Alegeri extreme

Puțini sunt cei care își imaginează ce-ar face de-ar ajunge într-o situație în care ar trebui să facă o alegere extremă. De ce să ne gândim la așa ceva știind că nu ni se va întâmpla? Dar oare chiar știm? Sau... câți pot face alegerea în beneficiul majorității sau pentru salvarea unei singure vieți cu prețul distrugerii propriei vieți? În situații excepționale se arată adevărații eroi, iar eu îmi dau seama - cu oarecare tristețe - că nu m-aș număra între aceștia. Putem face daruri de Crăciun celor mai puțin norocoși, putem ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri, putem încerca să salvăm Planeta - și, implicit, oamenii - dar ce preț suntem dispuși să plătim în situații de excepție?

Se spune că era o dată un bărbat care lucra ca operator de pod, într-un mic orășel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferată, iar slujba operatorului era aceea de a ține podul ridicat, astfel încât vapoarele să poată trece. Când se apropia vreun tren el trebuia să dea semnalul și să coboare podul.

Într-o sâmbătă însorită, omul și-a adus cu el băiețelul în vârstă de 7 ani, ca să stea împreună. Băiatul avea voie să meargă pe lângă râu, să se joace în apă, să arunce pietre în apă, să prindă fluturi sau să prindă pește.

Pe la prânz urma să treacă un tren. Omul a început pregătirile de coborâre a podului pentru ca trenul să poată circula în siguranță peste râu. Privind spre pod a zărit un copil cățărat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma să coboare. Privind mai atent a realizat îngrozit că acel copil era chiar fiul său. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia îi acoperea vocea. Știa că trebuie să ia o decizie rapidă. Dacă lăsa podul fiul său va muri. Dacă nu îl cobora, atunci toți oamenii din tren vor muri pentru că trenul va cădea în râu. Era o chestiune, deja, de câteva secunde.

Urlând în agonie, omul a împins maneta de coborâre a podului chiar în momentul în care trenul a ajuns în dreptul său. Fiul său a murit pe loc.

În timp ce trenul trecea, oamenii zâmbeau pe la geamuri și îi făceau cu mâna omului de la pupitrul de comandă și nu înțelegeau de ce acesta stătea cu capul plecat, împietrit. (Ilustrații fierbinți, Wayne Rice)

**

Black Mirror este un mini serial creat de Charlie Brooker în anul 2011. Fiecare episod descrie o realitate, arată modul în care trăim în acest moment și cum s-ar putea schimba viața noastră dacă suntem neatenți - zice C. Brooker.

The National Anthem este primul episod. În zori de zi echipa primului ministru britanic primește o filmare: prințesa S. a fost răpită. Filmul fusese deja răspândit pe net, deși au reușit să îl scoată în timp record. În filmare, prințesa, plângând și rugându-se să nu fie ucisă, citește revendicările teroriștilor. Pe scurt: teroriștii doreau doar ca primul ministru, la ora 16, să fie filmat întreținând relații sexuale cu un porc și imaginile să fie difuzate în direct pe toate canalele, cablu și satelit. Erau și instrucțiuni tehnice despre cum ar fi trebuit să se filmeze pentru a nu se putea recurge la efecte speciale.

Am râs aproape cu lacrimi imaginându-mi un prim-ministru (oricare ar fi el) în această postură; râdeau cu poftă și cetățenii britanici și toți cereau politicianului - căsătorit, având un copil abia venit în lume - să nu facă aceasta. Apoi, m-a șocat o astfel de perspectivă! Nu era nimic de râs! Soția îl ruga să nu o facă, dar regina l-a sunat personal și și-a exprimat convingerea că el va face tot ce poate pentru a salva viața copilei. Se făceau pariuri: o face / n-o face. Care mai de care dădea sfaturi ministrului despre cum să procedeze în caz că… dar toți înclinau balanța spre să n-o facă. Teroristul a trimis pachet un deget al prințesei… În acel moment majoritatea covârșitoare a cerut s-o facă; soția îl implora să nu o facă, indiferent de riscuri. La ora 16 toată suflarea țării era adunată în fața televizoarelor.

