2017-11-28

Fata cu părul roşu, de Theun de Vries. Citate favorite

  Pentru prima dată mi l-am închipuit pe Hugo mort. […] Încet, încet, încet, începeam să-mi dau seama de realitate. […] Mi se lămureau, atunci, pentru prima dată, tot felul de lucruri.
 Le priveam aşa cum trebuie să le privească in faţă un om in toată firea. Şi pricepeam că vremea de până ieri, când eram o fată tânără, trecuse. De aci înainte, de la moartea lui Hugo, aveam să înfrunt viaţa ca o femeie încercată.
Îngrozitoarele hotare al existenţei fiecăruia!
Nesfârşitul, închis in noi toţi, ca o scurtă licărire; fiecare om, o clipită in veşnicie.
Şi acest punct de foc, această fiinţă care pâlpâie şi se mistuie cu atâta repeziciune, este in acelaşi timp stăpânul vieţii şi făuritorul ei.
Nu poţi face decât un singur lucru: să dai un conţinut vieţii. Poate că, in sine, asta n-are absolut nici o noimă. Nu puteam gândi in miriade de ani lumină, in sisteme solare. De îndată ce încercam, pierea orice sens, orice conţinut. Dar simţeam că devin iarăşi om, când mă gândeam la pământ, când mă gândeam că are un rost să lupţi pentru ca acest mic pământ să fie bun de locuit pentru tine însuţi şi pentru semenii tăi.
Pământul este teatrul faptelor şi acţiunilor noastre. Este acea bucăţică din univers dată nouă pentru ca la plecare, s-o lasam altfel, mai plină de sens, mai umană.
Acesta este elementul deosebit şi de neînlocuit al faptelor pe care trebuie să le împlinim aici. Oamenii care săvârşesc fapte fără să ţină seama de întreg, care aduc atingere întregului şi i se împotrivesc nu merită să trăiască. Viaţa se cere slujită numai de viaţă. Numai cine arde ca o văpaie pentru întreg poate sparge hotarele îngrozitoare ale eului, ale micimii înnăscute.
“Iar cel care , la moartea lui, n-a spart aceste hotare” – aşa gândeam – “rămâne o scânteie pierdută”.
Hugo spărsese hotarele. Trăise ca puţini alţii; văpaia lui se mistuie pentru a întreţine şi a întări flacară vieţii pe pământ. Mi-am dat seama că învinsesem gândul obsedant al morţii, chiar şi cel al morţii cumplite a lui Hugo, căci nu uitasem nici o clipă că nu moartea, ci viaţa lui contează.
(din Fata cu părul roşu, Theun de Vries, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1962, traducere: Sergiu Dan şi H.R.Radian).
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Despre roman
In anul 1956, chiar înainte de criza din Ungaria, romanul a fost criticat de anti-comunişti, in timp ce comuniştii l-au primit ca pe un manifest. Mai mult decât pe convingerea politică a scriitorului, romanul e axat pe luptătorii din rezistenţă şi acţiunile lor împotriva naziştilor.

