Să nu calci pe capacul de canal

Probabil că e cunoscută multora superstiţia conform căreia ai ghinion dacă e să calci pe un capac de canal... Când am auzit-o prima dată eram elevă de şcoală generală, dar nu mai ştiu prin ce clasă – oricum, nu trecusem de a IV-a - m-am mirat foarte tare. Şi era ceva de genul: capacul cu trei găuri e cu noroc, dacă e să calci pe el, cel cu patru e cu ghinion (sau invers, nu mai ştiu exact). Părinţii îmi spuseseră să evit să calc pe capace de canal pentru că unele e posibil să nu fie bine fixate şi m-aş putea accidenta – deci aş fi avut ghinion.

Intr-o vara – trecusem de clasa a V-a – cu gaşca de la bloc, ne jucam de-a prinselea in salcie. Aveam obiceiul sa inventam fel si fel de jocuri, sa nu ne plictisim. Jucam inclusiv „suflici”, un joc cu mingea de ping-pong pe care o suflam pe masa de ping-pong si urmaream ca cei din echipa adversa sa nu o poata prinde si mingea sa cada... In acea zi ne jucam prinselea in salcia crescuta pe un petec de pamant pe care vecinii se straduiau sa il transforme intr-o mica gradina dar nu prea aveau spor din cauza celor care-si gaseau culcuş pe acolo noaptea. Era o salcie inalta, bogata in crengi si frunze si ne simţeam acolo cam cum ar trebui sa se simta maimuţelele prin copaci. Acum nu mai e acea minune de salcie – au taiat-o (alaturi de o multime de alti arbori sanatosi) pentru a largi drumul si pentru a face loc de parcare.

Regula jocului era că numai cel care „prindea” avea voie sa coboare din salcie, ceilalti erau obligati sa se descurce numai pe crengi. Era un joc fain, pe care il puteau juca numai cei carora nu le era frica de inaltime, de gâze si se puteau descurca la căţărat - pe atunci mă înţelegeam foarte bine şi cu insectele. 
Intr-o zi dispare A. El era „prinzătorul”. Am crezut ca s-a ascuns de noi, sa schimbam jocul in de-a v-aţi ascunselea – obisnuiam sa trecem de la un joc la altul prin intelegeri mutuale. Dar A nu era pe acel petec de pământ, nu era in salcie si nimeni nu-l vazuse indepartandu-se. Unul câte unul am coborât din salcie si am inceput sa-l strigam, sa-l cautam. A nicaieri! Ne distram spunandu-ne ca asta inseamna sa dispari ca prin farmec. La un moment dat zic: „Trebuie sa fie in canal”. Toti au inceput sa râda deoarece canalul era bine acoperit cu un capac imens, solid; desi capacul se mişca – doar călcasem pe el de atatea ori – nu cazuse vreodata si chiar de-ar fi cazut, acum era la locul lui. Am ajuns totusi la aceeasi concluzie, cu totii: trebuia sa fie in canal, pentru ca oamenii nu dispar ca prin farmec. Cu chiu, cu vai, cu auăleu am mişcat capacul, inclinandu-l spre interior si l-am auzit pe A. Umăr lângă umăr am indepartat capacul si l-am ajutat sa iasa, urcând anevoios pe barele de fier montate ca trepte. Desi canalul avea o adancime de vreo patru metri A nu suferise nici macar o zgârietura, dar era copleşit de spaimă.

Se implinise superstitia ( :) nu stiu daca era o zi de marţi): cine calcă pe un capac de canal poate avea ghinion. Capacul acesta, totusi, nu avea vreo gaura, dar a fost şmecher – a balansat intr-o parte când l-a călcat A si apoi a revenit la pozitia initiala (totul trebuie sa se fi petrecut in fractiuni de secunda).

Capacul a fost mai apoi fixat de părinţi si noi am continuat sa ne jucam de-a prinselea in salcie, dar ocoleam capacul desi stiam ca acum e puţin probabil sa avem ghinionul lui A. Dintre toti cei care am călcat pe acel capac de-a lungul timpului numai A a reusit performanta de a... dispărea.

Azi nu mai e nici canalul acela – l-au acoperit asfaltatorii, asa cum au acoperit o multime de guri de canal, si ne miram ca se inunda strazile la o ploaie mai serioasa. De fapt, nu ne miram, suntem doar revoltati ca nu reusim sa-i facem sa inteleaga că nu-i normal ce-au facut, ce fac... doar pentru ca şefii lor sa bifeze o noua zona asfaltată la repezeală.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Salix_x_sepulcralis_7845.jpg