Insarcinat sa
priveasca
(Goethe, Faust)
Gide nu face filosofie si nu urmareste coerenta sistematica, el isi
noteaza pareri si impresii; deci nu se incapataneaza sa nu vada ce e uneori
vadit. Continuitatea dintre “a sti” si “a simti”, chiar atunci cand drumul
pleaca dinspre “a simti”, i se pare si lui cateodata iluzorie, mai ales in Noile fructe […] Indoiala apare cand
Gide e atent la cuvinte: Ah! cine imi va
elibera spiritul de grelele lanturi ale logicii? Cea mai sincera emotie a mea,
de indata ce o exprim, e falsificata. Poate fi data vina pe logica?
Vorbirea nu e logica si nici visul de eliberare a lui Gide nu are consistenta: Visez armonii noi. O arta a cuvintelor, mai
subtila si mai sincera, fara retorica; si care nu cauta sa dovedeasca nimic.
(Toma Pavel)
(fragment din Noile fructe)
Desigur, toata firea ne-o dovedeste, ca omul s-a nascut pentru fericire
[…]
Nu prea stiu cine m-a adus pe lume. Mi s-a spus ca Dumnezeu; si daca nu
El, atunci cine?
E adevarat ca simt o bucurie atat de vie ca exist, incat uneori ma
indoiesc daca nu incepusem sa doresc a exista, inca de pe cand nu existam.
Tabula rasa. Am maturat totul. Gata! Ma ridic, gol pe pamantul virgin,
in fata cerului care trebuie re-populat.
Eh! Te recunosc, Foibos! Peste gazonul plin de promoroaca iti imprastii
parul imbelsugat. Vino cu arcul eliberator. Prin pleoapa mea inchisa patrunde
sulita ta de aur, atinge umbra; el triumfa, iar monstrul dinauntru e invins.
Adu-i carnii mele caldura si ardoarea, buzei mele setea si inimii mele uimirea.
Dintre toate scarile de matase pe care le arunci din zenit spre pamant, o voi
apuca pe cea mai fermecatoare. Nu ma mai sprijin pe pamant; ma legan la
marginea unei raze.
O, tu copil iubit! Vreau sa te trag dupa mine in fuga mea. Apuca degraba
raza; uite astrul! Azvarle ce e de prisos! Nu lasa nici greutatea celui mai
putin apasator trecut sa te robeasca.
Nu mai astepta! Nu mai astepta! O, drum stavilit! trec mai departe. E
randul meu. Raza mi-a facut semn; dorinta mea mi-e cea mai sigura calauza si
sunt indragostit de totul, in dimineata asta.
Dragoste si gandire, aici e confluenta subtila.
Pagina alba sclipeste in fata mea.
Si precum Dumnezeu se face om, tot asa gandirea mea urmeaza sa se supuna
legilor ritmului.
N-am sa prind cuvintele decat de aripi. Tu esti, porumbelul bucuriei
mele? Ah! nu-ti lua inca zborul spre cer. Stai; aici; odihneste-te.
Scriu pentru ca, mai tarziu, un adolescent, asemenea celui care eram la
saisprezece ani, dar mai liber, mai implinit, sa gaseasca aici raspuns la
palpitanta lui intrebare. Dar care ii va fi intrebarea?
Nu prea sunt in contact cu epoca, iar jocurile contemporanilor mei nu
m-au distrat niciodata prea mult. Ma aplec peste prezent. Trec dincolo de el.
Presimt o vreme in care nu vom mai intelege decat anevoie ceea ce ni se pare
azi vital.
Visez armonii noi. O arta a cuvintelor, mai subtila si mai sincera; fara
retorica; si care nu cauta sa dovedeasca nimic.
Ah! cine imi va elibera spiritul de grelele lanturi ale logicii? Cea mai
sincera emotie a mea, de indata ce-o exprim, e falsificata.
Viata poate fi mai frumoasa decat admit oamenii. Intelepciunea nu e in
ratiune, ci in dragoste. Ah! am trait prea prudent pana azi. Trebuie sa nu ai
legi pentru a asculta legea noua. O, eliberare! O, libertate! Pana unde mi se
poate intinde dorinta, acolo am sa ma duc. O, tu, pe care te iubesc, vino cu
mine; pana acolo am sa te duc; iar tu, sa poti si mai departe.
Prefata la editia din 1927 a volumului Noile fructe
[…]
Cartea mea sa te invete sa te interesezi mai mult de tine decat de ea,
apoi de tot restul mai mult decat de tine.
Iata ce puteai citi chiar in prefata si in ultimele fraze ale Fructelor.
De ce ma silesti sa le repet?
(A.G.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.