Miercurea fara cuvinte (3)

Fotografii Wordless Wednesday (3), la CARMEN, unde este tabelul pentru inscriere.

Ca la noi la nimenea

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. A fost poet, prozator, dar și jurnalist, un bun observator al realității românești de atunci.

A debutat în ianuarie 1866, cu poezia La mormântul lui Aron Pumnul, publicată într-o broșură numită Lăcrămioarele învățaceilor gimnagiaști. Aron Pumnul i-a fost profesor de limba română în gimaziu.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare. A fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Citind azi articolele publicate de el în presa vremii, parcă-parcă, recunoaștem realitatea de azi. Să nu se fi schimbat nimic în viața (și mentalitatea) cetățenilor români?

Ca la noi la nimenea

Proverbul acesta, moștenit din moși strămoși, e rezultatul unei dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranță de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca și când lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să drapeze tragedia sorții noastre cu foarte multe scene comice.

Realitatea tragică a vieții noastre de stat e nespusa mizerie a populațiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e ușurința și lipsa de caracter în viața publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioți care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor și lefilor nemeritate, fie prin arendarea moșiilor statului, fie pe alte mii de căi. […]

Autori care nu știu a scrie o frază corectă, oameni de stat cari nu pot justifica nici săvârșirea școalei primare, avocați fără știrea lui Dumnezeu, pictori orbi și sculptori fără mâini, generali care nu știu citi o hartă, subprefecți ieșiti din pușcărie, legiuitori recrutați dintre stâlpi de cafenele, jucători de cărți și oameni cu darul beției, caraghioși cari înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România, banda care, până mai ieri republicană până la comunism, astăzi crează decorații împărțindu-le între ei cu profunzime; ieri voind să răstoarne pe Domn, azi îl titluiesc rege; ieri proclamând republică la Ploiești, azi joacă cu aceeași măiestrie pe lingușitorii Curții. […]

Administrațiunea unei țări formează un tot nedivizibil; […] când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte sufere. […]

Ne-am plâns de escesele și de abuzurile comise în armată, ne-am plâns de cele comise în administrațiune; ar fi trebuit poate să începem prin a ne plânge de modul în care justiția, și mai cu osebire juzii instructori înțeleg a-și face datoria față cu delapidatorii, cu hoții, cu cei ce comit felurite abuzuri, și pe care celelalte ramuri de administrațiune îi trămit înaintea tribunalelor. […] un delapidator, un hoț dovedit, trămis înaintea justiției și achitat sau liberat prin ordonanță de neurmărire, este o mare încurajare, un puternic îndemn pentru alți hoți, pentru alți delapidatori. […]

Ne plângem că unii subprefecți fură și bat, că unii vameși fură, că unii perceptori și casieri fură. Așa este, din nenorocire. Dar, pe de altă parte, meargă oricine la ministerul de financie, și vază câți funcționari culpabili au fost dovediți și dați de aceste administrațiuni în judecată, și câți au fost condamnați. […]

Faptul e deplorabil; le arată o tristă stare morală, chiar la aceia a căror instrucțiune ne dădea dreptul să-i privim ca pe agenții cei mai activi ăi mai luminați ai rădicării nivelului moral în țară. […]

(12 septembrie 1878)

Din volumul “Ne e sila…”, Ed. Societății Soroc S.R.L., București 1991, p. 45 și următ.

Pink Mondays

Mie mi-e foarte lene… Dar vouă vă doresc să fiți scutiți de lene, dacă n-o vreți! :)

Pink Monday la karmapolice.

Iana Sânziana. Bună dimineața, Soare!

La originea timpului, Soarele era un puternic împărat, cu înfățișare de om dar având capul din aur. Totul strălucea în jurul său, oriunde s-ar fi dus, dar de era în calea sa un obstacol - un deal sau un munte - dincolo era întunecat, cum e acum în amurg.

