2018-01-08

Al cincilea cavaler. Citate favorite

Contemplând imensitatea deşertului, gândea că lumea aceasta e o lume crudă şi nemiloasă. Dar e, de asemenea, o lume simplă in care opţiunea şi consecinţele sale sunt clare. O lume in care mergi drept spre fântână. Găseşti fântâna, supravieţuieşti. N-o găseşti, mori. Simplu.
*
Cum lumina ce se naşte alungă tenebrele nopţii, pustiul acelor locuri reducea la esenţial nevoile vieţii. Aici, totul era subordonat inexorabilei lupte pentru supravieţuire.
Din vremurile imemorabile, ameţitoarea singurătate a orizonturilor infinite făcuseră din deşert incubatorul prin excelenţă al unei spiritualităţi care împingea omul să aspire la Absolut: Moise, in Deşertul Sinaiului, Isus pe Muntele Carantaniei, Mahomed in Hegira sa oferiseră umanităţii viziunile născute din solitudinea existenţei lor in deşert. Un întreg şir de mistici şi de iluminişti, de fanatici şi de vizionari apăruseră din aceste imensităţi pentru a se opune obişnuinţei cu plăcerile şi cu liberul arbitru al contemporanilor săi.
*
Dacă Dumnezeu ar trebui să pedepsească oamenii după faptele lor, n-ar mai lăsa pe pământ nici măcar o fiinţă.
(din romanul Al cincilea cavaler - The Fifth Horseman, 1980 - de Dominique Lapierre şi Larry Collins, Ed. Grafoart şi RAI, Bucureşti, 1993, traducere: Gheorghe C. Constantin)
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 
₪₪₪
Al cincilea cavaler, un roman despre partea mai puţin cunoscută a lumii in care trăim. Când citesc astfel de romane mă întreb: s-a întâmplat aşa ceva? s-ar putea întâmpla aşa ceva? Am tendinţa să răspund “da” şi la prima întrebare.
Timpul in care se desfăşoară acţiunea romanului este sfârşitul anilor 1970; locul: oraşul New York, in special, cu acţiuni şi in Franţa, Israel, Uniunea Sovietică, Germania ş.a.. Sunt multe date despre evenimente care au avut loc cândva, autorii consultând o mulţime de dosare, discutând cu oficiali diferiţi, cu poliţişti, cu spioni şi agenţi de contraspionaj, cu specialişti in fizică nucleară, istorici ş.a.m.d. Romanul are o excelentă tentă de autenticitate. E un roman lung, pentru că sunt accentuate şi aspecte din viaţa celor implicaţi in descoperirea şi anihilarea teroriştilor, nu doar procedurile urmate in situaţii de criză, dar se citeşte uşor.
Subiectul. Trei tineri de origine palestiniană, sub îndrumarea şi cu banii colonelului Gaddafi, au ascuns o bomba undeva in New York şi au somat autorităţile americane – pe preşedinte – să ceară alungarea evreilor din Cisiordania. Liderul libian a luat ostatici toţi locuitorii oraşului New York. Totul trebuie să fie facut in cel mai mare secret, liderul libian ameninţând că va detona bomba înainte de împlinirea termenului iniţial acordat pentru eliberarea teritoriilor numite dacă va afla de vreo manevră de evacuare a populaţiei din New York.
Pentru a descoperi bomba şi a prinde teroriştii se pune in mişcare un imens mecanism, la nivelul marilor puteri şi la nivelul fiecărui stat implicat, existând o colaborare strânsă între diversele agenţii – caracterul uman, însă, nu e de neglijat. Cei mai buni agenţi sunt însărcinaţi cu găsirea bombei şi a teroriştilor. Toţi cei care cunosc potenţialul pericol sunt obligaţi să păstreze secretul chiar şi faţă de familii…
Atentatorii sunt cunoscuţi de la început.
Cartea ridică întrebări despre terorism, despre războaiele religioase, despre realţiile diplomatice, despre mijloacele folosite pentru a înţelege mecanismele şi despre a găsi metodele potrivite pentru a proteja populaţia. Autorii au avut nevoie de mai mult de patru ani de cercetare pentru a oferi ciitorilor realism in discuţii şi in mecanismele diplomatice.
Autorii, Larry Collins și Dominique Lapierre, au fost jurnaliști - Collins a scris pentru Newsweek și Lapierre pentru Paris Match. La apariţia cărtii, in 1980, au fost voci care au considerat că povestea din roman ar putea fi pericuolasă. Charles George Bluhdorn, un industriaş american de origine austriacă (a cumpărat in 1966 Paramount Pictures) devenise obsedat de ideea că povestea s-ar putea întâmpla in realitate şi a insistat să se facă un film după roman, dar l-au convins că ideea era una falimentară. Fără a fi specialist, consider că acest roman nu poate fi ecranizat fără a se pierde esenţa.

