2016-10-01

Ziarele in România - pamflet de B.P. Hasdeu

portretul scriitorului
Personalitatea complexă a lui B.P. Hasdeu a atras de timpuriu condeiele exegeţilor. Le-a atras, mai întâi, pe acelea ale pamfletarilor, dintre care s-a grăbit să nu lipseasca acela al lui Caragiale. Ciudăţeniile omului par să fi copleşit, în contemporaneitate, trăsăturile savantului. Este poziţia broşurii pe care i-a dedicat-o publicistul Dumitru Teleor. Acestea au trecut însă pe al doilea plan, de îndată ce de ideile lui Hasdeu au început a fi preocupaţi N. Iorga, Theodor Capidan, Sextil Puşcariu, G. Călinescu, Mircea Eliade. De publicistica lui Hasdeu primul s-a arătat interesat Mircea Eliade, care, editând, in 1937, două volume de Scrieri, a operat o selecţie printre paginile literare, morale şi politice.
(convorbiri-literare.dntis.ro – Dan Mănucă)

Ce însemna a face gazetărie in România pe vremea când a debutat Hasdeu in viaţa politică o spune chiar el, in pamfletul Ziarele in România, publicat in revista Satyrul (apărută in anul 1866), pamflet din care am ales câteva fragmente:
jurnalist caricaturizat
"Pentru a scri o operă originală, un om, fie măcar si un român, are trebuinţă de învăţătură, de spirit, de meditaţiuni, de răbdare. Pentru a putea traduce, el are nevoie de a cunoaşte cu perfecţie limba sa proprie si limba străină, din care traduce. Pentru a fi ziarist sau, cum se zice, publicist, românul nu are zor de nimic, nici chiar de gramatică! Tot ce-i trebuie sunt ochi, sau urechi, urechi cu cât mai mari cu atât mai bine, şi o căpăţână în înţelesul material al cuvântului, adică un organ comun tuturor animalelor, şi în interiorul căruia se operează, într-un mod confuz, oarecari asociaţiuni de idei". [...]

"Câteodată publicistul stigmatizează, in termeni fulgerători, demoralizarea ţării, corupţiunea funcţionarilor, abuzurile administraţiunii, etc., etc.... Cetindu-l, ai crede că vorbeşte un Caton, că auzi pe un Socrat, că vezi pe un Brutu. Desamăgeşte-te! Ziaristul nostru el înşusi e înnoroiat in viţiuri, e scăldat în corupţiune, e înnecat in abuzuri! Ce vreţi! Între drepturile, cuprinse in calitatea de publicist, se numară şi acela de a cere ca alţii să fie buni, fără ca să fim buni noi înşine".

"Aşa dară, jurnalistul, numai jurnalistul, se bucură in România de prerogativul de a nu şti nimic, de a vorbi verzi şi uscate in numele ţării, de a nu avea principii, sau mai bine, de a le avea prea multe; şi, in fine, de a predica moralitatea de pe însăşi tribuna imoralităţii! Acesta e tipul publicistului român. Sunt excepţiuni, dar excepţiunile nusaunt reguli; şi chiar excepţunile, câte ne întâmpină aci, nu ni se par a fi destul de sigure. Se întâmplă, bunăoară, câte un jurnalist moral, dar ce folos! el nu ştie carte. Se întâmplă, pe de altă parte, câte un jurnalist meşter de a scri, dar fară cea mai mică autoritate morală. Se mai întâmplă câte un jurnalist cu principii nestrămutate, dar vai! acele principii sunt nestrămutate numai in rătăciri. Cât priveşte sacramentalul obiceiu de a îndruga înşiră-te-mărgărite în numele naţiunii, o! in această pirvinţă vă putem garanta, că nu veţi găsi în România nicio excepţie".

Din “Scrieri literare, morale şi politice”, ediţie critică, note şi variante de Mircea Eliade, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Arta Carol II, 1937.

Date biografice

Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a numit la naştere Tadeu Hîjdeu. S-a născut in 26.02.1838 in satul Cristineşti din raionul Hotin (regiunea Cernăuţi), in Basarabia ocupată de imperiul Ţarist rus (azi, Hotin se afla pe teritoriul Ucrainei). A fost scriitor, filolog român din familia Hîjdău, pionier in anumite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti, academician, enciclopedist, jurist, lingvist (cunoştea 26 de limbi), folclorist, publicist, istoric şi om politic - partizan al lui Kogălniceanu, a susţinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Mai apoi a susţinut dinastia de Hohenzollern şi, pe aceeaşi linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.
A murit in 25.08.1907 la Câmpina.

