2012-08-07

Poveste Parfumată - Parfumul lui Gustar, parfumul muncii

Când spun “August” mă gândesc la tranziția spre toamnă. Este o lună a secerișului (îi mai spune Secerar), o lună care abundă în fructe, legume dar și flori. Deși aflată la limita cu Toamna August e luna în care sunt înflorite multe specii de flori, unele de interes apicol – flori care se află în diferite faze de înflorire. În stupi începe creșterea generației care va ierna – altfel spus: o nouă generație de albine pentru anul care va veni. Tot la vremea aceasta începe perioada de împerechere a urșilor. O veche legendă spune că ursul, cândva, era dus cu lanțul să mănânce miere, pentru ca nu voia: se temea de albine. Dar mai apoi, când a văzut că albina nu-i poate face rău, pentru că îl protejează blana groasă, nu s-a ma dat dus de la miere și oamenii au fost nevoiți să îl tragă de coadă și l-au tras așa de tare că i-au rupt coada – de aceea azi ursul nu mai are coadă (1)

În tradiția populară, în 6 August, se aduc ofrande pentru morți: struguri, must și faguri de albine. Gustatul primei boabe de struguri se făcea după un anumit ritual în care găsim formula de consacrare: Boabă nouă în gură veche. De la acest obicei ritual al gustării strugurilor - și a altor poame – luna August se mai numește Gustar – în zone precum Muntenia și Oltenia (2)

Parfumul lunii August este cel de fân proaspăt cosit, în primul rând. Dar aromele de dulceață care se fierbe, aroma gemului de prune, de caise si altele nu sunt mai puțin puternice. Sucul de rosii fierbe și el, parfumând aerul cu aroma dulce-acrișoară.
Se pregătesc terenurile pentru semănăturile ce vor urma – se ară și se acoperă cu îngrășământ; se îngrijesc livezile, se sapă la rădăcina pomilor și se sprijină dacă rodul e prea greu iar dacă fructele sunt prea multe se răresc, pentru a se pârgui frumos.
Stupii se primenesc iar dacă albinele nu mai au din ce să facă miere se mută în locuri mai potrivite.
Se culeg boabele de mei, dimineața devreme – când înca roua mai e pe câmp - și se lasă la uscat în soare, pe pânză albă. Se pun la uscat semințele; legumele și fructele se conservă pentru iarnă; se plantează spanacul, pătrunjelul și țelina – pentru a fi numai bune de folosit în iarnă.

De pe la 15 August strugurii încep să se coacă și începe culesul, apoi prepararea vinului – între care și șampania, despre care Madam de Pompadour se spune că a zis: e singura băutură care lasă femeia frumoasă după ce aceasta a băut.
O șampanie bună poate fi servită aproape alături de orice fel de mâncare. Celebrele bule ale șampaniei sunt datorate unei a doua fermentații a sevei strugurilor.
Strugurele e fapta stihiilor, vinul e opera omului și fără îndoială una din capodoperele sale.
Fără de părinteasca oblăduire a viticultorului, via se părăduiește și rod nu dă: îngroap-o, dezgroap-o, stropește-o, ciupește-o, copilește-o și poartă-I grijă de mamă fătului, până dă strugurele în pârg. Ajuns aici, așteaptă să se ivească pe cojiță „nobilul putregai”, apoi culege-l, zdrobește-l, lasă-l să fiarbă în budană, până i s-o urî fierbând, mută-l în poloboc, pritocește-l la soare și priveghează-i creșterea, până ce i-o suna ceasul să fie tras în sticle și culcat la loc de hodină și reculegere, în nisipul din adâncul întunecat al pivniței
– așa scrie Al.O.Teodoreanu despre struguri și vin (3)

În August ne bucură simțurile și gladiolele, busuiocul, levențica, macul, floarea-soarelui, cârciumăresele – acestea din urmă menționate atrag fluturii și plantându-le în gradină vom avea un plus de culoare și frumusețe. Despre florile de levențică se spune că aduc noroc celui care le poartă; în antichitate exista convingerea că deține puteri magice pentru a înlătura răul și a influența în bine relațiile amoroase. Se spune că regina Cleopatra i-ar fi sedus pe Marc Antoniu și pe Cezar folosind aroma de levențică.

Îmi vine în minte parfumul barbatesc Onyx, de la Azzaro – la care notele de top sunt lavandă, portocale și mandarine, note de mijloc busuioc, mușcată, cardamon și ca note de bază chihlimbar, patchouli, mușchiul stejarului.
Aroma dulce și calmantă de levențică este des folosită în parfumuri ca notă de top sau notă de mijloc. Aici amintesc Taylor of London Lavander sau Coty – Healing Garden Lavender.

