4 feb. 2014

Parfumul Făurarului. Violeta.



Pe vremea când Odin încă mai cobora între muritori, undeva în nordul Lumii își avea împărăția Regele de Gheață. Domnea asupra unei întinderi imaculate care-și schimba mereu relieful sub acțiunea vântului de est și a fulgilor de nea care se cerneau în fiecare zi dintr-un cer aproape niciodată albastru. Pe întinderea ca de piatră albă înghețată ochii oboseau de la reflectarea strălucirii soarelui rece, făurit, parcă din argint. Ici-colo, o pată mai închisă la culoare, vreun colț de stâncă eliberat din zapadă de vântul puternic, acoperit cu mușchi sau lichieni, și undeva, mai pe înalt, un imens castel de cleștar cu turnuri dantelate printre care vântul când trecea părea că suspină îndelung. Tânărul rege, deși iubit de poporul care se străduia să îl distreze, se plictisea, fiind mereu singur, neavând cu cine să vorbească liber și cu cine să-și petreacă nopțile lungi. Unul dintre înțelepții curții i-a sugerat să-și trimită curtenii în lume, să-i găsească o mireasă potrivită.
Regele a ales câțiva cavaleri și i-a trimis cu solie; li s-a alăturat și maestrul păsărar pe al cărui umăr ședea o bufnița albă, care îi mai ținea de urât regelui când curtenii dormeau.

În fiecare lună din an nobilii cavaleri au poposit în câte o țară și au căutat fata cea mai frumoasă, potrivită pentru a fi mireasa regelui lor. Părinții își lăudau odraslele minunate dar cavalerii căutau o fată nu doar frumoasă, ci și curajoasă, pentru că în ținutul alb viața nu era tocmai ușoară nici chiar pentru regi și prinți, pentru că în nopțile lungi multe se întâmplau.
În luna februarie au poposit într-o țară atât de frumos colorată încât Făurarul părea că și-a revărsat asupra acesteia toate culorile și parfumurile. În drumul lor spre castelul regelui din acel ținut au trecut pe lângă o pădurice de pini, plopi și cedri la a cărei lizieră o fată împletea coronițe din flori albastre și mici, cu petale catifelate. Câteva păsări ciripeau pe ramurile din apropiere și fata părea că își mișcă degetele în ritmul trilurilor vesele. Ca și până atunci, au trimis bufnița. Pasărea cu penele de nea și-a fâlfâit aripile mari până aproape de fată. Toate păsările și-au luat zborul. Tânăra, pe numele ei Violeta, s-a oprit din împletit și a zâmbit spre pasărea care o privea cu ochi mari și întunecați.
- Ce s-a întâmplat cu tine, frumoasă pasăre? Te-ai rătăcit în zi? a întrebat-o pe bufniță; pasărea s-a înfoiat ușor și s-a scuturat. Fata a întins un braț și i-a zis: - Vino, te duc în pădure…
Nobilii cavaleri au înțeles imediat că au găsit mireasa potrivită pentru regele lor; toate celelalte tinere țipaseră cu glasuri stridente când vazuseră bufnița și-o luaseră la goană uitându-și grația studiată pentru care fuseseră admirate. S-au apropiat în galopul cailor, fermecați de parfumurile care-i învaluiau valuri-valuri, pornind de la cyclame, crini și iriși, trecând prin parfumul lemnului de santal și mosc până la iasomie și liliac. Au rugat fata să îi conducă la părinții ei pentru că vor să o ceară ca soață pentru regele lor. Violeta s-a îmbujorat și și-a plecat privirea, acoperindu-și ochii cu gene lungi și dese, spunându-le șoptit că frumusețea ei nu este demnă de un rege, dar nobilii au insistat și au convins-o. Părinții și-au dat acordul și fata a plecat spre țara Regelui de Gheață. Când Regele a privit-o s-a îndrăgostit pe loc - și ea de el. I-a oferit un inel din argint cu ametist, piatra sincerității, piatra lunii în care s-au întâlnit. De dragul ei a promis supușilor săi că de atunci înainte va fi o jumătate de an alb și o jumătate de an colorat, pentru ca fiecare să se poată bucura de frumusețea culorilor și parfumurilor care o învăluiau pe Violeta.
A fost o nuntă mare, la care au fost invitate și tinerele războinice înarmate cu sulițe și coifuri, călărind lupi albi înaripați și a căror armură emană o lumină stranie tremurată care străfulgeră cerurile nordice, făcând oamenii să se minuneze de strălucirea luminilor nordice, aurora boreală.
Un an mai târziu, tot în luna perlelor, februarie, când zăpada de pe ramurile copacilor se topește, transformându-se în picaturi care, înghețate, se aseamănă cu niște perle de gheață, Violeta și-a rugat soțul să-i permită să meargă să-și vadă părinții de care îi era tare dor. Regele s-a învoit cu o singură condiție: fata să stea o jumătate de an pentru bucuria lor, dar ca floare albastru-mov; să plece la sfârșitul iernii și să fie floare, să revină toamna și să-i fie soață.

