Din "intelepciunea populara"

Autobuzul 35, pe traseul Noua-Gară, adică vreo 16 stații, circa 10 kilometri. Puțini călători la ora aceea așa că ocup un loc. O doamnă încruntată și bine îmbrăcată, la vreo 60 de ani - poate mai mult, poate mai puțin - e așezată astfel încât să ocupe două scaune tapițate deși fundul i-ar încăpea și numai pe unul. A urcat tot la capătul de linie.

La a treia stație urcă și controlorii; își scot legitimațiile - de parcă ar ști cineva cu certitudine dacă legitimațiile sunt pe bune sau ba - și încep cu “biletul dumneavoastră, vă rog”. Călătorii arată biletele, dar doamna încruntată nu are ce să le arate. Unul dintre bărbații controlori o roagă, politicos, să coboare la prima stație. Indignată, doamna coboară. În secundele următoare toți călătorii râd cu poftă! Doamna a coborât pe ușa de la mijloc și fuga-fuga a urcat pe ușa din spate, chiar înainte ca ușile să se închidă. Condiție fizică de invidiat! La stația următoare controlorii au rugat-o din nou să coboare! De data aceasta n-a mai urcat - o fi ajuns la destinație!

Miercurea fără cuvinte - Pe o stâncă-naltă

Postarea participă la Wordless Wednesday! (11) la Carmen (Intre vis si realitate)

Happy WW!

Gazeta de Transilvania – 175 de ani

Gazeta de Transilvania a aparţinut familiei Mureşianu între 1850 şi 1911, dar a fost de fapt primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, întemeiat de George Bariţiu, la Braşov, pe 12 martie 1838. Aurel Mureşianu, fiul primului proprietar, Iacob Mureşianu, este considerat de Valer Rus, doctor în istorie şi muzeologie, primul ziarist profesionist din Transilvania.

Întemeiat de George Barițiu, la 12 martie 1838, apare la Brașov, săptămânal (12 martie 1838 - 30 decembrie 1842; 2 iulie 1858 - 30 decembrie 1860; 13 octombrie 1818 - 1 ianuarie 1945), bisăptămânal (4 ianuarie 1843 - 17 martie 1849; 1 decembrie 1849 - iulie 1858; 7 ianuarie 1861 - 30 decembrie 1879) de trei ori pe săptămâna (1 ianuarie 1880 - 1 aprilie 1884), zilnic (4 aprilie 1884 - 26 septembrie 1917, 1938-1945; 1989).

Redactori: George Barițiu (1838-1849); Iacob Mureșianu (1850-1877); Aureliu Mureșianu (1878-1910); Gregoriu Maior (1890-1900); Traian H. Pop (1901-1907); Victor Braniște (1907-1937); Ion Brotea (1938-1939); Gavril Pop (1940-1941); Ioan Colan și Lucian Valea (1941-1945).

De la 3 ianuarie 1849, apare cu titlul Gazeta Transilvană, iar de la 1 decembrie 1849 Gazeta Transilvaniei. Se editează suplimente: Foișoare pentru răspândirea cunoștiintelor folositoare și a iubirii de carte; între 1 ianuarie și 25 iunie 1838 a avut ca supliment Foaie literară; Foaie pentru minte, inimă și literatură (între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865).

În 1849, în locul denumirii Gazeta de Transilvania și al Foii pentru minte, inimă și literatură, suspendate, apare Expatriatul.

Situându-se pe poziții democratice patriotice și iluministe, publicația lui Barițiu a avut un rol important în lupta politică a românilor din Transilvania, solidară cu cercurile progresiste din principate, unde era difuzată prin librăria lui Iosif Romanov. În timpul revoluției de la 1848 din Transilvania, a militat pentru egalitatea în drepturi între naționalitățile din principat, unitatea națională a românilor de ambele părți ale Carpaților, desființarea iobăgiei în Țara Românească și Moldova (în Transilvania fusese desființată în timpul împăratului romano-german Iosif al II-lea) etc.

Din cauza atitudinii ferme a lui Barițiu, exprimată într-o serie de articole despre revoluția de la 1848 și despre rolul lui Avram Iancu în revoluție, Gazeta Transilvaniei este suspendată în martie 1849.

