luni, 4 septembrie 2017

Un veac de singurătate. Citate favorite

Un veac de singurătate este o carte pe care am citit-o foarte greu, cu muuulţi ani in urmă; n-aş şti să spun de ce mi-a fost greu să o citesc… Poate pentru că sunt puţine dialoguri sau pentru că trecutul, prezentul şi viitorul personajelor se amestecă – pentru mine – într-o încâlceală pe care greu am reuşit s-o desfac. Poate mi-a fost greu să urmăresc din care generaţie era cutare personaj – unele au acelaşi nume, dar sunt din generaţii diferite – sau n-am reuşit să ţin minte care face parte din ce familie.
Sună aiurea afirmaţia “mi-a plăcut foarte mult”? Am ignorat personajele şi plasarea lor in timp şi spaţiu, şi-am urmărit “firul ideilor”.

Fragmente pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

José Arcadio Buendía - cel care apare in textul ales pentru Citate favorite - este patriarhul familiei Buendia, unul dintre întemeietorii satului in care se învârte “acţiunea”; Arcadio se consideră “om de ştiinţă” şi filosof; sătenii au considerat că a înnebunit căutând Piatra Filosofală aşa că omul va fi legat de un castan, să nu mai facă “boacăne”. In nebunia lui ajunge să vorbească păsăreşte şi sătenii habar nu au ce zice.

Părintele Nicanor venit in sat pentru o cununie se hotărăşte să rămână şi să salveze sufletele păcătoşilor - voia să adune bani pentru ca biserica ridicată de el să fie cea mai mare din lume, cu sfinţi in mărime naturală şi cu vitralii colorate in ziduri, ca să vină lume tocmai de la Roma să-l cinstească pe Dumnezeu in focarul nelegiuirii. […] Lăcaşul urma să aibă un clopot al cărui dangăt avea să scoale şi morţii din morminte. N-a prea reuşit doar cu vorba să convingă oamenii să doneze aşa că într-o duminică a organizat o liturghie sub cerul liber. Mulţi veniră din curiozitate. Alţii, din nostalgie. Alţii, pentru ca Dumenezeu să nu se simtă jignit de dispreţul arătat reprezentantului său pe pământ.
La finalul liturghiei, după ce a băut o cană cu cacao fierbinte şi spumoasă le-a făcut celor prezenţi o demonstraţie de levitaţie. Părintele Nicanor fu văzut atunci ridicându-se cu doisprezece centimetri deasupra pământului. Experimentul se vădi foarte convingător. Preotul a avut de atunci mai mult succes in a colecta bani pentru că mergea din casă in casă şi levita iar oamenii donau bani.
Nimeni nu puse la îndoială originea divină a unei astfel de demonstraţii, afară de José Arcadio Buendía, care privea imperturbabil la mulţimea sătenilor ce se îngrămădiseră într-o bună zi in jurul castanului pentru a mai asista încă o dată la spectacolul revelaţiei. De-abia apucă să se întindă puţin pe banca unde stătea aşezat şi dădu din umeri, când părintele Nicanor începu să părăsească pământul şi să se înalţe cu scaunul pe care stătea.
- Hoc est simplicissimus, zise pe latineşte José Arcadio Buendía: homo iste statum quartum materiae invenit. (1)
Părintele Nicanor ridică mâna şi cele patru picioare ale scaunului se aşezară toate odată pe pământ.
- Nego! zise el, tot in latineşte. Factum hoc existentiam Dei probat sine dubio. (2) […]
Părintele Nicanor profită de împrejurarea că era singura persoană in stare să comunice cu el, pentru a încerca să-i insufle credinţa in creierul său tulburat. In fiecare după-amiază se aşeza lângă castan şi predica in latineşte, însă José Arcadio Buendía refuza cu încăpăţânare să admită căile întortocheate ale sofisticii şi transmutaţiile cu cacao, şi cerea ca supremă şi unică probă a existenţei lui Dumnezeu imaginea Lui fotografica, dagherotipul Lui. Părintele Nicanor îi aduse atunci medalioane şi iconiţe şi chiar o reproducere după năframa Sfintei Veronica, însă José Arcadio Buendía le respinse ca fiind nişte obiecte confecţionate de mâna omului, fără nici un fundament ştiinţific. Se arătă atât de îndărătnic încât părintele Nicanor renunţă la proiectele sale de evanghelizare şi continua să-l viziteze insufleţit fiind numai de simţăminte umanitare. Numai că atunci José Arcadio Buendía fu acela care luă iniţiativa şi încerca să-i zguduie credinţa preotului cu ajutorul a mii de şiretlicuri raţionaliste. Într-o zi, când părintele Nicanor veni să-l vadă sub castanul său, aducând cu sine o tablă de dame şi o cutie cu jetoane pentru a-l pofti să joace cu el, José Arcadio Buendía nu voi să accepte nicidecum, deoarece, după cum îi spunea, nu putea să înteleagă ce sens ar putea avea o luptă între doi adversari care erau de acord asupra principiilor luptei. Părintele Nicanor, care nu privise niciodată jocul de dame sub aspectul acesta, pierdu orice poftă de a mai juca. Din ce in ce mai uimit de luciditatea lui José Arcadio Buendía, sfârşi prin a-l întreba cum e cu putinţă să fie ţinut legat de un copac.
- Hoc est simplicissimus, îi răspunse el: pentru că sunt nebun.
Preocupat de atunci in primul rând de propria sa credinţă, preotul încetă să-l mai viziteze şi se dedică in întregime grăbirii construcţiei bisericii.
________________________________________________________
(1) E foarte simplu… Omul acesta a descoperit starea a patra a materiei.
(2) Tăgăduiesc… Acest fapt dovedeşte indubitabil existenţa lui Dumnezeu.


