Vlad Țepeș și Katharina

Vlad Ţepeş (n. Nov/Dec. 1431 – d. Dec. 1476) a fost nepotul lui Mircea cel Bătran şi fiul lui Vlad Dracul, de la care îşi trage numele de Dracula, sau Draculea fiu al lui Dracul.

S-a născut în cetatea Sighişoarei (Segesvár / Schassburg).

Numit de Ioan Corvin guvernator militar – rang deţinut şi de tatăl său, Vlad Dracul – se ocupă cu negoţul de cai, reuşind să strângă o avere considerabilă. Locuieşte în Braşov, într-o casă fortificată, aflată lângă muntele Tâmpa, undeva pe actuala stradă Constantin Lacea. În 1453 însă, Ioan Corvin a ordonat demolarea cetăţii Brassoviei, aflată pe Tâmpa. Cu marile pietre rămase din ziduri, lespezi cioplite de meşterii Cavalerilor teutoni în 1211, i se ordonă lui Vlad Ţepeş, pe atunci guvernator militar, să întărească zidurile cetăţii şi a bastioanelor. Cu această ocazie, Vlad îşi construieşte, nu departe de vechea Brassovie, o casă fortificată.

**

Pe Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe ieşită din comun, a întalnit-o Vlad în apropierea Crăciunului anului 1455 și inima lui de gheață s-a topit.

Câteva fete foarte tinere se chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, situat în apropierea casei lui Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute. Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.

Khatarina era fiica starostelui țesatorilor (zunftmeister) din Corona, Thomas Siegel, și relația ei cu voievodul a durat 20 de ani; au avut împreună cinci copii: Vladislav (1456), Catherina (1459), Christian (1461), Hanna (1463) şi Sigismund (1468).

Crudul voievod – se spune – a copleșit-o pe tânăra lui iubită cu multă tandrețe, în timpul celor douăzeci de ani.

Când l-a cunoscut pe voievod Katharina avea vârsta de 17 ani și el 24 de ani. Ea a crescut la Mănăstirea Franciscanilor din Mahlersdorf, după ce un incendiu i-a lăsat săracii lipiți. Sărac și bolnav, fostul conducător al breslei țesătorilor locuia împreună cu familia la rudele soției, Susanna (născută Fronius), în casa numita Tartler (imobil care există și azi, pe strada Poarta Șchei nr 14, numită pe atunci Ulița Albă). Azi, imobilul aparține Bisericii Evanghelice. Țepeș trecea des pe la această casă pentru a o vedea pe iubita sa, Katharina, care își petrecea cea mai mare parte a timpului țesând într-o cameră de la parter. Îi comanda cele mai frumoase rochii, din mătase și dantelă aduse din Veneția și Flandra.

Până s-o cunoască pe Katharina, Ţepeş a avut mai multe iubiri, între care Ursulla (din Schassburg / Sighişoara), Erika (din Bistriţa) şi Lize (din Hermannstad / Sibiu). Aceste cuceriri ale domnitorului au creat nemulţumiri în rândul breslelor săseşti, familiile tinerelor dorind să le căsătorească cu cineva din comunitatea lor. Ţepeş a avut grijă să le căsătorească sau să le logodească pe toate iubitele sale de până la Katharina. Pe aceasta nu concepea să o împartă cu cineva.

Cronica transilvană din secolul al XVIII-lea mai arată că idila Prinţului Vlad,  guvernator militar, şi Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din familii înstărite ale comunităţii săseşti, fapt care l-a enervat pe acesta.

*

În timpul masacrului din Bartolomeu, la urechile domnitorului a ajuns vestea că nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus-o la Stâlpul Infamiei (în Piața Sfatului – cum e numită azi piața, erau judecate vrăjitoarele și se aplicau public pedepse corporale vinovaților de fapte grave – pentru faptele mărunte locul de execuție era Dealul Furcii).

Pentru că i-au tăiat cozile, domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.

Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele Katharinei, pe care apoi a păstrat-o aproape cu sfințenie. Într-o zi a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a supărat foc şi a bătut-o. Vlad Țepeș voia să o ia ca soție pe Katharina, dar religia nu permitea despărțenia, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris des Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându-i o scrisoare de indulgență pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei, dar nu a primit aprobare.

În 1462, cetatea de la sud de Carpaţi (Poienari, se pare – dar aceasta e situată pe malul Argeșului, nu pe cel al Râului Doamnei), unde s-a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit de otomani. Soţia lui, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se în râul ce înconjura cetatea.

După moartea domnitorului, Katharina, ajunsă la 39 de ani, s-a întors la mânăstirea unde copilărise.

Ţepeş s-a îngrijit de toţi urmaşii săi, lăsându-le moştenire pământuri şi case.

Se spune ca dragostea pentru Katharina i-a stârnit crize foarte violente: lovea cu sabia lucrurile din jur sau se răzbuna pe cei care erau prin preajmă. Scenele de gelozie ale domnitorului au îngrozit cetatea Braşovului - în una dintre acestea fiind rănit un preot. Unii sunt de părere că și idila pe care domnitorul a avut-o în Braşov a dus la naşterea mitului vampirului însetat de sânge. Faptele lui de cruzime au fost relatate – cu ilustraţii pe măsură – mai ales în cronicile săseşti redactate după 1462, la Sibiu şi Braşov care l-au înfăţişat ca pe un personaj violent.

Iubiri in umbra istoriei – Vlad Tepes si Katharina puteti citi si la pandhoraa

Casatoriile lui Vlad Țepeș

A fost căsătorit de trei ori:

- cu o nobilă din Transilvania (1442) – Anastasia-Maria Holszanska (Cnejna Bathory) a Transilvaniei, nepoata de soră a Sofiei Jagello, regina a Poloniei, soția lui Vladislav al II-lea) și a avut doi fii: pe Radu şi Vlad; în 1462 se sinucide, aruncându-se în râul care înconjura cetatea (un afluent al Argeșului, numit de atunci Râul Doamnei) – nu voia să ajungă prizoniera turcilor;

- cu Jusztina Szilagyi a Moldovei; i-a avut pe Mihail şi Mihnea (I cel Rău, care va domni în Țara Românească);
Editare ulterioară: Informatie primita de la Botond Nagy de Kaal, intr-un comentariu:

Jusztina Szilagyi de Horogszheg era verisoara lui Matei Corvin. Jusztina era fata lui Osvat Szilagyi de Horogszeg, fratele lui Erzsebet Szilagyi de Horogszheg. Erzsebet era mama lui Matei Corvin.

- cu Ilona Nelipic a Valahiei, în 1463 (cum pare să rezulte dintr-o scrisoare trimisă lui Matei Corvin) verişoară a lui Matei Corvin, alături de care a trăit într-o casă din capitala maghiară – au avut o fată, Zaleska.

Ceremonia a avut loc în 1463, cel mai probabil la Buda, dar nu sunt clare împrejurările exacte și nici identitatea miresei. S-a speculat că era fie o verișoară a lui Corvin, fie o aristocrată influentă.

a) Notă: sunt surse în care se afirmă că a fost căsătorit numai de două ori și prima soție se numea Elisabeta – nu știu care sursă e credibilă. Sunt date contradictorii și în ceea ce privește copiii pe care i-a avut din căsătoria cu Ilona. Dacă știe cineva date precise îl rog să menționeze. Mulțumesc.

În The British Chronicles vol 2, David Hughes, sunt menționate cele trei căsătorii.

b) Nota: in cuprinsul comentariilor sunt informatii interesante.

Vlad Țepeș: ce este istorie și ce este legendă?