În februarie 1850 redactorul refuză să dea o declaratie prin care să își retragă afirmațiile făcute în unele articole și corespondențe despre revoluția de la 1848, și conducerea este preluată de Iacob Mureșianu (pedagog, publicist, filosof și teolog) care temperează tonul articolelor.

Dupa anul 1900 ziarul are un caracter preponderent informativ, pe care și-l va păstra și în perioada interbelică.

Gazeta Transilvaniei și-a încetat apariția în 1946. Din anul 1990 Gazeta apare din nou, sub același nume. În data de 26 iunie 2009 activitatea Gazetei de Transilvania este suspendată temporar din motive financiare. Apoi, în anul 2010, își încetează apariția.

Fapt divers: La data reapariției, după 1989, pe sigla ziarului era scris: director fondator George Barițiu. În primul an de apariție se primeau scrisori adresate Domnului Director George Barițiu.

La Gazeta de Transilvania au colaborat unele personalități marcante, între care Timotei Cipariu, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Florian Aaron, Andrei Șaguna, Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu.

Mai multe despre Gazeta de Transilvania gasiti pe site-ul bibliotecii digitale, unde puteti citi presa vremii

http://www.bjbv.ro/scan/scan.php

Aurel Mureşianu (1847-1909), doctor al Facultăţii de Drept din Viena, a renunţat la o carieră juridică în capitala imperiului şi a preluat, în 1878, conducerea ziarului. A primit autorizaţia de publicist cu numărul 1 din partea autorităţilor austro-ungare în timpul domniei lui Frantz Josef. La Viena, Aurel Mureșianu făcuse și o școală specială de jurnalism.

Sextil Pușcariu (1877-1948) își amintește:

Nu voi uita niciodată odaia întunecoasă unde era redacția “Gazetei”, în care aveam și eu acum intrare. Pe păretele din față al camerei spațioase era portretul în ulei al lui Iacob Mureșianu, împrejmuit cu o bandă lată, tricoloră; într-un colț, bustul turnat în ipsos al lui Andrei Mureșianu, de sculptorul (și muzicianul) Traian Mureșianu; la păreți, niște dulapuri cu volumele in folio ale anilor vechi ai Gazetei și niște divane și fotolii mari, de piele neagră, pline cu gazete din care redactorii interni tocmai își scoseseră materialul. Într-un colț masa unde lucra administratorul […] În mijlocul camerei era o masă mare de brad, plină de hârtii răvășite. […]

Ceea ce lipsea cu desăvârșire Gazetei era partea senzațională – asasinate, furturi, escrocherii, sinucideri, incendii, copii găsiți, certe urmate de bătăi etc în toate orașelele din țară, descrise cu cele mai amănunțite știri culese la fața locului. […] În Gazetă lipseau și anunțurile bănoase – afară de ilustrația cu un pescar lângă care era un pește enorm, pentru recomandarea emulsiunii Scott și, în calendare, leacurile ce le recomandă farmacistul Verteș din Lugoj – și rubrica de sport, precum și cea economică și finaciară. Pentru asemenea lucruri nu existau în redacție oameni pregătiți. Aceștia s-ar fi căutat și găsit însă, dacă cititorii ar fi avut interes să fie informați. Puținul ce se relata despre progrese tehnice se traducea din revistele străine la rubrica “Din lumea mare”. Interviw-urile și anchetele, atât de prețuite de cei ce iubesc reclama, nu existau încă. Exista însă buna-credință și simțul răspunderii pentru cele publicate. Mult mai târziu încă, când socrul meu ne surprindea cu câte o veste senzațională adusă de jurnalele din România Mare, noi, care cunoșteam felul de a scrie și de a dezminți cele scrise, ne exprimam îndoiala în veridicitatea știrii. “Vestea e autentică – răspundea socru-meu – am citit-o doar în gazeta!” […]

În odăița de alături, într-un vraf de jurnale în toate limbile, lucra Aurel Mureșianu. El scria în fiecare zi articolul de fond și veghea cu gelozie ca tonul Gazetei să rămâna cel serios și plin de demnitate de odinioară. Puțini își vor da seama ce însemnează să iai în serios menirea ta de jurnalist, așa cum o făcea Aurel Mureșianu. […] Dacă Aurel Mureșianu, ca om, trecea de fantast, și ca jurnalist cam greoi, un lucru îi recunoșteau și adversarii, că a rămas consecvent, păstrând cu sfințenie tradiția foii Mureșenilor și ținând cu respect la misiunea de apostol al jurnalisticei române din Ardeal.

