Știu că vei fi
uimit primind această scrisoare, și vei crede că cineva face glume când nici 1
aprilie nu-i, dar te asigur că această scrisoare este de le mine, adică, de la
tu din viitor.
Nu m-aș fi
amestecat în viața ta, însă am sentimentul că ai cotit greșit la intersecția de
acum doi ani și e posibil ca prezentul meu (viitorul tău, adică) să se schimbe.
Acum e bine, și aș vrea să rămână bine. Și tu ai vrea să rămână bine. Poate vei
zice: ce e bine pentru mine nu e musai să fie bine și pentru tine. Te asigur că
de data această e bine pentru amândoi. Tot scriu “amândoi”, “eu și tu” deși
suntem unul, chiar dacă, poate, nu și același. Poate vei zice că te-ai
răzgândit, și de aceea ai cotit cum ai cotit la intersecția amintită. Poate,
dar nu cred… Încă e timp să te răzgândesti, să rămâi pe calea de până atunci,
așa cum am ales, și s-a dovedit a fi bine. Crede-mă, ai numai de câștigat. Nu
insist să faci cum zic, te rog doar să mai analizezi. În fond, alegi pentru viața
ta. Consider că am făcut ceea ce trebuia să fac și închei această scurtă
scrisoare cu rugămintea de a te gândi serios la ceea ce ți-am scris. N-a fost
ușor să găsesc pe cei care pot transmite astfel de scrisori, m-a costat mult
dar știu că a meritat efortul. Rămâne totul la aprecierea ta. Eu doar ți-am
zis.
Să ne reunim cu
bine.
Am împăturit hârtia
și am zâmbit, gândindu-mă cine are acest gen de simț al umorului și mi-a trimis
această scrisoare pe hȃrtie ȋngălbenită, cu literele aproape șterse, într-un
plic din hârtie fină ce pare că se sfărâmă între degete, fără timbru, nesemnată. Nu-mi venea în
minte nimeni, așa că mi-am văzut de treburi. Dar orice aș fi făcut mă gȃndeam
la răscrucea unde m-am aflat în urmă cu doi ani. Cineva știa - nu-i de mirare,
pentru că nu a fost secret - dar de ce acel cineva - oricine ar fi - crede că
nu sunt pe drumul cel bun? De ce a ales așa metodă pentru a-mi spune ce are de
spus? Pentru că mi-am exprimat credința in existența lumilor paralele? Și apoi,
cum să-mi dau seama că sunt pe drumul bun? De ce să mă macine o glumă? Am
abandonat întrebările și mi-am văzut de ale mele. Dacă nu sunt pe drumul bun
ceva se va întâmpla și voi fi îndrumat în direcția corectă. De ce nu-mi iese
din minte ideea că scrisoare ar putea fi reală?
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de
Eddy pe blogul său, Cartim.
Tema: Scrisoare din viitor.
Cine a scris scrisoarea??? :) Frumos joc de cuvite si de imaginatie. :)
RăspundețiȘtergereO zi buna!!!
Eul din viitor al... aproape oricarui eu din prezent. :))
ȘtergereMultumesc, Ina!
Seara frumoasa iti doresc! :)
Iooi, Diana, ce fain e! M-am gândit şi eu cam ce-aş citi într-o astfel de scrisoare şi am zâmbit la rândul meu. Te felicit!
RăspundețiȘtergereMultumeeesc, Potecuta! :)
ȘtergereSeara frumoasa iti doresc!
Un adevarat "Back to the future" …
RăspundețiȘtergereCred ca mi-ar place sa existe aceasta comunicare, trecut-viitor … sau poate nu! Oare ar mai fi viata atat de plina de aventura daca ai stii ca poti corecta sau daca ai stii ce urmeaza! Eu cred ca ar fi tare plictisitoare!
Mi-a facut o deosebita placere sa te citesc!
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
Cred ca nici tie nu ti-ar placea sa stii ce urmeaza sau unde sa revii pentru a corecta (cat mai e timp). Un rău care ne apare in cale, ca un obstacol pe drumul vietii, ar putea avea un rol al sau, pe care nu avem cum sa-l intelegem, iar daca ocolim răul pentru ca stim ca urmeaza s-ar putea sa... dam din lac in puț. :) Si, in mod sigur, ar fi pictisitor! :) Am ajunge la blazare.
ȘtergereMultumesc pentru compliment, Ella draga!
Seara frumoasa iti doresc! Pupicios! <3
excelenta poveste! este un start bun pentru un film. Imi place mult ideea scrisorii din viitor. Plus ca si eu accept ideea existentei lumilor paralele.
RăspundețiȘtergereTe pup draga mea. Ganduri bune si imbratisari de la trio pentru trio 🤗😘🐾
Multumesc pentru apreciere, Carmen draga! ♥
ȘtergereImi plac filmele care au ca tema lumile paralele; am vazut (intre altele) un serial - acum nu-mi vine in minte titlul, dar tin minte actiunea :) - care mi-a placut tare mult, si a fost si amuzant. Si mi-a mai placut mult filmul in care un tip tot voia sa ajunga "la timp" - in trecut - pentru a impiedica asasinarea lui Kennedy. :)
Si eu te pup! ♥ Multumesc! Imbratisari si ganduri bune si de la trio brasovean catre trio bavarez! ♥♥♥
Mi-a placut ideea! Eu inca nu am primit-o dar o astept cu multa emotie!
RăspundețiȘtergereDaca ma gandesc ca orice este posibil si o astfel de scrisoare se poate materializa!
Pupici, Diana draga! Noapte buna!
Vine ea si ideea! Cand ne asteptam mai putin vin, uneori, ideile. :)
ȘtergerePoate, cumva, s-o fi materializat vreuna - nu neaparat sub forma de scrisoare "clasica" - si n-am stiut ce este. :)
Multumesc, Suzana draga! Zi frumoasa iti doresc! Pupici! <3
Cum ar fi.... :D Mi-ar placea o scrisoare din viitor:
RăspundețiȘtergere"Draga mea, nu te mai stresa de nimic - nu de alta dar uite, am ajuns in 2222 si suntem bine toti"
:)))))))))))))
Pupic
Tocmai ai primit-o! :) Cine stie ce stie subconstientul?! :)) Vom fi bine toti in 2222! Suna bine! :)
ȘtergerePupici cu drag! <3
Diana, tu mereu ai avut o imaginație debordantă și acest lucru îl știu de la Poveștile parfumate, unde ai scris povești cu tâlc, originale, pline de fantezie și care stârneau curiozitatea!
RăspundețiȘtergereN-am mai trecut demult pe bloguri, dar pe facebook am lăsat notițe prietenilor, ca să nu creadă că i-am uitat, așadar și ție, draga mea Diana.
Sper ca nimeni și nimic să nu te schimbe, rămâi același OM drept, cu sufletul curat!
O ideea interesantă, scrisoarea din viitor și, în același timp, originală.
Te îmbrățișez mereu cu același drag! :)
Iti multumesc, Mirela draga, pentru complimente si aprecieri. Ma faci sa rosesc. :)
ȘtergereIn cazul meu nu trebuie sa iti faci probleme. :) Stiu ca si tu esti printre cei care nu uita, si stiu ca viata e mult mai mult decat "online-ul". :)
Computerul meu, de nou ce e, e mai prost decat cel vechi si ma chinui rau de tot pe FB, pe Y!, pe YT! (dar si pe alte site-uri). E motivul pentru care par "neatenta". :(
Cu drag te imbratisez si eu! Numai de bine iti doresc! Succese! :)