Unde e intrarea?

Pana prin anul 1991 stiam toate magazinele din oras; stiam de unde pot cumpara absolut orice. Apoi, de prin 1992, au inceput sa se inmulteasca precum ciupercile dupa ploaie – si cele mai multe erau ca ciupercile otravite: produse aratoase dar ingrozitor de proaste – masini de spalat second-hand vandute ca fiind noi; aparate care functionau numai in magazin, pantofi carora le cadea talpa la prima ploaie s.a.m.d. – si nu le-am mai tinut evidenta.

Avand in vedere cele de mai sus, intr-o zi de toamna, un prieten ma roaga sa merg cu el si cu mama lui sa-si cumpere aceasta pantofi pentru o nunta la care urma sa mearga. Mama lui nefiind din oras, ce sa zic? Hai sa mergem. Am urcat in autobuz, ne-am dus in Centru si am luat magazinele la rand – pantofi era posibil sa nu gasesti in alimentare (acolo erau detergenti, langa biscuiti), in rest cam oriunde. Nimic nu-i era bun, pentru ca avea probleme la unul dintre picioare. Dupa ore de mers imi amintesc de un magazin mare, unde pe vremuri aveau si confectii si pantofi. Mergem acolo. Se lasase deja intunericul si erau aprinse felinarele stradale.

Magazinul luuuung si nu gasim intrarea.

Noi in spate, mama lui, micuta si rotunjoara, țopăia energica in fața oastra. La un moment dat o vedem ca se opreste langa un tip inalt, sprijinit de rama unei vitrine:

- Buna seara! Nu va suparati, unde e intrarea? il intreaba.

Barbatul, impasibil, o privea de la inaltimea lui de un metru nouazeci, cu mainile in buzunare (parca), sprijinit de rama unei vitrine. Noi am inceput sa hohotim si nu reuseam sa-i spunem ca vorbeste c-un carton! Era o reclama la tigarile Camel: un tip inalt, suplu, frumusel si din carton. Ea privea cand la noi, cand la carton. Dadeam din maini catre vitrina, ne tineam de burta si râdeam in hohote… A renuntat sa inteleaga ce vrem si a observat o doamna care tocmai iesea. Ne-a abandonat in drum si s-a dus sa-si caute pantofi.

Culmea e ca a gasit! Cand a iesit noi eram tot acolo, râzând – deja râdeam de râsul nostru, ca prostii, repetand scurtul monolog al mamei lui imediat ce simteam ca ne trece pofta de râs. Abia acasa am reusit sa ii explicam de ce râdeam cu pofta. Ea, draguta, nu vedea bine, mai ales seara, iar luminile din magazin, fiind puternice in spatele reclamei, nu reusise sa vada ca e doar un carton, pentru ca avea forma unui barbat care sedea in semiumbra. 

Noi nu mai aveam energie si aproape ca ne secasera si lacrimile. Probabil ca a fost o descarcare nervoasa; obosisem ingrozitor in acea zi. De atunci, de cate ori treceam cu el pe langa acel barbat din carton presat, care aparea in multe locuri, ne opream si salutam, intrebandu-l unde e intrarea – buna dispozitie era garantata pentru toata ziua si privirile trecatorilor care ne auzeau contribuiau din plin.

Bani: lei, ron si rol

Am nevoie de venit, ca de plecat am tot avut.

 

Spor la numarat bani! :)

Desi au trecut aproape 10 ani de la marea denominare mai sunt cetateni români care folosesc ron/roni in loc de leu/lei, cum ar fi firesc si corect.

Legea nr. 348 din 14. 07. 2004, art 1 al 3) - Leul nou va fi unitatea monetara nationala a Romaniei, denumita in continuare leu, si se va diviza in 100 de bani.

La data de 1 iulie 2005, moneda nationala a României, leul, a fost denominata astfel incat 1 leu nou echivaleaza cu 10.000 lei vechi. Leii vechi au avut putere circulatorie pâna la data de 31 decembrie 2006.

RON este abreviere la ROmanian New si ROL este abreviere pentru ROmanian Leu.

Atat la singular cat si la plural, corect este RON.

1 RON este egal cu 10.000 ROL

RON / ROL sunt coduri ISO si nu ar trebui sa inlocuiasca denumirea monedei.