(Brașovul de altădată, Sextil Pușcariu, Ed Dacia, Cluj-Napoca, p.226 și următ.)

Foarte activ în viaţa politică, Aurel Mureșianu se află printre fondatorii Partidului Naţional Român, făcând parte aproape în permanenţă din Comitetul Central al acestuia, Gazeta Transilvaniei devenind un ziar al partidului.

În luptele politice ale Românilor ardeleni A. Mureșianu intră în 1877, ca redactor, alături de Gh. Barițiu, apoi de la 1 ianuarie 1878 ca redactor și director politic, al Gazetei Transilvaniei.

În 1862 înființează Compania literară a junilor studioși, o societate literară ce-și propunea cunoașterea poporului, a creațiilor și năzuințelor sale.

Este unul dintre întemeietorii societății studențești România Jună, în 1871, la Viena. Conduce ziarul Gazeta Transilvaniei, ca redactor și proprietar, între 1877-1909. În 1889 pune bazele unei noi tipografii românești la Brașov.

Este autorul unuia dintre cele două proiecte care au stat la baza Memorandului din 1892 şi s-a numărat printre apărători în Procesul Memorandiştilor, militând pentru dreptul fiecărui cetăţean de a se putea apăra în limba maternă. Cu ocazia acestui proces s-au dat uitării toate rivalitățile între cei de la Gazeta și cei de la Tribuna (înființat la Sibiu)

După moartea lui Aurel Mureşianu, în 1909, ziarul a fost preluat de soţia acestuia, Elena Mureșianu (născută Popovici), care a devenit astfel prima femeie-manager din spaţiul jurnalistic românesc.

Trenul galben suburban din Brașov

La 7 martie 1892, s-a inaugurat prima cale ferată suburbană din România. A fost construită cu capital privat, în numai 2 ani, de către Societatea Căilor Ferate Vicinale Braşov-Trei Scaune si avea o lungime de 17 km. Trenul avea doar 2 sau 3 vagoane, de clasa a III-a, construite din lemn decorat cu basoreliefuri interioare şi pe dinafară. Locomotiva pe bază de aburi, avea putere mică, şi se alimenta cu lemne. Din 1947, a trecut pe cărbuni. Ulterior locomotiva va fi inlocuita cu una pe motorina. Localnicii il numeau “trenul galben” datorita culorii primelor vagoane de calatori.

Se dorea ca trenuleţul să ajungă  până în Piaţa Sfatului, unde se ţineau vestitele târguri dar, pentru a intra  în inima cetăţii, a trebuit să dispară un simbol al burgului medieval.  În 1891, după  controverse serioase între politicienii vremii, poarta situată la intrarea pe strada Vămii (str. Mureşenilor azi ) a fost dărâmată, pentru că nu putea intra pe sub ea locomotiva.

Pornind din gara Bartolomeu, unde exista şi o mică remiză aflată vizavi de clădirea de călători, linia urca pe strada Lungă, până în Piaţa Sfatului, de unde cobora apoi pe strada Mureşenilor, cotea la dreapta în dreptul Hotelului Aro de astăzi şi, prin actualul parc Nicolae Titulescu, ajungea în faţa Primăriei, unde se afla staţia Promenadă. Din acest punct, linia cobora pe actualul Bulevard 15 Noiembrie, până la staţia Schiel (denumită ulterior Ramificaţie, apoi Strungul), în Piaţa Hidromecanica, de unde se făcea legătura cu vechea gară CFR de pe Hărman. O altă linie se continua pe sub Dealul Melcilor, prin Poiana Honterus şi Noua, trecea prin Dârste, unde traversa la nivel calea ferată Predeal – Braşov şi, trecând prin marginea satelor Baciu, Turcheş şi Cernatu, ajungea la staţia Satulung, ultima. Linia a avut o mare importanţă economică pentru că din ea au fost racordate feroviar majoritatea fabricilor din zona industrială de est a oraşului.