În timp ce primul ministrul se pregătea pentru actul cu porcul, în pustietatea orașului o fată se târa, singură și rănită…

Povești despre Sfântul Nicolae

Se spune că Moș Nicolae a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra - Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu frică și cu credință nețărmuită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae din Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților a hotărât să își folosească averea pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. El este cel care a întemeiat mănăstirea Sionului, unde a și fost înmormântat. Din mormânt - se spune - a început să curgă mir tămăduitor. Timp de sute de ani, mulţi pelerini au venit să se închine sfintelor moaşte şi mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea aici!

Multe întâmplări miraculoase sunt povestite în legătură cu Sfântul Nicolae, între care:

Povestea celor două cupe

Cândva a trăit un om care-și dorea foarte mult un fiu. S-a rugat Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor pentru ca Dumnezeu să îi dea un fiu. Omul a promis că de-i va fi îndeplinită arzătoarea-i dorință va veni cu fiul său la biserică și vor aduce o cupă lucrată din cel mai fin aur. Curând, omului i s-a născut un fiu și foarte bucuros a fost. A dat comandă să fie lucrată o cupă din cel mai pur aur și să fie împodobită cu cele mai frumoase și mai rare pietre prețioase. Când cupa a fost gata, omul a văzut cât de fin și de frumos era lucrată și nu s-a putut îndura să o dea așa că a mai comandat o cupă.

Când băiatul a devenit adult, tatăl și fiul au urcat într-o barcă și au navigat spre biserică pentru a lăsa cupa promisă cu ani în urmă. Pe drum, fiul, care ținea prima cupă, a căzut în apă și valurile l-au acoperit. Au încercat să îl salveze, l-au căutat dar totul a fost în zadar: fiul se scufundase și nu l-au mai găsit. Îndurerat și deznădăjduit, omul și-a continuat drumul spre biserica Sfântului Nicolae. S-a apropiat de altar și a pus acolo cea de-a doua cupă. Nici bine n-a așezat-o, că a și căzut. Omul o ridică și o pune din nou pe altar. Cupa cade din nou, și mai departe. A treia oară se întâmplă din nou. Uimiți, oamenii se adună să vadă cupa. De fiecare dată când era așezată pe altar cădea, ca și cum o mână nevăzută o arunca departe, tot mai departe. La un momnet dat, fiul care a căzut în apă intră pe ușa bisericii, purtând cu el cupa originală. A povestit cum, căzând, se scufunda rapid,  până când a apărut Sfântul Nicolae și l-a salvat.

Foarte bucuros, tatăl a așezat pe altar ambele cupe, în semn de mulțumire. De data aceasta n-a mai căzut niciuna.

Povestea celor trei fete sărace

Cândva, trăia un nobil sărac care avea trei fete. Pe atunci, fetele erau nevoite să aibă zestre dacă voiau să se căsătorească și acest nobil nu avea de unde să le dea bani.

Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vârsta măritișului Sfântul Nicolae a lăsat noaptea un săculeț cu bani în casa lor. La fel s-a întâmplat și în cazul celorlalte două fete, cărora Sfântul le-a lăsat bani, aruncând săculeții pe horn, să nu fie văzut - pentru că faptele bune, se zice, trebuie să fie făcute pentru a nu fi văzute de cineva. Săculețul cu bani a ajuns într-o șosetă pusă la uscat pe marginea căminului. Așa s-a ajuns la obiceiul darurilor lăsate în ciorapi sau în ghete…

A salvat viața la trei bărbați

Istoria vieții Sfântul Nicolae vorbește și despre o altă minune: a izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept.

Pe când aceștia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâți și au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit și de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichia.

Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit că bărbații aceia sunt nevinovați și că din pizmă au fost pârâți că au uneltit împotriva lui.