Conform Bancii Nationale a României moneda natională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

Unii justifica cel putin ciudat obiceiul de a utiliza RON si ROL (dar in loc de ROL spun lei vechi) Zic unii: RON e simbolul international al monedei noastre, asa cum sunt USD, JPY, EURO... Si totusi, ei zic prostii:

USD = united states dollar

JPY = japanese yen

EURO - ISO Eur (moneda europeana a unor state membre UE)

RON - ISO ROmanian New (s.a.m.d.)

Un fel de concluzie

Cand undeva scrie Pret: 20 lei oricine ar trebui sa priceapa ca e vorba despre 200.000 lei de dinainte de denominare. Asadar RON si ROL nu prea au sens... Unii jurnalisti mai au obiceiul sa aminteasca sumele in lei vechi pentru a fi siguri ca toata populatia pricepe ca e vorba despre sume imense.
Mai mult (si) aici:

http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis-s-006-roni.htm (in febr 2021 pag nu mai exista)

Denominarea se zice ca ar fi fost necesara pentru a marca incheierea unui ciclu inflationist si intrarea intr-o perioada de stabilitate, pentru a simplifica trecerea ulterioara la moneda euro si pentru a readuce nivelul indicatorilor valorici la parametri mai usor inteligibili.

Denominarea este procedeul prin care se reduce valoarea nominala a unor insemne monetare. Procedeul este numit popular si taierea zerourilor (la noi au taiat 4 zerouri, in 2005, la rusi 3, in 2006; denominati au mai fost si banii turcilor). Acest lucru se practica atunci cand sumele de bani devin foarte mari in valoare absoluta, din cauza inflatiei.

Denominarea nu trebuie confundata cu stabilizarea monetara. Stabilizarea monetara este o actiune de stopare a inflatiei ce presupune incetarea emisiunii de sume banesti excedentare si eliminarea surplusului de bani din circulatie; este o masura cu efecte mai profunde, insotita de obicei de interdictia de a schimba sume de bani in noua moneda peste o limita stabilita de lege. Denominarea e o simpla operatiune aritmetica: se taie x zerouri.

Leul românesc a trecut prin mai multe etape de stabilizare (o asa-numita reforma monetara) imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial in 1947 si 1952, care au saracit populatia si au creat un lant de sinucigasi din cauza desfasurarii acestui proces peste noapte, fara masuri elementare de protejare a valorii relative.

Primul leu a fost o moneda bimetalica avand etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur si avand 100 de diviziuni numite bani. Moneda nationala leu a fost stabilita la 22 aprilie 1867 si primele monede au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2, 5 si 10 bani, batute in Anglia in 1867.

Alte surse (nu de bani!):

http://www.bnr.ro/Reglementari-privind-denominarea-monedei-nationale--2146.aspx

http://ro.wikipedia.org/wiki/Denominare

Despre râs

Textul de mai jos zace de ceva timp, dar azi, citind Din Culori (in febr 2021 pag nu mai exista) m-am hotarat sa-i dau drumu’ si lui – textului. Subscriu la ce-am citit pe Din Culori: as vrea sa râd cat mai des, si sa râd in hohote! Cred ca e timpul sa trag iar o răţuşcă dupa mine in timp ce ma plimb prin centrul orasului, se merg pe dunga alba sau sa vorbesc cu statuile (astea-s alte povesti, vechi).
Nu, ce e scris aici nu e de râs, iar daca e... n-a fost cu intentie. ;)

*

:)) Orice as fi gresit... 

Intre altele, scrie pe descopera.ro, pe undeva, ca Aristotel era de parere ca râsul e dat numai omului, ca e una dintre insusirile care il deosebesc de animale. Un copil, zicea el (dar nu-mi dau seama unde au citit asta cei care afirma), nu are cu adevarat suflet decat incepand cu clipa in care râde pentru prima data – fapt despre care Aristotel credea ca se intampla cam in a 40-a zi de viata. Azi l-ar contrazice multi, si nu doar pe aceasta tema.

Râsul n-ar mai fi chiar doar o insusire omeneasca pentru ca cercetatorii americani Julia Taylor si Lawrence Mazlack de la University of Cincinnati din Ohio, au inventat un computer dotat cu simtul umorului. Potrivit lor, acest software va fi in viitor aplicat robotilor, permitandu-le acestora sa inteleaga fraze ironice si bancuri si sa râda in hohote. Cum ar veni, in filosofia lui Aristotel, computerul ar avea suflet din momentul in care va râde prima data.