Am citit cartea in adolescenţă, într-o vreme când mi-am propus să citesc toate cărtţle pe care le aveau părinţii in bibliotecă. Greu m-am hotărât să o încep pentru că preamărea comunismul – un regim politic sub care se chinuiau milioane de oameni din lume. Încet, pagină cu pagină, romanul m-a cucerit. Nu mă mai gândeam că Hannie e comunistă, ci mă gândeam numai la eroismul ei – şi al altor tineri – la rezistenţa lor împotriva naziştilor. Luptau (şi) pentru ca membrii comunişti să cucerească puterea politică şi încrederea populaţiei - o cauză dreaptă in viziunea lor (credeau in “dreptatea socială”) - chiar dacă mie mi-e greu să înţeleg cum poate crede cineva că doctrina utopică a comunismului poate fi aplicată social fără grave derapaje spre dictatură. Ei nu ştiau atunci, cauza lor era nobilă. Deşi am detestat - şi detest - comunismul nu pot - şi nu vreau - să neg curajul celor care s-au împotrivit naziştilor. Ce-au făcut alţii (sau aceiaşi), mai târziu, e altă poveste.
Fata cu părul roşu este Jannetje Johanna (Jo) Schaft, nascuta in 16.09.1920, o tânără olandeză din Haarlem, luptătoare comunistă arestată de nazişti in 21 martie 1945 şi executată in 17 aprilie acelaşi an. Avea părul roşcat, pe care l-a vopsit pentru a nu fi recunoscută de autorităţile care o cautau dar după ce a fost arestată, in timpul interogatoriului dur, de la transpiraţie şi apă vopseaua de pe păr a început să se cureţe şi astfel şi-au dat seama călăii că au prins unul dintre cei mai căutaţi oameni din rezistenţă.
Ca studentă, la fel ca mulţi alţi studenţi, a refuzat să semneze declaraţia de loialitate (1943), a renunţat la studii şi s-a întors in oraşul natal, Haarlem.
Luptaseră 422 de oameni in “rezistenţă” - unul era femeie: Hannie Schaft. Regina Wilhelmina a numit-o “simbol al Rezistenţei” şi un timp a fost comemorată in Olanda, până când comuniştii au cazut in dizgraţie şi comemorarea a fost interzisă deşi a fost, totuşi, o luptătoare antinazistă înainte de a fi comunistă - aşa văd eu lucrurile după ce am citit romanul a doua oara, mulţi ani de la prima citire.
Despre autor
Theun de Vries, romancier, poet, eseist, jurnalist olandez, s-a născut in Veenwouden, la 26.04.1907 şi a murit la Amsterdam, in 21.01.2005. In 1936 se înscrie in Partidul Comunist Olandez. In timpul ocupaţiei naziste a fost arestat şi închis pentru acţiunile sale in rezistenţa antifascistă. După război devine, pentru nu prea mult timp, membru in consiliul municipal.
In timpul războiului rece apartenenţa sa la partidul comunist i-a nemulţumit extrem pe colegii săi scriitori. El a găsit justificate lovitura de la Praga (1948) şi intervenţia rusă in Ungaria (1956); in 1953 a scris un imn dedicat lui Stalin. A fost exclus dintr-o organizaţie internaţională a scriitorilor, nu a mai fost invitat la zilele de naştere ale colegilor şi, in timp, a fost izolat, dar a rămas membru de partid.
In ciuda convingerilor sale comuniste, in 1963 a tradus romanul “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” scris de Aleksandr Soljenitsyn, un roman bazat pe experienţele lui in lagărele de detenţie din Siberia. Comuniştii au distrus întreaga ediţie. Până in 1971 de Vries a rupt legăturile cu partidul. La vârsta de 88 de ani a declarat că nu mai scrie dar tot a mai scris două cărţi – ultima in anul 2004.
A debutat la vârsta de 20 de ani, cu un volum de poezii, şi a scris mai mult de 100 de cărţi, o monografie, un scenariu de film şi piese de teatru radiofonic.
A primit mai multe premii şi titluri de onoare.

9 comentarii:

  1. Multumim pentru recomandare! Nu stiam despre aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Het meisje met het rode haar ... :)
    Desigur ca stiu si cartea si am vazut si filmul! Olanda a iesti cu greu din razboi comparativ cu Romania. A fost facuta praf de nemti si de aliati în acelasi timp. Cred ca eu singura as putea scrie o carte din tot ceea ce am vazut si am citit. Piciorul podului care trece peste Ijssel (citesti Aisel)are si acum urme de gloante si schije. Multumesc de surpriza! :)
    Iti doresc o zi linistita, draga mea! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am citit-o, dar citatele alese de tine sunt cu totul speciale.
    Nu cred ca stiu cum s-ar putea numi o societate normala, nu-i spun perfecta, pentru ca e un cuvant mult prea complicat, dar ar trebui sa fie o societate in care sa nu se mai puna problema supravietuirii. Cand nu ai asigurat minimul existentei, derapajele sunt inevitabile. Peste nivelul normalitatii, oamenii evolueaza functie de calitatile proprii, in cadrul social adecvat. Poate ca e putin prea simplificat, dar cred ca multe lucruri s-ar rezolva firesc, daca nu ne-am teme de ziua de maine, sau chiar de cea de azi.
    Multumesc pentru recomandare, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant tot ce ai scris despre această carte și despre autorul ei. Unul dintre marile jaloane ale înțelepciunii este să nu judeci pe nimeni sau, dacă o faci, să-l privești din cât mai multe unghiuri de vedere și, neapărat, să te pui și în pielea lui.☺