Înainte de inugurare Primăria  Brașov a lansat  apeluri către populaţie să stăpânească animalele şi să le ferească dintre linii. Existenţa căii ferate braşovene nu a fost lipsită de evenimente, consemnate de presa vremii. Astfel, la scurtă vreme după inaugurarea liniei, în dimineaţa zilei de 5 mai 1892, zugravul Elias Berko a sărit din mers pe strada Lunga, "lovindu-se grav la cap şi la şold". În toamna anului 1908, o fetiţă de 4 ani, ieşită la joacă, a fost surprinsă de tren şi omorâtă pe loc.

Trenurile circulau numai ziua, până la ora 20:00, cu 10 km/h în oraş si 20 km/h în afară, iar în zilele de târg trenul circula în oraş numai după ora 15. Mecanicul putea să utilizeze fluierul locomotivei numai în cazuri extreme, în rest avertizarea sonoră fiind făcută cu clopoţelul de către şeful de tren. Ajungea din Săcele în Piaţa Sfatului în 40 de minute.

După Primul Război Mondial, linia fiind amplasată pe străzile centrale ale oraşului, a început să încurce circulaţia.

Micile locomotive cu aburi poluau cu fum, funingine şi cu mult zgomot. Din acest motiv, in anul 1927, autorităţile au renunţat la o porţiune de aproape 700 metri, situată între staţiile  Promenadă şi Piaţa Sfatului. În anul 1933 s-au demontat 3,2 km de linie din staţia Bartolomeu, până la Promenadă. Cinci  ani mai târziu, fără consimţământul proprietarului şi fără nicio altă aprobare, Primăria oraşului Braşov a trecut la demontarea şinelor de la staţia Promenadă la staţia Ramificaţie (Hidromecanica). In anul 1960, Regionala C.F. Braşov ( proprietarul reţelei, după naţionalizarea din 1948) a desfiinţat 2 kilometri de linie de la staţia Strungul (Ramificaţie) până la intrarea în staţia Temelia - Fabrica de ciment, legătura cu Gara veche Braşov, toate liniile industriale de pe acest tronson, precum şi 8  km cuprinşi între Uzina de autocamioane şi  Satulung.

O porţiune din vechea linie ferată poate fi văzută şi azi la staţia tehnică de la Roman S.A. Fosta gară este o casă de locuit. Numele străzii, ”Gării Noua“, a rămas singurul indiciu care aminteşte de vechiul tramvai, desfiinţat în 1960, o dată cu modernizarea circulaţiei urbane.

În anul 1987, se introduce la Braşov tramvaiul electric. Traseul tramvaiului 101  făcea legătura între cartierele Tractorul, Rulmentul şi Astra, unde se aflau cele mai mari uzine brașovene. În Noiembrie 2006 tramvaiul  braşovean a fost desfiinţat.

Happy Week! 10 - Multinațională întârziată

Care sunt fazele realizării unui proiect?

1. Entuziasm.
2. Sudoare.
3. Deznădejde.
4. Căutarea vinovaților.
5. Pedepsirea nevinovaților.
6. Premierea celor care n-au avut nicio treabă cu proiectul.

UPS!

Într-o multinațională în prima zi ședință, discuții... La un moment dat, Georgică se ridică, se uită la ceas:

- E trecut de ora 17 mă scuzați, dar chiar nu mai pot să stau. La revedere! 

A doua zi iar ședință după orele de program - planuri, bugete... Georgică se ridică se uită la ceas:

- E trecut de ora 17 mă scuzați, dar chiar nu mai pot să stau. La revedere!

A treia zi iar ședință, dezbateri aprinse, bugete... Georgică se ridică, se uită la ceas:

- E trecut de ora 17 mă scuzați, dar chiar nu pot să stau mai mult. La revedere!