Va fi posibil ca un computer sa râda datorita unei baze de date dezvoltate in interiorul software-ului respectiv, care printr-un sofisticat mecanism permite computerului sa recunoasca jocuri de cuvinte si sa distinga frazele obisnuite de cele ironice. In acest mod, acesti roboti vor avea mai mult suflet ca unii oameni care nu stiu sa râda si decat cei care – mai multi! – n-au simtul umorului si nu stiu sa distinga frazele obisnuite de cele ironice.

Un profesor japonez a inventat o masina de masurat râsul si o noua unitate de masura, "ah", pentru a stabili daca veselia unei persoane este sincera, cinica sau ironica, informeaza AFP. Am descoperit ca râsul copiilor este mai spontan, cu zece "ah"-uri pe secunda, de doua ori mai intens decat cel al adutilor, a explicat el. 

Cercetatorul a luat in calcul o marja in cazul adultilor, care isi pierd spontaneitatea pentru ca se intreaba daca este potrivit sa râda, in functie de situatie – poate acesta era motivul pentru care nobilii de altadata considerau ca este sub nivelul lor sa râda in hohote, precum ţăranii. 

Profesorul distinge patru etape posibile intr-un râs: detenta, iesirea din norma, râsul din toata inima si, in cele din urma, cateodata, hohotele de râs.

Dopamina, unul dintre cei mai importanti neurotransmitatori, este responsabila pentru capacitatea creierului de a depista diferitele etape ale unei informatii amuzante si tot ea este cea care ne produce senzatia de bine pe care o avem in timpul râsului. Studii recente demonstreaza faptul ca râsul produce o serie de reactii pozitive in corp, reactii capabile sa duca la insanatosirea unor boli cronice. Intr-o atare stare de lucruri, poate ca vechiul proverb râsul este cel mai bun medicament, are totusi un sambure de adevar.

Beneficiile râsului

In 2006, un studiu publicat de cercetatori de la Universitatea Maryland, SUA, arata ca râsul provoaca dilatarea endoteliului vascular (peretele intern al vaselor de sânge) si mareste fluxul sangvin. Alte cercetari au aratat ca râsul stimuleaza activitatea sistemului imunitar, scade tensiunea arteriala, reduce nivelul unor hormoni de stres (precum cortizolul si epinefrina), micsorează nivelul de colesterol in sânge, scazand astfel riscul aparitiei bolilor cardiovasculare si a diabetului.

Cele mai recente stiri in acest domeniu vin de la Universitatea New South Wales, Australia: intr-un studiu publicat in anul 2011 se sustine ca râsul e un leac eficient in ameliorarea simptomelor dementei. (http://www.descopera.ro/stiinta/8835085-rasul-bate-boala)

S-a demonstrat ca sa râzi din toata inima are efecte fiziologice similare cu cele ale exercitiului fizic: creste productia de beta-endorfine (un grup de substante produse de celulele sistemului nervos) si reduce riscul de infarct cardiac si de depresie. Exista posibilitatea ca beneficiile sa se extinda si asupra sistemului imunitar, râsul putand antrena modificari la nivelul imunoglobulinelor IgA (anticorpii ce se gasesc in lacrimi, saliva, secretii si joaca un rol important in lupta impotriva bacteriilor din mucoase).

Sa te uiti la un desen animat sau la benzi desenate activeaza aceeasi arie cerebrala stimulata si in cazul consumului de cocaina. Teoria a fost sustinuta intr-un studiu comentat in revista Neuron de o echipa de cercetatori de la Universitatea Stanford, California.

Pe scurt: cine interzice râsul interzice, oarecum, sanatatea.

Chris Robert, profesor asistent la Universitatea din Missouri spune ca umorul, in special cel care este asociat cu locul de munca, are un impact pozitiv asupra serviciului. Glumele ocazionale printre colegi sporesc creativitatea si performanta, scrie siteul Sciencedaily.com.

Abilitatea de a aprecia glumele, abilitatea de a te amuza si de a-i face si pe altii sa râda are efecte psihologice asupra persoanei si dezvolta legaturile acesteia cu altele, spune Chris Robert.

