2017-09-26

Cum se agită spiritele…

Cum se ridică mingea la fileu extremiştilor, naţionaliştilor, xenofobilor, islamofobilor şi altora de gen…

Vor urma noi discuţii despre “cotele de imigranţi” aşa că se pregăteşte terenul…

Apare un titlu de ziar: “3.000 de BISERICI vor fi demolate în Franţa, Germania şi Anglia. Pe locul lor se vor construi MOSCHEI”. (am păstrat grafica din ziar)

Sunt scrise cu litere mari şi îngroşate cuvintele “biserici” şi “moschei” – acei cititori prea-credincioşi creştini şi islamofobi (sper să se înţeleagă că nu generalizez, ci mă refer doar la extremişti), deja programaţi să deteste orice e diferit de ei, nici nu mai sunt interesaţi de text, ci gata cu huiduitul. Prima manipulare, mizându-se pe faptul că puţini sunt cei care citesc integral un articol, mai ales dacă e pe FB (unde apare doar titlul, pentru cei – foarte mulţi, de regulă - care nu deschid pagina cu textul integral); şi mai puţini sunt cei care cercetează, să afle exact despre ce e vorba.

După titlu, urmează “introducerea” – câteva rânduri care apar imediat sub titlu şi sunt vizibile fără a deschide pagina cu articolul:

Despre ce este vorba? Despre declinul Europei, despre declinul creştinismului european? Ce se ascunde în spatele acestor stări de fapte pe care nimeni nu reuşeşte să le oprească, alegând să stea cu mâinile încrucişate fiind părtaşi la decăderea bătrânului continent. Ce fac Puternicii Europei de ce se tem şi de cine? Sunt întrebările pe care orice european preocupat şi le pune. Teama de islamizare a Europei este tot mai mare, comunităţile nu pot influenţa pentru că guvernanţii sunt autişti.

După “introducere” scrie ce se întâmpla, de fapt, cu aceste biserici şi se inserează şi declaraţia unei extremite precum Marine Le Pen (extrema dreaptă, Franţa, care sugera să fie distruse toate moscheile extremiştilor).
E citat şi Joachim Reinig (politician de stânga, Germania), care era de acord cu ideea că bisericile in care nu se mai adună oameni ar putea să fie transformate şi in moschei – adică vândute musulmanilor care se oferă să le cumpere.

Cum diferenţiază politicianul francez extremiştii de ceilalti – când in discuţie sunt toţi credincioşii dintr-o religie - ştie numai ea. De ce nu ar fi transformate in moschei bisericile pe care creştinii nu le mai populează? E mai ieftin să fie demolate?! De întreţinut, “capii bisericii” nu mai vor să le întreţină pentru că îi costă cât nu face…

Titlul din ziarul care mi se pare mai mult o fiţuică de scandal (pentru că scandalul vinde ziare) e menit să agite spiritele şi atât, pentru că nu are prea multă logică, titlul ales fiind doar o speculaţie, ba chiar o minciună, dacă mă refer doar la ideea că biserici creştine vor fi demolate şi pe locul lor se vor ridica moschei. Nu asta scrie in textul articolului! Nici asta nu scrie: unele vor fi moschei, altele… apartamente, galerii de artă, parcări etc. (a doua manipulare grosolană)

Un francez scria că in luna iulie autorităţile au demolat Capela Sfântului Martin din Sablé-sur-Sarthe (construită între 1880-1886) şi de-târnoşită (nu ştiu care ar fi termenul potrivit pentru  “retragerea” sfinţirii facute unei biserici) in anul 2015 – in locul ei se va amenaja o parcare. Biserica Saint-Nicaise din Rouen e “programată” pentru demolare din motive de siguranţă – altfel spus, clădirea este şubredă şi a devenit pericol public, fiind mai ieftin să o demoleze decât să o consolideze.
In acelasi articol francezul mai scrie că in 2016, in Franţa, au fost demolate şapte biserici; două au fost demolate in prima jumătate a anului 2017; pe lângă acestea, 26 au fost scoase la vânzare in anul 2016 şi 12 in 2015. In 2017 multe biserici au fost transformate in clădiri de birouri, apartamente, centre de recreere, săli de gimnastică şi galerii de arta.

A se reţine: reprezentanţii bisericii din Franţa au avut ideea să se vândă / demoleze unele biserici pentru că enoriaşii nu mai sunt in număr atât de mare încât să justifice cheltuielile cu întreţinerea lor. A cui e “vina” că oamenii nu se mai îndreaptă către biserici in număr la fel de mare ca in alte secole?

