Blog generalist in nota personala. Parerea mea despre una, despre alta.
Pagini
- De la inceput
- Despre blog
- Necuvantatoare (blog)
- Amator creativ (blog)
- Câini și pisici
- Cărți
- Citate. Proverbe
- Filme
- Origine expresii. Minidictionar
- Povești cu morală
- Povești
- Jocuri-povești și alte povestiri
- Legende urbane
- Legendele florilor
- Legende-folclor-mitologie
- Sărbători. Obiceiuri
- Superstiții și credințe
- Ce simbolizează...
- Zile dedicate international si national
- Timp
- Din Brașov
- Lucrate manual
- Confidenţialitate. Condiţii. Contact
- Harta site
2024-11-20
2024-11-19
Farsa alegerilor, Jean Moscopol.Citate favorite
Jean Moscopol e un cântăreț de muzică ușoară care a fost foarte cunoscut publicului în perioada dintre cele două războaie mondiale.
După încheierea celui de-al doilea război mondial - când a început bolsevizarea României - Jean Moscopol s-a împotrivit regimului cu singurele arme pe care le avea: muzică și versuri. Cunoscătorii afirmă că lui îi aparțin unele dintre cele mai frumoase cuplete anticomuniste. Am ascultat pe YT (când l-am descoperit pe cântăreț - cu doar două săptămâni în urmă) câte melodii am găsit. Sunt scurte și m-au amuzat. Am zâmbit amar, recunosc.
Economiile săracilor
Am un leu si vreau să-l beauCăci in loc la stat să-l dauMai bine beau si petrecDecât să-l depun la CECDeși eu cu leafa meaBine nici nu pot mâncaStatul îmi mai cere mieSă mai fac și economieDecât să fiu iar furatSi prin CEC stabilizatMai bine beau si petrecDecât să dau bani la CEC
Comuniștii țin prelegeriȘi te cheamă la alegeriCa să alegi, vrei, nu vreiTot pe cei aleși de ei.După vot încep minciunaCu-ață albă ce-i cusutăCă-n alegeri totdeaunaEi obțin sută la sută.Prin alegeri înțelegiSă alegi când ai ce-alegeDar la comuniști alegiFără să ai de unde-alege.Așa-s comuniștii toțiMari tâlhari, escroci și hoțiHoți în fapte și-ntelegeriHoți în presă și-n alegeri.
(Nicio legătură cu prezentul) 😏
și Foaie verde de cartelă
Foaie verde de cartelăCică toți mâncăm franzelăSi când colo in RPRStatul mare hot cum eUmbla tot cu shakar - makarA retras carteleleSi a introdus ticheteleSi la pâine si la zahărDe când nu mai sunt carteleȘi de când nu mai ai beleleȘi când azi in RPRLiber poți mânca oriceCăci viața-i mult mai bunăȘi opt zile de-ai mâncatDupă noul-vechi la statȚi-ai dat leafa pe o lunăRadio București grăieșteCine bea apă, nu greșeșteDacă radio pofteșteÎntrebăm si noi fireșteStatul hoț si porc de câineDe ce ia de la țăraniGrâu pe 28 de bani?Și ne ia doi lei pe-o pâine?
După război, cariera lui, evident, a intrat în declin. A compus multe balade și cuplete anticomuniste in vremea când alți artiști (și nu numai) au adoptat pozitia ghiocelului - unii chiar s-au transformat în lăudători ai noului regim (din oportunism, de frica sau din necesitate). Jean Moscopol a scăpat ca prin minune fără a fi arestat, dar când realitatea s-a îngroșat și oamenii au început să-și piardă speranța că vor scăpa de regimul totalitar instaurat, Jean Moscopol a reușit să plece din țară legal, în 1947, cu ajutorul actriței Elvira Popescu. A plecat la Paris, unde n-a stat mult și a plecat spre Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În final, s-a stabilit în America, în statul New York. S-a alăturat diasporei românești din New York City, unde trăia. A fost militant, implicat social și politic. Nu și-a uitat nicio clipă țara in care s-a născut.
Se știu destul de puține despre el deoarece comuniștii s-au străduit să-i șteargă numele din memoria colectivă.
Un el si doua ea la prezidentiale
Din seria interviurilor urmărite pe Starea Nației amintesc aici, în ordine aleatorie, pe Elena Lasconi, Ana Birchall și Kelemen Hunor.
Elena Lasconi vorbește mult, despre multe, și are un aer mămos, ton îngrijorat și nu știe prea multe despre foarte multe, dar poate învăța (în sensul că e capabilă de mai mult).
Fapt divers: ieri, Ludovic Orban s-a retras din cursa, afirmând că o susține pe Elena Lasconi. Ideea e că buletinele de vot au și numele lui tipărit, și nu mai e timp pentru refacerea acestora. Altfel spus: cine nu știe că s-a retras ar putea stampila numele lui...