Desi s-a crezut multa vreme ca râsul e propriu doar omului, cercetari recente au aratat ca si la animale precum primatele antropoide si câini exista sunete specifice care corespund unor situatii agreabile, unor momente de bucurie, de relaxare si care reprezinta, de fapt, râsul acestor animale. Chiar si sobolanii, s-a descoperit, emit, atunci cand se joaca si cand sunt gâdilaţi, un tip special de sunete - e drept, inaudibile pentru om, deoarece se afla in gama ultrasunetelor - care ar reprezenta râsul şobolănesc.

Simtul umorului este si o metoda prin care putem afla adevaratul caracter al unei persoane, râsul fiind mecanismul cheie. Din acest motiv este probabil sa va inconjurati de persoane care va fac sa râdeti.

(mai mult aici: http://www.descopera.ro/dnews/10541538-cum-poti-dezvalui-caracterul-adevarat-al-unei-persoane-cercetatorii-ne-dau-raspunsul)

E bine sa ne amuzam, e bine sa fim inconjurati de oameni cu simtul umorului, e bine sa avem simtul umorului si sa râdem in hohote cand avem ocazia. Cei care se iau prea in serios sunt, adesea, cam plictisitori dar cand intra in aria de interes a unuia cu simtul umorului pot deveni surse de amuzament.

Surse:

http://www.descopera.ro/dnews/3668713-de-ce-radem-la-lucrurile-amuzante

http://www.descopera.ro/dnews/2415657-masina-de-masurat-rasul-inventata-de-un-cercetator-japonez

http://www.descopera.ro/cultura/4217056-stiinta-de-a-rade

http://www.descopera.ro/dnews/932634-si-computerele-rad
http://www.descopera.ro/dnews/1021276-umorul-la-serviciu-o-activitate-recomandata

Cum si-a pierdut ursul coada

Anecdota Ursul pacalit de vulpe, semnata de Ion Creanga, tiparita prima data in Albumul macedo-român, Bucuresti, 1880 este cunoscuta aproape tuturor, de aceea ma refer aici la legenda existenta in cultura nativilor americani (dar care apare si in cultura altor popoare), culeasa din comunitatea Ojibwe (sau Chippewa) unul dintre grupurile cu cea mai mare populatie de nativi americani.

La inceputuri, ursul avea o minunata coada lunga si stufoasa. Era asa de mandru de coada lui incat tot timpul si-o flutura pentru ca toate vietuitoarele sa vada minunatia lui de coada. Vulpea, cunoscuta pentru poznele ei, n-a putut sa nu observe aceasta si s-a gandit sa-i joace ursului un renghi, asa cum numai ea, smechera, stie sa faca.

Era un an in care Hatho, duhul padurii, a maturat mult prea devreme intreg tinutul, acoperind lacurile cu gheaţă si copacii cu pulbere fina si rece de zapada. Vulpea a decupat un capac in gheaţa de pe lac, chiar in zona unde stia ca-i place ursului sa vina; a ascuns un pastrav mare si un biban gras si-a asteptat sa apara ursul. Cand l-a vazut in apropiere a inceput sa se prefaca a smulge coada din apa si - hop! - apare un pastrav; apoi se preface ca abia atunci il vede pe ursul mandru de coada lui.

- Salutare, frate! ii striga. Ce faci azi?!

- Salutare! raspunde ursul, cu ochii la peştele pe care credea ca l-a prins vulpea acolo; si in timp ce privea, vulpea a scos si un biban gras. Sunt bine, frate – ii raspunde. Ce faci?!

- Sunt la pescuit – ii arata vulpea peştii. Vrei sa incerci?!

- O, da! se bucura ursul, alergand catre gaura din gheata, dar vulpea il opreste:

- Stai, frate, ca aici nu-i bine! Nu vezi ca am prins tot ce se putea prinde?! Iti trebuie un loc in care sa poti prinde pastravi chiar mai mari!

Vulpea l-a condus intr-o zona unde apa lacului era foarte adanca si unde Hatho a inghetat apa superficial dar unde nu era urma de peste. Vulpea a sapat in gheata apoi i-a spus ursului sa stea cu spatele la gaura si sa-si puna coada acolo.

- Acum – ii zice ursului – trebuie sa faci exact cum iti spun: iti scoti din minte chiar si gandul ca trebuie sa prinzi peşte, pentru ca nici gandul sa nu ti-l auda peştele daca vrei sa vina. Sa nu scoti un sunet, sa nu te misti, pentru ca peştele nu va veni. In curand, un peşte va veni si te va prinde de coada si nu-ti ramane decat sa-l scoti.