16 comentarii:

  1. interesantă carte ! citatele alese mă trimit la atâtea gânduri despre deşert şi viaţa celor de pe acolo (nomazii)... cred că este interesant subiectul cărţii (cu artişi bine aleşi, cred că şi un film ar fi bun!) mai ales că în ziua de azi, actele de terorism au intrat în viaţa naţiunilor (că vor sau nu vor asta...) ! mai ales cu zbuciumul actual din jurul ''Ierusalimului''... felicitări pentru postare - am citit pe nerăsuflate întregul text !
    îţi doresc o noapte cât mai plăcută ! pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place deşertul. :) Intre alte frumuseti, acolo stelele par mai aproape de noi.
      Poate un serial, sau o mini-serie pentru ca intr-un film (chiar si de trei ore) s-ar pierde componenta psihologica ce da mult din farmecul romanului.
      Aruncand o privire in istorie inclin sa cred ca terorismul exista in viata omului inca de la inventarea armelor, doar ca nu se numea astfel.
      E o nebunie ce se intampla...
      Multumesc pentru apreciere.
      Iti doresc sa ai o saptamana frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Nu am citit romanul, dar cred ca este foarte antrenant. Uneori insa ma intreb daca astfel de carti (si un anumit gen de filme) nu induc subtil ideea de frica de... orice si oricine. Valoarea lor comerciala este indiscutabila. Uneori insa ma intreb dupa ce am citit ceva de acest gen, care este lucrul bun pe care il invat din ele, cu ce m-a ajutat sa evoluez pe drumul meu, cu ce m-a abatut de la el... Sunt intrebari retorice, mai mult ganduri rostite "cu voce tare", pe care am simtit nevoia sa le spun!

    O saptamana mfrumoasa, draga Diana! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E antrenant romanul. :)
      Cred ca numai intr-o minte slaba poate fi indusa ideea de frica, intr-o minte usor manipulabila. La cate astfel de romane am citit si cate filme am vazut ar trebui sa fiu paranoica. :)) Sper ca nu sunt!
      Intrebarile tale nu sunt, neaparat, retorice. In unele romane - si in unele filme - sunt prezentate cazuri care au existat (sau exista) dar nu pot fi dovedite, asa ca sunt date ca fictiune. Sunt multe "teorii ale conspiratiei" care, peste ani, s-au dovedit a fi realitati.
      Personal, nu tin neaparat sa invat ceva din aceste romane (desi invat), ci doar imi relaxez creierul, pentru ca nu-i dau "sa invete", ci doar astept finalul, sa ma bucur cand Binele invinge raul. :)

      Multumesc, Suzana draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Ultimul citat e mai mult decât un duș rece...
    Organismul meu și-a creat un scut de protecție împotriva lecturilor, filmelor, știrilor care induc frica. Din păcate, sunt din ce în ce mai multe...

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-as zice ca induc frica, din contra chiar: aflam ca putem fi protejati, ca autoritatile se descurca in situatii extreme si noi putem dormi linistiti. :) Un roman de dragoste e doar un roman de dragoste si un roman de actiune e doar un roman de actiune.

      Multumesc, Zina draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana excelenta!