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
  5. ''să dai un conţinut vieţii...''-impresionant personaj ! nu am ştiut despre lupta din Olanda din timpul războiului... am citit ce a scris şi Ella - impresionant ! felicitări pentru cartea aleasă - iarăşi o surpriză !!!
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt persoane care ard o viață întreagă pentru un ideal, mai ales dacă aceasta este scurtă, dând sens cu adevărat trăirii. Cartea recomandată de tine pare foarte interesantă. Mersi de recomandare! Să ai o zi plină de lumină și bucurii, dragă Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ce prezentare eleganta! Daca nici acum nu vom citi romanul , atunci nu stiu zau! Eu una o sa.l caut la biblioteca, pentru ca tare curioasa m-ai facut! Multumesc :-* Vremea este numai buna pentru lectura. Carti, filme si spectacole - astea sunt activitatile mele preferate iarna :-)Mi-e ciuda ca timpul liber petrecut frumos, trece rapid, iar pe timpul saptamanii de lucru timpul parca uita sa se deruleze!
    Te pup dtaga mea. Salutari si ganduri bune de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
  8. Am dat de blogul tau cu cautarea "Fata cu parul rosu, lupta de rezistenta din Olanda". Pe cautarea "Fata cu parul rosu" (atat pe spaniola, care-mi este familiara, cat si pe romana care imi este limba materna) iese, la nesfarsit, o carte scrisa mai recent de un anume "Orhan Pamuk".
    Am citit aceasta carte pe la 18-19 ani ai mei (adica prin 1978-1979), o carte pe care o luasem de la biblioteca caminului de nefamilisti unde se afla cazat un tanar strungar caruia literatura ii fusese de cand se stia . . . carte de capatai.
    Intrat in biblioteca si frunzarind prin carti, nu am nevoie de mai mult de patru-cinci randuri pentru a-mi da seama daca merita sa ma incurc cu acea carte sau, sa o pun inapoi in raft.
    O mai gasisem pe net, dar acum, cand tocmai vroiam sa spun pe Facebook, ca pe mine ma cam lasa rece repulsia concetatenilor mei fata de Olanda, pentru ca nu stiu cat au patruns altii in sufletul Olandei, dar eu, prin cartea asta, am considerat ca am patruns in sufletul Olandei (si al olandezilor) de prin 1980, si ii privesc in alta optica, ei bine, tocmai acum, asa aveam un lapsus, ca nu imi aduceam aminte cu nici un chip numele lui Theun de Vries.
    La vremea cand am citit cartea, as minti daca as spune ca nu imi placeau filmele gen "Pistruiatul", as minti daca as spune ca eram, cum sunt azi, partizanul democratiei, pentru ca lumina in care mi se pusese informatia pana atunci (informatie venita din mediile oficiale sau din cele informale, ma faceau sa vad "eroii buni" de partea opusa nemtilor.
    Nu imi mai aduc aminte cartea foarte bine, dar stiu ca impresia de atunci a fost fantastica.
    Nu-mi amintesc acum daca stiam, sau nu stiam ca "Hanna" ar fi sfarsit executata.
    Au trecut 40 de ani de cand am citit cartea si, desi a ramas doar esenta, amanuntele s-au estompat. Citind aici, imi aduc aminte fragmentul. Altfel, necitindu-l, amintirile-mi nu ar fi putut rescuscita.
    Multumesc pentru informatiile de aici.
    Am trimis mesaj fetei mele, in tara, sa mi-o cumpere de pe net, si-apoi o sa o rog sa mi-o trimita prin posta, la mama naibii, pe-aici prin Spania asta pe unde umblu cat Ulise, nemaigasind drumul spre a mea casa :)
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru ca articolul de aici mi-a trezit amintiri, am cautat prin net sa vad daca nu cumva "Fata cu parul rosu" nu o avea vreun articol dedicat ei, prin vreo limba cunoscuta mie (romana si spaniola). Am gasit in spaniola (este si in engleza,si in germana, si in mai multe limbi, dar eu nu le stiu pe acelea. As fi vrut sa fi stiut germana, as fi putut vedea o parere nemteasca despre subiectul asta. In orice caz, am tradus articolul spaniol, "Hannie Schaft", in romana, si tot este mai mult decat era pana acum. E ofrenda mea pentru o carte citita (si indragita) de mine, cu 40 de ani in urma: Aici il gaseste cine vrea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hannie_Schaft

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.