2012-09-16

Masacrul din zona Bartolomeu – Brașov

Între cei mai urgisiți de voievod se pare că au fost sașii din Ardeal. Domnitorul nu le mai acordă facilități comerciale; sașii din Sibiu și Brașov au susținut și adăpostit diferiți pretendenți la tron.
Țepeș a trecut de mai multe ori Carpații și a pustiit satele de lângă Sibiu și Țara Bârsei. Narațiunile germane spun ca pe cei prinși i-a tras în țeapă iar domnitorul și ai lui stăteau în mijlocul pădurii de țepe și mâncau.

Sașii din Transilvania se bucurau de privilegii comerciale în Ţara Românească, unde li se acorda un regim vamal preferenţial şi libertatea comerţului. Conform concepţiei lui Vlad Ţepeş trebuia să se aplice principiul reciprocităţii pentru ca negustorii români din Ţara Românească să beneficieze de aceleaşi privilegii în Transilvania.

Negustorii, în vremea lui Țepeș, nu mai aveau aceeași libertate de circulație, dar își puteau duce mărfurile prin țară. Sunt cronici în care se afirmă că voievodul a confiscat averile celor 600 de negustori care mergeau din Țara Bârsei la Brăila și mai apoi i-a tras în țeapă. Pe cei 400 de copii care au venit cu negustorii i-a adunat într-un loc și le-a dat foc.
Unii istorici afirmă că aceste informații pot fi aflate într-o scrisoare a lui Dan, fost domn al Munteniei, în care acesta afirma că a auzit de la pârgarii Brașovului că i-a tras în țeapă pe negustorii care se duseseră în Muntenia, le-a confiscat averea iar pe copii i-ar fi aruncat în foc.

Conform detractorilor sași (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii sa fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, ștrangulați, agățați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii, înjunghiați etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însa metoda sa favorită era trasul în țeapă, de unde a provenit porecla de Țepeș, cel care trage în țeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 și 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerț. Incursiunile pe care le făcea între sașii din Transilvania erau de asemnea acte de protecționism menite să protejeze activitățile comerciale din Țara Românească. În acea perioadă era obișnuit ca pretendenții la tronul Țării Românești să găsească sprijin în Transilvania, de unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa.

La 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, si i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi, unde i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, domnitorul a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.

Fapta este mentionată în povestirile germane care circulau despre domnitor, și care poate fi citită și în cartea lui Ion Stăvăruș (1): "El a poruncit să se ardă mahalaua orașului (Brașov) și, pe când se făcea dimineață în ziua următoare, porunci tragerea în țeapă lângă capela de sub munte a femeilor și bărbaților, tinerilor și bătrânilor și s-a așezat la mijloc printre ei și a luat cu bucurie mare masa de dimineață."
Mahalaua a fost incendiată, e realitate istorică, dar scena mesei ar putea fi inventată sau atribuită lui de către nobilii care îl doreau mort.
Hammer (2), in Istoria Imperiului Otoman scrie despre comitele Timișoarei, Paul Kinizsi (3), că întinde masa de sărbătorire a victoriei (împotriva turcilor) peste cadavrele dușmanilor: “Vinul, scurgându-se din cupe se amesteca cu sângele ce șiroia încă și învingătorii dansară cu o bucurie sălbatică în jurul mormanelor de morți”.

Tot prin povestirile germane s-a dus vestea că Vlad Țepeș “a poruncit ca toți bărbații tineri care au fost trimiși în țara sa pentru a prinde limba (4) să fie închiși într-o cameră și să fie arși; aceștia să fi fost vreo 400” Dar iată ce scrie Nicolae Iorga (în Istoria Românilor, 1937) despre cum se purtau autoritățile din Brașov cu locuitorii români din munți: “În 1442, Brașovul se temea că vin turcii, iar comitele secuilor Mihail Jakch se temea că românii din Făgăraș se vor alătura lor și într-o scrisoare cere sașilor să se suie în munți și să îi ucidă pe toți, afară de femei și copii” – pe aceștia din urmă să-i prindă.