Ana Birchall mi-a părut autosuficienta. Incepe prea multe propoziții cu eu. E prima dată când o văd (în sensul că de-o vedeam la TV și nu scria numele pe ea nu as fi știut cine e) și/sau o ascult. Nu prea pare că știe multe, dar a dovedit că știe mai multe decât Elena Lasconi - în materie politica, economie, legislatie etc. se înțelege.
Kelemen Hunor e genul uns cu toate alifiile, și știe exact despre ce vorbește; are unele idei, planuri, propuneri de bun simt care ar putea deveni realitate de-ar avea cu cine să lucreze. Pentru că asta pare a fi o mare problema in Ro: încrengăturile grupurilor de interese, oamenii de paie din funcții cheie, oameni care sunt numiți pe diverse criterii (pare exclus criteriul experienței).
2024-11-14
HSTS sau cam așa ceva. Anunt
Pentru că accesul pe unele bloguri/site-uri îmi e blocat de un nou protocol de siguranță online - HSTS (HTTP Strict Transport Security) - care ajuta site-urile împotriva atacurilor de tip downgrade protocol și cookie hijacking nu voi mai putea vizita unele dintre blogurile prietene - cele de pe platforma WP.
Acum vreo două luni a fost unul, apoi încă unul, acum nu mai pot accesa niciunul - se accepta vizite numai cu HTTPS (sigur) nu și HTTP (mai puțin sigur). Am editat exemplul să nu se facă vreo interpretare greșită.
N-am aprofundat chestiunea, dar am reținut că sunt câteva metode de a rezolva - una dintre ele e imposibilă pentru mine la aceasta oră, dar dacă se potrivește una dintre celelalte voi reveni pe WP. Imposibilitatea e actualizare motor de căutare! Extrem de simplu, evident! Dar de ce să fie simplu și pentru mine? 😅
Actualizare. Am mai aflat una alta. Problema apare în cazul sistemelor de operare mai vechi la care producătorii "opresc" actualizările și se recomandă achiziționarea unuia nou, cu licență, desigur. Dar! Pentru ca sistemul nou să funcționeze, de regulă e nevoie și de un aparat nou, pt buna funcționare a noului sistem, care să permită descărcarea/încărcarea unor programe necesare (antivirus, de exemplu, dar și pt anumite editări) care și ele se tot actualizează, descărcarea unui browser, care și el se actualizează și tot așa.
Pe scurt: în cazul meu am nevoie de o tabletă nouă, cu o versiune recentă a sistemului de operare... Vreau, nu vreau, trebuie să mă deplasez până la cel mai apropiat magazin. 😃 Care numai aproape nu e. Da, știu, pot comanda online - nu mai am curaj; de trei ori am făcut-o și de trei ori am avut dureri de cap!
Pe de altă parte, mai există unele variante de rezolvare, doar că trebuie să găsesc un specialist care să știe unde să umble.
Mesajul care îmi apare pe ecran când vreau să accesez orice blog WP:
Conexiunea nu este privată
Atacatorii pot încerca să îți fure informațiile de pe xxx.wordpress.com (de exemplu, parole, mesaje sau date despre cardurile de credit). Află mai multe
NET::ERR_CERT_AUTHORITY_INVALID
Apăs butonul Avansate și citesc:
Xxxx.wordpress.com folosește de obicei criptarea pentru a-ți proteja informațiile. Când Chrome a încercat să se conecteze la Xxxx.wordpress.com de data aceasta, site-ul a returnat date de conectare neobișnuite și incorecte. Acest lucru s-a întâmplat fie pentru că un atacator încearcă să falsifice site-ul xxxx.wordpress.com, fie pentru că un ecran de conectare la Wi-Fi a întrerupt conexiunea. Securitatea informațiilor tale nu a fost afectată, deoarece Chrome a oprit conexiunea înainte să fie transferate date.
Nu poți accesa xxxx.wordpress.com acum, deoarece site-ul folosește HSTS. Erorile de rețea și atacurile sunt de obicei temporare și probabil că această pagină va funcționa mai târziu.
De când am tot pățit-o nu s-a remediat nimic - acum vreo 2 luni era doar un blog WP, apoi, de curând, încă unul, acum... toate. E clar că problema e la mine și trebuie să o rezolv. De fapt, nu trebuie - nimic nu trebuie cu adevărat - dar mi-ar plăcea s-o rezolv.