Și așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Vezi si: Tradiții de Sfântul Nicolae

Magia cascadei sau Parfumul cascadelor

Obosit de trăiri, supărat pe el, pe Lume, pe oameni, pe ce se vede și pe ce nu se vede, s-a hotărât să plece pentru un timp în munți, în locurile pe care le iubește atât de mult, între stânci și copaci, între capre de munte, sub zborul de vulturi, la intersecție de vânturi și brazde de fulger pe cer.

Parfumul de vară eternă se insinua în toată ființa lui. Urca fără a fi atent pe unde merge pentru că nu era prima dată pe acel traseu și era unul dintre cele mai accesibile. Necazurile veniseră în cascadă în viața lui liniștită, echilibrată: șeful îl concediase - reduceri de buget; iubita îl părăsise - pentru că nu-i mai putea oferi același stil de viață; soră-sa umbla cu un scandalagiu care a pălmuit-o, el a sărit la ăla, ăla a reclamat la poliție… și apoi s-au împăcat.

Ploaia! Era tot ce-i lipsea! Plecase când Soarele dogorea deasupra lui și acum asculta cum picăturile de apă își cântau muzica pe frunzele copacilor care alcătuiau o boltă verde deasupra cărării. Și-a tras bine pe frunte gluga hanoracului și a continuat să urce, ignorând răpăiala de vară. Bocancii alunecau pe pietre și noroi, pe frunzele arămii ale anotimpurilor trecute și urcușul părea tot mai anevoios. Stropii reci învăluiau totul într-o rețea fină de perle translucide. Când ploaia s-a oprit și-a eliberat capul de glugă. De la prima privire aruncată în jur și-a data seama că s-a rătăcit! Continua să meargă printre ferigi uriașe, cu ochii după eventuale semne trasate pe copaci. Inspira cu plăcere aerul înmiresmat cu arome de mentă sălbatică, laur de munte și un vag parfum de iasomie amestecate toate cu mirosul pămantului ud acoperit cu frunze aproape mucegăite, al plantelor pe care stropii de ploaie se evaporau încetișor sub razele de soare care reușeau să se strecoare prin frunzișul arborilor.

Într-un luminiș mic a simțit dogoarea soarelui ca a unui foc de tabără dar între arborii verzi și umezi se simțea răcoarea aceea de după furtuna dintr-o zi toridă de vară. A zărit albia secată a ceea ce ar putea fi pârâu în zilele de primăvară, când zăpada se topește pe versant și apa aleargă la vale. Urmând albia ar fi putut ajunge într-un loc cunoscut, dar risca să o rătăcească de-ar fi mers pe lângă ea pentru că era mărginită de copaci, tufe și colți de stâncă. A ales să pășească în ea, să-i urmeze firul; era noroioasă, dar nu mai conta. Când a simțit rece la glezne și-a privit picioarele: era în apă. Nu înțelegea ce se întâmplă, dar continua să înainteze și nivelul apei părea că tot crește. A vrut să iasă, dar malul era înalt acolo. Se auzea un vuiet…