      Ștergere
  4. Da, ai mare dreptate, subiectul cartii este in continuare foarte actual.
    Cam in aceeasi idee este filmul strain care a fost premiat azi noapte cu Golden Globe; se numeste "Din nimic" (Aus dem Nichts) coproductie germano-franceze si trateaza situatia familiilor atacate brutal de teroristi si neo-nazisti.
    Cate situatii extreme la nivel national si mondial au fost tinute sub seret!!! Ca e bine, ca e grav?! Cine stie ce alte catastrofe au fost prevenite... Adevarul este ca populatia nu este pregatita sa faca fata unor situatii extreme. Nici guvernele nu intreprind nimic in acest sens... de cat posturile de televiziune sa transmita emisiune anti-culturale (stie fiecare la ce ma refer) mai bine ar incerca sa ne educe orin exemple filmate cum trebuie reactionat in situatii de atac terorist sau catastrofa naturala. Habar nu avem... nu stim nici in lumea virtuala cum sa ne protejam...
    O saptamana relaxata iti doresc, Diana draga. Salutari si ganduri bune de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O lume nebuna, nebuna, nebuna! :)
      In the fade! :) Am vazut doar trailer-ul (online gratis nu l-am gasit, inca, subtitrat in ro) :( Mi-ar placea sa-l vad (si actrita, Diane Kruger, imi place tare mult). Ma bucur ca acest film are Globul de Aur! :)
      Multe au "rasuflat" in presa de-a lungul timpului si s-a sustinut ca-s teorii ale conspiratiei lansate de amatorii "genului", peste ani dovedindu-se ca au fost pe bune.
      Ai dreptate: populatia nu ar sti incotro sa se refugieze si ce sa faca in caz de atac, de calamitate - cel puţin la noi, habar nu au, cei mai multi, pe unde exista buncare - adaposturi, si multe sunt aproape ruina (au inceput sa le mai "renoveze"). Multi oameni sunt atat de caposi incat nici nu s-ar tranti la pamant (si nu s-ar adaposti) daca li s-ar striga sa faca asta - ar incepe sa priveasca in jurul lor, sa intrebe si sa se intrebe "de ce?" :(
      In lipsa emisiunilor despre care spui (de aparare civila, despre cum sa procedam in anumite cazuri extreme) sunt bune unele romane si unele filme. :)
      Cat despre lumea virtuala... nici nu vreau sa ma gandesc prea profund. :)

      Multumesc, Carmen draga! Saptamana usoara iti doresc sa ai si tu!
      Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  5. N-am citit cartea, dar e din zona mea de interes.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ai citit-o, poate nu...
      "Mesiada", de Andre Soussan, e ceva oarecum asemanator. Pe scurt: Israel impotriva lumii. Pana la proba contrara :) scenariul e fictiune.

      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  6. Bună draga mea,Diana!
    Nu am citit cartea,dar pare interesantă,sunt de acord cu Zina!
    Îți doresc o săptămână frumoasă și plină de reușite,draga mea!
    Pupici cu drag,îmbrățișări și mulțumiri pentru gândurile frumoase și vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Pentru mine, un roman e un roman - dupa ce termin de citit incetez sa ma gandesc (profund) la actiune, la poveste.
      Multumesc. Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata!
      Imbratisari si pupici, cu drag! <3
      Cu multa placere. :)

      Ștergere
  7. Nu stiu daca ma atrage subiectul, dar cred ca as incerca si altceva ce nu tine de sfera mea de interes. Un an frumos plin de bucurie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi plac pentru ca sunt antrenante; astfel de romane le consider, cumva, povesti cu Fat Frumos care salveaza lumea (nu doar fata) :)
      Multumesc, la fel, Ella!

      Ștergere
  8. Nu face parte din genul de literatura pe care mi-ar placea s-o aprofundez
    Sunt perfect de acord cu adevarul ca Dumnezeu ne pedepseste pentru faptele
    noastre pacatoase,dar de aici pana la a"nu lasa pe pamant nici o fiinta!"e
    cam mult,nu cred ca asta e vointa Domnului,este un extremism !Cred ca e interesanta,penru realismul prezentat,dar...si nu cred ca ar trebui
    ecranizata,ar crea panica in populatie si nu e util !
    Toate cele bune,draga Diana si,nu eu nu vin,din pacate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place genul in care Binele invinge raul (uneori nu-l invinge, ca-n viata) :)
      Desigur ca e extremism! Fraza incepe cu acel "daca" = puţin probabil. Cred ca oamenii nu au nevoie de interventie divina pentru a disparea, par ca se descurca perfect in a se distruge singuri. :(
      Nu ar crea panica (sunt deja o multime de filme cu tema asemanatoare), dar intr-un film s-ar pierde componenta psihologica, cea care da o mare parte din farmec romanului.

      Multumesc, Natalia draga! Iti doresc sa ai o saptamana linistita. <3 Eu sigur merg. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.