20 mai 2016

Vizita lui Reagan

Ronald Reagan a fost cel de-al patruzecilea presedinte al Statelor Unite ale Americii, intre anii 1981-1989 (doua mandate) si s-a bucurat, cel putin la inceput, nu doar de simpatia si aprecierea cetatenilor americani.

Eram in clasa a zecea la un liceu cunoscut pe atunci ca “Bastilia”, pentru ca avea garduri inalte si doua rânduri de porti intre care se afla biroul portarului care permitea intrarea numai celor care justificau necesitatea si iesirea numai elevilor care aveau “bilet de voie”.

Sefa de clasa era o fata, G.M., care invata bine si era apreciata de cei mai multi profesori, dar nu pentru ca era premianta a fost aleasa, ci pentru ca a fost cea mai buna dintre cei care nu au refuzat sa fie “sefi de clasa”.

La un moment dat G.M. ma abordeaza in drum spre casa si-mi spune ca… familia ei e prietena cu familia lui Ronald Reagan. M-a pufnit râsul si m-am uitat la ea ca la o casa arsa, banuind ca vrea sa faca mişto de mine pentru ca mereu o contaziceam cand incerca sa impuna reguli care nu doar mie nu-mi conveneau. Seriozitatea de pe chipul ei m-a lasat mască, am facut pe toanta si am intrat in joc, intreband-o cum s-au cunoscut.
- Tata a fost la o conferinta in SUA, unde a fost si Reagan. Au discutat si presedintele l-a placut si l-a invitat acasa. De atunci corespondam, ne trimitem reciproc fotografii, ne-a trimis si haine...
Măi sa fie! ma gandeam. Fata asta nu ma ia de proasta, chiar crede ce zice. N-am insistat, pentru ca-mi era nu stiu cum sa-mi bat joc de ea. Mi-a facut capul mare cu Ronald Reagan până ne-am despartit. M-a rugat sa nu spun nimanui, sa nu aiba probleme familia ei. N-am spus, si am crezut ca s-a terminat, dar nu! Mă ţinea “la curent” cu ce se mai intampla. La un moment dat i-am spus ca-i zic lui D., care-i prietena mea cea mai buna inca din clasa a doua. A fost de acord, asa ca a aflat si D. Desigur ca ne-am cocoşat de râs amandoua. Mai auzisem minciuni sfruntate la viata mea dar aceea a fost prea de tot.
A culminat in ziua cand G.M., agitata, vine la noi intr-o recreatie si ne spune, conspirativ, ca Ronald Reagan a venit s-o viziteze la liceu si si-a buşit maşina in unul dintre pomii de pe trotuar iar “nenorocitul’ de portar nu i-a permis sa intre pentru a telefona sa cheme ajutor. Noi n-am comentat nimic dar ne-am hotarat sa mergem acasa la G.M., sa o prindem cu minciuna discutand cu parintii ei despre asta. Am intrebat-o pe fata daca e in regula sa venim la ea acasa si sa vedem si noi pozele cu familia lui Reagan. Spre surprinderea noastra a fost de acord. Am “programat’ vizita pentru a doua zi la ora 17, cand a zis ea. Ne-a dat adresa si… hai in vizita! O fi crezut ca n-o sa mergem…

Am cumparat cu D. şase savarine, ne-am urcat in troleu si… am tot mers. Zona unde locuia G.M. era una izolata, pe sub un pod, langa liniile de cale ferata. Era toamna si se intunecase. Am coborat in statie si era pustiu, dar nu ne-am dat batute si am plecat sa cautam blocul – mai toate erau neingrijite, aleile dintre blocuri intunecate; erau lumini aprinse prin apartamente si garsoniere dar nu se auzea un sunet! Daca am ajuns până acolo am mers mai departe, cu inima destul de stransa, gandindu-ne ca n-o sa mai fie asa rău cand ajungem la G.M. Locuia la etajul patru, ultimul; scara era neingrijita, mirosea a urina de pisica, pe zidurile scorojite se vedeau urme de urina umana… Când am sunat la sonerie eram deja cu inima batand in gât. Ne-a deschis G., vesela, si ne-a invitat in sufrageria mica, aglomerata cu mobila. Era acolo tatal ei, mic de statura, imbracat frumos, dar avea un defect la ochi si ne-a cam speriat. Apare si fratiorul colegei noastre, cu cel puţin zece ani mai mic decat ea, apoi apare mama ei, cu un şorţ curat, aducand un platou cu prajituri pe care – am inteles – le facuse special pentru vizita noastra. Era măsuţa aranjata ca pentru o petrecere. Parintii fetei nu stiau ce sa mai faca sa ne simtim bine, foarte fericiti ca doua colege ale lui G. au venit in vizita. Am simtit cum mi se strânge inima; pe chipul lui D. se citeau aceleasi sentimente. Venisem sa o confruntam pe G. dar ne-a pierit cheful de miştocăreală. Nu voiam sa-i întristăm pe acei oameni primitori punându-i intr-o situatie jenantă. 

