vechii romani îngropau - ritualic - ouă pe câmp; azi, ouăle se oferă cu ocazia sărbătorii de Paşte.

In 1902, într-un ziar destinat profesorilor francezi a fost publicată Povestea Paştelui, in care apare prima dată un ou de ciocolată oferit in dar unei profesoare melancolice.

Ouăle oferite la început aşa cum le făcea găina au început a fi vopsite, învelite in foiţe de aur, decorate cu fel de fel de pietre preţioase. Peter Carl Fabergé, bijutier rus, a dus rafinamentul la apogeu. In 1885, ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei, i-a cerut să realizeze o bijuterie in forma unui ou de Paşte, pentru soţia sa - aşa au apărut celebrele Ouă Fabergé, din metale preţioase, ornate cu pietre preţioase şi conţinând bijuterii.

Prin secolul XVI a fost introdusă in Europa cacaua mesoamericana, care a dus la crearea ciocolatei calde, băutură apreciată şi la acea vreme. Ciocolata era o băutură in Spania, Germania, Italia, Austria şi Elveţia. In 1674 ar fi avut loc, la Londra, prima degustare de ciocolată solidă.

La Versailles, ciocolata a fost amestecată cu migdale, cu apă de flori de portocal sau cu gălbenuş de ou.

Conform lucrării Chocolat et son histoire, de Élisabeth de Contenson, consumatorii de ciocolată caldă ai secolului XVIII au fost cei care au golit conţinutul unui ou şi mai apoi l-au umplut cu ciocolată.

Despre ouăle de ciocolată unii spun că au apărut in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, pe la 1700 sau mai devreme - regele a oferit lui David Chaillou (“Primul Cofetar”) dreptul exclusiv de a vinde ciocolată in Paris pentru că el era cel care vindea biscuiţi şi prăjituri scumpe - probabil şi in formă de ou, cu ocazia Paştelui). Alţii susţin că tradiţia e originară din America, unde creşte arborele de cacao.

Obiceiul dăruirii oualelor de ciocolată a fost atestat in Germania şi Franţa in primii ani din 1800, când ouăle erau din ciocolată plină. Cred, totuşi, că nu se ştie exact când au apărut ouăle de ciocolată.

In anul 1819, in Corsier, lângă Vevey (oraş in Elveţia, unde a trăit şi Daniel Peter - ginerele fabricantului Cailler - inventatorul ciocolatei cu lapte, in 1875), François Louis Cailler a fondat prima fabrică elveţiană pentru producerea ciocolatei; in 1825 a deschis o a doua fabrică, unde a reuşit să transforme cacaua într-o pastă maleabilă - el a fost primul care a comercializat ciocolata sub formă de baton. François Louis Cailler a petrecut patru ani la Torino (Italia) unde a învăţat arta preparării ciocolatei. In 1929 gigantul  Nestlé a cumpărat fabrica.

In 1815, Casparus van Houten deschide o fabrică de ciocolată in Amsterdam (Olanda), iar in 1828 patentează o presă hidraulică cu ajutorul căreia reuşeşte să scoată - aproape jumătate - grăsimea (untul) din boabele de cacao obţinând mai apoi “praful” care este azi baza tuturor produselor din ciocolată şi care face ciocolata lichidă mai uşor de preparat.

Lui Rodolphe Lindt i se datorează consacrarea ciocolatei ca produs elveţian pentru că el a inventat, in 1879, la Berna, procesul de prelucrare care a dus de la ciocolata grunjoasă la ciocolata fină şi moale.

Producţia in serie a ouălelor de ciocolată datează din 1875, la câţiva ani după începerea vânzării in masă a cutiilor cu bomboane de ciocolată (1868) şi se datorează fondatorului fabricii Cadbury, John Cadbury, afacerist şi filantrop din Birmingham, Anglia. Intre altele, John Cadbury a început campania împotriva cruzimii faţă de animale şi a fondat Societatea Prietenii Animalelor, înaintaşa Societăţii Regale pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Animalelor (RSPCA).

Alte surse susţin că oul de ciocolată a fost introdus pentru prima dată in Marea Britanie, in 1873, de J.S. Fry & Sons of England.

In ţările vestice e tradiţie ca de Paşti să fie oferite ouă de ciocolată. Mă bucur să constat că, încetişor, devine tradiţie şi la noi. Cum să nu mă bucur?! Mai ales când e vorba despre ouă de ciocolată uriaşe, care conţin surprize.

Cum să nu savurez produsele din ciocolată când atâţia oameni s-au străduit să îmbunătăţească liniile de producţie şi reţetele? Păcat că azi se folosesc prea mulţi îndulcitori sintetici… Mi se pare un sacrilegiu să distrugă reţetele cu astfel de ingrediente artificiale. Azi, cei mai mulţi urmăresc profitul şi mai puţin calitatea - şi nu doar in cazul ciocolatei.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Bibliografie online:

https://en.wikipedia.org/wiki/Conche

https://en.wikipedia.org/wiki/Rodolphe_Lindt

https://en.wikipedia.org/wiki/Coenraad_Johannes_van_Houten

https://en.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7ois-Louis_Cailler

https://ro.wikipedia.org/wiki/Peter_Carl_Faberg%C3%A9

Paştele in inimă

A fost odată o fetiţă foarte frumoasă, pe nume Rosina. Ochii ei albaştri străluceau ca doi aştri, dar când s-a apropiat sărbătoarea de Paşte strălucirea ochilor a fost umbrită de gândul că ea nu va primi, in Duminica Paştelui, tradiţionalul ou de ciocolată, pentru că familia ei era săracă şi nu îşi permitea această cheltuială. Preotul parohiei, don Giulio, i-a explicat cu răbdare că Paştele nu se sărbătoreşte cu ouă, dar ea se întrista auzindu-i pe ceilalţi copii discutând despre ouăle pe care le vor primi.

A sosit Duminica Paştelui. Rosina a mâncat alături de părinţi şi tocmai era pe cale să iasă la joacă atunci când mama a scos dintr-un dulăpior un ou mare, legat cu fundă colorată. De emoţie şi fericire Rosina nu ştia ce să spună - nu îndrăznea nici să-l despacheteze. I-a cerut mamei permisiunea să îl deschidă cu prietenii ei. Imediat ce mama a fost de acord Rosina a fugit din casă cu oul strâns tare la piept. La colţul străzii, aşezat in praf, a văzut un copil mult mai mic decât ea, care plângea pentru că nu a primit un ou de Paşti. Rosina a privit copilul, a privit oul mult dorit, a ezitat puţin dar a pus oul in mânuţele copilaşului şi i-a urat Paşte fericit. Bucuroasă, a alergat înapoi acasa. Era tare fericită pentru că a adus un moment de bucurie unui copil care avea nevoie. Din acea zi ochii ei n-au mai fost trişti - in ei s-a aprins o lumină nouă.

(adaptare după o poveste pe care mi-a spus-o fetiţa unei prietene)

Hristos a Înviat!