Împăratul acesta puternic o avea ca soră pe Iana Sânziana, cu trup de femeie și cap de argint. Şi era aşa de frumoasă fata, cu faţa-i blândă, cu ochii mari, cu dulcea-i drăgălăşenie de fecioară, încât Soarele nu s-a putut împotrivi inimii, nu şi-a putut înfrâna patima şi a început a o iubi şi a dorit să îi fie alături pentru tot restul zilelor lor, nevrând să știe că sunt frați. Cine ar fi avut curaj să i se împotrivească, să-i spună că fratele nu trebuie să oprească trăirea surorii pentru plăcerea lui, să-i spună că fapta lui e necurată și nu poate scăpa nepedepsită? Așa că Soarele porunci să se facă toate pregatirile de nuntă și toate se făcura repede, mărețe ca la nunta unui împărat. Dar tatăl ceresc, care mereu veghează spre a putea da pe drept când şi când, fiecăruia după inima lui - mai bună ori mai rea - nu a putut îngădui suferinţa Sânzienei care voia să plece după chemarea inimii ei. I s-a arătat Soarelui într-un vis ameninţător, cumplit. Dar în zadar! Împăratul o ținea pe a lui și ziua nunții a sosit. Nu putea îngădui Creatorul așa ceva. Văzând că zadarnică i-a fost încercarea, și Soarele nu vrea să lase pe sora sa să plece, a ridicat groaznică furtună, grămezi de pulbere orbitoare a făcut să intre pe geamurile sparte şi, în vreme ce toţi îşi fereau ochii, puterea lui nevăzută a răpit-o pe Iana Sânziana. Iar spre a nu o găsi nelegiuitul frate, a aruncat-o în mările adânci, prefăcând-o în mreană de aur.

Vaiete mari pornit-au, când s-a domolit furtuna și s-a risipit pulberea. Din pieptul rănit al Soarelui împărat plângeri de durere şi blesteme de mânie se auzeau peste țară şi, văzând că toate sunt în zadar, s-a hotărât să plece în lumile mari, în lumile largi, în lumile nesfârşite, să caute, să mai caute şi iar să caute pe sora-i furată.

O căută peste tot pământul şi tot pământul îl răscoli şi-l străbătu în lung şi-n lat, fără s-o găsească. Atunci s-a gândit s-o caute prin ceruri, căci poate pe acolo îi era ascuns îngerul pe care cu atâta drag îl căuta. S-a ridicat. Şi cum se ridica mai sus pe bolta cerului albastru, capul de aur lumina mai puternic, mai tare şi mai minunat, neîntâlnind nicio piedică lumina asupra lumii de jos, care uimită, înmărmurită, cădea în genunchi de spaimă, pentru că vedea ce nu mai văzuse, cântece de slavă se ridicau către cel care le da lumina deschisă, largă, în locul celei slabe, jalnice şi negre ca amurgul.

Viaţa toată luă alt avânt, scuturată de negurile de odinioară, fără şovăire, de acum călcând cu ochii către lumină îndreptaţi!

Zadarnic umbla Soarele, zadarnic se uita cu priviri cercetătoare pretutindeni. Nu vedea nimic. Cu atâta foc se uita, că încălzea în juru-i, încălzea văzduhul, încălzea tot.

Pe calea cerului întâlni, nu departe, o locuinţă mică si curată, plină de flori vesele şi plină de verdeaţă, cu rouă pe toate, prin curte cu păsări care cântau pe întrecute, cu mulți câini care se gudurau, cu mulți cai ce nechezau, animale și păsări vioaie, zburdalnice şi bucuroase. Era locuinţa Dimineţii. Soarele intră şi întrebă dacă nu cumva pe acolo se găseşte iubita sa soră.

Dimineaţa întrebă toate florile, întrebă verdeaţa, roua şi păsările şi dobitoacele. Nicio vietate nu ştia. Toţi abia se deşteptau din somnul cel odihnitor.

- Du-te mai înainte - îl sfătui Dimineaţa. Vei da de locuinţa fratelui meu, Miezul-Zilei. Poate ştie el ceva.