Enervat, directorul:

- Dar ce-i cu acest individ de se tot ridică în toiul discuțiilor și pleacă?

Managerul raspunde:

- Este în concediu!

Happy Weekend! 

Parfum de leagăn - Poveste Parfumată

Azi, iubitul își sărbătorește ziua de naștere. S-a gândit să îi cumpere un parfum, să afle cât de bine îl cunoaște după numai aproape un an de uniune aproape perfectă. A tot adulmecat mostre în magazinul unei amice și s-a oprit la Arso, de la Profumum Roma, creat în anul 2011. A primit și mostra, ca bonus - a glumit amica ei, făcând aluzie la prețul flaconului.

Ajunsă acasă s-a pregătit pentru seara festivă și apoi s-a așezat pe fotoliul din răchită așezat pe terasă. Soarele apunea încetișor sub linia orizontului și cerul devenea albăstrui, anticipând răsăritul primelor stele. Din grădină ajungea la ea parfumul florilor care se deschid noaptea înmiresmând aerul cu esențe minunate. Combinate cu esențele din L’Heure Bleue Guerlain parfumul serii devenea de-a dreptul euforic. Parfumul, primit de la iubit, se deschidea cu note de anason și bergamota, continuând cu esențe de trandafir, garoafă, tuberoză și violete pe o bază de vanilie, tonka și iris – era cu adevărat misterios, elegant și atemporal.

A deschis mostra Arso, inspirând cu nesaț aromele care i se păreau minunate, încercând să identifice esențele. Parfumul a purtat-o înapoi, în Timp, cu mulți-mulți ani, când copilă fiind, a fost cu părinții și câteva rude, pe malul Tărlungului, la “iarbă verde”.

Își amintea mirosul încins al caroseriei Moskvici-ului roșu care i-a dus până acolo, momentele când au adunat lemne pentru foc și clipa când pe malul celălalt a vâzut corturi și căruțe și câini și copii și niște oameni foarte ciudați care se agitau pe acolo. Ședea pe malul albiei în care apa era aproape secată și privea, curioasă, spre malul celălalt. Ochii ei albaștri deveniseră și mai mari de mirare. Un băiețel i-a făcut semn să meargă la el. Cu părul blond fluturând a fugit la tata sâ-i spună ce se întamplă. Tatăl a venit pe mal. Un bărbat bărbos făcea semne către ei, arătând spre puștiul care se refugiase în spatele lui. Au traversat albia împreună și a primit încuviințarea să se joace cu băiețelul, dar ea nu mai avea chef să se joace – era foarte curioasă să afle cine sunt acei oameni și ce fac ei acolo. Undeva, în poienița de dincolo de liziera pădurii se vedeau trei cai. Două căruțe cu coviltir erau așezate lângă corturile cenușii și jerpelite ridicate din crengi proaspăt tăiate din pădure și acoperite cu prelate cenușii și peticite. Focul ardea într-o vatră ridicată din pietre mari de râu și câțiva butuci erau stivuiți în apropiere, alături de o grămadă de vreascuri așezate în piramidă. Deasupra focului, atârnat cu un lanț de niște crăcane din lemn atârna un ceaun mare și negru, cu capac. Aburi frumos mirositori îmbălsămau aerul în zonă și se ridicau în spirală spre cer. Bărbații ședeau în cerc și loveau foi din alamă, femeile, în fuste colorate și încrețite trebăluiau pe lângă foc și pe lângă căruțe. Tata discuta cu bărbatul care i-a întâmpinat: ședeau pe scăunele scunde, lângă deschizătura unui cort. Îl tot întreba pe băiețelul îmbrăcat cu haine care păreau foarte vechi ce fac acolo toți acei oameni. El încerca să îi explice - tot alungând alți țânci care se țineau de ei - că sunt meșteșugari de oale și ibrice și căldări și ce se mai poate face din aluminiu și din alamă dar că unii confecționează și bijuterii din argentan.