Ideea vânzării bisericilor nu e nouă in Franţa, dar in 2013 s-au scandalizat unii când dioceza din Vierzon (cu o populaţie de aproape 30 de mii de oameni şi 6 biserici romano-catolice) a hotărât să vândă unele dintre ele şi liderul organizaţiei musulmane marocane s-a oferit să cumpere una pentru a o tranforma in moschee.

Biserica Angliei (Biserica Episcopală Anglicană) are in plan să vândă mai multe biserici, pentru alte destinaţii – cam din acelaşi motiv ca şi francezii. Unele au şi fost vândute şi tranformate in moschei. Cine nu vrea moschee într-o fostă biserică nu trebuie decât să refuze vânzarea pentru o astfel de destinaţie… sau, in cazul credincioşilor contrariaţi, să adune bani şi să plătească întreţinerea lăcaşului de cult respectiv.

Francezii şi englezii n-au auzit, probabil, de Valea Plopului, un sat din Prahova, unde (din 2014) sunt 28 de biserici (in 2007 erau 26, una la 11 familii). "Avem o bisericuţă construită pe un deal in memoria copiilor avortaţi, avem câte o biserică in curtea grădiniţelor, alte două biserici in curţile celor două şcoli. In total sunt atâtea biserici cât să slujim duminica într-una singură şi in rest să le vina rândul o dată pe lună, adică 28", a declarat preotul satului.

Revin la “introducerea” textului publicat in septembrie anul curent într-o fiţuică…

Despre ce este vorba? (se întreabă persoana care şi-a pus semnătura)
Posibil răspuns: e vorba despre faptul că reprezentanţii bisericilor nu mai sunt dispuşi să cheltuiască degeaba sume mari de bani

Despre declinul Europei, despre declinul creştinismului european?
Europa nu intră in declin din cauză că unii vând bisericile şi alţii le cumpără, transformându-le in ce le aduce lor profit… Declinul creştinismului european? Poate că oamenii se orientează către lucruri mai palpabile; nu zic că-i bine (nici că-i rău), dar fiecare face ce vrea pentru că lipsa credinţei unora într-o divinitate nu încalcă dreptul altora de a crede.

Ce se ascunde în spatele acestor stări de fapte pe care nimeni nu reuşeşte să le oprească, alegând să stea cu mâinile încrucişate fiind părtaşi la decăderea bătrânului continent?
De ce trebuie să se ascundă ceva? Pur şi simplu o categorie de credincioşi nu se mai înghesuie la biserică de 3-4 ori pe săptămâna ci, eventual, mai merg cu ocazia marilor sărbători religioase, iar bisericile nu se mai justifică in număr atât de mare (banii cheltuiţi cu biserici in care nu mai intră cineva pot fi utilizaţi in alte scopuri sociale). Nu prin aşa ceva “decade” bătrânul continent.

Ce fac Puternicii Europei de ce se tem şi de cine?
“Capii” bisericilor ar trebui numiţi între “puternicii Europei”, iar dacă ei vând biserici şi nu au obiecţii la transformarea lor in centre de distracţie sau in moschei… De ce să nu transforme o biserică in moschee şi să salveze ceva din spaţiul oraşelor, din zona verde, de exemplu, dacă oricum moschei vor fi construite?

Sunt întrebările pe care orice european preocupat şi le pune. Teama de islamizare a Europei este tot mai mare, comunităţile nu pot influenţa pentru că guvernanţii sunt autişti.
European preocupat de ce? De islamizare sau de decăderea creştinismului? Numai modul in care se opun şi discută unii despre ce nu le convine arată de ce creştinismul decade… Teama de islamizare? Să fim serioşi! Da, e in creştere numărul musulmanilor şi prin convertire, dar nimeni nu e convertit cu forţa! Cei care trec de la creştinism la islam o fac de bună voie – poate simt că “îi reprezintă” mai bine doctrina, e mai aproape de sufletul lor…  
Guvernantii sunt autişti.
Guvernanţii par autişti oricum… Dar! Ar trebui să se ştie (un jurnalist, mai ales, ar trebui să ştie), pentru că se strigă des, şi scrie in mai toate constituţiile europene: statul şi biserica nu se amestecă – fiecare cu treburile lui; aşa cer credincioşii şi aşa cer şi laicii. Acum se doreşte amestecul statului? Probabil, se cere intervenţia guvernanţilor in ideea că de la stat vin cei mai mulţi bani pentru construirea de noi biserici, din ce in ce mai mari…