- Dar cum voi sti ca un peşte a prins coada daca stau cu spatele la gaura?! se arata ursul nedumerit.

- Ma voi ascunde in apropiere, pe mal, si cand un peşte iti va prinde coada voi striga. In acel moment tu trebuie sa tragi cu toata forta si vei avea peştele dorit. Trebuie sa ai multa rabdare! Nu te misti deloc pana nu-ti spun.

Ursul da din cap ca a priceput: - voi face exact cum spui. S-a asezat langa gaura cu spatele, si-a plasat coada lunga si frumoasa in apa rece si s-a pus pe asteptat.

Vulpea s-a ascuns in apropiere si s-a asigurat ca ursul va face tot ceea ce i-a spus apoi s-a dus la culcare in vizuina-i calduroasa. Cand s-a trezit in dimineata urmatoare primul gand al vulpii a fost la urs. O mai fi acolo? se intreba. Ma duc sa verific. Cand a ajuns pe malul iazului nu mica i-a fost mirarea cand a vazut un mic deal alb in mijlocul iazului inghetat, pentru ca peste noapte a nins si ursul – care a adormit asteptand ca vulpea sa-i spuna sa-si traga coada - a fost acoperit in intregime. Ursul sforaia atat de tare incat se cutremura gheata. Asa de amuzata a fost vulpea incat a râs in hohote, iar dupa ce s-a potolit s-a apropiat de urechea ursului si a strigat cat a putut de tare: Acum, Ursule!

Trezit brusc din somn ursul a tras cat a putut de tare si coada lui, prinsa in apa care a inghetat peste noapte, s-a rupt. S-a intors sa vada ce minune de peşte a prins si, in schimb, si-a vazut coada-i minunata zacand rupta in gheata.

- Ohhh! geme el puternic. Ohhh, Vulpe! Te voi pedepsi pentru acest lucru!

Chiar de n-ar fi fost sigura ca o va ucide vulpea era mai rapida decat ursul asa ca a disparut urgent din preajma lui.

Azi ursul are coada cat un ciot si nu-i place deloc vulpea. Si daca auziti un urs gemand probabil ca isi aminteste de renghiul pe care i l-a jucat vulpea candva si geme pentru frumoasa lui coada pierduta.

Morala: nu credeti orice va spun altii!

**

Alt "motiv" pentru care ursul nu mai are coada:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2012/08/parfumul-lui-gustar-parfumul-muncii.html

Reflexii in oglinda! O strada

Fotografie pentru Reflexii in oglinda! la SoriN, unde sunt invitati sa participe toti cei care doresc.

Sursa foto: Extreme Travel 

Cavalerul trac şi cavalerul Kalki

Eroul trac, de origine sincretistică, irano-thraco-elenică, demonul erou, va fi trecut uneori alături de Zeus. Cavalerul sau eroul trac apare la Adamclissi ca neînvinsul. Dar alături de această faţă luminoasă a lumii supranaturale, tracii gândeau şi o lume a duhurilor rele. Clement din Alexandria vorbeşte despre doctrinele întunericului, despre Dionysos Bassaros, despre şarpele ce intră în sân, ca mijloc de iniţiere în misterele sabazice. Şarpele e duh al răului, dracul decăzut din starea lui iniţială, adversar al lui Dumnezeu. Totusi, animalul clasic de apărare împotriva deochiului (la daci, în La Tene, a 2-a vârstă a fierului) şi a tuturor accidentelor demonice e şarpele.

Poate din acest motiv Cavalerul trac este identificat uneori cu Sfantul Gheorghe, cel care a taiat capul balaurului.

Eroul cavaler (p. 350 Getica, de Vasile Parvan) e de caracter solar, ceresc. Eroul cavaler e identificat cu Apollo (zeu al Soarelui), dar aceasta mult mai târziu.