Abia a apucat să întoarcă privirea când un val de apă l-a și luat, gonind cu el spre undeva. S-a agățat de un colț de stâncă și s-a ridicat. Priveliștea care se deschidea înaintea lui era ca aceea pe care ar fi avut-o dacă ar fi stat pe marginea Lumii: înaintea lui se deschidea o vale acoperită de arbori - o mare verde! În imediata lui apropiere se avânta în hăuri o cădere de apă cu sunet de tunet. Uimit, fascinat și puțin speriat se întreba ce cascadă ar putea fi! Și valul l-a smuls de pe colțul de stâncă și l-a purtat către vale. În fracțiuni de clipă creierul i-a dat de înțeles să se lase în voia curentului pentru că orice împotrivire i-ar putea fi fatală. A căzut într-un lac și o clipă a părut că s-a scurtcircuitat creierul. O forță puternică îl luase cu ea în abis, ca într-un fum de tunet, cufundându-l într-o tăcere deplină, și o forță la fel de puternică îl arunca acum spre un punct de lumină strălucitoare. Spiritul cascadei l-a prins în brațele lui și l-a ajutat să răzbată. A inspirat cu lăcomie aerul neașteptat de pur și a tușit puternic. Cu greu a înotat la mal, unde a căzut pe patul de mușchi, lângă un arbust de iasomie cu flori roz-pal, respirând sacadat, cu privirea fixată pe căderea strălucitoare de apă care părea o nimfă cu plete albe care-și spală părul strălucitor în lacul de lângă el. O cădere spectaculoasă de diamante limpezi în care Soarele își reflecta razele și le transforma în curcubeu de foc care dansa pe cer. Simțea curenții răcoroși și îl învăluiau nori de apă, fiecare picatură purtând cu ea o viață secretă care se desăvârșea în vegetația din apropiere.

Cascada ducea în apa ei parfumul tuturor plantelor pe care ploaia le-a atins în căderea ei de vară iar forța apei trimitea vapori parfumați departe în aer, formând o ceață parfumată, vălătuci de apă și aburi colorați strălucitor care învăluiau totul într-o mantie magică.

Privea copacii, căderea albă de apă, florile și și-a imaginat că Natura cântă și îi zâmbește, dându-i de înțeles cât de fericită este și cât de netulburată pentru intrusul care a spart oglinda lacului. A închis ochii pentru câteva clipe, ascultând tunetul căderii de apă, vuietul șuvoaielor aruncânduse-n hău, spărgându-se în oglinda verde a lacului. Fiecare fibră din trupul său se relaxa, încordarea părând a fi preluată de zbuciumul apei și purtată în neant. Vocea cascadei se potolea, cântecul ei transformându-se în șoaptă. A deschis ochii și a zâmbit. Acolo unde cu câteva clipe înainte se zbuciumau șuvoaie de apă lucea acum în lumina Soarelui o perdea de iederă deasă cățărată pe un perete abrupt de stâncă. Lacul verde se micșora văzând cu ochii și aerul se încălzea simțitor. S-a ridicat în capul oaselor oftând. Privirea i s-a oprit pe marcajul pătrățel cu albastru din imediata apropiere. Știa acum că e pe drumul bun și a plecat, senin și liniștit, să-și trăiască vara eternă.

*

Gândindu-mă la cascade am ales Cool Water de la Davidoff, creat de Pierre Bourdon pentru bărbați și lansat în anul 1988. O apă de colonie simplă, cu parfum de proaspăt și curat. Miroase a proaspăt și rece, a ocean și mosc. Are o natură dublă: simbolizeaza spiritul liber al bărbatului care nu se lasă încătușat și dorința naturală de a proteja. Bărbatul care folosește Cool Water e cel care trăiește clipa profitând de tot ceea ce viața îi oferă; e bărbatul care are de partea lui puterea apei și a vântului, două forțe dintre cele care pot modela Pământul. E un parfum realizat dintr-un amestec amețitor de lavandă, mentă, rozmarin și iasomie, ambră, tabac, cedru, coriandru, lemn de santal și mosc - lavanda și menta conferind mirosul de curat și răcoros, iar moscul și lemnul de santal potențând mirosul natural masculin, făcându-l irezistibil. Hm! ;)

Poveste scrisă pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela, pe tema Parfumul cascadelor aleasă de Adriana T.

Frig din alt an. Miercurea fara cuvinte

 

Fotografii Wordless Wednesday! (49), la CARMEN, unde este tabelul pentru inscriere.

Happy WW!