Vlad Ţepeş (n. Nov./Dec. 1431 – d. Dec. 1476) a fost nepotul lui Mircea cel Bătran şi fiul lui Vlad Dracul, de la care îşi trage supranumele de Dracula, sau Draculea fiu al lui Dracul. Tatăl său fusese cavaler în Ordinul Dragonului – în latină Societas Draconistrarum – un ordin militar religios asemănător Ordinului Templierilor. Ordinul a fost întemeiat de Sigismund de Luxemburg, în anul 1408, pentru apărarea creștinilor de amenințarea otomană.

Vlad s-a născut în cetatea Sighişoarei (Segesvár / Schassburg).

*

A sprijinit dezvoltarea economică a țării și a întărit puterea militară, a consolidat domnia. Prin pedepsirea aspră a lașilor, a hoților, a slujbașilor necinstiți ori a prădalnicilor, a asigurat pacea necesară prosperității.

Ion Heliade Rădulescu scrie despre Țepeș că era “drept până la tiranie”; pedepsea cu rigoare și dreptate, neiertând nicio faptă rea, ca un alt Dracon al Atenei; aplica pedeapsa cu moartea la cea mai mică abatere din legi, prin teroare ieși la căpătâi de a moraliza țara și a stabili securitatea publică.

Xenopol are, și el, cam aceleași cuvinte pentru a-l descrie pe voievodul român: “crud până în măruntaie, străin de milă și îndurare, tăind și acolo unde ar fi putut lecui” […]

Vlad Țepeș a fost numit și “Cavalerul Dreptății”, iar deviza lui era “Dreptate și Credință”. Multe  documente istorice vorbesc despre atmosfera din timpul domniei lui: Așa de mult ura răul din țara lui, încât dacă cineva făcea rău, furt, tâlhărie, nedreptate sau siluia vreo muiere sau fată mare, acela nu rămânea viu.

Povestirile despre Vlad Țepeș s-au răspândit pentru că în acea perioadă (anul 1440) Johannes Gutenberg a inventat un nou tip de presă tipografică. Broșurile despre domnitorul român au devenit celebre în acele timpuri. Mai circulau și poeme printre trubadurii vremii – unul dintre cele mai cunoscute este cel al trubadurului german Michael Beheim, compus, se pare, în 1463, cu titlul

"Despre un tiran cu numele Dracula voda din Valahia" 

Renumele lui Dracula trece granițele Europei și ajunge și în Rusia, unde e descoperit un document intitulat “Povestire despre Dracula voievod”. Apoi, pe cale orală, povestirile se răspândesc, mai mult sau mai puțin modificate.

Primele date despre el se presupune că au fost scrise prin anul 1462, apoi au fost adăugate alte povești și textul original a fost alterat din ce în ce mai mult, povestirile devenind tot mai sadice.

Pedeapsa trasului în țeapă

Istoricul Neagu Djuvara descrie în lucrarea “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” ce presupunea tragerea în țeapă. Era un supliciu înfiorător; se înfigea un mare țăruș în pământ sau se tăia și se subția un pom mic, iar în această țeapă osânditul era înfipt. Se ungea țeapa cu seu și se înfigea în om, încet, pentru a nu provoca moartea imediat; se încerca evitarea organelor vitale și se scotea prin gât, pe lângă cap; condamnatul stătea expus până murea.

**

În anul 1440 Gutenberg a inventat un nou tip de presă tipografică. Povestirile/legendele despre Vlad Țepeș circulau sub formă de broșuri dar și pe cale orală, fiind modificate de-a lungul timpului încât greu mai deducem azi cât este realitate și cât este ficțiune. 

Câteva dintre poveștile care au circulat / circulă despre acest domnitor al Țării Românești:

Vlad Tepes, boierii si soldatii

Vlad Tepes - Cupa de aur; Negustorul caruia i s-au furat banii; Cersetorii

Parerea domnitorului Dracula despre femeia lenesa si femeia necinstita

Calugarii; Tiganii sclavi

Vlad Tepes, solul polon si solii turci

Masacrul din zona Bartolomeu – Brașov

Între cei mai urgisiți de voievod se pare că au fost sașii din Ardeal. Domnitorul nu le mai acordă facilități comerciale; sașii din Sibiu și Brașov au susținut și adăpostit diferiți pretendenți la tron.