Soarele mulţumi şi plecă mai departe. După mult umblet, de jumătate de zi, ajunse la locuinţa Miezului-Zilei. Dar nici aici nu avea cineva ştire de Iana Sânziana. Toţi, şi oameni şi dobitoace, munciseră până atunci, brăzdaseră pământul, semănaseră, seceraseră bucatele, le încărcaseră, le bătuseră sub jocul copitelor în ariile rotunde, le vânturaseră şi le făcuseră hrană şi nutreţ. Acum le era greu și să mai răsufle. Nu primi Soarele vreo ştire. Miezul-Zilei îl sfătui să meargă mai departe, către locuinţa fratelui său, Amurgul.

Şi Soarele plecă la drum, mergând şi mergând, cale de încă jumătate de zi. Obosit şi fără curaj, ajunse la locuinţa Amurgului. În curte se perindau bărbații care soseau de la muncă, și sudoarea le curgea în broboane pe frunţi, cu mijloacele, cu braţele, cu picioarele prăpădite de osteneală, înaintea cărora ieşeau copiii şi nevestele, cu zâmbete, cu îmbrăţişări, cu lucrul ce sfârşiseră în cursul zilei. Vitele soseau şi ele şi zburdau viţeii către ugerele încărcate ce se uşurau sub îmboldiri repezi şi lacome, în vreme ce mumele îi priveau cu ochi blânzi rumegând domol. Şi nici aici nu află Soarele ceva despre Iana.

Atunci, pentru că umblase prea mult și obosise peste măsură, se rugă de Amurg să-i dea sălaş până a doua zi, când avea de gând să cerceteze adâncimea fără fund a mărilor. Şi Soarele se duse să se culce.

Dar în vremea când gândul ăsta trecuse prin mintea Soarelui, tatăl ceresc, care cu orice preţ voia să o elibereze pe Iana de prinsoarea fratelui ei, întinse mâna și o vârî în valuri, apucă mreana de aur de unde se afla şi o repezi pe neţărmuirea albastrului ceresc.
Atunci, în noaptea care se lăsase ca o perdea neagră cu puterea-i întunecoasă peste domnia lumii, de cum se dusese să se odihnească Soarele, se ivi capul ei de argint, rotund, răspândind şi el lumină, lumină mai slabă, dar dulce, blândă, plină de farmec şi tainică.
Bucuroasă de eliberarea dăruită, Iana Sânziana începu să caute după un iubit al ei, cu care să se bucure de viaţă şi iubire pentru restul zilelor, să-i dăruiască zâmbetul copiilor lor şi să-i umple viaţa cu toate cele ale casei omului gospodar şi iubitor. Şi cum mergea, cânta tot felul de cântece de iubire, de linişte şi preţuire a vieţii că aşa, tot ce era cu sufletul plin de iubire, care ştiau cânta şi aşeza vorbe frumoase unele lângă altele, unele după altele, ce ca şi un cântec sunt, se furişară atunci prin tufişuri, pornind pe cărări să cânte, să se îndrăgostească sub plina de farmec şi tainica lumină.

Şi de atunci, tot aşa, Soarele îşi caută ziua sora, iar Iana, numită de atunci Luna, îşi caută ursitul. Tatăl ceresc, mâhnit și mânios, le spuse:

Cu ochii să vă zăriți, 

Dar să fiți tot despărțiți, 

Zi și noapte plini de dor 

De un foc nestingător, 

Cerul să cutreierați 

Lumea să o luminați.

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

De duminica, la povești!

Duminica, la povești alături de Anastasia și de cei care au mai participat.

Bine ne-am regasit! Bine ne-am regasit?!

Cele rele le las sa se spele! Cele bune sa se adune!

Ce-am facut in ultima saptamana, a doua din anul 2014? Absolut tot ce mi-am propus: nimic.

Ultimele saptamani din 2013 si prima din 2014 au fost destul de incarcate si bateriile imi functionau la cota de avarie. Cred ca fiecare a avut o perioada destul de incarcata dar si frumoasa! Incarcata frumos, altfel spus!

