11 oct. 2015

Clubul cinefililor: Good Kill

In Clubul cinefililor membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.

sursa 
Good Kill (2014) - sau “nici razboiul nu mai e ce-a fost” - e un film bazat pe evenimente reale, in regia lui Andrew Niccol, avand in rolul principal pe Ethan Hawke - maiorul Thomas Egan, pilot in U.S. Air Force, care, pe zi ce trece, se simte mai frustrat pentru ceea ce trebuie sa faca, fara a mai simti fiorii zborului, fara a mai putea controla pe cine anume ucide, mai ales de cand a intervenit CIA, cerand sa fie ucise tinte aflate pe teritoriul statului Yemen, care nici nu se declarase in razboi cu S.U.A.; ce i se parea cel mai rau maiorului era faptul ca se ucidea “la gramada”, copiii ucisi fiind considerati potentiali soldati, la fel ca si femeile care aveau nesansa sa se afle in apropierea unui obiectiv CIA.

Dupa septembrie 2001 armata S.U.A. a inceput sa foloseasca vehicule aeriene de lupta fara pilot (drone), in lupta impotriva terorii - dar azi, cum observa din ce in ce mai multi oameni, civili sau militari, lupta e teroarea. Lupta impotriva terorii are exact aceleasi sanse de reusita ca si razboiul impotriva drogurilor, traficului de persoane, prostitutiei…
Cand lupta impotriva terorii devine teroare ceva nu e in regula.

Dronele inarmate sunt plasate la circa 330 m deasupra tintelor - si de s-ar uita direct spre drone nu le-ar vedea; si nici nu le aud. Soldatii privesc in curtile, casele si vietile oameni fara oprelisti si fara jena, uneori.
Pilotii de supersonice nu mai au mare cautare, asa ca au fost invitati sa ghideze drone, inchisi in containere de metal, ucigand la mii de kilometri distanta fara sa se ridice din fotoliu. Razboiul a devenit un fel de joc pe computer, dar cu victime reale, fie acestea colaterale sau tinte precise. Oamenii sunt ucisi azi cum sunt ucise personajele din jocurile pe computer si, intre cei care ghideaza dronele, au fost selectati si civili campioni la aceste jocuri pe computer.

Maiorul mergea “la birou”, se aseza la pupitru, programa o drona, seta un laser, lansa o racheta, distrugea tinta, la mii de kilometri departare, inchidea biroul si pleaca acasa… Bombardari in Pakistan, in Afganistan, in Yemen… aceasta devenise munca “de birou” a unor piloti militari de excelenta. “Sa mergem in Afganistan”- cand e vorba despre cei care coordoneaza dronele inarmate - inseamna sa se mute dintr-o incapere in cealalta. Pentru dependentii de adrenalina sa stea intr-un cub ventilat si sa ucida oameni aflati pe jumatatea cealalta a globului poate duce la sevraj…
Soldatii incep sa aiba senzatia ca pescuiesc in butoi…
Unii se bucurau, pentru ca in fiecare zi erau langa familie, dar altii aveau constiinta.
Un pilot de Viper se simte penibil sa ramana la sol si sa loveasca... Un pilot care nu poate zbura e ca un vultur fara aripi, si asta nu-i face bine la psihic si nici familiei nu-i e prea bine. Sa muncesti ani pentru a devenit un pilot de exceptie si sa ajungi sa te joci pe computer poate distruge moralul unui pilot. Penibil i se parea maiorului si sa poarte uniformele de piloti cand ar fi putut intra in “cutia” de comanda si imbracati in slip.

Lovesc tintele pe baza informatiilor primite de la informatori, uneori platiti, si trag in ce li se spune, acceptand si victimele colaterale. Chiar si cei mai incantati dintre ei, care sustineau corectitudinea unei asemenea tactici de ucidere in stilul teroristilor incep sa fie afectati de numarul tot mai mare al victimelor colaterale, pentru ca nu mai loveau 1-3 oameni, ci grupuri in care, uneori, erau copii mici si femei - cum bine observa unul dintre protagonisti: “Suntem cea mai sigura metoda de recrutare a viitorilor teroristi”. Argumentul sefilor: “E mai usor sa-i ucidem decat sa-i capturam”. “Desigur, domnule, daca ii capturam trebuie sa-i si torturam”…

Total inadmisibil i s-a parut maiorului sa lanseze o racheta in imobilul unde agentii CIA au declarat ca se afla tinta, desi in zona erau si copii, apoi sa lanseze o noua racheta, pentru confirmare - cand se adunasera salvatorii si curiosii, marind astfel numarul victimelor nevinovate - si o a treia racheta lansata la inmormantare, ucigand un numar si mai mare de oameni nevinovati.

