Farsa alegerilor, Jean Moscopol.Citate favorite

Jean Moscopol e un cântăreț de muzică ușoară care a fost foarte cunoscut publicului în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Numele real a fost Ioan Moscu. S-a născut în 26 februarie 1903, la Brăila, într-o familie de origine greacă (Terpsihore și Lascăr), și a murit la New York City in 1980. A înregistrat circa 300 de discuri, în București, Berlin, Viena. Înainte de a fi cunoscut și recunoscut ca interpret a fost funcționar la bancă. Îi plăcea să cânte, pentru prieteni, când ieșeau în oraș la câte un restaurant. Așa a ajuns să cânte (la vârsta de 26 de ani) în celebrul, pe atunci, restaurant Zissu, de pe Calea Șerban Vodă - pe locul căruia, mai târziu, a fost ridicat hotelul Intercontinental. La București a avut o carieră scurtă, dar s-a impus în conștiința publicului românesc drept un interpret de marcă, fiind foarte îndrăgit. Sub pseudonimul Ionică Brăileanul a înregistrat și câteva melodii populare. În fapt, a interpretat mai multe stiluri. 

După încheierea celui de-al doilea război mondial - când a început bolsevizarea României - Jean Moscopol s-a împotrivit regimului cu singurele arme pe care le avea: muzică și versuri. Cunoscătorii afirmă că lui îi aparțin unele dintre cele mai frumoase cuplete anticomuniste. Am ascultat pe YT (când l-am descoperit pe cântăreț - cu doar două săptămâni în urmă) câte melodii am găsit. Sunt scurte și m-au amuzat. Am zâmbit amar, recunosc.

Economiile săracilor

Am un leu si vreau să-l beau

Căci in loc la stat să-l dau

Mai bine beau si petrec 

Decât să-l depun la CEC

Deși eu cu leafa mea

Bine nici nu pot mânca

Statul îmi mai cere mie

Să mai fac și economie

Decât să fiu iar furat

Si prin CEC stabilizat

Mai bine beau si petrec

Decât să dau bani la CEC

Versurile de mai sus fac referire la reforma monetară din 1947 când, la presiunea sovieticilor, fără a anunța populația în prealabil, guvernul a adoptat o lege pentru reforma monetară, intrată în vigoare la 15 august 1947. Anii celui de-al doilea război mondial și perioada imediat următoare au produs o depresiune fără precedent a monedei monetare (prețurile cu amănuntul erau cu circa 8000 mai mari decât în 1938), în circulație fiind o masă uriașă de semne monetare și au hotărât stabilizarea leului.

Operațiunea a avut loc într-un interval foarte scurt - 15-21 august 1947, și au fost impuse anumite praguri (în funcție de categoria de venit) care să limiteze circulația banilor, dar și pentru a deposeda de bani pe cei care aveau prea multi, în viziunea comuniștilor. Altfel spus: nu toți puteau schimba câți aveau.

Consecința a fost devastatoare pentru unii oameni (banii economisiți de firme, bănci sau persoane fizice deveniseră, peste noapte, lipsiți de valoare - sau predați autorităților statului), dar benefică pentru stat (se anula datoria publică).

 

Profit de jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul ei, 

Floare de colț, și transcriu mai jos versurile altor două cântece:

Farsa alegerilor

Comuniștii țin prelegeri

Și te cheamă la alegeri

Ca să alegi, vrei, nu vrei

Tot pe cei aleși de ei.

După vot încep minciuna

Cu-ață albă ce-i cusută

Că-n alegeri totdeauna

Ei obțin sută la sută.

Prin alegeri înțelegi

Să alegi când ai ce-alege

Dar la comuniști alegi

Fără să ai de unde-alege.

Așa-s comuniștii toți

Mari tâlhari, escroci și hoți

Hoți în fapte și-ntelegeri

Hoți în presă și-n alegeri.

(Nicio legătură cu prezentul) 😏

și Foaie verde de cartelă

Foaie verde de cartelă

Cică toți mâncăm franzelă

Si când colo in RPR

Statul mare hot cum e

Umbla tot cu shakar - makar

A retras cartelele

Si a introdus tichetele

Si la pâine si la zahăr

De când nu mai sunt cartele

Și de când nu mai ai belele

Și când azi in RPR

Liber poți mânca orice

Căci viața-i mult mai bună

Și opt zile de-ai mâncat

După noul-vechi la stat

Ți-ai dat leafa pe o lună

Radio București grăiește

Cine bea apă, nu greșește

Dacă radio poftește

Întrebăm si noi firește

Statul hoț si porc de câine

De ce ia de la țărani

Grâu pe 28 de bani?

Și ne ia doi lei pe-o pâine?

