Într-o seară de vară, ne-am adunat câţiva la un bar din
cartier, şi pentru că nu avem voie să fumăm în incintă am ieşit (alături de
noi, toţi nefumătorii care ne însoţeau) şi ne-am aşezat pe o bordură înaltă care
delimitează zona verde de pietonal. Şi pufăiam cu spor, grupuri-grupuri – ba şi
socializam între noi, ca grupuri care nu ne cunoşteam, ceea ce n-am fi făcut
fiecare la masa lui în local şi zarva n-ar fi fost aşa de mare. Cu sucul, berea şi pufăitoarea…
treceam seara.
De la etajul unu se aude o voce:
- Vă rog să nu mai fumaţi sub balcon pentru că intră fumul în
casa mea.
- Vorbiţi cu politicienii, doamnă – zice unul dintre băieţi
– legea lor ne-a scos în drum.
- Arunc apă pe voi! se răsteşte femeia.
- Şi noi sunăm la unu unu doi! îi răspunde tipul, râzând,
iar ceilalţi i-am ţinut isonul.
N-a aruncat apă pe noi… Am înteles-o, dar… asta e: fumătorii
în strada nu e o idee prea bună. Poate că ea nu avea cunoştinţă de legea împotriva
fumătorilor (scuzaţi! legea pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor care nu
fumează) dar ar putea să se sesizeze şi, la vreo discuţie, să nu suţină anumite
idei creţe ale unora care vor să-şi justifice indemnizaţia de parlamentar cu
orice preţ, sau vor doar să semene zâzanie între oameni.
A fost prima - şi ultima - dată când am fumat "pe stradă" (şi era ţigară electronică), pentru că nu-mi place deloc când sunt pe stradă şi un fumător îmi dă să inhalez fumul lui, pentru că nu se poate abţine în timp ce merge şi vorbeşte la telefon. E aiurea să se fumeze pe stradă! Pe terase e altceva...
A fost prima - şi ultima - dată când am fumat "pe stradă" (şi era ţigară electronică), pentru că nu-mi place deloc când sunt pe stradă şi un fumător îmi dă să inhalez fumul lui, pentru că nu se poate abţine în timp ce merge şi vorbeşte la telefon. E aiurea să se fumeze pe stradă! Pe terase e altceva...
Era numai bine când fiecare proprietar de local alegea dacă oferă servicii fumătorilor sau nefumătorilor. Mulţi nefumători au strigat că nu se respecta legea, de aceea acum e mai bine. Oh! Aşa cum sunau la "protecţia consumatorului" imediat ce s-a interzis fumatul în toate localurile ar fi putut suna şi atunci...
Amendamentele de (re)modificare urmează a fi votate - legea va fi mai aproape de ceea ce se stabilise anterior, când fumătorii se grupau în localuri, nu sub balcoanele oamenilor sau la colţ de stradă.
Amintire declanşată
de textul Vienelei: Aleg sa fumez.
Să nu ne criticaţi pe noi, că nu e legea noastră – noi doar
o respectăm: fumăm pe stradă.
Fabricile le-au "rezolvat". Acum, problema-s fumătorii - pe acestia, însă, nu-i pot vinde la "fier vechi"...