Note
(1) Elena Niculita-Voronca, "Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica", Ed. Polirom, 1998);
(2) Ion Ghinoiu, “Zile si mituri”, Ed. Fundației Pro;
(3) Gastronomice, Al.O.Teodoreanu, Ed pentru Turism, 1973
Sirul Povestilor Parfumate incepe la Mirela

8 comentarii:

  1. Foarte frumos scris. Toamna este minunata pentru cine stie sa o aprecieze cu adevarat. Mie imi place toamna, imi place mirosul de fum, aerul rece si pregatirile pentru iarna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit, OchiiVerzi! Bine te-am gasit! :)

      Multumesc.

      Si mie imi place Toamna! Cand am citit ce ai scris: "mirosul de fum" am simtit cum se agita "fluturasii in stomac". Mirosul acela de frunze arse, aerul usor cetos la anumite ore, padurea in culori pastelate... uau! O singura propozitie a ta mi-a amintit - sa zic asa - de ce imi place Toamna!

      Viata fericita!

      Ștergere
  2. Abia acum am avut timp sa ajung. Si ce vad pe blog? O poveste parfumata cu parfum de luna august :)
    Nu ma asteptam. Si cu ocazia asta aflu ca a postat si Gabi ceva la Poveste.
    Ca de obicei am aflat o multime de lucruri pe care nu le stiam. De exemplu, legenda aceasta despre cum a ramas ursul fara coada acum o aflu pentru prima data. Nici despre ritualul din ziua de 6 August nu stiam.
    Frumos articol si plin de informatii, cum am spus! Insa din partea conexiunii tale internet nu e frumos ce-ti face. Mai face si a mea fite...cand si cand. Asta este. Suntem la mana ei :))
    Stii ca exista parfumuri cu miros de fum?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru intarzierea reactiei! :(
      Pana saptamana trecuta nu stiam nici eu despre aceasta varianta a povestii "ursul fara coada" :)
      Bine zis: frumos articol! Ca asa pare...
      **
      Conexiunea! Pfuuu... Cand am sunat sa anunt "avaria" ma gandeam ca vor veni... cine stie cand! Dar au fost foarte prompti, din fericire si nu s-a blocat total activitatea mea...
      Nu, nu stiam ca exista astfel de arome la parfum! Foooarte interesnat! Dar, oare, chiar as mirosi a fum?! :)
      :)

      Ștergere
  3. Vara e specială și luna august e o lună de vară plină și rotundă! Superb textul tău Diana, și îmi pare rău că am ajuns doar acum, dar chiar nu am avut deloc timp de net ziele acestea...
    Mă bucur pentru fiecare rând, de noutățile aflate și stilul tău care face lectura plăcută.
    Îmi plac toate anotimpurile, mai puțin iarna după ce trec sărbătorile, dar îmi plac și își au rostul lor. Ce ne-am face dacă nu s-ar duce iarna? Sau dacă ar mai fi încă trei luni de vară caniculară? E firesc să iubim anotimpurile și îmi place cum invoci toamna aici. Așa cum spui că ai fluturași în stomac la aromele Toamnei, pățesc eu la venirea Primăverii cu ai săi toporași și cu mireasma liliacului înflorit într-o seară de aprile către mai!
    Frumoasă poveste, daragă Diana! Să ai o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru reactia intarziata! :(
      Multumesc. Si Elly m-a incurajat :)

      Si mie imi plac toate anotimpurile! Chiar si iarna! La sanius, plimbari in mijlocul Naturii zgribulite... Lupii urland departe, in padurile adanci... Ursii care cauta prin containere mai des decat o fac vara! :))
      Ce ne-am face daca nu s-ar duce iarna? Cred ca eu as putrezi! :)) Si, pentru ca ai adus vorba: de-ar fi sa traiesc alaturi de inuiti cred ca... Dar una e sa se fi nascut acolo si alta sa fie obligati!
      Si Primavara e superba! Ma "ucide", insa, acea perioada (mai lunga sau mai scurta) de tranzitie, cand nici nu stiu ce sa incalt si... orice as incalta "flescai" prin zapada care se topeste :))
      O zi frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  4. Foarte frumos articolul! Mie, august, îmi dă o ușoară nostalgie... începutul sfârșitului verii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.

      Ce frumos ai scris: "inceputul sfarsitului verii" :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.