Frumuseți de gheață. Fenomene naturale

Cercurile de gheață. Sunt fenomene rare, întâlnite de obicei în ţări cu vreme foarte rece. Oamenii de ştiinţă acceptă teoria potrivit căreia cercurile de gheață se formează când apa îngheaţă mai întâi în centru, nu la mal cum se întâmplă de obicei. Cercurile de gheaţă se formează în dreptul vârtejurilor din râurile care curg încet și au uneori diametre impresionante; se pot întâlni şi grupate.

sursa foto:https://en.wikipedia.org/wiki/File:Ice_Circles_in_the_river_Llugwy_at_Betws-y-coed_31.12.08.jpg

photo: Arvaki (wikipedia)

Penitentes. Denumirea provine din limba spaniolă şi se referă la anumite formaţiuni din zăpadă care se formează la altitudini înalte. Arată ca nişte lame înalte şi subţiri. Au primit acest nume datorită asemănării cu vestimentația călugărilor din Ordinul Penitenţilor.

Au dimensiuni variate: de la câţiva centimetri până la 5 m înălţime; sunt foarte periculoşi pentru alpinişti.

Au fost descrise prima dată în literatura de specialitate de Charles Darwin, în anul 1839. În 22 martie, 1835, a trecut printre lame în apropierea trecătorii Piuquenes, pe drumul de la Santiago de Chile în orașul argentinian Mendoza; el a consemnat credința localnicilor precum că sunt formați de vânturile puternice și reci ale Anzilor.

Sulurile de zăpadă apar numai în anumite condiţii de temperatură şi vânt, atunci când un strat gros de zăpadă se depune peste un strat de gheaţă - este un fenomen destul de rar și sulurile de zăpadă apar în special în zonele de deal.

Pentru a se forma sulurile de zăpadă sunt necesare anumite condiții: terenul să fie acoperit cu un strat de gheață pe care zăpada să nu se lipească; stratul de zăpadă trebuie să fie umed, la o temperatură apropiată celei de topire a gheții; vântul trebuie să fie suficient de puternic pentru a “rula” stratul de zăpadă, dar nu prea puternic pentru a nu-l împrăștia; suprafața pe care se formează astfel stratul de gheață și cel de zăpadă trebuie să fie în pantă.

Aisberg ori iceberg sau gheţar plutitor desemnează un bloc mare de gheață desprins din una din calotele polare glaciale ale Terrei, care navighează spre zonele învecinate.

Aisberg cu dungi. Aisbergurile din Antarctica prezintă uneori dungi formate de straturi de zăpadă care reacționează la diferite condiții. Dungile albastre apar când crevase în gheață se umplu cu apă de la dezgheț și îngheață așa de repede încât nu se formează bule de aer. Când un aisberg cade în mare, un strat de apă marină va îngheța imediat sub ghețar și, dacă apa este bogată în alge, se formează dungi verzi. Dungi maro, negre sau galbene apar prin înglobarea a diferitelor sedimente peste care ghețarul alunecă în drumul lui spre mare. Foto:https://tywkiwdbi.blogspot.com/2008/03/striped-icebergs.html

Salamandra, regele focului. Buna dimineata, Soare!

Autorii antici au atribuit caracteristici fantastice acestei creaturi. Egiptenii o reprezentau cu semnul pentru un “om mort de frig”. Unii explica asocierea salamandrei cu focul din cauza faptului ca-si umezeste corpul constant si produce un lichid laptos atunci cand simte pericol, si care i-ar fi de ajutor si in caz de foc; altii cred ca asocierea cu focul a fost facuta deoarece se credea ca salamandrele traiesc in vulcani.

Photo: Scott Camazine

In folclorul popoarelor salamandra e un simbol al apei (intuitie si miscare), al focului si chiar al Soarelui. Amfibienii au o “viata dubla”: se nasc in apa, se metamorfozeaza si traiesc foarte bine pe uscat.

Desi salamandra e in primul rand o creatura de apa, in traditiile magice se refera la elementul Foc, considerat un agent de transformare: Focul intareste metalul de calitate si distruge pe cel impur.