Revenind de pe aratura: am plimbat cainele - desi au fost zile in care imi era lene si sa ridic pleoapele, dar sa ma ridic din pat! Dar ceea ce-i musai se face cu placere!! Maaare placere! Asa ca… am lucrat, am invatat, am fost in vizite pe-aproape de casa… A! Si am fost informata despre horoscop! Stiu acum (asta, de fapt, stiam si inainte) ca sunt Cal de Foc si am ascendent in Maimuta, iar Mijlocul Cerului in Sarpe, in horoscopul chinezesc! Cu aceasta ocazie au aflat si ceilalti de ce ma maimutaresc. In horoscopul european sunt Balanta cu ascendent in Leu. De ce va informez asupra acestor aspecte? Pentru a sti si voi ce stiu si eu: nimic. Imi place sa citesc despre zodii dar… toate se potrivesc - in parte - tuturor, asa ca nu-i prea interesant. Sigur, cei mai multi afirma ca trebuie facuta o astrograma personala, pentru a se vedea asezarea planetelor pe cerul din noaptea nasterii. Asa o fi! Acum, de ce sa mint? De s-ar oferi cineva sa calculeze pentru mine si sa-mi spuna tot ce crede as accepta urgent! Dar nu un horoscop facut “pe calculator” pentru ca programele respective am inteles ca nu iau in considerare anumiti parametri necesari pentru o astrograma cat mai fidela. Plus ca - zic unii - s-a mai schimbat una-alta, si gradele zodiilor s-au mai modificat. De exemplu, cineva nascut intre 20-22 octombrie ar putea sa nu mai apara nascut pe cuspida (caracteristicile fiind diferite de cele ale nativilor din Balanta si Scorpion, fiind o… compilatie), ci ar putea fi nascut chiar in Scorpion, de cativa ani incoace.

Scriam mai sus ca revin de pe aratura! Recitind imi dau seama ca am luat-o rau pe aratura! Dar cum altfel puteam sa va descriu marele nimic pe care l-am facut in aceasta saptamana a anului abia inceput?!

Va las cu bine!

Luna plina. Reflexii în oglindă

Într-o legendă românească se spune că Luna a fost creata de divinitate la șapte ani după ce a creat Soarele. Era o fecioară foarte frumoasă, în straie din pânză strălucitoare, călătorind într-un car de argint tras de șapte cai albi. Pentru că a răpit inima fratelui ei, Soare, zeul a hotărât ca cei doi să nu se mai întâlnească niciodată, ci doar uneori să se mai poată zări pe cer.

Legendele mai spun că petele care se observă pe suprafața Lunii sunt pete de funingine făcute de Creator pentru a o feri de iubirea Soarelui.

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN

Aventurile lui Tintin

Aventurile lui Tintin (Les Aventures de Tintin) este o serie de benzi desenate clasice realizate de artistul belgian Georges Rémi.

Hergé este pseudonimul lui Georges Prosper Remi (22 mai 1907, Etterbeek - 03 martie 1983, Woluwe-Saint-Lambert, Belgia) - a fost autor belgian de benzi desenate francofone cel mai bine cunoscut pentru seria Aventurile lui Tintin. Pseudonimul Hergé sunt inițialele numelui autorului R.G. inversate.

Tintin este un reporter veșnic tânăr care are ca prieten credincios pe Milou, un Fox-terrier alb; este unul dintre primii eroi din istoria benzii desenate din Belgia.

Se presupune că numele Milou i-a fost inspirat autorului de numele unei prietene, Marie-Louise Van Cutsem, pe care el o numea Malou, dar există și opinii conform cărora Milou e diminutivul de la Emile (un prenume la modă în acea epocă), iar Tintin ar veni de la Martin, un prenume des întâlnit.