Am incheiat citatele din romanul “Un veac de singurătate”, de Gabriel García Márquez, Editura RAO, Bucureşti, 1995, traducerea din spaniolă de Mihnea Gheorghiu).

Despre roman
Cumva, romanul este (şi) despre timp, având şi elemente de fantastic, supranaturalul fiind prezentat ca fiind lumesc.

Pentru “Un veac de singurătate” (Cien años de soledad) Gabriel García Márquez a câştigat (in 1969) premiul pentru “Cea mai bună carte străină” (acordat de Franţa) şi premiul “Rómulo Gallegos pentru Literatură” (acordat de Venezuela, in 1972).

Prima ediţie a romanului a fost publicată in 5 iunie 1967 la Buenos Aires (Argentina), de Editorial Sudamericana, cu un tiraj iniţial de opt mii de exemplare. Este una dintre cele mai traduse şi mai citite cărţi in limba spaniolă şi la al patrulea Congres Internaţional de Limbă Spaniola (Cartagena, Columbia, martie 2007) a fost cotată, ca importanţă, ca fiind a doua operă literara majoră scrisă in limba spaniolă (dupa romanul Don Quijote al lui Cervantes) (info wikipedia)

Despre autor
Gabriel García Márquez s-a născut la 6 martie 1927 in Aracataca (Columbia) şi a murit la 17 aprilie 2014 in Ciudad de Mexico (Mexic). A fost crescut de bunicii materni; a studiat primele clase la Colegiul San José (azi Institutul San José), in Barranquilla; termină ultimii doi ani şi bacalaureatul in Zipaquirá, Liceul Naţional de Băieţi (azi Colegiul Naţional San Juan Bautista de La Valle).
In anul 1947 pleacă la Bogota, cu intenţia de a studia Dreptul şi Ştiinţele Politice la Universitatea Naţionala din Columbia, dar renunţă şi pleacă să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, in Cartagena de Indias, după ce e asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán (9 aprilie 1048) şi lui îi sunt arse câteva dintre scrierile pe care le avea in pensiunea unde locuia.
In linii generale păstrează cariera de reporter, lucrând pentru diverse publicaţii de-a lungul timpului, atât in America Latină cât şi in Europa şi Statele Unite ale Americii.

E atras şi de cinematografie, încă din adolescenţă când, împreuna cu trei prieteni: pictorul Enrique Grau Enrique Grau, scriitorul Álvaro Cepede Samudio şi fotograful Nereo López, participă la realizarea scurtmetrajului La langosta azul (Langusta albastră).
Mai multe producţii cinematografice mexicane din anii 1960 au fost scrise de García Márquez, şi a colaborat la mai multe filme mexicane din anii 1960 şi 1970. In 1990, la New York, îl cunoaşte pe regizorul Woody Allen.

S-a căsătorit cu Mercedes Barcha (in 1958) şi au avut împreună doi băieţi. In 22 martie 2008 cei doi soţi au celebrat “nunta de aur”.
In 1981 alege să se stabilească in Mexic din cauza persecuţiilor politice venite din partea guvernului lui Julio César Turbay Ayala (preşedinte al Columbiei între 1978-1982).

In 1982 Gabriel García Márquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru întreaga sa activitate.

(info wikipedia)

16 comentarii:

  1. Eu nu am reusit sa o citesc. :(
    Ma gandeam ca mereu au fost oameni care sa vrea sa ridice constructii in stilul "megaloman". Si pana la urma reusesc cumva!
    Sa nu razi, dar mi-ai facut pofta de o cafea fierbinte si spumoasa... :)
    Inca mai tricotez ideea de a o citi... Daca o voi face, dau vina pe tine... :D
    O saptamana super faina sa ai, Diana draga!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult am mai ocolit-o, pe unde am zarit-o; si dupa ce am cumparat cartea am ezitat mult timp apoi m-am incumetat. Unele idei au ramas aninate de mintea mea (am cautat mult pasajul cu levitatia) :)
      E o mare doza de tragism cuprinsa in roman... sau, poate asa mi s-a parut mie.
      Haha! Sunt aproape sigura ca esti unica! I s-o mai fi intamplat cuiva sa pofteasca la cafea fierbinte si spumoasa citind despre Un veac de singuratate?! :))

      Multumesc, Suzana draga! O saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
    2. Multumesc, Diana draga, dar nu se pune!!! Mi-a venit pofta dupa comentariul tau subliniat, cu ideea nediluata de roman... :D
      Daca il voi citi si va avea acelasi efect, atunci se pot trage toate concluziile!
      Pupici!

