2014-02-05

Ziua de Miercuri

Zilele sunt ca și niște făpturi, scria Ernest Bernea (n. 28.03.1905 - d. 14.11.1990, sociolog, etnograf, filozof).
Țăranii români credeau că zilele au sufletul lor, că înainte vreme mergeau pe Pământ. Se împart în zile femeie și zile bărbat, în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sărace.
Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului. Țăranul cinstea această zi prin post și înălțare spirituală. În tradiția bisericească, miercuri este o zi de post și jale, deoarece amintește de începutul patimilor lui Isus Hristos și de întristarea Maicii Domnului.

Miercurea se ține de Dânsele. Cine lucrează în această zi, face bube pe la încheieturi, capăta dureri și i se schimonosesc mâinile și trupul. Cine pune mâna pe sită, să cearnă, focul lui Dumnezeu pe capul ei. Și bube pe cap, albe ca tărâțele, și junghiuri prin cruce, și să n-aibă astâmpăr ca făina când o cerni…. Miercurea nu e bine să se spele pe cap, să se facă leșie, să se fiarbă cămăși, căci e rău de boli. Să nu coși înspre miercuri, ori să torci, că te îmbolnăvești. Nici la bulgari nu se coase și nu se toarce în această zi. Miercurea să nu iei ouăle din cuibar, că faci pecingine pe obraz.
Miercuri e ziua Maicii Domnului, și se postește în cinstea ei. Dacă mănânci de frupt, e rău de boli, de primejdii și de năpaste.
În tradițiile din unele zone ale Bucovinei se spune că într-o zi de miercuri s-a născut Soarele. În această zi nu e bine să începi pânza, pentru că într-o zi de miercuri s-ar fi urzit Pământul. Femeile nu torc miercurea, ba nici furca n-o lasă să stea în odaie, căci altfel vine Sereda (miercurea personificată) și toată noaptea hodorogește prin casă.
Sfânta Miercuri e văduvă, de aceea nu e bine să mergi în pețit de ziua ei și sunt interzise petrecerile și nunțile - dacă nu vrei să rămâi văduv de tânăr.
Miercuri e ziua cea mai bună pentru descântece și prepararea leacurilor băbești.

Dintre zilele lucrătoare, miercurea este considerată o zi curată și binefăcătoare, prielnică muncilor în afara casei (semănat, arat, cosit) - dar să nu o facă în Miercurea Strâmbă, pentru ca sunt pociți, li se strâmbă gura.

În poveștile populare românești Sfânta Miercuri apare ca o bătrână milostivă, cu înfățișare monahală, care păzește drumul, arată calea drumeților rătăciți și îngrijește animalele sălbatice, le apără și le ajută să-și procure hrana. Are puteri miraculoase și posedă un tezaur de obiecte miraculoase pe care le dăruiește oamenilor în situații speciale: o furcă de aur care toarce singură, mere de aur, perii care aruncate îndărăt se preschimbă în păduri etc.
În funcție de zonă, în tradiții se spune că Sfânta Miercuri locuiește în cer, în pustiu, în păduri, în chilii sau în palate mari.
Dacă apare în vis bolnavilor le spune cum să-și tămăduiască suferința. 