O zeitate importantă pentru daci era Cavalerul trac, ce stăpânea câmpurile, pădurile, ogoarele şi fiarele sălbatice. Este prezent în Dacia în aproape 50 de reliefuri sculptate de mici dimensiuni şi în mai multe monumente mari. Acesta era venerat de populaţiile tracice din regiunea balcano-dunăreană, iar în inscripţiile greceşti apare sub numele de Heros şi în cele latine sub acela de Heron. Pentru adepţii lui, Cavalerul trac era protectorul casei şi al familiei, întemeietorul de colonii sau neamuri, stăpânul celor vii şi celor morţi, invincibil, plin de forţă şi veşnic”. În reliefurile din piatră este reprezentat ca un tânăr călăreţ în galop sau la pas, la vânătoare ori în diferite ipostaze rituale. Uneori, imaginea lui este însoţită de cea a altor trei divinităţi: Cybele, Hermes şi Dionysos. Majoritatea sculpturilor Cavalerului trac provin din Dobrogea (Histria, Tomis şi Callatis), iar restul din Transilvania şi Oltenia.

Cavalerul trac a fost asimilat de unii cercetători zeului Gebeleizis (despre care alţii afirmă că ar fi unul şi acelaşi cu Zamolxis), zeu care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, şi care a fost asimilat de creştini drept Sfântul Gheorghe...

Pe imaginile de cult ale cavalerilor danubieni (cavaleri traci sau cabiri), străvechea divinitate dublă indoeuropeană, Dioscurii (Getica, de Vasile Parvan), cei doi "luceferi" gemeni care străbat călări văzduhul, stăpânind furtunile şi salvând de la pierire pe oameni apare destul de rar, reprezentată iconic, Diana, străveche divinitate feminină, preindoeuropeană, adoptată şi de sciţi şi de traci, adorată la Dunăre şi în Rhodope sub numele de Diana Regina.

Kalki (una dintre cele zece încarnări ale lui Vishnu, o ipostază majoră a lui Dumnezeu în tradiţia hindusă) este cavalerul apocaliptic, Isus venit pentru a doua oară. Acest simbol al călăreţului a fost răspândit atât la daci, cât şi la urmaşii lor. Kernbach menţionează zeităţile cunoscute sub numele de Cavalerul Trac, Cavalerii Danubieni. Iar Eliade arată că după Herodot, "câteva secole mai târziu monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo" - Apollo este Fiul Divin care, de astă dată, în ipostaza de cavaler, reprezintă Judecătorul anunţat de Apocalipsă.

Monedele dacice cu legenda ASIO, sau cele cu legenda IANUM ARM, menţionate de Lovinescu, poartă emblema fie a unui cal, călăreţul fiind indicat de caduceu, fie a unui călăreţ. El apropie acest simbol al lui Kalki de "prima Shakti" (adică de manifestarea lui Adi Shakti, în traducere: Shakti Primordială), în timp ce "caduceul este Shakti polarizată" (manifestarea lui Adi Shakti sub forma lui Kundalini).

Savantul român Mateescu a efectuat în 1923 o atentă cercetare în legătură cu soldaţii de origine tracă amintiţi în inscripţiile din Roma, descoperind peste 200 nume, dintre care aproximativ 120 dovedesc că soldaţii respectivi erau originari din Dacia; dintre aceştia 15 proveneau chiar din vechea capitală a lui Decebal - Sarmizegetusa. La oştenii din garda călare se indică mai rar localitatea de provenienţă; în schimb e frecventă indicaţia generică a poporului: natione Dacus. Printre cei originari din Sarmizegetusa există un oarecare Claudiano, centurion din Cohorta a VI-a care, împreună cu alţi cinci colegi, promovaţi concomitent cu el tribuni ai cohortei, închinase o dedicaţie împăratului Caracalla.
Se ştie că în epoca antică viaţa era relativ scurtă; rar se atingea varsta de 50 ani. Cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat în serviciu, care a atins frumoasa varstă de 85 ani este cu atât mai relevant. Militarii daci care îşi satisfăceau serviciul la Roma aveau, ca şi alţi provinciali, sanctuare unde-şi adorau divinităţile. În mod deosebit era venerat cavalerul trac pe care îl găsim adesea reprezentat pe stele funerare şi care pare să fi avut vreo două sanctuare la Roma.

Cultele orientale invadează provincia dacă spre finele sec. al II-lea e.n., dar mai ales sub dinastia Severinilor. Procesiunile fastuoase, ritualurile exotice promiteau mântuirea adepţilor în lumea de dincolo. Cel mai important zeu adus din Orient, din Persia, este Mithras, care a fost adoptat de o bună parte a populaţiei dacice. Acesta era zeul luminii, al dreptăţii şi victoriei împotriva răului. Pe teritoriul vechii Dacii s-au descoperit circa 300 de inscripţii şi reprezentări sculpturale ale lui Mithras. Cultul zeului persan se desfăşura în temple subterane, unde participau credincioşi din toate straturile sociale.