Țepeș a trecut de mai multe ori Carpații și a pustiit satele de lângă Sibiu și Țara Bârsei. Narațiunile germane spun ca pe cei prinși i-a tras în țeapă iar domnitorul și ai lui stăteau în mijlocul pădurii de țepe și mâncau.

Sașii din Transilvania se bucurau de privilegii comerciale în Ţara Românească, unde li se acorda un regim vamal preferenţial şi libertatea comerţului. Conform concepţiei lui Vlad Ţepeş trebuia să se aplice principiul reciprocităţii pentru ca negustorii români din Ţara Românească să beneficieze de aceleaşi privilegii în Transilvania.

Negustorii, în vremea lui Țepeș, nu mai aveau aceeași libertate de circulație, dar își puteau duce mărfurile prin țară. Sunt cronici în care se afirmă că voievodul a confiscat averile celor 600 de negustori care mergeau din Țara Bârsei la Brăila și mai apoi i-a tras în țeapă. Pe cei 400 de copii care au venit cu negustorii i-a adunat într-un loc și le-a dat foc.

Unii istorici afirmă că aceste informații pot fi aflate într-o scrisoare a lui Dan, fost domn al Munteniei, în care acesta afirma că a auzit de la pârgarii Brașovului că i-a tras în țeapă pe negustorii care se duseseră în Muntenia, le-a confiscat averea iar pe copii i-ar fi aruncat în foc.

Conform detractorilor sași (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii sa fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, ștrangulați, agățați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii, înjunghiați etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însa metoda sa favorită era trasul în țeapă, de unde a provenit porecla de Țepeș, cel care trage în țeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 și 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerț. Incursiunile pe care le făcea între sașii din Transilvania erau de asemnea acte de protecționism menite să protejeze activitățile comerciale din Țara Românească. În acea perioadă era obișnuit ca pretendenții la tronul Țării Românești să găsească sprijin în Transilvania, de unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa.

La 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, si i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi, unde i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, domnitorul a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.

Fapta este mentionată în povestirile germane care circulau despre domnitor, și care poate fi citită și în cartea lui Ion Stăvăruș (1): "El a poruncit să se ardă mahalaua orașului (Brașov) și, pe când se făcea dimineață în ziua următoare, porunci tragerea în țeapă lângă capela de sub munte a femeilor și bărbaților, tinerilor și bătrânilor și s-a așezat la mijloc printre ei și a luat cu bucurie mare masa de dimineață."

Mahalaua a fost incendiată, e realitate istorică, dar scena mesei ar putea fi inventată sau atribuită lui de către nobilii care îl doreau mort.

Hammer (2), in Istoria Imperiului Otoman scrie despre comitele Timișoarei, Paul Kinizsi (3), că întinde masa de sărbătorire a victoriei (împotriva turcilor) peste cadavrele dușmanilor: “Vinul, scurgându-se din cupe se amesteca cu sângele ce șiroia încă și învingătorii dansară cu o bucurie sălbatică în jurul mormanelor de morți”.

Tot prin povestirile germane s-a dus vestea că Vlad Țepeș “a poruncit ca toți bărbații tineri care au fost trimiși în țara sa pentru a prinde limba (4) să fie închiși într-o cameră și să fie arși; aceștia să fi fost vreo 400” Dar iată ce scrie Nicolae Iorga (în Istoria Românilor, 1937) despre cum se purtau autoritățile din Brașov cu locuitorii români din munți: “În 1442, Brașovul se temea că vin turcii, iar comitele secuilor Mihail Jakch se temea că românii din Făgăraș se vor alătura lor și într-o scrisoare cere sașilor să se suie în munți și să îi ucidă pe toți, afară de femei și copii” – pe aceștia din urmă să-i prindă.