Călugării tibetani au numit Zăpada dimineții pe tovarășul lui Tintin (Tintin în Tibet). Milou dezvăluie ocazional un gust pentru aventură, dar înclină, de regulă, spre o viață confortabilă și nu înțelege întotdeauna înclinațiile de Don Quijote ale stăpânului său, dar loialitatea îl determină să-l urmeze în aventurile sale. Flerul, loialitatea și curajul lui de multe ori l-au ajutat pe Tintin să scape din situații dificile. 

Seria este una dintre cele mai populare benzi desenate europene din secolul al XX-lea, care a fost tradusă în peste 80 limbi și a avut peste 350 de milioane de copii vândute.

Au fost publicate pentru prima dată pe 10 ianuarie 1929 în Le Petit Vingtième, supliment săptămânal pentru copii al cotidianului belgian Le Vingtieme Siecle. Ultima apariție în acest ziar a fost pe data de 9 mai 1940. Pe data de 10 mai 1940, trupele germane au intrat în Belgia.

Apariția lor va continua, cu unele pauze, până la 01 septembrie 1944, dată la care începe eliberarea Belgiei.

Aventurile lui Tintin sunt publicate în 24 de albume independente, inclusiv una neterminată, de Éditions Casterman. Aventurile lui Tintin se termină cu moartea lui Hergé pe 03 martie 1983.

A 24-a aventură, Tintin et l’Alph-Art, e cea neterminată. În acest album Tintin evoluează în lumea artei moderne iar povestirea se termină cu o scenă în care Tintin riscă să fie omorât, închis într-un cub de plexiglas și expus ca operă de artă.

Tintin este reporter, profesie pe care Hergé o folosește pentru a-și putea introduce personajul în mai multe evenimente contemporane din perioada în care trăiește: revoluția bolșevică în Rusia, al Doilea Război Mondial, primii pași ai omului pe Lună… Hergé a creat în jurul lui Tintin un univers cu detalii stilizate, dar realiste. El a obținut acest efect inspirându-se dintr-o importantă colecție de fotografii.

Prima lui poveste n-ar fi putut să circule în România când au venit comuniștii la putere pentru că se chema Tintin la sovietici. Celebrul ciuf din varful capului Tintin l-a căpătat în urma unei curse nebune de maşini, trăită la volanul unei decapotabile, urmărit fiind de poliţia secretă sovietică.

Acțiunea poveștii Sceptrul Regelui Ottokar a fost inspirată din istoria Balcanilor anilor 1940 și relatează modul în care reporterul Tintin reușește să îl salveze pe Ottokar, regele unui stat imaginar (apare Carol al II-lea, Regele României, în confruntarea cu Garda de Fier - zic unii).

Photo by Edward (wikipedia)

Autorul a devenit un adevărat erou național, identificându-se Belgiei și dedicându-i-se un muzeu, inaugurat în 2001 la Louvain-La-Neuve. Tintin beneficiază şi de un magazin specializat la Bruxelles, pe o străduţă adiacentă frumoasei Grande Place.

În Crabul cu Cleștii de Aur, Tintin se confruntă cu o bandă periculoasă de traficanți de droguri, ocazie cu care îl întâlnește pe Căpitanul Haddock, cel care îl va însoți în toate aventurile sale.

Dupa Aventurile lui Tintin exista mai multe ecranizari, dar am ales Secretul Licornului (pentru că am găsit mai multe info despre acesta), din anul 2011, în regia lui Steven Spielberg. Steven Spielberg a fost interesat de opera lui Hergé încă din 1983, când fixase o întâlnire cu autorul belgian, dar acesta, foarte bolnav, n-a putut veni, fiind înlocuit de secretara sa. În urma convorbirilor s-a semnat un contract de opţiune. Mai mulți realizatori au fost interesați de adaptarea aventurilor lui Tintin pentru cinematograf, dar, cu câteva luni înainte de moarte, Hergé notase: Dacă cineva îl poate aduce cu succes pe Tintin pe ecran, acesta este numai un tânăr regizor american,  dar nu s-a întâmplat nimic. În anul 2002 iar s-a discutat, dar transpunerea pe ecran va avea loc abia în anul 2011.