Salamandra, se spune, reprezinta pe cei care nu sunt atinsi de focul pasiunii, pe cei care trec prin viata fara pacat. E, de aceea, si simbol al loialitatii, castitatii, impartialitatii, curajului. Dar simbolizeaza si flacarile focului pe care trebuie sa-l infrunte, simbolizand astfel dorinta arzatoare, ispita. Cloquet* considera salamandra si un simbol al lui Hristos: a trecut prin flacarile iadului la crucificare dar acestea nu au lasat urme si, de asemenea, e simbol al lui Hristos care va boteza lumea cu flacarile Duhului Sfant.

Este considerata o fiinta cu energie solara dar, pe de alta parte, are si o natura nocturna: vaneaza noaptea. Natura ei duala reprezinta echilibrul din viata omului: timpul trebuie corect utilizat, si trebuie sa alegem echilibrat intre oportunitatile care apar.

Salamandra isi poate regenera coada si membrele, ceea ce e un simbol al reinnoirii, regenerarii, renasterii si cresterii - ca totem**, salamandra cere oamenilor sa faca apel la cele mai profunde resurse pentru a produce dezvolatarea in vietile lor.

Sangele rece al salamandrei e in analogie cu adaptabilitatea la mediul inconjurator; salamandra nu lupta impotriva schimbarii, se adapteaza.

In alchimie, salamandra e simbolizata ca o piatra rosie (sulf). Pasarea (Mercur) e un simbol al Spiritului, iar salamandra al Sufletului. Salamandra e atrasa de caldura arzatoare a Soarelui, in timp ce Pasarea e atrasa de racoarea Lunii - vizualizarea energiilor bipolare fundamentale care caracterizeaza alchimia transformatoare, avand acelasi sens cu simbolul Tai Chi care reprezinta interactiunea intre energia feminina yin si cea masculina yang. In acest proces de transformare un lucru capata caracteristicile celuilalt deoarece devine opusul sau; aceasta e relatia dintre Mercur si Sulf in alchimie

&

Exista circa 500 de specii de salamandre pe intreg cuprinsul Terrei. Cea mai raspandita este salamandra de foc (Slamandra salamandra). Salamandra e neagra, cu puncte (sau dungi, uneori) galbene, portocalii si chiar rosii, dar pot fi si negre in intregime. Este un amfibian care se naste in apa, dar traieste mai mult pe uscat. Poate fi lunga de 5 cm dar sunt si salamandre care ajung la lungimea de 20 cm; traieste intre 30 si 50 de ani.

Pielea salamandrelor secreta un fel de mucus care le acopera suprafata corpului in intregime, protejandu-le si oferindu-le posibilitatea de a trece prin foc fara sa se arda. Plinius cel Batran*** credea ca trupul rece al salamandrei poate stinge focul. Salamandra de foc are glande care secreta un venin numit samandrina.

Glandele sunt, in general, situate in zonele colorate ale corpului si este cunoscut faptul ca veninul produce hiperventilatie si convulsii tuturor vertebratelor. Saliva ei, se credea, ar fi atat de otravitoare incat parul unui om ar cadea numai la atingerea acesteia; oamenii credeau ca salamandrele puteau otravi fantanile si livezile.

In salbaticie, acesti amfibieni sunt activi mai ales seara si noaptea, dar in zilele ploioase pot fi activi de-a lungul intregii zile.

Indienii Navajo (America de Nord) considera ca nu e bine sa ucizi broaste, soparle, salamandre deoarece va incepe ploaia si va ploua pana cand ploaia se va transforma in potop si va distruge recoltele; va fi afectat copilul nenascut, omul devine infirm sau va suferi boli.

Note:

*) Hippolyte Cloquet (1787 - 03.03.1840) - fizician si anatomist francez care a avut contributii si in domeniul zoologiei, tratatulsau Poisson et Reptiles a fost inclus in Dictionarul de Stiinte ale Naturii.