Note:
(1) Ion Stăvăruș (18 Oct. 1928, Goleşti, Vâlcea - 1 Dec. 1988, Urziceni, Ialomiţa) - traducător, editor şi istoric literar. A tratat, în gen monografic, legendele despre Vlad Tepes, în volumul Povestiri medievale despre Vald Țepeș Dracula, 1993)
(2) Joseph von Hammer-Purgstall (9 Iun. 1774 – 23 Nov. 1856) – orientalist austriac; traducator, istoric. In permanent conflict cu superiorii sai in 1806 a fost transferat la Consulatul General austriac din Iasi, unde a stat pana in 1807,  cand a plecat la Viena. Lucrarea Istoria Imperiului Otoman a fost scrisa intre anii 1827-1833, in zece volume.
(3) Paul Kinizsi (1432-1494) – Paul Chinezu (uneori Pavel Chinezu), e menționat în documentele vremii ca Paulo de Kynys – Comes Temesiensis; în maghiară e Pal Kinizsi. “Chinezu” e derivat prin etimologie populară din titlul de cneaz (din slavă, pe filiera maghiară). Traducerea exactă a numelui său ar fi “Paul Cneazu” (în genitiv, Paul al Cneazului – Pal Kinizsi). A fost general în armata regelului Ungariei, Matia Corvin) și comite de Timișoara.
(mai multe informatii pe wikipedia.com)
(4) - unii afirmă că “a prinde limba” trebuie înțeles prin “a spiona” și alții afirmă că înseamnă “a învăța limba”

10 comentarii:

  1. Au fost ceva conduceri intunecate de-a lungul timpului ce reusesc sa bantuie si astazi. Desi poate noi le citim precum niste povesti istorice frumoase, teroarea era simtita din plin de insasi protagonistii acestor sangeroase scene. O chestie insa imi place, cand pun mana pe o carte si citesc ceva din trecut, oarecum ma simt mai sigura ca citesc ceva adevarat, ceva ce s-a intamplat. Ma intreb uneori daca peste 500 de ani cand se va citi despre istoria Roamniei (asta daca mai ajunge sa traiasca 500 de ani) se va citi adevar si nu minciuna. La cat de des este schimbata si manipulata realitatea din ziua de astazi presimt ca multe foi scrise vor fi cu adevarat goale-n context.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii ca aceasta incepe sa devina "obsesia" mea? Istoria nu a fost niciodata punctul meu forte, dar atunci cand imi pun in minte sa aflu si eu cate ceva imi dau seama ca... nici ce stiam nu e corect! Sau... poate este, dar mi se spune ca nu e! E o nebunie totala! Vorba ta: la cat de manipulata e realitatea ar fi culmea sa scape faptele din trecut - pe care cum le-am putea verifica altfel decat sa luam la pas siturile arheologice, arhivele (si sa invatam "limbile moarte" pentru a traduce anumite... hrisoave)?

      In ceea ce priveste domnia lui Vlad Tepes (cele trei domnii ale lui - intre care doua f.f.f. scurte) constat ca... mai mult e legenda! Pentru ca sunt fapte comise de altii si care par foarte asemanatoare cu cele care i se pun lui in carca. Le-o fi comis si el, dar le-au comis si altii, doar ca nu se face atata tam-tam pentru ca... unul a fost... Dracula! :)
      In zona aceasta, Bartolomeu, a mai fost un masacru: in 1916 - dar nr-ul soldatilor care au murit atunci difera de la o sursa la alta! :(

      O Duminica minunata iti doresc!

      Ștergere
  2. Ah Diana, sunt asa de multe perioade "sangeroase" în istoria Romaniei!
    Aici chiar ca nu au facut bine, sasi erau si sunt un popor germanic foarte gospodar care stie sa se planifice foarte frumos si sunt bine organizati. Acum nu vreau sa apar rasista, dar nu înteleg de ce nu au casapit la huni sau tatari sau ... ☺
    o duminica foarte frumoasa îti doresc cu momente "istorice"! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Deloc nu pari rasista! :) Vlad Tepes a facut el multe rele si nu mai avem cum schimba ce a facut! La vremuri de restriste s-a descurcat cum a stiut mai bine! Sasii si secuii il doreau dus de pe tron pentru ca ii incarca si pe ei cu taxe - si multe altele!
    Comunistii - zic eu - au facut mult mai mult rau chiar decat Tepes! Pentru ca ei au distrus, cu adevarat, Brasovul (toata Tara Barsei, de fapt - toata Romania, daca e sa fim obiectivi) cand au adus in camioane, trenuri, autobuze multime de oameni fara capatai numai pentru a slabi incapatanarea care caracteriza pe cei din zona! Ordinea si disciplina au dorit comunistii sa mai distruga :( Si le-a reusit...
    Vlad Tepes a casapit destui turci! De acolo i s-a si tras moartea! Iar secuii si sasii l-au cam vandut turcilor...

