Eradicarea saraciei e posibila?

Ziua de 17 octombrie, altă zi de... mare importanță, maaare: Ziua Mondială de Eradicare a Sărăciei.

Sărăcia este cea mai gravă formă de violență. (Mahatma Gandhi)

Să nu înțeleagă cineva că minimalizez importanța unor astfel de zile dedicate – n-aș mai scrie despre - dar... prea pare vorbărie goală la nivel guvernamental. Nu știu... Doar pe mine mă pufnește râsul când aflu despre astfel de zile în care se fac cheltuieli foarte mari pentru a conștientiza populațiile existența sărăciei, a foametei, a bolilor etc. în lume?! La câți bani s-or cheltui pentru organizarea și desfășurarea unor conferințe internaționale pe teme vehiculate de zeci de ani, pentru alte mii de evenimente organizate menite să conștientizeze oamenii alea-alea... mai rămân bani pentru eradicarea sărăciei, a foametei?! Exagerez un pic. Totuși: chiar crede cineva că eradicarea sărăciei e posibilă la nivel mondial?

Această zi e dedicată comemorării lui Joseph Wresinski care s-a zbătut – după puteri – să ajute oameni. Dar nici cei ca acest om nu cred că sunt atât de naivi încât să creadă că vor fi, vreodată, eradicate sărăcia, foametea etc. Nu există voință politică pentru așa ceva, dar teoria dă bine pe agendele unor politicieni, mai ales.

Am trăit în era comunistă, când se scanda că nu există oameni săraci, că nu există oameni fără adăpost pentru că... așa e comunismul: toți sunt egali, și unii mai egali decât alții – unii foarte bogați, alții foarte săraci (și ceva la mijloc), fix ca-n capitalismul blamat de susținătorii comunismului (ce utopie, comunismul! ce bătaie de joc, de fapt). Hm. Sunt unii, născuți și crescuți în era comuniștilor, care afirmă și azi că pe atunci nu existau oameni fără adăpost, oameni săraci și oameni flămânzi. În mod sigur, ei trăiau în lumea lor mică și comodă, nu aveau habar ce se întâmplă altora.

Când dau mâncare săracilor, sunt numit sfânt. Când întreb de ce săracii nu au mâncare, sunt numit comunist. (Dom Helder Camara)

Această zi de 17 octombrie, cu semnificația ei, e strâns legată și de eradicarea foametei (Ziua Mondială a Alimentației) dar și de Ziua Mondială a Persoanelor fără Adăpost.

Principalele cauze ale sărăciei, ale foametei

De ce ar trebui să existe foamete și lipsuri în orice țară, în orice oraș, la orice masă, când omul are resursele și cunoștințele științifice pentru a asigura întregii omeniri nevoile de bază ale vieții? Nu există deficit de resurse. Deficitul este în voința umană. (Martin Luther King Jr.)

Sărăcia este una dintre cauzele principale ale foametei. Mai sunt și altele: capriciile naturii, capriciile unor bogătași bătrâni care se plictisesc și le e ciudă pe tinerețea altora și atunci îi trimit la război... pentru patrie și neam să-și dea viața, desigur, în timp ce ei stau la căldurică sau se plimbă prin lume să citească discursuri, între altele.

Milioane de oameni nu-și pot permite să cumpere alimente hrănitoare, să-și cumpere /arendeze o bucată de pământ unde să cultive pentru consumul propriu sau pentru a crește câteva păsări / animale (când unii au, totuși, posibilitatea... ba dă gripa-n păsări, ba pesta în porci și oamenii rămân săraci lipiți – uneori, din nou).

Avem arme de distrugere în masă (...). Sărăcia este o armă de distrugere în masă. Sistemul de sănătate este o armă de distrugere în masă. Șomajul este o armă de distrugere în masă. (Dennis Kucinich)

Foarte mulți dintre semeni privesc cu dispreț spre oamenii săraci... Copiii din familiile fără posibilități financiare sunt marginalizați la școală, ba chiar batjocoriți (în unele cazuri). Oamenii săraci sunt acuzați – prea ușor – de lipsa chefului de muncă, de lene... Cei mai mulți oameni săraci nu au avut parte de învățătură, deci nu au prea mari șanse la un loc de muncă plătit decent; foarte mulți oameni săraci muncesc și tot nu le ajung banii de la un salariu la altul...

Când privești cu dispreț pe cineva care suferă vizibil pentru că se confruntă cu sărăcia sau lipsa unui adăpost, nu dovedește cât de mare ești; în schimb, dezvăluie cât de multă suferință interioară trăiești. (Terence Lester)

Conflictele (războaiele) și/sau instabilitatea politică sunt cauze probabile ale sărăciei (și foametei) în destul de multe state. Conflictele afectează comunitățile, nu doar indivizi izolați - nu există (sau e distrusă) infrastructura, nu există terenuri disponibile, alimentele sunt rare și foarte scumpe, spațiile de locuit puține și nesigure.

Instabilitatea economică (crizele financiare) altă cauză probabilă pentru sărăcie și foamete în lume.

Încetinirea dezvoltării economice globale, diminuarea producției (creșterea, implicită, a șomajului), creșterea costurilor, reducerea cheltuielilor s.a. au impact negativ asupra capacității oamenilor din multe state de a-și procura alimente, de a-și satisface alte necesități de bază.

Libertatea este lipsită de sens dacă oamenii nu pot avea mâncare în stomac, dacă nu pot avea un adăpost, dacă analfabetismul și bolile continuă să-i urmărească. (Nelson Mandela)

Clima poate fi o altă cauză probabilă. Extremele meteo pot deveni cauza sărăciei. Lipsa hranei este semnificativ mai gravă în zonele cu sisteme agricole sensibile la variațiile de temperatură și precipitațiilor.

Bucata mea de pâine îmi aparține numai când știu că toți ceilalți au o parte și că nimeni nu moare de foame în timp ce eu mănânc. (Lev Tolstoi)

Colaborarea între guverne, organizații neguvernamentale, lideri mondiali din toate sectoarele ar trebui să lucreze împreună pentru a eradica, măcar în parte, sărăcia, foametea la nivel mondial. Dar cum să se înțeleagă – guvernele, liderii mondiali - în mărunțișuri de gen când ei au alte nevoi, alte interese?! Tot pentru binele public, desigur.

Ai întotdeauna o mână dispusă să ajute pe cineva, s-ar putea să fii singurul care o face. (Roy T. Bennett)

Image by Jo Justino from Pixabay