Filmul urmăreşte aventurile tânărului şi îndrăzneţului reporter Tintin (Jamie Bell) şi ale credinciosului său câine Snowy (Milou, in original).

Corabia pare a fi secretul întregii întâmplări. În poveste sunt si doi gemeni de la Interpol (agenții Thomson și Thompson - Dupont şi Dupond, numele originale), dar și un impulsiv căpitan de vas (Haddock), care pare că nu funcționează decât cu un unic carburant care presupune cât mai multe doze de tărie.

Se călătorește pe mare, în aer și pe uscat, dar și indirect în timp. Apare și o pisică, o siameză, dar și o rătăcire pe mare, în barca de salvare.

Tintin, însoțit de cățelul său Snowy, se află într-o piață dintr-o localitate europeană de unde cumpără, pentru o liră. macheta unei nave cu trei catarge numită Unicorn, dar este imediat acostat de sinistrul Ivan Ivanovici Sakharine (Daniel Craig) și apoi de misteriosul Barnaby, care încearcă să cumpere macheta de la Tintin, dar fără niciun succes. Tintin duce vaporul acasă, dar acesta e stricat în timp ce Snowy aleargă după pisica din vecini. Odată rupt, un catarg conținând o bucată de hârtie cade sub birou fără ca Tintin să observe. Snowy încearcă în zadar să-i atragă atenția lui Tintin. Între timp, incompetenții agenți Thomson și Thompson sunt pe urmele unui hoț de portofele, Aristides Silk. După ce apartamentul îi e răvășit, Tintin găsește și citește pergamentul pe care apoi îl pune în portofelul său. Tintin îl vizitează pe Sakharine în Marlinspike Hall, unde află că mai sunt încă două machete ale aceleiași nave. Tintin este jefuit de hoțul de portofele.

Mai târziu, Tintin este răpit de complicii lui Sakharine și este închis pe nava SS Karaboudjan. La bord, Tintin scapă și se întâlnește cu căpitanul navei Haddock (Andy Serkis), căruia Sakharine i-a luat comanda cumpărând echipajul și dându-i de băut în continuu căpitanului prin intermediul primului ofițer Allan. Tintin, Haddock și Snowy în cele din urmă fug de pe navă cu o barcă. Sakharine trimite un hidroavion după ei, dar Tintin trage în el cu ultimul glonț și apoi capturează avionul cu care merg spre portul (fictiv) marocan Bagghar, dar se prăbușesc în deșert.

Deshidratat de căldură și suferind de pe urma lipsei de alcool, Haddock începe să halucineze și își amintește momente din viața strămoșului său, Sir Francis Haddock, care a fost căpitan pe adevărata navă Unicorn în timpul secolului al XVII-lea. Corabia plină de comori a lui Sir Francis a fost atacată de pirații mascatului Red Rackham (strămoșul lui Sakharine) și, după o bătălie pe mare, urmată de predare, Sir Francis alege să scufunde Unicornul și cea mai mare parte a comorii, decât să cadă în mâinile lui Rackham. Sir Francis scapă cu o mână de nestemate pe care le adună în pălăria sa. Mai târziu face 3 machete ale Unicornului, fiecare conținând un pergament cu indicii. Împreună, cele trei pergamente dezvăluie locul unde s-a scufundat Unicornul și unde se află comoara.

După o cursă plină de acțiune de-a lungul portului a lui Tintin și Haddock în urmărirea lui Sakharine, acesta reușește să scape cu cele trei pergamente.

Haddock, cu ajutorul lui Tintin, îl învinge în cele din urmă pe Sakharine, care este arestat de Thomson și Thompson. Cu cele trei pergamente în posesia lor, Tintin și Haddock, ghidați de indicii ajung tocmai la proprietatea din Marlinspike Hall, aici găsesc pivnița veche, sparg un glob pământesc în care se afla mica comoară și pălăria lui Sir Francis Haddock. Tintin găsește un alt indiciu despre unde se află locația Unicornului scufundat și cei doi sunt de acord că aventura va continua în larg în căutarea comorii.