Aproape doua ore am ramas acolo. La plecare, G. ne-a condus in staţie. Noi n-am zis nimic despre fotografiile pe care venisem sa le vedem, si nici ea. Din acea zi nu ne-a mai bătut la cap cu vizita lui Reagan, dar s-a distanţat vădit de noi (nu fusesem foarte apropiate nici până atunci).
<><><><><><><><><><><><> 
Nota
Am omis amanuntele pentru a nu lungi textul si mai mult.
Peste ani, am propus minciuna aceasta ca tema pentru un seminar. Profesorul m-a intrebat – mai in gluma, mai in serios – daca nu am inventat povestea pentru a fi discutiile mai interesante. N-am inventat-o, ci am ales-o ca “preferata” dintre altele pe care le mai ascultasem de-a lungul timpului.
<><><><><><><><><><><><> 
sursa foto http://wallpaperhdbase.com/car-crash-images.html

6 comentarii:

  1. Mdaaa! Adesea copii recurg la minciuni pentru a compensa lipsa altor însușirilor care le-ar putea aduce prieteni. Ar fi interesant să fie instruiți părinți în această privință...

    Weekend frumos, Diana! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La acel moment si eu si prietena mea ne gandeam sa spunem cuiva, dar... am lasat momentul sa treaca pentru ca ne-a fost jena.
      Ar fi o idee, dar cum, oare, ar putea fi instruiti parintii cand prea multi aproape ca nici nu se intereseaza de copiii lor, multumindu-se sa-i stie la scoala?

      Multumesc, Zina. Iti doresc o zi cat se poate de frumoasa! Fara ploaie! :)

      Ștergere
  2. ..."m-am uitat la ea ca la o casa arsa"? M-ai binedispus total! :)
    Fiecare copil are felul lui propriu de a atrage prietenii. E adevarat ca in acest caz, subiectul a depasit granitele tarii , ba si continentul, dar pot spune ca a avut multa imaginatie!
    Draga Diana, un weekend minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Uimirea mi-a fost totala la acel moment. Azi n-as mai face ochii ca de melc daca as auzi ceva de genul...
      Oh, da! Nu ducea lipsa de imaginatie si gasea raspunsuri, aproape logice, la orice intrebare. Foarte ciudata fata...

      Multumesc, Suzana. Iti doresc, cu drag, o zi cat mai frumoasa!

      Ștergere
  3. Imi suna cunoscuta povestea :)) Partea rea la mine este ca cea care a inventat o asemenea poveste era o femeie de 40 si ceva de ani. Prima data o mintise pe o prietena de-a mea, apoi m-au bagat si pe mine in oala. La inceput era ..amuzant intr-un fel, incercam sa ii gasim greselile ca sa o prindem, dar mai tarziu nu mai era asa amuzant, cand a inceput sa-si puna in pericol sanatatea. Desi ajunsesem la concluzia ca poate era bipolara, nu am putut sa aflam niciodata adevarul. Si clar, drumurile noastre s-au separat. Poveste lunga, am omis si eu o gramada de detalii.
    E interesanta mintea oamenilor.
    Pana unde e minciuna si de unde se poate spune ca e vorba despre o boala?
    Un weekend minunat, Diana! Te puup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cu prietena mea, pe langa faptul ca ne-am distrat, incercam s-o punem in incurcatura, sa renunte la minciuna, dar n-a reusit ceva pana nu am fost in vizita la ea... Poate si-a dat seama de ridicolul situatiei, poate s-a gandit ca-si pune parintii intr-o situatie incomoda... sau, poate, a gasit altii pe care sa-i minta. Dupa ce i-am cunoscut familia ne-a parut rau ca am antrenat-o in minciuna... :(
      Ai dreptate: la inceput poate parea amuzant... Cred ca la varsta de 40 de ani e mai mult boala in cazul persoanei care minte intr-un hal fara de hal... dar sunt si destui adulti care au o viata foarte saraca si vor ca ceilalti sa creada ca au una spectaculoasa... Cred ca cel mai indicat e sa stam departe de astfel de oameni, daca nu-i putem ajuta.

      Depinde de minciuna – de fapt, mai mult de contextul in care e "servita" o minciuna. Mincinosi patologici (mitomani) sunt destui, dar (foarte pe scurt) bolnav poate fi considerat acela care e in situatia de a nu-si da seama ca minte si, ca in intamplarea traita de tine, ajunge sa se puna in pericol (sau sa-i puna pe altii), suferind modificari comportamentale care ii tulbura si chiar le impiedica activitatile obisnuite si relatiile cu ceilalti...

      Multumesc, Evelyn. Iti doresc, cu drag, o zi cat mai frumoasa! Pupici!

      Ștergere