Note:

(1) Ion Stăvăruș (18 Oct. 1928, Goleşti, Vâlcea - 1 Dec. 1988, Urziceni, Ialomiţa) - traducător, editor şi istoric literar. A tratat, în gen monografic, legendele despre Vlad Tepes, în volumul Povestiri medievale despre Vald Țepeș Dracula, 1993)

(2) Joseph von Hammer-Purgstall (9 Iun. 1774 – 23 Nov. 1856) – orientalist austriac; traducator, istoric. In permanent conflict cu superiorii sai in 1806 a fost transferat la Consulatul General austriac din Iasi, unde a stat pana in 1807,  cand a plecat la Viena. Lucrarea Istoria Imperiului Otoman a fost scrisa intre anii 1827-1833, in zece volume.

(3) Paul Kinizsi (1432-1494) – Paul Chinezu (uneori Pavel Chinezu), e menționat în documentele vremii ca Paulo de Kynys – Comes Temesiensis; în maghiară e Pal Kinizsi. “Chinezu” e derivat prin etimologie populară din titlul de cneaz (din slavă, pe filiera maghiară). Traducerea exactă a numelui său ar fi “Paul Cneazu” (în genitiv, Paul al Cneazului – Pal Kinizsi). A fost general în armata regelului Ungariei, Matia Corvin) și comite de Timișoara.

(mai multe informatii pe wikipedia.com)

(4) - unii afirmă că “a prinde limba” trebuie înțeles prin “a spiona” și alții afirmă că înseamnă “a învăța limba”

Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu – Brașov

La intrarea în Brașov dinspre Vest (Sibiu, sa zicem) se vede un turn care pare să păzească cea mai veche clădire din oraș - situată la capătul străzii Lungi (la nr. 251), la poalele dealului Șprenghi (Gespreng). Este singurul așezământ păstrat din primul nucleu urban medieval al Brașovului - zona în care a fost construită reprezintă vatra orașului de azi.

În cimitirul evanghelic este înmormântat și Hans Mattis-Teutsch (v. nota 1)

Strada Lungă (Ulița Lungă, numită cândva) își păstrează aspectul medieval: casele sunt aliniate și porțile înalte. La capătul acesteia se află Dealul Șprenghi, unde se presupune că a existat o mică cetate de apărare construită prin secolul VI.

În documentele vechi clădirea apare și cu denumirea “Biserica celor trei orfane”. Legenda spune că trei tinere au donat bisericii tot ce au avut și când au părăsit această lume, în semn de recunoștință, enoriașii și preoții au hotărât să le îngroape sub altar (nu reușesc să găsesc mai multe informații despre această legendă).

Se presupune ca în anul 1223 (alte surse se referă la o dată între 1225-1260) a fost pusă piatra de temelie a bisericii, dar construcţia s-a terminat abia în anul 1280. Ridicarea acestei biserici fortificate a fost inițiativa cavalerului german Herman von Salza (v. nota 2), după modelul mănăstirii cisterciene de la Cârța. Sextil Pușcariu o descrie ca fiind “nu o simplă casă de rugăciuni sătească, ci o catedrală mică orășenească”.

Planul inițial de la începutul sec al XIII-lea prevedea ridicarea a două turnuri pentru fațada lăcaș, așa cum au catedralele, ceea ce indică faptul că a fost destinată a fi biserică parohială.

Contextul istoric a făcut să i se construiască doar un turn.

Biserica Sf. Bartolomeu este singura biserică evanghelică din Ardeal care și-a păstrat hramul inițial după reforma religioasă din sec al XVI-lea când multe biserici catolice săsești din Transilvania au fost transformate în unele de confesiune evanghelică luterană.

Cartierul de blocuri care s-a construit în 1980 pentru a face loc miilor de muncitori aduși, de prin alte zone, în Brașov și-a luat numele lăcașului de cult.

