2018-01-10

De mână pe stradă

Doamna Pană, din motive medicale, nu mai poate fi ministru şi demisionează, promiţând in demisie (hazliu sună demisia) că va ajuta la programul de guvernare din calitatea de parlamentar – o fi relaxant să fii parlamentar. In locul ei e propusă o persoană de sex masculin, domnul Ioan Deneş: la al doilea mandat ca senator de Bistriţa – in anul 2012 a “prins” un loc in Parlament, pe listele USL din partea PNL (un alt “liberal” care a schimbat repede tabăra după ruperea alianţei).
Domnul are diplomă de subinginer mecanic; in CV publicat pe siteul Senatului mai scrie: director comercial la vreo două firme, electrician la CFR ş.a.. Ce-l califică pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor? Calitatea de membru PSD, probabil.
Prin ce s-a remarcat?  De exemplu, in luna martie anul trecut a declarat că se împotriveşte unei legi a parteneriatului civil de care să beneficieze şi cuplurile de acelaşi sex. Motivul? Îi lezează şi îi încalcă libertatea atunci când îşi externalizează comportamentul şi merg de mână pe stradă.
Domnul habar n-are ce înseamnă “externalizare” şi vrea să fie ministru! De fapt, lângă unul care-şi cere scuze anticipat pentru greşelile pe care le-a făcut… , după unul care voia să prindă branconieri şi alţii ca aceştia, mai contează unul?
Cum sună declaraţia dumnealui, publicată la acea vreme (şi) pe bistriteanul.ro:
[…] Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce doreşte dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranşant: [...] vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă.
Şi mai spune: Modul în care doresc să externalizeze acest comportament, care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?», cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă?
(n-am accentuat toate greşelile, să nu scriu doar cu litere îngroşate).
Din exprimarea dumnealui se poate înţelege că toţi cei care sunt de acealşi sex şi se ţin de mână pe stradă îi încalcă şi îi… lezează libertatea. Altfel spus:
Bunicul îi spune nepotului: - Nepoate, nu mă ţine de mână, să nu ne vadă domnul Deneş şi să se simtă lezat… in libertatea sa.
Fetelor, nu vă mai ţineţi de mână când ieşiţi de la şcoală sau când vă plimbaţi prin parc pentru că s-ar putea să vă vadă domunul Deneş, şi-i păcat să-i lezaţi libertatea.
- Mami, nu mă ţine de mână pentru că suntem de acelaşi sex şi se supără domnu’ Deneş…
Domnule senator, aceşti oameni au aceleaşi drepturi civile ca şi dumneata! Aceşti oameni sunt cetăţeni ai acestui stat şi eşti obligat prin Constituţie (şi nu numai) să le oferi protecţie socială şi nu numai. Aceşti oameni se ţin de mână pe stradă şi fără parteneriat civil… Ai văzut mulţi până acum? Dacă vreau, pot merge de mână cu pisica pe stradă! A ţine de mână pe cineva, pe stradă sau aiurea, nu încalcă niciun drept! Ce argumente stupide au unii…

Atunci când un comportament e contrar bunelor moravuri şi e manifestat in public există legi care pot fi aplicate, aşa cum se aplică celor surprinşi că-şi expun in public bijuteriile sau urinează in public sau… sau… Nu interzicând un drept aperi bunele moravuri

10 comentarii:

  1. Sincera sa fiu nici eu nu stiu ce înseamna "externalizează" .... dar eu nu sunt ministru! Avantaj, eu! Hahahahaha...
    O my gosh, acest domn traieste înca în evul mediu! Gna-gna-gna!
    Pupici Diana si nu te mai supara, cred ca acest domn nu stie nici ce sunt alea "drepturi"! 😅

