Hergé este
pseudonimul lui Georges Prosper Remi (22 mai 1907, Etterbeek - 03 martie 1983,
Woluwe-Saint-Lambert, Belgia) - a fost autor belgian de benzi desenate francofone cel mai bine cunoscut pentru seria Aventurile lui Tintin. Pseudonimul Hergé sunt inițialele numelui autorului
R.G. inversate.
Tintin este un
reporter veșnic tânăr care are ca prieten credincios pe Milou, un Fox-terrier alb; este unul dintre primii eroi din istoria
benzii desenate din Belgia.
Se presupune că numele Milou
i-a fost inspirat autorului de numele unei prietene, Marie-Louise Van Cutsem, pe care el o numea Malou, dar există și opinii conform
cărora Milou e diminutivul de la Emile (un prenume la modă în acea epocă), iar
Tintin ar veni de la Martin, un prenume des întâlnit.
Călugării
tibetani au numit Zăpada dimineții pe
tovarășul lui Tintin (Tintin în Tibet).
Milou dezvăluie ocazional un gust pentru aventură, dar înclină, de regulă, spre
o viață confortabilă și nu înțelege întotdeauna înclinațiile de Don Quijote ale
stăpânului său, dar loialitatea îl determină să-l urmeze în aventurile sale.
Flerul, loialitatea și curajul lui de multe ori l-au ajutat pe Tintin să scape
din situații dificile.
Seria este una dintre cele mai populare benzi desenate
europene din secolul al XX-lea, care a fost tradusă în peste 80 limbi și a avut
peste 350 de milioane de copii vândute.
Au fost publicate pentru prima dată pe 10 ianuarie 1929 în Le Petit
Vingtième, supliment săptămânal pentru copii al cotidianului belgian Le Vingtieme Siecle. Ultima apariție în
acest ziar a fost pe data de 9 mai 1940. Pe data de 10 mai 1940, trupele
germane au intrat în Belgia.
Apariția lor va continua, cu unele pauze, până la 01
septembrie 1944, dată la care începe eliberarea Belgiei.
Aventurile lui Tintin
sunt publicate în 24 de albume independente, inclusiv una neterminată, de Éditions Casterman. Aventurile lui Tintin se termină cu moartea lui Hergé pe 03 martie 1983.
A 24-a aventură, Tintin et l’Alph-Art, e cea
neterminată. În acest album Tintin evoluează în lumea artei moderne iar
povestirea se termină cu o scenă în care Tintin riscă să fie omorât, închis
într-un cub de plexiglas și expus ca operă de artă.
Tintin este reporter, profesie pe care Hergé o folosește
pentru a-și putea introduce personajul în mai multe evenimente contemporane din
perioada în care trăiește: revoluția bolșevică în Rusia, al Doilea Război
Mondial, primii pași ai omului pe Lună… Hergé a creat în jurul lui Tintin un
univers cu detalii stilizate, dar realiste. El a obținut acest efect inspirându-se
dintr-o importantă colecție de fotografii.
Prima lui poveste n-ar fi putut să circule în România când
au venit comuniștii la putere pentru că se chema Tintin la sovietici. Celebrul ciuf din varful capului Tintin l-a căpătat în urma unei curse nebune de maşini, trăită la
volanul unei decapotabile, urmărit fiind de poliţia secretă sovietică.
Acțiunea poveștii Sceptrul
Regelui Ottokar a fost inspirată din istoria Balcanilor anilor 1940 și
relatează modul în care reporterul Tintin reușește să îl salveze pe Ottokar,
regele unui stat imaginar (apare Carol al II-lea, Regele României, în
confruntarea cu Garda de Fier - zic unii).
Photo by Edward (wikipedia) |
Autorul a devenit un adevărat erou național,
identificându-se Belgiei și dedicându-i-se un muzeu, inaugurat în 2001 la Louvain-La-Neuve. Tintin beneficiază şi
de un magazin specializat la Bruxelles, pe o străduţă adiacentă frumoasei Grande Place.
În Crabul cu Cleștii
de Aur, Tintin se confruntă cu o bandă periculoasă de traficanți de
droguri, ocazie cu care îl întâlnește pe Căpitanul Haddock, cel care îl va
însoți în toate aventurile sale.
Dupa Aventurile lui
Tintin exista mai multe ecranizari, dar am ales Secretul Licornului
(pentru că am găsit mai multe info despre acesta), din anul 2011, în regia lui
Steven Spielberg. Steven Spielberg a fost interesat de opera lui Hergé încă din
1983, când fixase o întâlnire cu autorul belgian, dar acesta, foarte bolnav,
n-a putut veni, fiind înlocuit de secretara sa. În urma convorbirilor s-a
semnat un contract de opţiune. Mai mulți realizatori au fost interesați de
adaptarea aventurilor lui Tintin pentru cinematograf, dar, cu câteva luni
înainte de moarte, Hergé notase: Dacă
cineva îl poate aduce cu succes pe Tintin pe ecran, acesta este numai un tânăr
regizor american, dar nu s-a
întâmplat nimic. În anul 2002 iar s-a discutat, dar transpunerea pe ecran va
avea loc abia în anul 2011.
Filmul urmăreşte aventurile tânărului şi îndrăzneţului
reporter Tintin (Jamie Bell) şi ale credinciosului său câine Snowy (Milou, in
original).
Corabia pare a fi secretul întregii întâmplări. În poveste
sunt si doi gemeni de la Interpol (agenții Thomson și Thompson - Dupont şi
Dupond, numele originale),
dar și un impulsiv căpitan de vas (Haddock), care pare că nu funcționează decât
cu un unic carburant care presupune cât mai multe doze de tărie.