“Ochiul care vede totul” a devenit “ochii care tin sub observatie totul”… Militarii supravegheaza prin satelit zonele pe care le indica sefii si, uneori, mai spioneaza si pe cont propriu, mai au si cate o actiune individuala si neaprobata.

Ordinele pe care maiorul Thomas Egan era obligat sa le execute il tulburau peste masura, fapt care ii afecta atat viata profesionala, cat si viata personala, aflandu-se la un moment dat in punctul de a fi nevoit sa aleaga: familia sau aviatia militara.

Accentul nu e pus pe actiune, ci pe sentimentele omului care, militar fiind, incepe sa se indoiasca de binele pe care se presupune ca il face: ucide soldati, criminali si civili, fara discriminare, intr-un razboi numit impotriva terorii… un razboi in care a invada terestru un stat e inadmisibil, dar a ucide de la distanta e permis si indicat.

Pare ca v-am povestit filmul? Doar pare. :)

9 comentarii:

  1. Nu l-am vazut, desi am auzit de el, foarte interesant. O duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un film... calm, in ce priveste actiunea, dar pare o furtuna in privinta sentimentelor incercate de erou.
      Ziua minunata sa iti fie!

      Ștergere
  2. acest film este cu siguranta interesant si il voi cauta rapid. Zona militara este cea mai bine pazita de aceea poate ca si informatiile sunt foarte interesante :) Orice scenariu are ceva adevaruri la baza povestii, asa ca - macar sa ne facem idee despre cum "suntem aparati" :)
    te pup draga mea. O duminica minunata sa ai! îmbratisari si gânduri bune de la duo petru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am reusit, l-am vazut si mi-a placut mult! Este înfricosator sa stii ca toate acestea s-au întâmplat în mod real! este inspaimânator cum se actioneaza si cat de usor se decide asupra vietii oamenilor! Nu este de mirare ca psihicul acestor militari de cariera clacheaza, dupa astfel de experimente, oricat de antrenat esti, tot o iei razna si de revenit nu isi mai revine nimeni! Au de suferit toti cei care sunt în preajma acestui soldat - familie, prieteni, necunoscuti - toti cei care intra in contact cu aceste suflete dereglate, vor suferi mai devreme sau mai tarziu. Este ca un blestem...
      Da, filmul este TOTAL COOL!
      te pup. Noapte buna! <3

      Ștergere
    2. Mi-a placut si pentru ca maiorul simtea ca e nedrept ca el sa nu-si asume un risc cat de mic (fizic) dar sa poata ucide cand vrea, pe cine vrea... Zburand si lansand rachete avea (ne)sansa de a fi lovit de antiaeriana, adica era, oarecum, egalitate de sanse...
      Chiar ca nu e de mirare ca multi clacheaza, ca revin din razboi cu traume psihice si nu-si mai gasesc locul printre civili pentru ca civilii nu inteleg ce inseamna sa traiasca ore si ore in tensiune, ore si ore in patrulare... Iar cei care ucid de la distanta incep sa aiba mustrari de constiinta....
      Of, razboiul... In veci nu se vor termina razboaiele! Cred ca o zi n-a trecut, de la facerea lumii, ca undeva sa nu fie razboaie sau revolte... :(
      Pupici cu drag! <3
      Ziua minunata sa iti fie!

      P.S. Cu satelitii pe care-i detin marile puteri (cu toata aceasta tehnologie sofisticata) as putea crede ca nu mai avem intimitate nici in... baie. :))

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Contrar asteptarilor (pentru ca imi plac filmele unde actiunea se desfasoara in viteza) mi-a placut foarte mult. :)

      Ștergere
  4. Ai descris filmul într-un mod care mă face să îl caut și să-l văd cât mai curând. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere; pentru putin. :)
      Un film fara actiune desfasurata "fulger" - cum prefer - mi-a placut tare mult pentru ca, intr-un fel, a fost o "radiografie" a psihicului unui pilot militar.

      Ștergere