    Multumesc, la fel si tie: o Duminica minunata!

    P.S. Mi-ar placea un "moment istoric" :) Unul pozitiv, bineinteles! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. nu doar istoria noastra,istoria intregii lumi este plina de cruzime...
    mi-e greu sa inteleg placerea oamenilor de a fi cruzi,de a se bucura de suferinta altora...
    adevarul istoric 100% e greu de dovedit...la vremea respectiva cred ca blandetea era considerata slabiciune...
    cum se impletea asta cu credinta care le cerea oamenilor sa intoarca si celalalt oras nici nu are sens sa ma mai intreb...

    foarte interesant articolul tau,mi-a placut mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, pandhora.
      Greu poti fi contrazisa! :) Au fost vremuri crancene, cred... Intrebarea are sens... Dar - banuiesc ca si tu ai constatat: spre deosebire de alti principi Vlad Tepes nu poate fi acuzat de pacatul lui Cain. Tepes facea donatii catre manastiri, avea grija de familia lui si a avut grija de toate iubitele lui si de copiii "din flori" pe care i-a avut.

      Chiar ca e greu de dovedit adevarul istoric! Ma intreb cati istorici sunt cu adevarat obiectivi! Pana si arheologii (tot un "fel" de istorici) par a dori sa potriveasca faptele conform teoriilor proprii...
      *
      Omul pare a fi cea mai cruda fiinta! E usor sa-mi imaginez cum s-ar comporta unii azi daca nu s-ar mai teme de pedeapsa data prin legi!

      O zi minunata sa ai!

      Ștergere
    2. "obraz" am vrut sa spun mai sus...sorry :))

      da...cruzimea...
      ciudat a mai fost construita mintea omului...acelasi om care se bucura de frumusetea florilor,trage pe roata un alt om fara mila...
      nu stiu daca ne nastem buni sau rai dar cred ca ne lasam dominati de acea parte din noi care de fapt ne caracterizeaza....

      Ștergere
    3. Nu-i bai! :) Dorind sa raspund am apasat, de doua ori "stergere"! Cred ca trebuie sa iau somn de voie! Am profitat ca functioneaza PC-ul si am incercat sa recuperez ce am pierdut! :) E tare frustrant sa vreau sa particip si sa nu pot din cauza... inaltei tehnologii! :)

      *
      Cruzimea! Ne lasam dominati de... viata, cred. Sau, unii, sunt pur si simplu defecti! Pentru ca numai defect poate fi acel om care suceste gatul altui om fara sa clipeasca dar plange in hohote cand moare o pisica sau o vrabie, ca exemple! Scriu aceasta pentru ca sunt ucigasi carora li se intampla aceasta! Si se zice despre ei ca le lipseste... empatia! Dar atunci cum de pot suferi pentru moartea unei vietati care nu e om? Eeee... de-am afla raspuns la asemenea intrebari poate am trai intr-o lume mai buna.

      Ștergere
  5. S-a exagerat totusi mult despre Tepes.
    Chiar daca pe noi ne oripileaza azi pedepsele de atunci, ce par infioratoare, pe vremea aceea ele erau normale si nu se obisnuiau doar aici. As spune ca traiam in UE de atunci, mai tarziu ne-am orientalizat de tot...Inchizitia a fost cu mult mai cruda...

    RăspundețiȘtergere
  6. pe bune chiar nu inteleg dfe ce crezi ca vlad a facut releZ? orice actiune NU trebuie scoasa din contextul istoric..acestea erau metodele vremii si au fist chiar foarte eficiente si benefice pentru tara-chiar si acum ar fi extraordinar de eficiente si benefice-natura umana nu se schimba

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.