2014-02-27

Trei ani de Povești Parfumate

Se împlinesc azi trei ani de când Mirela găzduiește Clubul Condeielor Parfumate și cu această ocazie urez tuturor membrilor La mulți ani! 
Prea puțin mă pricep să învârt cuvintele și să aduc laude sau să îmi exprim sentimentele așa că n-o să rețin atenția cu prea multe cuvinte înșirate. Am vrut numai să știe lumea că mă bucur că există acest Club și îmi place să particip cu ”poveștile” mele - unele mai inspirate, altele mai puțin inspirate - și le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut timp și au citit cele ce am scris, fie că sunt membri, fie că nu.
La mulți ani tuturor cititorilor!
Felicitarea oferită, de Mirela, scriitorilor și cititorilor poveștilor parfumate. Mulțumesc, Mirela! :)

8 comentarii:

  1. Ești absolut minunată, Diana! Felicitarea ta are parfum, unul proaspăt, care vine firesc dincoace de ecranul monitorului, alături de una din cele mai frumoase urări, deoarece așa sunt toate urările sincere! Mulțumesc frumos, sunt bucuroasă că voi, scriitorii cu cele mai parfumate condeie din Blogosferă, onorați cu prezența voastră ...scrisă, Clubul Condeielor Parfumate, pe mine personal, dar mai ales pe cei care, de trei ani buni, ne citesc și ne țin, practic, în formă! Te îmbrățișez și-ți urez sănătate, inspirație și fericire! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirela!
      Ma bucur ca te-am cunoscut! Tot ceea ce scrii despre mine ti se potriveste, probabil, mai mult tie. :) Si datorita tie am avut ocazia de a intalni - chiar daca numai virtual - oameni minunati! Pana sa incep a bantui prin... blogosfera aveam serioase indoieli ca pot intalni oameni frumosi... Citeam bloguri, citeam articole, dar nu stiam ca, in final, acei oameni sunt, intr-un fel, un grup de prieteni. N-as fi avut curajul sa fac asa un pas urias daca nu indrazneam sa ma inscriu la Miercurea fara cuvinte. Acolo "am dat" de tine si tot acolo am dat de Elly, care avea Happy Weekend! :)
      Tare m-am mai bucurat ca am ocazia sa... ma joc scriind! Mi-am amintit acei ani in care mi-am... incercat talentul! :)) Am mult de lucrat si Clubul Condeielor Parfumate ma ajuta tare mult, pentru ca imi place sa scriu povesti cu tema data! E o provocare destul de mare, as zice. :)
      Sa nu mai zic despre cate parfumuri am aflat! Au fost dati in care intai cautam un parfum pe net si apoi imaginam o poveste! Ce mai! Imi place sa ma joc! Sper sa ne jucam mult timp de acum inainte!
      Te imbratisez cu drag! Iti doresc, la randul meu, sanatate, belsug si armonie! Si inspiratie, categoric! desi stiu ca inspiratia nu-ti lipseste! :) Zile fericite, impreuna cu cei dragi!
      La multi ani Clubului!!!! :)

      Ștergere
  2. Bună Diana!
    La mulți ani și din partea mea draga mea și la cât mai multe
    și frumoase povești parfumate!
    O zi bună îți doresc !
    Cu tot dragul te îmbrățișez și pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      Multumesc! Multumim! :)
      Timp de joaca sa avem! :)
      Ziua minunat sa o petreci! Imbratisari cu drag!

      Ștergere
  3. nu particip, nici nu prea citesc, dar salut participantele şi urez şi eu LA MULŢI ANI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Multumim! :)
      Multumesc de vizita! Buna dimineata!

      Ștergere
  4. Sa-l salut si eu indirect pe Vasile ;) :)

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.