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu stiu prea multe, nici cu gramatica nu stau perfect dar, vorba ta: nu-s ministru, nu reprezint o natiune si nu ma bag unde nu ma pricep si evit cuvintele al caror sens nu-l stapanesc.
      Pe scurt, externalizarea se refera la transferarea de servicii, activitati, functii de la o intreprindere catre o alta (sau catre mai multe) pentru eficientizare...
      Si nu doar el a ramas cu mentalitatea in evul mediu...
      Sunt sigura ca habar nu are ce-s alea drepturi! De fapt... stie bine, cand e vorba sa-i fie platita munca depusa.
      Nu ma mai supar din 1992, cand Iliescu a fost ales presedinte al Ro cu o majoritate covarsitoare. Atunci m-am suparat si am intels ca... n-ai cu cine si pace buna. Sunt doar "constatator"; si-apoi, nu ma dau de ceasul disperarii sa schimb ce nu pot schimba, dar mai "picur" si eu, alaturi de altii... Poate-poate. Suntem optimisti irecuperabili! :))
      Noapte buna, Ella draga! Si zi frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Ooo,draga Diana,cata dreptate ai !Dar,am impresia,ca vom muri cu dreptatea de gat,cum se spune !S-au terminat in judetul ala toti "telectualii",ca au ajuns sa se multumeasca cu un subinginer,si ala pe
    puncte...Banuiesc ca ai mai auzit-o si D-na secretara-ministreasa din
    Telemorman,ce limba romana foloseste? Pupici,draga Diana,si nu te enerva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Natalia, draga, dreptatea e a tuturor celor care (doar) observam, criticam sau doar ironizam derapajele unora de care depinde "destinul nostru de cetateni".
      Ceva-ceva se misca, se schimba... Chiar daca ceea ce "rezolvam" e doar sa-i determinam sa apara mai rar in public si sa vorbeasca strict la obiect atunci cand apar. :) Poate vor ajunge sa refuze unele posturi doar pentru a nu se face de râs in public – isi fac de râs si familiile, cu incultura lor; poate se vor documenta inainte de a tine vreo "cuvantare". Daaa, stiu, ma da optimismul afara din piele. :)
      Am ascultat-o si pe fosta secretara devenita ministru! Ea, sarmana, nu doar ca e agramata dar nici nu stie despre ce e vorba in ministerul pe care il conduce... Haha! Ea e tipa care a zis - in 2016, cred - ca un teleormanean care cauta sa cumpere o carte in judet o poate gasi (era virala pe net informatia ca in Teleorman nu exista librarii) - tipa zicea ca sunt... si dadea ca exemple (intre altele) chioscurile cu diverse in care se vand si ceva carti.
      Nu ma enervez. :) Pur si simplu... contabilizez... Vreau sa vad pana unde pot ajunge unii... si cat pot suporta altii. :)
      Noapte buna! Si zi frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  3. o Doamne, am trait sa... citesc si asta! ☺☺☺ Pe mine ma amuza - pentru ca trebuie recunoscut, ai un simt al umorului deosebit de fin si un stil de scris haios - si "imi cer scuze anticipat" ☺☺☺☺ pentru ca stiu ca nu este de râs! Sorry! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, Carmen draga, nu reusesc sa gasesc ceva mai mult timp si sa fac o sinteza din toate cele care se spun! Am cativa amici pe care i-am rugat sa-mi trimita linkuri cand aud / citesc bazaconii date pe gura de politicieni – si am adunat destule (si se tot aduna!) doar ca nu reusesc sa fac un rezumat.
      Cred ca de-am aduna si am monta intr-un film toate imaginile in care apar agramatii nostri politicieni, si l-am prezenta, n-ar crede oamenii (strainii, mai ales) ca e adevarul gol-golut; ar zice ca e un scenariu de comedie bine pus la punct, pentru a-i face sa râda cu gura pana la urechi. :)
      E de râs! De râs cu lacrimi! Si cei care rostesc aberatiile sunt de râs si cei care... lasa de la ei si ajung in frunte fel si fel de agramati care nici nu-s profesionisti in domeniul in care activeaza. De-ar fi profesionisti in domeniu aproape ca nu s-ar observa greselile gramaticale (sau nu le-ar mai pasa multora)...
      Noapte buna! Si zi frumoasa! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  4. E vorba de oameni cărora le pasă doar de părerea "naşului"...
    Mi-am dat seama de fenomen cand a fost promovat sus de tot Emil Boc. Prin comparatie cu cei de azi, E. Boc pare onest, deci onorabil...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-e groaza sa recunosc ca e posibil sa ai dreptate...
      vai de capul nostru! :(

      Ștergere
  5. Toata admiratia mea pentru energia acestor articole! Esti tare puternica!
    Dar macar, nu te enerva. Radiografia este excelenta. Dar lipsesc doctorii specialisti in a emite un tratament radical pentru negandire, indolenta, uscaciune sufleteasca si poti adauga ce mai vrei tu! Eu tot mai am un mic paraias de optimism! :D
    O zi in care sa descoperi totusi un lucru frumos si sa ni-l impartasesti, sa mai creasca vibratiile pozitive!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Suzana draga! :)
      Nu e vorba despre putere. Pur si simplu constat o stare de fapt, faptele unor oameni... Nu ma enervez si nu ma supar - din 1992, cand Iliescu a devenit presedinte cu o majoritate covarsitoare, nu m-am mai suparat; mi-am dat seama ca... n-ai cu cine si pace buna. E ca si cum m-as supara pe un bebelus care face pe el. :)
      De n-as fi optimista as posta numai floricele si nu mi-ar mai pasa ce se intampla in jurul meu, dar ceea ce se intampla in jur ma intereseaza, pentru ca sunt "interconectata" cu tot ceea ce ma inconjoara, cu toti cei care ma inconjoara (cunoscuti sau nu).
      Vibratiile pozitive vor creste cand - incet-incet - astfel de indivizi vor fi exceptia (macar intre politicienii din guvern si parlament). Pentru a-i "face mai mici" cineva trebuie sa le bata obrazul, sa stie ca nu-s chiar de capul lor si sa priceapa ca un furnicile dintr-un furnicar pot distruge cel mai mare leu (si ei nu-s deloc lei). :) Chiar si o singura furnica poate distruge un leu (daca ii intra in ureche) - nu-s eu acea furnica! :))

      Zi frumoasa iti doresc sa ai! Pupici! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.