(RPR = Republica Populară Română)

După război, cariera lui, evident, a intrat în declin. A compus multe balade și cuplete anticomuniste in vremea când alți artiști (și nu numai) au adoptat pozitia ghiocelului - unii chiar s-au transformat în lăudători ai noului regim (din oportunism, de frica sau din necesitate). Jean Moscopol a scăpat ca prin minune fără a fi arestat, dar când realitatea s-a îngroșat și oamenii au început să-și piardă speranța că vor scăpa de regimul totalitar instaurat, Jean Moscopol a reușit să plece din țară legal, în 1947, cu ajutorul actriței Elvira Popescu. A plecat la Paris, unde n-a stat mult și a plecat spre Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În final, s-a stabilit în America, în statul New York. S-a alăturat diasporei românești din New York City, unde trăia. A fost militant, implicat social și politic. Nu și-a uitat nicio clipă țara in care s-a născut.

Se știu destul de puține despre el deoarece comuniștii s-au străduit să-i șteargă numele din memoria colectivă.

Ziua internationala a nonviolentei

Ziua Internațională a Nonviolenței este marcată de ziua nașterii lui Mahatma Gandhi (2 octombrie 1869), inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente la nivel de mase, printr-o rezoluție adoptată în unanimitate în Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 15 iunie 2007. Este o zi care marchează munca de o viață a lui Gandhi: folosirea protestului nonviolent pentru a susține libertatea și drepturile civile. E o zi potrivită pentru a răspândi mesaje de pace și toleranță.

A învăța că în viață, mai ușor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația, ar trebui să fie un element fundamental în educația oricărui copil – spunea Gandhi.

Gandhi a asistatat cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două state: India și Pakistan, o consfințire a separării între hinduși și musulmani, divizare care a dus la sfârșitul anului 1947 la un război civil în care au murit peste un milion de oameni și șase milioane au "devenit" refugiați. Atitudinea moderată a lui Gandhi în problema scindării țării a provocat ura unui fanatic hindus care îl asasinează la 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii religioase.

Gandhi și-a imaginat și și-a dorit o lume în care chiar guvernul, poliția și armata sunt non-violente. Era conștient că acest nivel de non-violență nu e la îndemâna oricui pentru că cere credință și curaj incredibile (și nu toți oamenii le posedă) așa că a conturat ideea că nu toți oamenii trebuie să țină cu încăpățânare de non-violență mai ales dacă aceasta e folosită ca scuză pentru lașitate.

Cred – scria el – că acolo unde singura alegere este între lașitate și violență eu aș sugera violența.

Gandhi a explicat filosofia non-violenței în autobiografia sa:

Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. Au existat tirani și criminali și, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.

Gandhi s-a născut hindus și a practicat hinduismul întreaga sa viață, majoritatea principiilor lui provenind din hinduism. El credea că toate religiile sunt egale și că în centrul fiecărei religii sunt adevărul și dragostea (compasiunea și non-violența). Și punea la îndoială ipocrizia, abaterile și dogmatismul din toate religiile. A fost un neobosit reformator social.

Rezistența morală prin nonviolență trebuie să fie principiul călăuzitor pentru a reglementa relația dintre individ și societate. Gandhi a văzut evoluția civilizației umane ca un progres constant către nonviolență. Ar trebui reafirmată zilnic dorința de a avea o cultură a păcii, toleranței, înțelegerii și nonviolenței.

Cel care crede în nonviolență împărtășește cu mulți alții scopul unei societăți decente, drepte și echitabile; își dorește să vadă încetarea nedreptății, tiraniei, corupției și exploatării oamenilor de către semenii lor (nu va gândiți că "sună" a ideologie socialistă/comunistă! e cu totul altceva). Nonviolența insuflă un sentiment de moralitate, egalitate și respect pentru drepturile ființei umane; stimulează aprecierea tuturor culturilor și religiilor; este o expresie a iubirii universale care promovează unitatea între oameni și sentimentul de a fi parte dintr-un întreg armonios.

Martin Luther King Jr. - cele șase principii ale nonviolenței

Au mai fost, și mai sunt în lume oameni care au propovăduit/propovăduiesc nonviolența. Unul dintre ei este Martin Luther King Jr., pastor baptist, activist politic și social, născut în 15 ianuarie 1929, asasinat în aprilie 1968.

Probabil că el și-a dezvoltat filosofia nonviolenței și angajamentul față de justiția socială pe învățăturile Noului Testament – etica socială creștină și conceptul de "iubire": Iubește-ți aproapele. El a fost la fel de influențat și de tradițiile spirituale orientale, fiind astfel unul dintre "urmașii" lui Gandhi.