În 1395, între zidurile Bisericii Sfântul Bartolomeu, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, a semnat Tratatul de alianţă cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei.

În 1437, Vlad Ţepeş a fost luat ostatic împre­ună cu fratele său, Radu, de către sultanul Murad, pentru a-l forţa pe tatăl lor, principe al Valahiei, să-şi respecte alianţa cu Înalta Poartă. În acest context, în 1438, Vlad a fost obligat să ia parte la o incursiune organizată de turci în Ţara Bârsei. În 1442, ajutat de Ioan Corvin Huniade, a evadat şi s-a căsătorit cu Anastasia-Maria, nepoata Sofiei Jagello, regina Poloniei (unii spun că a fost nevoit să încheie această căsătorie).

În 1453, Vlad Țepeș, pe când era ofiţer la Şchei, a întâlnit-o pe Katharina, o tânără săsoaică de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Cinci ani mai tîrziu, domnitorul a devastat locaşul de cult, apoi a făcut-o şi Gabriel Bathory, în 1611.

Au avut loc mai multe invazii, ale tătarilor şi ale altor popoare, apoi Petru Rareş şi Vlad Ţepeş au invadat Ţara Bârsei, jafurile şi incendiile afectând grav clădirea, iar în 1611, Bathory, principele Ungariei, a distrus biserica în totalitate. Cutremurele care au avut loc au contribuit la degradarea construcţiei. Abia între 1634 şi 1636 biserica a fost din nou ridicată şi a primit forma de cruce pe care o are şi azi. Până atunci a fost bazilică, având o navă principală şi două nave secundare. La început a fost catolică, dar începând cu anul 1553, a devenit biserică evanghelică.

**

Se presupune că Biserica Bartolomeu, Cetatea Brașov și cetatea Șprenghi au fost conectate cu un întreg ansamblu de pasaje subterane(tuneluri), care ar putea fi practicabile și azi.

La demolarea unui imobil din zona s-ar fi descoperit intrarea în unul dintre aceste tuneluri.

Se zvonește că Brașovul are sub el o adevărată rețea de catacombe. Pe ici-colo s-au descoperit anumite “intrări” dar nu se înțelege foarte clar dacă duc spre tuneluri practicabile, spre pivnițe sau sunt doar legende – deși este de presupus că un oraș de graniță trebuie să fi avut anumite căi de retragere rapidă a locuitorilor în cetăți, în caz de pericol armat. În mod clar, însă, există tuneluri – unele par a fi naturale, dar se poate observa intervenția omului: în cazul celor descoperite nu s-a putut stabili cu exactitate încotro duc.

**

În ultima Duminică dinainte de 24 August (Sfântul Bartolomeu) are loc pelerinajul la Hramul Sfântului. Comunitățile săsești din zonă se întâlnesc în acea zi pentru a participa la slujba festivă. Apoi urmează cântece, fanfara și dansuri populare germane.

În incinta bisericii există și un muzeu etnografic cu mai mult de 1500 de obiecte donate de emigranți și care prezintă o gospodărie tipic săsească.

Note:

1. Hans (Johannes, Janos, Ioan) Mattis-Teutsch (n. 13.08.1884 - d. 17.03.1960, Brașov) - este unul dintre înnoitorii artei plastice de la începutul secolului al XX-lea, figură proeminentă a expresionismului european, creator original care şi-a făurit propria viziune artistică. Putem afirma că este singurul artist din sudul Transilvaniei care face prima dată trecerea de la figurativ la abstract, astfel marchează un moment de referinţă în istoria artei din România (îl descrie astfel Bartha Árpád, directorul Muzeului de Artă BV, în 2009, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea artistului)

2. Herman von Salza (1165 – 20.03.1239), Mare Mestru al Cavalerilor Teutoni.

Vezi si: Masacrul din zona Bartolomeu;