Mircea Eliade scria despre zeii tracilor că sunt ”marii anonimi ai religiei vechi” şi, pentru că erau mai vechi decât ai popoarelor vecine, nu s-au mai păstrat informaţii despre ei. În viaţa străbunilor noştri, religia ocupa un loc important, ca la toate popoarele din acea vreme, iar creştinismul a câştigat adepţi prin secolul al IV-lea e.n.. Mâna dreaptă a conducătorilor daci, viceregii, erau marii preoţi care, pe lângă faptul că îl sfătuiau pe rege în cele mai importante treburi de stat, uneori îl urmau la conducere. Dacia, mai ales după cucerirea romană, era un mozaic religios, plin de credinţe şi divinităţi păgâne, căci fiecare colonist din imperiu şi-a adus zeităţile de acasă. Fastuoasele manifestări religioase au contribuit şi ele la procesul de romanizare al Daciei. Mai mult, dr. arhitect Florea Costea, cel mai cunoscut specialist în istoria dacilor din Braşov, spune că, din cauza importanţei deosebite a religiei, romanii au avut grijă ca, după cucerire, să transforme vechile sanctuare.

Dacii credeau în nemurirea sufletului deoarece pentru ei viaţa trupească era doar trecătoare, iar cea veşnică îi aştepta pe cei viteji şi vrednici în împărăţia zeului suprem Zamolxis. Herodot spunea că dacii ştiu să se facă nemuritori”. Ca o dovadă a glorificării vieţii de după moarte, dacii făceau banchete şi chefuiau la înmormântări, iar la naşteri jeleau copilul abia venit pe lume. Acest obicei s-a mai păstrat în unele sate din ţară (în sursele pe care le-am avut la îndemână nu scrie în care).

Surse: Getica, de Vasile Pârvan; Dacia secretă, de Adrian Bucurescu;

http://new.unique.ro/viewtopic_print.php?t=116&start=0&sid=df4fb1ebc7dd32c7a0b2c68fa8823581

Cultul ursului la români

Puternic, violent, imprevizibil si uneori chiar crud, ursul este un animal venerat inca din cele mai vechi timpuri.

Cultul Ursului este atestat si la geto-daci, insusi numele lui Zamolxis fiind legat de blana acestui animal. In mitologia româneasca Ursul este investit cu multiple virtuti apotropaice (protectoare), terapeutice si meteorologice. Jocul cu masti de Urs simbolizeaza moartea si reinvierea naturii.

Etalarea de forta, vitalitate si dibacie in miscari Jocul Ursului este extrem de spectaculos in Moldova. Mastile costum sunt realizate fie din blana animalului, jupuita impreuna cu capul ursului, fie din blana de oaie sau din paie (funii rasucite si cusute pe un costum de haine mai vechi).

Varietatea modalitatilor de realizare a mastii de Urs este destul de mare, bucurandu-se de o atentie speciala in Bucovina. Cetele de Ursi pot fi independente dar, de regula, ele alcatuiesc un nucleu ceremonial in cadrul grupurilor complexe de mascati (Malanca, Benzile, Partiile etc.) Jocul propriu-zis al Ursilor (2-4-8) este condus de un "ursar" (personaj fara masca, imbracat cat mai bizar si cu un coif pe cap) care ii indeamna sa se miste in ritmul tobelor, batute in ritmuri tot mai alerte.

Din fericire s-a mai terminat (in mare parte) cu obiceiul barbar de a face ursii sa danseze si nici nu mai sunt vanati pentru costume de carnaval… Sunt vanati pentru trofeu, blana, carne...

In antichitate preotesele tuturor variantelor artemice se invesmantau, la ceremonii, in timpul dansurilor rituale, in piei de urs.

In orizontul tracic lupii au ocupat, alaturi de ursi, ca fiinte cu valori supranaturale, un loc de rangul intai, ale carei urme le constatam si azi.

Simpatizat in zonele folclorice de munte ale României, ursul e numit familiar Moş Martin, dar are si o divinitate patronala: Sfantul Ursea.

