2015-10-27

Uşor de zis. Nu mai am rabdare

Prietenie:un caine lup culcat in iarba priveste un pui de pisica gri care e cocotat pe un ciot
sursa
Ziceam despre stres… acum o zi… M-aş destresa serios de-aş reuşi să transpun teoria în practică.
Bântuiam pe net după cu totul altceva, şi dau de textul ce urmează. Mi-a plăcut, aşa că l-am adăugat la colecţie.

Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că aş fi devenit arogant, ci pur şi simplu pentru că am ajuns la un punct în viaţa mea în care nu mai vreau să pierd mai mult timp cu lucruri care mă nemulţumesc sau mă dor. Nu am răbdare nici pentru cinism, critici excesive şi rugăminţi mincinoase. Am pierdut voinţa de a-i mulţumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc şi de a zâmbi celor care nu doresc să zâmbească pentru mine.

Nu mai petrec nici măcar un minut din viaţa mea cu cei care mint sau doresc să manipuleze. Am decis să nu mai accept pretenţiile, ipocrizia, lipsa de onestitate şi lauda ieftină. Nu vreau să mai tolerez erudiţia selectivă nici aroganţa academică. Nu accept nici bârfele populare. Nu-mi place conflictul şi nu-mi plac nici certurile dureroase. Cred într-o lume a contrariilor şi de aceea evit oamenii cu personalităţi rigide şi inflexibile.

În prietenie urăsc lipsa de loialitate şi trădarea. Nu mă înţeleg cu persoanele care nu ştiu cum să îţi facă un compliment sau să te incurajeze în momentele dificile. Exagerările mă plictisesc şi am dificultăţi în a-i accepta pe cei care nu iubesc animalele. Şi, cel mai important, nu am răbdare cu cei care nu merită răbdarea mea.
Autor: José Micard Teixeira, conform seniorplanet.org (in febr 2021 site-ul e, deja, despre altceva), nicidecum Meryl Streep, cum pare să creadă mai toata lumea.

8 comentarii:

  1. Sună frumos, viața este un șir luuuung de compromisuri...
    Textul denotă rigiditate! :)
    Citesc "Probe de empatie", Leslie Jamison, "nicidecum Meryl Streep, cum pare să creadă mai toata lumea."
    Bună dimineața!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In unele cazuri sirul de compromisuri pare a fi chiar mai lung decat ar fi… sanatos. :)

      Ehe, crezi ca nu am despicat firul in patru citind textul?! :) Am sesizat si contradictiile… In lumea contrariilor portughezul evita oamenii cu personalitati rigide si inflexibile = se dovedeste o persoana rigida si inflexibila (rigiditatea si inflexibilitatea fiind - ca orice in lumea asta - relative) s.a.m.d. Totusi, ideea textului imi place.

      Acum am aflat despre “Probe de empatie” si am cautat cateva informatii... Una dintre concluzii: cred ca merita citita cartea.
      Sa inteleg ca autoare e, de fapt, Leslie Jamison? “Revendicarea” textului s-a petrecut prin primavara 2014 (cand, am inteles, ar fi aparut si colectia de eseuri) si a fost mult mediatizata (mai ales in septembrie 2014) - e putin probabil sa nu se fi sesizat cineva, mai ales ca autoarea a obtinut un nu stiu ce premiu...
      Ziua buna sa iti fie!

      Ștergere
  2. Interesant! Textul îl cunoșteam, că l-a ”șeruit” jumătate din populația Facebook. Habar nu aveam, însă, că nu-i aparține lui Meryl Streep. Așa cum multă lume nu știe că ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e” a fost preluat de Marin Preda din Biblie, apostolul Pavel.

    Zi frumoasă, dragă Diana! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa… :) O zi sau doua in urma am distribuit si eu textul pe FB… urmand sa il scriu aici, pentru ca mi-a placut tare mult si imi place si actrita… Ieri noapte, cautand date despre un autor dau de chestiunea cu “paternitatea” textului, asa ca n-am mai amanat. :) Trebuie sa caut si textul de pe FB, sa fac “corectura”.

      Acum aflu cine e e primul care a zis “Daca dragoste nu e, nimic nu e”. Mai bine mai tarziu decat niciodata. :)

      Multumesc, Zina. Iti doresc sa ai o minunata zi! :)

      Ștergere
  3. un text care exprima concis ceea ce cu totii dorim. Dar vorba ta... ne-am destresa serios de-am reuşi să transpunem teoria în practică! În viata fiecaruia vine cel putin un moment cand simte ca trebuie sa-si face ordine, sa renunte la asa zisii prieteni, sa o rupa total cu complezențele si sa nu mai accepte compromisurile. O data golit paharul, din pacate ciclul se repeta... suntem mult prea inimosi si vulnerabili!
    pup draga mea <3 Trimit numai gânduri bune si îmbratisari pentru trio, de la duo ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte mult imi place ideea textului, dar nu cred ca voi reusi sa “pun in practica” prea multe… :) De fapt, e asa cum zici tu: din cand in cand “facem curatenie” - si iar ajungem sa ne inconjuram de oameni care par sa aiba nevoie nu neaparat de noi cat de cineva care sa ii asculte, sa le dea sentimentul ca nu sunt singuri, ca nu sunt neimportanti…
      “Ciclul se repeta” - imi place cum ai exprimat “inghesuiala” si compromisurile din viata fiecaruia. :) E greu sa nu fii miscat de nevoile altora.
      Multumim, Carmen draga! :-* Viata armonioasa sa va fie! Pupici cu drag si ganduri bune si de la trio catre duo. <3

      Ștergere
  4. Bună Diana!
    Excelet textul și poza este minunată,îmi place pufoșenia!
    O zi minunată și săptămâna ce a început să-ți fie ușoară,draga mea!
    Pup cu mare drag și îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Elena!
      Si mie imi place pufosenia gri si atitudinea ei - pare sa aiba senzatia ca e in siguranta doar pentru ca s-a cocotat pe butucul acela. :)
      Multumesc, Elena! La fel! Saptamana sa iti fie minunata!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.