Una bună, in sensul de aiureală, din punctul meu de vedere: de conflictul dintre creştini şi musulmani profită… evreii! Cică evreii folosesc această strategie: divide et impera! Dacă-i aşa (să iau absurdul ca probabilitate) bravo lor! Şi ruşine celor care se lasă păcăliţi! Să ştii “aşa ceva” şi, totuşi, să continui să te războieşti…

Sunt aproape sigură că unii dintre cei care citesc vor asocia imediat “moschea” cu extremismul religios, cu terorismul. Poate că ar trebui să se gândească de două ori. Terorismul există şi fără a transforma bisericile in moschei. Armonia între cei de religii diferite nu e imposibilă dar – ca in mai toate cazurile cu gâlceavă la scară mare – totul se reduce la bani, la profituri mari pentru diverse grupuri (sau state) care asmut oamenii unii asupra altora. E doar o părere (argumentele le las pentru o eventuală altă dată, însă sunt uşor de dedus de oricine are minime cunoştinţe de economie, geoeconomie şi/sau geopolitică).

Nu reuşesc să înţeleg cum au ajuns oamenii la acest înalt nivel de ură… indiferent cine e cel care urăşte un semen de-al lui şi vrea să-l vadă distrus… De fapt, cred că aşa a fost de când e omul pe Terra… Pentru supravieţuire/conservare unii vor să-i distrugă pe alţii – vorbeşte lumea. Supravieţuirea ca naţie, ca etnie, ca specie? Dacă o ţinem tot aşa e puţin probabil că vom supravieţui ca specie…

Surse:
http://evz.ro/europa-biserici-demolate-franta.html
http://www.zeit.de/2016/25/moscheen-hamburg-neubauten-joachim-reinig
http://www.zerohedge.com/news/2017-08-06/france-churches-vanish-mosques-spring
https://www.youtube.com/watch?v=l82jXj5tHos

10 comentarii:

  1. Asta am observat si eu...titluri mincinoase care n-au legatura cu articolul, sunt facute doar sa atraga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si cam asa e...oamenii s-au obisnuit sa citeasca titluri, fie din comoditate, fie din revolta si sa traga niste concluzii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si prea multe titluri sunt inselatoare... :( Atunci cand tragem concluziile doar dintr-un titlu gresim - in cele mai multe cazuri. :)

      Ștergere
  3. Hei! Nu mai fi asa pesimista! Nu-ti face bine si recunosc ca nici mie!
    Am si eu obsesiile mele: nimic nu e ce pare a fi. Totul e fumigena si minciuna si in spatele fumului sunt unii care isi freaca mainile. Pana o s-o ia in freza, ca nu poti sa faci rau la nesfarsit fara consecinte asupra fiintei proprii. Ura este sustinuta si cultivata. Daca s-ar cultiva dragostea, ar fi mai multa lumina si s-ar destrama fumul.

    Diana draga, sa fim optimiste, ca belelele curg...😆😆😆
    Pupici si zile frumoase! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt optimista! Doar fac unele constatari si incerc sa demonteze unele prea... cusute cu ata alba. :) De-as fi pesimista as "sti" ca nu se poate schimba ceva si nu m-as mai "deranja" sa constat public - as deveni perfect indiferenta. :)
      Nu-s nici obsedata, dar nu pot spera sa se schimbe ceva in bine doar... dorindu-mi. :)
      Ura e ca o buruiana! :) Se inmulteste de numa'-numa'! Sau... parca-i virus. :)
      Faptul ca prea puţini cultiva dragostea pare a fi un semn ca nu prea multi au avut parte de dragoste adevarata, profunda, in viata lor...

      Multumesc, Suzana draga! Sa avem parte de cat mai puţine belele - personal si in general. :) Te imbratisez cu drag! Zile fericite iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Eu zic ca nu tu esti pesimista ci toti acei care fac aceste articole!
    Eu una nici nu citesc aceste articole!
    Pupici Diana, zile cu soare draga mea! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. :)
      Eeee, tu traiesti intr-o lume mult diferita. :) Xenofobie o fi si la voi, dar nu in masura in care se manifesta la noi si cand aud oamenii discutatnd trebuie sa le pot spune (cand e cazul) ca nu e chiar cum... scrie in titlul manipulator. :)

      Multumesc, Ella draga! Ziua minunata sa iti fie! Pupici! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.