2024-11-13
2024-11-06
Aproape menora. MFC
Miercurea fără cuvinte, cu fotografii, e jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
2024-11-03
Patru candidați la presedintie
Pentru că trăiesc în România sunt interesată și de legislație, și de politici publice și de multe altele, și de cine va fi șef de țară și de cine va fi în parlament (senatori, deputați), de cine-i primar s.a.m.d., și mă interesează și opiniile concetățenilor. Evident, sunt la fel de conștientă, ca cei mai mulți cetățeni români, că putem schimba ceva in bine mult prea greu - dar îmi place să cred că încercăm. Știu la fel de bine ca mulți alții că nu prea avem de unde alege. Cei care știu exact cu cine votează sunt, în general, fanii unui partid sau unui om - un fel de "ultrași". E dreptul lor, să nu fiu greșit înțeleasă. În ceea ce mă privește, nu sunt fan al unui om sau partid, dar caut să urmăresc anumite direcții, acele direcții care nu pun in pericol democrația, drepturile și libertățile fundamentale etc. Cred în egalitatea de șanse (nu de rezultat!) în toate aspectele vieții, cred în ideea că educația (învățământul) poate conduce la o viață mai bună pentru oameni. Dar nu știu pe cine să votez pentru a fi președinte în România! Motiv pentru care m-am hotărât să urmăresc interviurile de pe Starea Nației, unde invitații nu sunt întrerupți exact când ar putea spune ceva interesant. La tembelizor nu îmi place să urmăresc deoarece prea intervin, în unele cazuri, moderatorii, prea sunt întrerupți vorbitorii de intercalarea reclamelor - după care nu se revine la ideea dinaintea reclamelor plus că la tembelizor pare că nu e niciodată timp suficient.
Până la aceste interviuri nu am ascultat niciunul, niciodată (dar am citit cât de mult am putut pe ici, colo) - am văzut doar fragmente, prin diferite studiouri TV unde vorbeau deodată cel puțin doi oameni. Sigur, ascultandu-i, nu e ca și cum aș vota perfect, dar voi ști mai amănunțit ce idei au și - culmea! în ceea ce mă privește - pare că e și mai greu să aleg altfel decât... după ureche. Știu sigur cu cine nu voi vota, în general, nu doar dintre cei pe care i-am ascultat și îi voi asculta.
Cristian Diaconescu mi s-a părut un om foarte bine informat - și pe interne, și pe externe; nu e de mirare pentru că a ocupat diverse funcții/posturi cheie in politica românească (au ocupat și alții aceleași funcții, dar... nu par la fel de informați). E un tip care are cuvintele la el, are noțiuni in mai toate domeniile și știe exact care sunt atribuțiile unui președinte în Ro (ce poate face acesta, ce nu poate face; câtă putere de decizie - și cum - are in economie, justiție etc.).
George Simion... Mi s-a părut a fi genul cameleonic. Știe foarte bine cum să facă să spună fiecăruia ce vrea să audă, dar în unele puncte e foarte hotărât să nu abdice de la ideile care l-au propulsat in politică. Nu prea pare că se descurcă in geopolitică.
Fiind pentru prima dată când l-am ascultat vorbind fără a fi întrerupt de te miri cine pot spune că omul m-a surprins.
Mircea Geoană vorbește mult și nu spune nimic. Sare destul de des din bandă și repetă despre el la NATO până își plictisește auditoriul. Vorba unui utilizator (citat aproximativ): Jurnalistul: Dle Geoană, în ce an v-ați născut? Geoană: Să vedeți cum e treaba... Când am fost eu la NATO...
Ludovic Orban are vorbele la el, e consecvent in ceea ce privește doctrina liberală și a rămas pe aceeași linie - este unul dintre cei care nu pot fi acuzați de traseism. Mai sare și el de pe fir, dar nu se pierde foarte mult in umplutură. Știe - poate nu la fel de bine precum Cristian Diaconescu - cam cum merg lucrurile.
Ceea ce a fost surprinzător a fost comportamentul moderatorului, atitudinea lui față de acest candidat, atitudine pe care nu a manifestat-o față de primii trei (sper să nu o facă și în următoarele interviuri). Între altele, Ludovic Orban nu a fost întrebat despre războiul din apropiere și nici nu i-au fost acordate două minute - ca celorlalți - să spună auditorului de ce vrea să fie președinte.
Actualizare 18 noiembrie. Ludovic Orban și-a anunțat ieșirea din competiția prezidențială și afirmă că o susține pe Elena Lasconi.
Și Ludovic Orban are pete - pot fi aflate accesând link-ul de la Cristian Diaconescu.
În principal, întrebările adresate candidaților au fost cam aceleași (ceea ce mi se pare potrivit pentru că e mai simplu să comparăm candidații între ei). Între aceste întrebări: părerea despre venitul de bază universal, avort, inteligența artificială, războiul din apropiere, schimbările climatice.
În discursurile lor, unii (la modul general, nu doar in cazul celor amintiți) e posibil să fie sinceri doar că... în politică, fără susținere puternică din partea populației, niciun președinte din Ro nu-și prea poate îndeplini promisiunile electorale.