Era descendent dintr-o veche familie de boieri români, menţionată încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare, cu vechi tradiţii inte­lec­tuale. Tatăl, Alexandru Hîjdău, studiase la Harkov şi, se pare, la Munchen şi Heidelberg. Cunoştea 12 limbi şi avea preocupări, interese şi proiecte multiple în filozofie, istorie şi folclor. Bunicul patern, Tadeu (1769-1835), a rămas în cultura poloneză ca autor al unor foarte bune traduceri din dramaturgul german August Friedrich Ferdinand von Kotzebue (1761-1813).
(paginiromanesti.ca)

Foto portret B.P.Hasdeu: wikipedia (domeniu public), postata de Bogdan
https://commons.wikimedia.org/wiki/User:Bogdan

13 comentarii:

  1. "Pentru a fi ziarist sau, cum se zice, publicist, românul nu are zor de nimic, nici chiar de gramatică! Tot ce-i trebuie sunt ochi, sau urechi, urechi cu cât mai mari cu atât mai bine, şi o căpăţână în înţelesul material al cuvântului, adică un organ comun tuturor animalelor, şi în interiorul căruia se operează, într-un mod confuz, oarecari asociaţiuni de idei"."
    Din pacate, nu s-a schimbat mai nimic dupa atata amar de vreme. Majoritatea "ziaristilor" de azi se incadreaza perfect in portretul facut de Hasdeu acum, iaca-ta, 150 de ani. Teribil! Nici nu stiu daca sa rad sau sa plang.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce surpiza frumoasa! :) Ma bucur sa te "vad" aici!
      *
      E... teribil... Azi, parca mai mult decat oricand, "presa" e manipulatoare. Cat despre toate supozitiile date ca certitudini, de minciunile - uneori sfruntate - ... doar amintesc.
      Toate cele bune, Elly draga!

      Ștergere
  2. Foarte interesant articol. Hașdeu rămâne o personalitate covârșitoare în literatura și cultura română. Din păcate, mai deloc studiat în școala de azi. Câți mai știu despre monumentalul proiect lingvistic „Etymologicum Magnum Romaniae”, lucrare pe care nu a reușit să o termine, din cauza dimensiunilor colosale. Și câte și mai câte.
    În ceea ce privește caracterizarea jurnalismului din vremea sa, parcă ar vorbi despre ziariștii de azi. Este incredibil cu moravurile proaste se perpetuează și se păstrează din generație în generație și nu corectăm nimic! Și Eminescu și Caragiale au punctat foarte bine aceste realități.
    Nu pot să nu amintesc de Iulia Hașdeu - copilul minune al culturii române, prematur plecată din această viața, după ce a uimit cu erudiția sa și pe români și pe străini. Era în tradiția familiei Hașdeu această strălucire a minții. Oameni cu avem atâta nevoie pentru redresarea acestei țări...
    Mulțumiri pentru articol, dragă Diana! Zile fericite! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Alex.
      O personalitate interesanta - am aflat, intamplator, la catva timp dupa terminarea liceului. :) In scoala nu prea ne-au spus cat mai multe dintre cele ce se pot spune despre B.P. Hasdeu. :(
      Jurnalistii, probabil, sunt (si au fost) foarte rari cei care nu sunt in solda cuiva... si fac ceea ce li se cere sa faca (din pacate). Caragiale n-ar mai fi prididit cu pamfletele daca ar fi trait azi in RO (de fapt, nu doar in RO) :)
      Se zice ca dupa moartea Iuliei a devenit el pasionat, cu adevarat, de ocultism ceea ce, se pare, i-ar fi daunat (oarecum) credibilitatii... pentru ca s-a cam lovit de "minti inguste".
      Mare dreptate ai: avem nevoie de astfel de oameni... Cred ca sunt destui printre noi dar, avand in vedere ca se promoveaza non-valoarea (si oameni precum Vosganian ajung da fie propusi la premiul Nobel pentru literatura) avem sanse destul de mici sa cunoastem acesti oameni.
      Cu multa placere. :)
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
    2. Am sa te mananc de vie Diana , pentru ca cu o razboinica nu se poate altfel decat sa-i scotii ochii . Iubesc ocultismul mai mult decat ochii din cap . Sti ce zi e azi ? Mircurea fara cuvinte ! Cautam pe blogul tau , sau pe blog sau blogosfera , nu stiu diferenta , sa gasesc broastele testoase sa le gatesc in haine pretioase . Dar tu oricum n-ai iubit niciodata ce scriu eu , am intuit bine , esti o Iulia Hasdeu , care nu baga inseama , baietii de cartier , care nu sunt bine educati .

      Cel mai cunoscut rege .