Ca si Lupul, Ursul e venerat si temut, taranul roman rezervandu-i mai multe zile in calendarul popular: Martinii de Iarna, Martinii de Vara, Ziua Ursului, Sambata Ursului (cu o saptamana inainte de Mosii de Florii, strabunii nostri serbau Ziua Ursului, in sambata de dinaintea Blagoveșteniei)....

Ursul e unul dintre cele mai importante animale fabuloase din mitologia româneasca; sporeste puterea magica a plantelor de leac, intre altele. In Sambata Ursului femeile fac placinte de dovleac spre a fi date de pomana si, astfel, ursul sa nu le iasa in cale vara, cand merg la cules de fructe de padure, sa stea departe de gospodariile lor si sa nu le atace animalele. Femeile cinstesc Sambata Ursului pentru a-si tine copiii feriti de boli si pentru a fi ferite de toate cele amintite mai sus respecta interdictiile zilei: nu-i pronunta numele, nu cos, nu lipesc, nu fac nicio lucrare care face zgarieturi dar daca chiar trebuie sa lucreze ceva dintre acestea leaga seara lantul pe cocos cu un nod, ca asa gura ursului sa stea legata de a nu-i strica vreo vita. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)

Candva, barbatii purtau un dinte de urs drept talisman si obisnuiau sa invoce spiritul ursului prin intermediul mastii atat in noptile de priveghi, cat si in cele din preajma schimbarii de an. Se mai spune ca ursul ajuta sufletul mortilor sa nu rataceasca drumul, ca alunga duhurile rele si bolile. De aceea, in Sambata Ursului, taranii primeau ursarii aducatori de sanatate, de belsug, de noroc.

In unele povesti, ursul sta sub semnul Lunii, intocmai ca vegetatia care dispare iarna si reapare primavara, aducand anotimpurile o data cu ritmul hibernarii sale si in deplin acord cu constelatia ce-i poarta numele: Ursa Mare.

Doua sunt numele care trec din sfera faunei carpatice in onomastica masculina româneasca : Lupu si Ursu. Animal totem, ursul e cel sub al carui semn se pun copiii care-i preiau numele si o data cu acesta – se zice - si puterea.

Restul numelor cu legatura in sfera faunei sunt supranume (porecle) si nu au regimul de exceptie al acestora care indica un traiect vechi catre cultul celor doua salbaticiuni.

Se crede ca ursul e singurul care poate interveni pe langa ursitoare pentru a schimba in bine destinul noului nascut.

Despre cei care au ca animal totem ursul se zice ca isi gasesc echilibrul si confortul in singuratate, ursul fiind un animal solitar.

Film documentar Cultul ursului

In 19 decembrie 2014 a avut loc premiera filmului documentar Cultul ursului, realizat de Oana Raluca Ghiocel si dedicat organizatiilor din România care deruleaza proiecte pentru protejarea ursului brun.

Lung metrajul exploreaza in profunzime legatura spirituala dintre om si urs de-a lungul timpului, prin ilustratii originale, imagini rare, de arhiva, si descoperiri revolutionare, precum si interviuri cu specialisti din domeniu.

(http://romania.panda.org/?235890/Iubitorii-de-film-si-natura-sunt-invitati-la-premiera-documentarului-Cultul-Ursului)

Traditii despre urs in lume

De prin lume. In Canada exista obiceiul baii traditionale a ursului polar cand oameni de toate varstele isi pun costum de baie si se arunca in apele inghetate.

In Siberia, femeia saman e desemnata cu acelasi cuvant care inseamna urs. La Inuiti, de asemenea, spiritul ursului e asimiliat femeii saman. Pentru poporul inuit ursul este un animal totem cu o mare putere - in unele credinte se crede ca vanatorul care se lasa mancat de urs se va reincarna ca saman si va avea spiritul acestui animal. Ursul polar este considerat a fi invatatorul intelept, cel care te invata sa supravietuiesti in conditii grele.

Se spune ca vikingii se acopereau cu blanuri de urs in timp de razboi pentru a-si speria vrajmasii, ei aparand astfel puternici ca aceste animale salbatice. Ursul simboliza spiritul razboinic si curajul in lupta si era invocat spiritul acestuia pentru a-i ajuta pe luptatori.

In Grecia si Roma antica ursul a fost asociat zeitei Artemis, respectiv Dianei, zeite (intre altele) ale vanatorii, ocrotitoare ale femeilor mama, ale fertilitatii...