Martin Luther King, Jr., în ceea ce se numește "Scrisoarea lui King de la închisoarea din Birmingham", a enunțat șase principii ale filosofiei sale de nonviolență:

1. Nonviolența e un mod de viață pentru oamenii curajoși. 

2. Nonviolența caută să câștige prietenie și înțelegere. 

3. Nonviolența e menită să învingă nedreptatea, răul, nu oamenii. 

4. Nonviolența susține că suferința poate educa și transforma. 

5. Nonviolența alege dragostea (compasiunea) în loc de ură. 

6. Nonviolența conduce la credința că universul este de partea justiției. 

Activiști social-politici pentru drepturi și libertăți

Activiști social-politici care promovează nonviolența sunt (au fost) mulți în lume: James Bevel, Nelson Mandela, Dalai Lama, Aung San Suu Kyi, James Morris Lawson Jr., John Robert Lewis, Gene Sharp, Desmond Tutu, Mairead Maguire, Jody Williams, Arun Gandhi s.a.

Nonviolență nu înseamnă pasivitate – e o formă de curaj, nu de lașitate (nesupunerea civică, de exemplu, este un act de curaj). Cel care alege pasivitatea pentru că îi este frică sau îi lipsesc instrumentele violenței nu este cu adevărat un "luptător nonviolent", ci doar un fricos – motiv pentru care Gandhi a enunțat ideea că între lașitate și violență e mai bună alegerea violenței, când e singura alternativă. Cel care rezistă pasiv nu e fricos, ci pasiv în sensul că nu este agresiv fizic, verbal etc. față de adversarul său, dar mintea, emoțiile sale sunt întotdeauna active, căutând constant să-și convingă adversarul că e posibil să greșească, să-și convingă adversarul că toți oamenii trebuie să se bucure de "justiție socială" etc.. Altfel spus: pasiv fizic, dar puternic activ spiritual; nu rezistență pasivă la rău (taci și suportă), ci rezistență nonviolentă activă la rău (non-cooperare, boicot, discursuri, eseuri, conferințe, manifestații pașnice etc.)

Ce diferență are pentru morți, orfani și cei fără adăpost, dacă distrugerea nebună este săvârșită sub numele de totalitarism sau sub numele sfânt al libertății sau al democrației?

(Mahatma Gandhi)

Imagine de Peter Schmidt de la Pixabay

(postare programata)

Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume

Mahatma Gandhi, pe numele său Mohandas Karamchand Gandhi, s-a născut la 2 octombrie 1869, în orașul Porbandar, statul Kathiawar, azi Gujarat și a murit in 30 ianuarie 1948, New Delhi. A fost un lider spiritual și politic, considerat părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente, Satyagraha (1906), o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autoritățile britanice.

Numele Mahatma (marele suflet, în sanscrită) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore (6 mai 1861 - 7 august 1941).

Gandhi studiază dreptul la Universitatea din Ahmadabad și University College London și practică pentru scurt timp avocatura în Bombay apoi pleacă în Africa de Sud, consilier juridic pentru o firmă indiană; rămâne în Africa 21 de ani. Revine în India în 1915 și devine lider al Partidului Congresului, care avea în program eliberarea Indiei de sub colonialismul britanic.

Este onorat oficial în India drept Părintele Națiunii; ziua de naștere a lui Gandhi, 2 octombrie, este sărbătoare națională în India, Gandhi Jayanti. Pe 15 iunie 2007 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate rezoluția ce declară 2 octombrie drept Ziua Internațională a Non-Violenței.

Timp de decenii a editat diferite ziare, a scris câteva cărți, incluzând autobiografia sa, Povestea experimentelor mele cu adevărul, Satyagraha în Africa de Sud, despre zbuciumul său de acolo, Hind Swaraj, un pamflet politic; a scris pe larg despre vegetarianism, dietă și sănătate, religie, reforme sociale etc.

Operele complete ale lui Gandhi au fost publicate de guvernul indian sub titlul Operele complete ale lui Mahatma Gandhi, în 1960. Scrierile cuprind aproximativ 50.000 de pagini publicate în cam 100 de volume.

M. Gandhi - 1906

În aplicarea principiilor sale, Gandhi nu a dat înapoi de la a le duce către cele mai logice extreme, închipuindu-și o lume în care chiar guvernul, poliția și armata erau non-violente. Totuși, Gandhi era conștient că acest nivel de non-violență cere credință și curaj incredibile, pe care a realizat că nu toată lumea le posedă. De aceea a sugerat că nu toată lumea trebuie să țină cu încăpățânare de non-violență, mai ales dacă aceasta este folosită ca scuză pentru lașitate: Cred, scria el, că acolo unde singura alegere este între lașitate și violență, eu aș sugera violența.

Gandhi și-a dedicat viața înaltului scop de a descoperi adevărul sau Satya. A încercat să obțină aceasta prin învățarea din propriile greșeli și experimentând pe el însuși. Și-a intitulat autobiografia Povestea experimentelor mele cu adevărul. Gandhi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri și nesiguranțe.

sursa foto wikipedia.org