**) Totem - obiect care reprezinta un animal sau o planta si care este folosit ca emblema a unui grup de persoane (familie, clan, grup, popor sau trib) si care aminteste de originea lor (sau de trecutul mitologic). In timpurile moderne, unele persoane care nu sunt implicate in practicarea unei religii tribale, au ales sa adopte un spirit ajutator personal sub forma de animal, acesta avand o insemnatate speciala pentru persoana respectiva. Acest spirit poate fi numit tot ca un totem. Aceasta utilizare non-traditională a termenului este raspandita in miscarea New Age.

***) Gaius Plinius Secundus (23 i.H.- 25.08.79 i.H) - scriitor, naturalist, filosof, prieten cu imparatul Vespasian.

Text scris pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Tradiții de Sfântul Nicolae. De Duminica la povesti

La români, Moș Nicolae s-a instalat mai întâi la oraşe şi foarte târziu la sate şi nu s-a suprapus peste ceilalţi doi moşi: Moş Ajun şi Moş Crăciun.

În mod tradițional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele și le așează lângă ușă - sau undeva în apropierea ferestrei - pentru ca Moș Nicolae să le lase în ele daruri: bomboane, prăjituri, mere, portocale, nuci, covrigi şi colăcei cu miere. În unele zone, Moşul aduce şi crenguţe argintii, vopsite cu bronz, pentru copiii neascultători. Potrivit tradiţiei creştine, Sfântul Nicolae pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Tradiția spune că nuielușa pentru cel neascultător trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul "a mijlocit" iertarea celui care a greșit.

Înainte, copiii din mănăstiri agăţau la uşă şosete în care puneau scrisorile către Sfânt, lăudându-se cât de cuminți au fost.

Sărbătoarea este asociată cu darurile care le sunt oferite copiilor, dar şi celor dragi - rude şi prieteni. Figurinele de turtă dulce (inimioară, cloşcă, măr sau rândunică), preparate cu multă miere, cu nuci şi cu scorţişoară sunt dulciuri delicioase şi simboluri de longevitate.

Darurile pot fi: dulciuri, fructe (mere, struguri, nuci), cărţi educative, lumânări colorate, o pungă cu grîu sau cu orez, simboluri ale sporului în gospodărie, flori şi mai ales busuioc.

E bine să evitați a oferi celor dragi obiecte ascuţite, truse, obiecte de menaj, obiecte de culoare neagră: fulare, mărgele sau cravate.

Darurile pe care le oferiţi se înfăşoară în săculeţi de culoare albă sau aurie şi se pun în cizmuliţe sau în pantofi.

În ziua Sfântului Nicolae se aduc în casă crenguţe de pomi fructiferi, care se păstrează în apă până de Anul Nou. Dacă vor înflori până atunci înseamnă că anul care vine va fi unul bogat, plin de roade şi satisfacţii.

Zăpada adusă de moş Nicolae aduce rod bogat în grădini şi pe ogoare. Este bine ca un bulgăre din această zăpadă să fie adus în casă şi să fie pus într-un vas. După ce acesta se topeşte, apa rezultată se pune în glastrele cu flori, pentru a petrece cu bine iarna.

Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații. Se fac praznice pentru cei care au murit brusc.

Legendele vorbesc despre puterea sa neobişnuită invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat corăbierilor, ca stăpân al apelor, şi de sprijinul acordat fetelor sărace când se căsătoreau. Cei care călătoresc cu diferite mijloace de transport trebuie să poarte în timpul călătoriei o iconiţă a Sfântului Nicolae.

La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

În Ardeal, fetele se adună în ajunul sărbătorii de Moș Nicolae și fac plăcinte, iar la 9 seara fix năvălesc peste ele flăcăii și se încinge petrecerea.

Sărbătoarea prefigurează victoria binelui asupra răului şi a luminii asupra întunericului, astfel că în părţile Bucovinei se crede că Sfântul Nicolae poate fi vazut în noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori.

Duminica la povesti alături de Anastasia și de cei care au mai participat.

Vezi si alte Traditii de mos Nicolae  (blogul Anastasiei)
Vezi si Povesti despre Sfantul Nicolae