      Ștergere
    3. Cu placere, figura ce esti! :) In fond, orice e posibil! :) Ca exemplu: eu nu pot citi romanele autorilor rusi (exceptie unul sau doua) pentru ca ma incurc in nume si uit "actiunea" citind descrieri, referiri istorice prea vaste etc., dar de cate ori am inceput cate unul mi s-a facut - instant!! - foame. :)) Nu glumesc.
      Pupici! <3

      Ștergere
  2. Mdaa... nu e primul nebun care a spus mari adevăruri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate nu degeaba s-o spune "gura nebunului adevarul graieste". :)

      Ștergere
  3. Sărut mâna, dragă Diana! Frumoase și inspirate alegeri. Ca și tine, am simțit că această carte este una pe care am citit-o greu, cu mulți ani în urmă. Am și un stil încet de a citi, căci la fiecare frază mai „cu miez”, stau și mă gândesc mai mult, la ceea ce mi-a plăcut sau m-a impresionat, așa că lungesc tare mult lectura cu aceste momente de „meditație”.
    Numai bine îți doresc cu drag și o săptămână frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt cateva romane (poate mai mult decat cateva) :) cand am stat si-am "rumegat" unele pasaje sau am lasat romanul pentru a cauta informatii despre ceva ce abia citisem si nu intelegeam exact despre ce e vorba... In felul acesta am ajuns, uneori, sa citesc unele carti despre care nu m-as fi gandit sa aleg sa le citesc. :)
      Pentru cartea "Un veac de singuratate" am avut senzatia ca am nevoie de un veac pentru a o termina. :)
      Multumesc, Alex draga! Zile minunate iti doresc, cu drag, sa ai!

      Ștergere
  4. am citit altceva scris de Marcia, această carte nu a ajuns pe la mine (sau invers...)!
    chiar mi-a plăcut ceea ce ai ales din carte - chiar supranatural...
    felicitări pentru postarea de azi !
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. scuze - am vrut să scriu Garcia !

      Ștergere
    2. Multumesc pentru apreciere, draga prietena. :)
      La mine e "sau invers": nu am ajuns la cartile lui. :) Am incercat sa citesc "Toamna patriarhului", dar nu am reusit. Poate candva... :) Daca am reusit sa termin "Un veac de singuratate" ar trebui sa pot citi orice a scris. :)
      Ziua minunata sa iti fie!
      Pupici!

      Ștergere
    3. Nu-i bai! :) Stim toti cum este cand gandurile alearga mai repede decat degetele pe tastatura. :)

      Ștergere
  5. Mi-ai adus aminte de o poveste:
    Un tip mergea cu masina si face pana chiar in fata unui spital de nebuni. Se apuca omul sa schimbe roata, dar dupa ce scoate roata cu probleme si o pune pe cea de rezerva, da cu piciorul peste toate cele 4 suruburi, care ii cad intr-un canal. Un nebun agatat de gardul spitalului chicotea uitandu-se la omul care incerca cu disperare sa scoata suruburile din canal si nu reusea. Dupa 15 minute, nebunul il intreaba:
    - Hombre, poti ajunge cu masina pana la primul service cu rotile prinse in cate 3 suruburi fiecare?
    - Da, cum sa nu, ar fi suficiente.
    - Pai atunci de ce nu scoti cate unul de la fiecare dintre celelalte 3 roti si pune-le la roata asta.
    -Buna idée, si eu care ziceam ca esti nebun.
    -Pai nebun sunt, dar nu si prost.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De-ai sti cat m-am straduit sa-mi amintesc aceasta anecdota!!!!
      :))))
      Multumesc!

      Ștergere
  6. Nu stiu cum se face de vad la toate participantele la aceasta provocare carti grele, foarte serioase, carti pe care eu nici nu am pus ochii vreodata. Stau si ma intreb daca nu par puerila cu lecturile mele pe care le laud si despre care scriu pe blog.
    Trebuie insa sa fiu sincera, atat cu mine cat si cu ceilalti, si sa admit ca astfel de carti ma sperie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicio carte nu e puerila si nici cei care citesc carti care nu seamana cu... Un veac de singuratate. :) Pentru mine, acest roman a fost o provocare. Foarte greu am reusit sa il termin. :)

      Ștergere