De atunci, când oamenii zăresc violetele știu că e timpul venirii primăverii și încep să-și făurească plugurile, să pregătească pământul. Primăvara, violeta are o nuanța mai deschisă, pentru că e veselă de revederea părinților, iar toamna culoarea gingașei flori e mai închisă, pentru că trebuie să se întoarcă în ținutul iernii, dar parfumul ei rămâne la fel de amețitor.
(brodat pe sfârșitul unei legende celtice a violetei - pentru că numai finalul mi-l amintesc)

Apa de parfum Violettes de Toulouse, de la Parfums Berdoues este un parfum floral pentru femei, un amestec de bergamotă și alte note fructate, flori de migdal, de violete, cyclame, crini și iriși, lemn de santal și mosc, iasomie, frunze de violete și liliac.

Poveste scrisă pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela, pe temă aleasă de Matilda.

8 comentarii:

  1. Odin, Odin, motanul meu, cu nume de Zeu!
    Poveștile tale aduc și au adus mereu în atenție zei din diverse mitologii, povești cu aură misterioasă, desprinse tot din stranii și mai puțin cunoscute mituri, ceea ce le înșiruie pe un fir prețios, ca într-o colecție aurită. Ar putea deveni o carte minunată!
    Oare ce parfum or fi purtat tinerele războinice înarmate cu sulițe și coifuri, călărind lupi albi înaripați?! Eu le-aș oferi ceva condimentat și cu aromă de mușchi, de pădure, ceva mai dur!
    ”Primăvara, violeta are o nuanța mai deschisă, pentru că e veselă de revederea părinților”
    Așa este, florile Primăverii au culori pastelate, vesele și miresme tinere și îmbietoare.
    Frumoasă poveste, ca sufletul tău, dragă Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A-ha! Deci acum Odin s-a strecurat in casa unor muritori frumosi si nu se mai da dus! :)
      Multumesc pentru aprecieri, Mirela. M-am gandit sa reiau povestile si sa le... dezvolt pentru a le "ordona" intr-un volum dar... e mult de lucru, pentru ca e mult de corectat :(
      Cred ca walkiriilor le-ar placea parfumul la care te gandesti pentru ele! :) Despre ele se afirma, in mitologie, ca ar produce aurora boreala, in timp ce gonesc spre a-si indeplini misiunea: conducerea spre cer a sufletelor eroilor cazuti in lupta, suflete de care Odin va avea nevoie sa lupte alaturi de el in ziua de Ragnarok. :) Se pare, insa, ca Odin duce o viata frumoasa si linistita! :)
      Imbratisari cu drag!

      Ștergere
  2. Povestea aceasta i-o voi citi soţului meu, în serile noastre de şezătoare. Pentru el acest gen de lectură e în top, chiar dacă pare feminină prin asocierea cu Violeta. Recunosc că mă uimeşti cu abilitatea ta de a crea personaje şi intâmplări fantastice dar cu legături pământene. Curajul, sinceritatea, puterea, recunoştinţa sunt calităţi extraordinare, nu doar pentru o viitoare soţie de rege, ci pentru orice soţie. Mă gândeam că se numesc brânduşe, nu violete, dar m-am înşelat. Iar piatra de ametist o voi ţine minte. Mulţumesc. Superb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Adriana!
      Imi plac foarte-foarte legendele! De fapt, imi plac... povestile! Mi-ar placea sa pot scrie povesti fara cel mai mic efort.
      Nu te-ai inselat! :) Sunt branduse, le zice si violete in unele locuri; floricelele la care m-am referit sunt acele mici-mici floricele mov raspandite prin iarba in unele locuri. Mai sunt si unele ceva mai marisoare si pe care multi le au in ghivece.
      Cu placere! Imbratisari cu drag!

      Ștergere
  3. Superba povestea ta, Diana! E o legenda si-mi plac mult legendele. La fel de mult imi plac violetele, culoarea si parfumul lor ma fascineaza. :)
    M-ai cam lasat fara cuvinte dar in fata a ceva ce-mi pare perfect eu ce sa mai spun?!? Felicitari!
    Sa ai o seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Elly!
      Si mie imi plac violetele; imi amintesc in primul rand de bunici: in curtea lor erau multe-multe si imi placea sa le culeg. Printre ele ma jucam si cu furnicile...
      Parfumul violetelor e excelent! :)
      Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  4. Si ce dulceata buna iese din violete!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti! :)) N-am mancat niciodata, dar te cred pe cuvant! :)

      Ștergere