Mai multe miercuri de peste an au statut de sărbători: Miezul Păresimilor (sau Păreţilor este mijlocul/jumătatea Postului Mare, în miercurea celei de-a patra săptămâni din post), Miercurea Strâmba (sau Frumoasă - deși e o babă urâtă și rea care strâmbă oamenii și lemnele din pădure țăranii o alintau Frumoasa pentru a o îmbuna; prima miercuri din Postul Mare, dar se ține de mai multe ori în an). Se mai numeşte Lăsatul ăl Strâmb. Zice-se ca Miercurea Strâmbă ar fi o bătrână care-i strâmbă pe cei ce lucrează de ziua ei. Ca să-şi arate lumii puterea, a strâmbat şi lemnele din pădure. E rea de poceli. Pe cine păzeşte Miercurea Frumoasă îl va ajuta Sfânta Miercuri să treacă mai uşor prin vămi, ca să-i ajungă sufletul în Rai. Miercurea Frumoasă se ţine pentru că în această zi zboară morţii la Cer.
Prin unele locuri, Miercurea Frumoasă o ţin numai fetele, gătindu-se, pudrându-se, dând cu diferite substanţe pe faţă, ca să nu facă pete. Cui lucrează în această zi îi pocesc gura Ielele. Nu se lucrează, nu se face leşie, nu se spală rufe, nu se toarce, nu se urzeşte pânză, nu se descântă niciun descântec, decât de bubă neagră. Se ţine împotriva hoţilor, a orbirii şi a bubelor, în special împotriva râiei şi a lingorii.
Ca să i se îndrepte gura femeii căreia i s-a strâmbat, trebuie să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu ea la un pârâu din apropiere. Totodată, iau cu ele şi un război, pe care îl aşează pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori: I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc! După fiecare zicere, trage cu spata. După ce fiecare a rostit aceste vorbe de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde, încet-încet, gura bolnavei vine la loc.

A treia zi a săptămânii a fost dedicată de romani zeului și planetei Mercur. Ca personificare a zilei ce-i poartă numele, romanii o considerau o sfântă mai puțin importantă ca duminica și vinerea, dar mai însemnată decât lunea, marțea, joia și sâmbăta.
Fiind sub semnul zeului Mercur e o zi bună pentru activități comerciale, pentru călătorii și pentru asimilarea de informații. Pentru o călătorie reușita e bine să pornești la drum miercuri.
Patronată fiind de zeul comerțului și comunicațiilor se spune că miercuri aduce istețime, noroc și bani, putere și convingere, hărnicie. Dar și exces de rațiune, pedanterie, ranchiună, minciună, șmecherie și chiar escrocherie.
Despre persoanele născute într-o zi de miercuri se spune că sunt active și puternic ancorate în realitate, loiale, dar și intolerante.

Sursele online:
Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:
LuniMarti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.    

4 comentarii:

  1. Buna Diana,
    Ce povesti frumoase, despre aceasta zi! Stiam ca se tine post in aceasta zi, dar nu stiam ca pentru Maica Domnului.
    M-au fermecat povestile tale si mi-au trezit nostalgia vremurilor cand citeam basme despre Sfanta Miercuri :).
    De la mine ai un g+
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Claudia. :)
      La basme mi-a zburat si mie gandul cand am gasit aceste info! :)
      Toate acestea le-am aflat de curand si m-au fascinat, oarecum... Habar nu aveam ce si cum, desi am mai auzit femei pomenind de post, de anumite obiceiuri... dar nu m-am gandit sa aflu ce vor sa zica. :) Intamplator am dat de informatiile de gen si am incercat sa sintetizez cateva, pentru a le avea... pe aici. :)
      Ha! :) Am citit reteta ta pentru varza de Bruxelles gratinata!
      http://claudiacuisine80.blogspot.ro/2014/02/varza-de-bruxelles-gratinata-brussels.html
      N-am mancat niciodata! S-ar putea sa ma incumet intr-o zi sa fac. Imi place ca retetele tale nu sunt deloc complicate. :)
      O zi minunata iti doresc! Pupici!

      Ștergere
  2. se pare ca ziua de miercuri e mai mult buna decat rea si ma bucur ca e asa, cum iti spuneam data trecuta m-am nascut intr-o zi de miercuri dar post nu am tinut niciodata...
    oricum, incantatoare poveste :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ziua de miercuri imi place cel mai mult! E la mijloc de saptamana! Duminica nu se pune! :) Cand e miercuri e... aproape mini-vacanta! :) Si imi place ca se zice despre miercuri ca e... cu noroc! :)
      Ooo... post n-am tinut niciodata, cu nicio ocazie... Se zice ca e la fel de pacat si sa poftesti, in post! :)) Ba chiar ca e "mai pacat"... Asa ca... de ce sa pacatuiesc? :)
      Mie mi-au zis ca m-am nascut intr-o zi de vineri... Si m-am amuzat cand am citit despre "natura duala" a zilei. :) Dragostea pentru animale se potriveste. :)
      Ziua minunat sa o petreci!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.