Se călătorește pe mare, în aer și pe uscat, dar și indirect
în timp. Apare și o pisică, o siameză, dar și o rătăcire pe mare, în barca de
salvare.
Tintin, însoțit de cățelul său Snowy, se află într-o piață
dintr-o localitate europeană de unde cumpără, pentru o liră. macheta unei nave
cu trei catarge numită Unicorn, dar este imediat acostat de sinistrul Ivan
Ivanovici Sakharine (Daniel Craig) și apoi de misteriosul Barnaby, care
încearcă să cumpere macheta de la Tintin, dar fără niciun succes. Tintin duce
vaporul acasă, dar acesta e stricat în timp ce Snowy aleargă după pisica din
vecini. Odată rupt, un catarg conținând o bucată de hârtie cade sub birou fără
ca Tintin să observe. Snowy încearcă în zadar să-i atragă atenția lui Tintin.
Între timp, incompetenții agenți Thomson și Thompson sunt pe urmele unui hoț de
portofele, Aristides Silk. După ce apartamentul îi e răvășit, Tintin găsește și
citește pergamentul pe care apoi îl pune în portofelul său. Tintin îl vizitează
pe Sakharine în Marlinspike Hall, unde află că mai sunt încă două machete ale
aceleiași nave. Tintin este jefuit de hoțul de portofele.
Mai târziu, Tintin este răpit de complicii lui Sakharine și
este închis pe nava SS Karaboudjan. La bord, Tintin scapă și se întâlnește cu
căpitanul navei Haddock (Andy Serkis), căruia Sakharine i-a luat comanda
cumpărând echipajul și dându-i de băut în continuu căpitanului prin intermediul
primului ofițer Allan. Tintin, Haddock și Snowy în cele din urmă fug de pe navă
cu o barcă. Sakharine trimite un hidroavion după ei, dar Tintin trage în el cu
ultimul glonț și apoi capturează avionul cu care merg spre portul (fictiv) marocan
Bagghar, dar se prăbușesc în deșert.
Deshidratat de căldură și suferind de pe urma lipsei de
alcool, Haddock începe să halucineze și își amintește momente din viața
strămoșului său, Sir Francis Haddock, care a fost căpitan pe adevărata navă Unicorn
în timpul secolului al XVII-lea. Corabia plină de comori a lui Sir Francis a
fost atacată de pirații mascatului Red Rackham (strămoșul lui Sakharine) și,
după o bătălie pe mare, urmată de predare, Sir Francis alege să scufunde Unicornul
și cea mai mare parte a comorii, decât să cadă în mâinile lui Rackham. Sir
Francis scapă cu o mână de nestemate pe care le adună în pălăria sa. Mai târziu
face 3 machete ale Unicornului, fiecare conținând un pergament cu
indicii. Împreună, cele trei pergamente dezvăluie locul unde s-a scufundat Unicornul
și unde se află comoara.
După o cursă plină de acțiune de-a lungul portului a lui Tintin
și Haddock în urmărirea lui Sakharine, acesta reușește să scape cu cele trei
pergamente.
Haddock, cu ajutorul lui Tintin, îl învinge în cele din urmă
pe Sakharine, care este arestat de Thomson și Thompson. Cu cele trei pergamente
în posesia lor, Tintin și Haddock, ghidați de indicii ajung tocmai la
proprietatea din Marlinspike Hall, aici găsesc pivnița veche, sparg un glob
pământesc în care se afla mica comoară și pălăria lui Sir Francis Haddock.
Tintin găsește un alt indiciu despre unde se află locația Unicornului scufundat și cei doi sunt de acord că aventura va
continua în larg în căutarea comorii.
o desfatare aceasta plimbare în lumea lui Tintin si Hergé, prezentata de tine! am uitat de mult de ei... ce amintiri ai rascolit acum în mine! Multumim pentru aceasta surpriza - sunt curioasa, cum ti-a venit tocmai azi ideea acestui articol?
RăspundețiȘtergeresi înca o întrebare, nici unul din cateii vostri nu se cheama Snowy sau Milou? ;)
O seara minunata va dorim. (Noi tocmai ne-am intors de la fitness, storsi de vlaga. Acum am pus gratarul la încins si ne rasfatam cu o bucata de carne si o portie mare de salata de rosii). Va pupam, weekend faun!
Greu mai ajung sa raspund... :(
ȘtergereCautand "Der Medicus" - filmul despre care ai scris si pe care imi doresc sa il vad - am dat de Aventurile lui Tintin. Mi-am amintit de personajul cu ciuf pe care il vedeam candva, ocazional, in revistele Pif (cat au aparut si acestea in RO) si voiam sa aflu mai multe... Asa am aflat ca benzile desenate au fost publicate prima data in 10 ianuarie, si cum abia incepea ziua de 10 ianuarie am ales sa scriu despre Tintin si aventurile lui. :) A fost o potriveala... la fix! Pe scurt: cu "Der Medicus" m-ai trimis in lumea copilariei! :))
Hahaha! Dupa efort merge perfect o cina ca cea descrisa!
Multumim. (si) De la ele multi pupici!
Zile fericite sa aveti! Imbratisari cu drag!
Am uitat! Nu i-am botezat Snowy sau Milou pentru ca... nu mi-am amintit la timp aceste nume! :) Motanelului ultim ajuns la noi i s-ar fi potrivit, pentru ca are mai mult alb, dar are comportament de ninja! :)
ȘtergerePupici!
l-am vazut ....super!
RăspundețiȘtergereSuper, da! :)
ȘtergereMi-e complet straina povestea. Doar despre Tintin am auzit, cred ca am si vazut candva, fugitiv, niste desene animate. Cred, dar nu sunt foarte sigura. :)
RăspundețiȘtergere