Acum, mirosind Arso, își amintea o mulțime de amănunte și - de-a lungul timpului - a aflat multe despre șatre, despre obiceiurile țiganilor, dar atunci, copilă curioasă fiind, era atrasă de bijuterii. Își amintea aproape în amănunt cum o țigancă în fuste lungi și viu colorate a chemat-o la ea sa îi împletească părul. I-a fâcut trei codițe, împletite cu panglică roșie, și în fiecare codiță a prins un bănuț de argint, să o ferească de boli și deochi i-a zis ea. Boală știa ce înseamnă dar i-a fost rușine să întrebe ce înseamnă deochi. Era mândră tare de codițele ei, și n-a lăsat-o pe mama să i le despletească aproape o săptămână. În cort mirosea a fum și pe niște cârpe, pe o pernă, ședea un bebeluș. Pentru că îl privea curioasă femeia a îndemnat-o să se apropie. Bebelușul, cu ochi negri-tuci, o privea. I-a zâmbit! Ce fericită a fost și cum a râs atunci! Femeia i-a spus că bebe a crezut că vede Soarele – făcea referire la părul ei de Soare și ochii albaștri de cer. Apoi femeia a luat pe bebe în brațe și l-a strâns cu duioșie la piept, cântându-i încetișor, cuvinte de neînțeles pentru ea. Femeia mirosea și ea a fum, dar și a piele, poate de la pieile pe care șezuse și - își imagina acum - a tămâie. Cu câtă dragoste își ținea puiul la piept! Nu s-a gândit să întrebe dacă e fată sau băiat. Apoi, bucuria de a se juca lânga bebe, care mirosea a fum și a lapte, a fost întreruptă de tată, care o chema să meargă pe celălalt mal. Țiganul impunător, cu părul lung și barba mare și deasă, cu pălărie neagră și cu mijlocul strâns într-un șerpar din piele i-a făcut semn să vină cu el lângă căruța unde erau legați câțiva câini. Bărbatul a luat-o pe după umeri și a împins-o mai încolo, s-a așezat pe un buștean, a tăiat - cu un clește mare - o foaie dintr-un material ca argintul, l-a pus într-o groapă în care erau tăciuni aprinși și suflând în niște foale a încins materialul, sub privirea ei fascinată. Aerul se umpluse de un miros înțepător, neplăcut, dar repede disipat. Când a fost suficient de maleabil l-a scos cu un clește și l-a bătut pe o cremene tocită, l-a îndoit în formă de inel apoi a lipit o bucățică rotundă care avea montată în ea câteva pietricele de culoarea ochilor ei. Când totul a fost gata lipit și șlefuit, zâmbind pe sub mustața stufoasă, i-a oferit inelul care avea diametrul mult mai mare decât degețelul ei. Cu ochii mari de uimire și fericire nu-i venea să creadă că e pentru ea. L-a cuprins pe după gât cu brațele-i firave și l-a strâns cu toată puterea ei, mulțumind în același timp. A fugit apoi strigând “Tati, tati! Uite ce-am primit!” Tatăl a salutat pe bărbatul mustăcios, a luat-o de mâna și au traversat albia, nu înainte de a-și lua ramas bun de la băiețelul care a chemat-o să se joace - și căruia i-a lăsat ca amintire un breloc girafă - și de la femeia care-și legăna pruncul pe brațe.

Arso îi amintea mirosul lemnului ars, fumul care se impregnase în pielea ei în acea zi de vară, îi amintea mirosul dulceag de vanilie, mirosul rașinii de brad, de pin și de cedru, al pielii uzate dar și o idee de tămăie. Parfumul i se părea foarte potrivit pentru un bărbat puternic, capabil să taie singur trunchiurile de copac și singur să ridice casa pentru familia lui.

S-a ridicat și s-a dus la caseta cu bijuterii unde, la loc de cinste, era inelul primit în copilărie și care de mulți ani îi venea ca turnat. L-a pus pe inelarul măinii drepte și l-a admirat câteva clipe, găndindu-se la acei oameni care i-au primit ca pe niște prieteni buni. 

(fragment adaptat)

Postare inscrisă în Clubul Poveștii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost propusa de Melly 

Distracție frumoasă!!

Să iubiți, să fiți iubiți!

(îmi) Revin Luni! :) Numai de bine!