Inele pentru etalat esarfe

Trece timpul și se schimbă anotimpul, și-am rămas în urmă rău cu joaca tuburilor din carton. Dintr-o mie de probleme am rămas cu 999 – legate de tehnologie! Să înfășor în ață aurie inele din carton de la un set de pahare e bagatelă, pentru că nu-i nevoie de laptop și tastatură, sisteme și-alte cele...

Din șase inele de carton (late de un centimetru, cu diametru de cinci și-un pic) am găsit doar patru; le-am legat câte două și pe toate de un mini-umeraș de la șosete pentru a realiza un mini-suport pentru a depozita eșarfe.

Patru inele sunt prea puține pentru câte eșarfe am, dar câteva și-au găsit locul potrivit – inele pot fi adăugate oricând.

Pentru umeraș am folosit și staniol, să nu mai rămână vârfurile albe, cum am pățit la clamele pentru perdea. Și pentru că la mijloc, îmbinarea dintre cârlig și tijă, nu prea am reușit o înfășurare dichisită am prins un mărțișor-broșă care simbolizează zodia Pești. Unde am legat inelele de umeraș am mascat cu câteva zale dintr-un lanț auriu – zalele sunt fine, nu se agață eșarfele în ele.

Am amânat esențialul: am lucrat acest suport pentru tema doi (9-15 octombrie) la jocul Transformări creative – octombrie 2023, care este despre realizarea unui obiect decorativ / util din inele de hârtie.

Din istoria eșarfei

Eșarfa este cunoscută din cele mai vechi timpuri – vreo 3000 de ani în urmă. Prima dată a fost identificată într-un portret al reginei Nefertiti, în Egiptul antic; regina e înfățișată purtând, sub podoaba de pe cap, o eșarfă strâns legată. O statuie din secolul al IX i.Hr. înfățișează un împărat asirian purtând un șal.

În jurul anului 500 i.Hr. femeile din Atena purtau eșarfe pentru a-și spori farmecul în timp ce femeile indiene – în aceeași perioadă – le purtau pentru a-și acoperi capul.

În China antică le purtau soldații – dovada ar fi statuile descoperite de arheologi și care înfățișau soldați. În jurul anului 230 i.Hr. eșarfele erau parte a uniformei militare pentru a arăta gradul.

În Roma antică, în jurul anului 10 d.Hr eșarfa era folosită mai mult în scop igienic, pentru a șterge transpirația de pe gât și de pe față – au fost purtate inițial de bărbați, în luptă sau când prestau munci obositoare; le aveau la gât, peste umăr sau înnodate în jurul taliei ca o centură.

În Croația, în jurul secolului al XVII-lea, soldații de toate gradele purtau eșarfe: ofițerii aveau eșarfe de mătase, alte grade aveau eșarfe de bumbac.

În timpul Revoluției Franceze și bărbații și femeile purtau eșarfe în culori diferite pentru a-și afișa afilierea politică la principiile democratice: Libertate, Egalitate, Fraternitate.

Napoleon Bonaparte a adus / a trimis pentru prima sa soție o eșarfă egipteană (unele surse spun indiană); se spune că ei i-a plăcut atât de mult încât a comandat 400 în următorii trei ani. Cam în același timp, al treilea duce de Cracovia ar fi creat prima eșarfă tricotată.

Accesoriul a devenit popular cu adevărat odată cu ascensiunea reginei Victoria, în anii 1800 – se zice că purta eșarfe de mătase ca accesoriu, popularizându-le în rândul nobilimii.

În timpul primului război mondial tricotarea de mănuși, șosete și eșarfe (fulare) devenise un fel de "datorie patriotică" – tone din aceste obiecte au fost trimise celor care luptau pe front.

În primul și în al doilea război mondial, piloții avioanelor de vânătoare purtau eșarfe pentru a-și proteja gâtul de frig la altitudini mari.

În timpul primului război mondial, mătasea a început să apară în vest, și multe firme care produceau îmbrăcăminte au început să producă accesorii din mătase. Unul dintre primele grupuri care a produs eșarfe de mătase după război a fost Liberty of London, care folosea imprimeuri strălucitoare, în contrast puternic cu cenușiul din timpul războiului..

Succes răsunător, însă, a avut, în 1937, Thierry Hermès, de la Hermès International (casă de modă de lux înființată în 1837) – a creat eșarfe din mătase după modelul purtat în luptă de soldații lui Napoleon. Compania a achiziționat mătase brută din China, și a fost prelucrată în atelierele proprii, incluzând în design și modele pictate manual. Au devenit extrem de populare și dorite, dar erau foarte scumpe și nu și le permitea oricine.

În momentul în care a fost inventată vâscoza (material semisintetic supranumit "mătase artificială"), eșarfele au devenit un accesoriu accesibil tuturor.

Eșarfele din in, bumbac, lână au început să apară în timpul celui de-al doilea război mondial, când femeile au fost încurajate să ocupe locurile de muncă lăsate libere de bărbații plecați la război. Nu le purtau în jurul gâtului, ci pe cap, pentru a evita să-și prindă părul în vreun angrenaj, dar și pentru a se proteja de frig când era cazul.

De atunci, eșarfa a devenit atât element de bază în modă cât și unul funcțional, pentru bărbații și femeile din toată lumea.

Azi, eșarfele sunt confecționate din tot felul de materiale, toate culorile și combinațiile de culori și modele, pictate manual sau imprimate, decorate cu mărgele și fel și fel de împletituri și franjuri, țesute sau dantelate; sunt lungi, scurte, late, înguste, pentru plajă, pentru fiecare anotimp; se poartă la gât, pe cap, legate în talie sau de toarta genții, ca accesorii de păr s.a.m.d. și pot fi legate în multe moduri (fiecare cu ideea lui).