      Timpul s-a nascut sa produca bani . ( Miercurea Fara Cuvinte , :) sa se gasesca vinovatul , ca eu chiar am reusit sa inteleg pentru o secunda ce inseamna , altfel sunt bine fericit , observi ca-ti scriu si sper ca scrisul meu sa te gasesca cu bine, sanatoasa,voioasa )

      Un sarlatan de cartier mi-a spus ca alaturi de alti calugari , pe timpul lui Ceausescu , aruncau o moneda de 5 lei ( celebra moneda din aluminium ) inspre cer , si cadeau mai multe .

      Ștergere
  3. Foarte interesant, intr-adevar. Daca nu am citi despre cine este vorba, parca poti suprapune epocile in spiritul unor idei care par aceleasi.
    Cu alte cuvinte nu prea s-a schimbat mare lucru in fond. Ci doar in forma. Din pacate. Oricum, ca sa corectezi ceva , trebuie sa realizezi ca exista o defectiune. Si sa-ti propui corectia. Daca nu, nu!

    Weekend placut, draga Diana! Numai ganduri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca inclusiv cei care scriu neadevaruri sau dau publicitatii texte scoase din context (sau minciuni) sunt constienti ce fac, dar totusi o fac, pentru bani. Ei stiu, altfel spus, ca e gresit, dar cat timp le ies "afacerile" considera ca e corect - vor sa-si atinga scopul cu orice pret. De n-ar fi asa nu ar exista "naveta" de la o idee la alta, de la un concept la altul, de la parere la una radical dferita. E drept, oamenii au dreptul sa-si schimbe parerea, dar cand e vorba despre jurnalisti nu e vorba ca-si schimba parerea, ci schimba doar angajatorul - au parerile celor care-i platesc, in cele mai multe cazuri.
      Multumesc, Suzana draga!
      Zile fericite iti doresc! <3

      Ștergere
  4. Da,ceea ce se sustine in postarea ta,de catre intelectualii si inteleptii nostri predecesori,este adevarul ,dezbracat de minciunile invaluitoare,si astazi,sau poate mai ales astazi !Ne gandim la "mal-praxisul"din mass-media,
    care sterge de tot creierile si asa "prespalate"ale alegatorilor !Din pacate
    problema nu este sesizata,deci nu poate fi rezolvata !...Sau poate da ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oho... :( Manipularea - mai mult decat informarea - e la ordinea zilei in RO. Nici ca jurnalist independent nu poti sa-ti publici "parerile", sa difuzezi anumite reportaje, in ziarele / la televiziunile / radiodiufizunile colorate politic (si cam toate sunt colorate politic) daca parerile tale nu coincid cu cele ale "angajatorului". Din acest motiv informatiile esentiale (sau contra-informatiile) nu prea ajung la "marele public" obisnuit sa gandeasca asa cum gandesc cei care scriu in ziarele pe care ei le citesc. :(
      Problema e sesizata de multi, dar dintre acesti multi sunt puţini cei care se straduiesc sa o rezolve (sa schimbe lucrurile in bine) si sunt muuult mai puţini cei care reusesc, iar daca reusesc, aceasta reusita e temporara.
      Nu poate fi rezolvata cu adevarat cat timp unii dezimformeaza cu buna stiinta (cei puţini) si ceilalti (cei multi) nu se deranjeaza sa treaca prin filtrul gandirii ceea ce afla - iar pentru a trece o informatie prin filtrul gandirii trebuie sa gandeasca, in primul rand, dar si sa aiba o "vedere de ansamblu" asupra lumii, asupra a ceea ce se intampla in jurul lor, in imediata apropiere, daca mi mult nu pot.
      Numai bine!

      Ștergere
  5. timpul a trecut dar se pare ca "portretul" ziaristului nu s-a schimbat...
    eu cred ca asta se intampla pentru ca oamenii nu s-au schimbat, au acelasi tip de curiozitati si asteptari d ela presa scrisa si atunci primesc ce asteapta.
    zi faina draga Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare adevar in ceea ce ai scris: oamenii nu s-au schimbat, si cat timp oamenii nu se schimba vor primii ceea ce isi doresc - satisfactie de moment, adica.
      Multumesc, pandhora draga!
      Noapte linistita!

      Ștergere
  6. Bună Diana!
    Interesant articolul ca de obicei!
    Sper că ești bine,nu te-am mai văzut pe aici?!
    Zile frumoase și fericite îți doresc,draga mea!
    Pupici și îmbrățișări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, ELena draga!
      Multumesc de gand. Sunt bine, doar ca am ceva mai multe de facut si a trebuit sa renunt - momentan - la placere. :)
      Multumesc, la fel! Zile fericite iti doresc!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.