Grupa a doua de ornamente ar fi trebuit (un fel de a spune) să fie gata între 7 și 12 decembrie, dar mie nu mi-a ieșit figura. Aici am câteva ornamente – trei sunt obligatorii pentru a participa la concurs – dar nu știu dacă pentru grupele rămase voi reuși să fac măcar trei ornamente.
Jocul-concurs Ornamente de brad se desfășoară pe etape, să zic așa, ornamentele urmând a fi cele care constituie „cuvinte cheie” în calendarul de Advent: Adventul fotografic, mai precis.
Pentru săptămâna a doua din decembrie temele pentru Adventul fotografic au fost:
7. Lumânare/lumânări. Trei lumânări din fetru, umplute cu vată – flacăra e din vată, vopsită. Lumânarea din mijloc e înaltă de 4 cm (2 cm are flacăra = 6 cm); celelalte două au 3 cm lungime plus 2 cm pentru flacăra.
8. Stea. Steluța ornament e din carton roșu („diametrul” e de 4 cm); am presărat sclipici roșu (l-am lăcuit, să nu zboare), am lipit un romb portocaliu (din plastic) și o floricică albastră (tot din plastic).
9. Brad. Bradul e înalt de 16 cm; lățimea („crengile” de la bază din vârf în vârf) e de 15 cm. E din fetru vernil – culoarea e foarte frumoasă (= mie-mi place foarte mult) dar poza e foarte nereușită. Bradul e împodobit cu ceva mărgele albe și roz, iar „beteala” e din șiragul de mărgeluțe de la jaluzelele desființate.
10. Sanie. Sania e din staniol. Am făcut tuburi din staniol (înfășurând staniolul pe un bețișor pentru frigărui); în tuburi am introdus sârmă moale (pentru mai mare rezistență).
11. Zăpada. Aici am participat numai la fila din calendarul Advent fotografic.
12. Șemineu.
Jocul-concurs se încheie în 31 decembrie. Voi rămâne în joc – pe cât posibil – dar îmi e destul de clar că pentru concurs voi fi descalificată. 😊