2024-11-30

Manipulatori vs manipulatori, de opinie

Pe bune dacă nu e motiv de distracție să auzi hoții strigând hooțiii!

Se dezbate la tembelizor că un candidat la președinție nu și-a marcat spoturile/aparițiile din campania electorală ca fiind publicitate electorală. Câți, însă, dintre politicieni, nu au apărut la unele discuții televizate fără ca pe ecran să apară, clar, că e publicitate electorală, de imagine etc.? În unele cazuri era semnalat mic, într-un colț, abia vizibil. În online, la fel: multe texte publicitare (electorale) nu erau semnalate (sau semnalate vizibil) ca fiind reclame electorale. (au fost și dintre cei care au semnalat clar, când a început oficial campania electorală). Și acum, vai-vai-vai! Printr-o rețea de (de)socializare au fost manipulate voturile oamenilor. Așa zic cei mai mulți la tembelizor (jurnaliști sau ba): au manipulat voturile. Hm. Corect ar fi: au manipulat opțiunea de vot. Dar de ce aceste acuzații? Nu au făcut la fel și tembeleziunile? Pe unde deschideai tembelizorul apăreau mutre de care cei mai mulți eram sătui, și auzeam doar vorbe goale, aceleași - așezate altfel în frază, rostite și de alții - de 35 de ani. Pe scurt: manipulatorii strigă manipulatoriiii!

Se vehiculează ideea boților care au promovat un candidat... S-a dovedit (mai mult sau mai puțin) a fi realitate manipularea intenției de vot prin oferirea de mesaje prin boți. De-a lungul timpului, diverși indivizi au oferit oamenilor găleți, alimente, pantofi cu toc și fel de fel tot pentru a le obține sprijinul prin vot. Îți place mesajul meu trimis prin intermediul  boților? Îmi dai votul tău. Îți place găleata trimisă de mine prin intermediul susținătorilor mei? Îmi dai votul tău. Unii cu tehnologia, alții cu găleata.

Să mai zic că milioanele de lei plătite de veșnicii candidați către canalele de știri sunt din banii tuturor? Altfel spus, suntem luați la mișto pe banii noștri.

Prim-ministrul, în ziua alegerilor a fost întrebat dacă e îngrijorat. Cu tupeul binecunoscut a răspuns ceva gen Singura mea îngrijorare este cum i-a ieșit ciorba de legume fiului meu. Era sigur că jurnaliștii și-au îndeplinit bine atribuțiile pentru care posturile tv in cauză au încasat sume mari de bani? Sociologii și-au dat cu părerea - și acum se vede clar că au dat-o-n gard, așa cum au dat-o și casele de sondare a opiniei publice. La ce rateuri au dat am putea crede că sunt nepregătiți sau... plătiți pentru a raporta ceea ce dorește un politician sau altul? Doar întreb.

După aflarea rezultatului votului din primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 contracandidatul de la alegerile pentru primul mandat al actualului președinte, a declarat la tv ceva gen Clasa politică a înțeles mesajul cetățenilor. Trebuie să schimbăm discursul pentru parlamentare. Să schimbe discursul! Nu mentalitatea, nu comportamentul, discursul! Mdeh! Gura păcătosului adevăr grăiește.

Total de acord: să fie sancționate abaterile de la lege, dar să fie sancționate abaterile tuturor, să fie cântărite cu aceeași măsură.

Cei care aleg să apere democrația e indicat să folosească metode democratice; în caz contrar sunt ceea ce reproșează celorlalți: departe de sensul democrației.

2024-11-28

Lacul sau puțul? Doar intreb

În ziua când am aflat numele candidaților câștigători in primul tur de scrutin m-am distrat. Nu glumesc. Știam că e groasa treaba. Bănuiam că reprezentatul psd nu va prinde turul doi - de cel al pnl eram sigura. Nu mă așteptam la tipul care e primul, dar la tipa de pe locul doi mă așteptasem sa se califice pentru... runda a doua. Suntem, altfel spus, între lac și puț sau... între ciocan și nicovală? Amândoi candidații sunt catastrofe - fiecare în alt fel, dar candidatul de pe locul doi e mai ușor de digerat (și de manevrat)?

Apoi, trecând zilele, pare că se conturează o manevră? Și cei din psd (partidul social democrat) și cei din pnl (partidul național liberal) - așa-numitele partidele cartel ale României - intuiau (daca nu știau) că șansele de a pierde președinția sunt mari spre foarte mari? Pare că le-a păsat prea mult de înfrângere? Pe ei îi interesează numai alegerile pentru parlament - acolo e adevărata putere în Ro?

Chiar e naturală această situație în care ne găsim? Doar întreb.

Având candidații aceștia la președinție lumea se concentrează pe alegerile parlamentare? Am putea bănui, acum, de ce sunt plasate între cele două tururi de scrutin prezidențial? (Doar întreb) Cei mai mulți vrem sa mergem spre viitor, nu spre trecut? Ghici ce?! Nu, cumva, nu vom merge spre viitor, și nu vom merge spre trecut...? Cu majoritate psd, pnl și minorități în parlament suntem fix in pozitia in care ne-au găsit alegerile din acest an? Sinecurile se vor dezvolta in continuare chiar daca anumite personaje nu vor mai fi vizibile? (doar întreb) Mulți dintre cei puternic contestați de-a lungul timpului nu mai apar public pe te miri unde dar afacerile lor prospera în continuare pentru că au prin parlament și alte instituții "oamenii lor"?

Nu e aproape sigur că în parlament vor forma majoritate cei amintiți un pic mai sus - pentru că cei mai mulți nu vrem "suveranistii", dar nici alternative sănătoase nu prea sunt?

Sub oblăduirea președintelui în funcție partidele pnl și psd (doctrine total opuse, teoretic) au renunțat la orgolii și au guvernat împreună pentru stabilitatea și siguranța Ro? Și participă la cele mai importante alegeri separat? Nu mai sunt in pericol stabilitatea și siguranța? 

Le va veni ideea - total de nedorit! - să anuleze primul tur al alegerilor? N-ar însemna asta, oare, destabilizare și vulnerabilitate pentru Ro? Doar întreb.

Vom ajunge tot în lac sau vom cădea în puț? Reușim să ne strecurăm dintre ciocan și nicovală? O posibilă alternativa ar putea fi partidele mici? Dar câți cetățeni știu de existența acestor partide care abia au reușit să se formeze in urban? Ruralul, ca de obicei, a fost abandonat de politicieni (sau cei cu dorința de a deveni politicieni)? Cine-i cunoaște pe oamenii din cele mai multe aceste partide mici? Doar întreb.

2024-11-26

UE, NATO si Constitutia Ro

Asist, aproape cu gura căscată, la manifestări de stradă împotriva unuia dintre candidații la funcția supremă în stat. Indirect, i se dorește/urează moartea, in sensul de-a avea aceeași soarta cu Ceaușescu, de Crăciun, ceea ce, după 35 de ani de democrație e inadmisibil. Candidatul care are scorul mai mare dintre cei ajunși în turul doi al alegerilor are, practic, două milioane și ceva de voturi (cam tot atâta a avut și actualul președinte în primul tur de alegeri - pentru primul mandat; foarte puțin, altfel spus, ceea ce e ok).

Aceste manifestații au sens numai dacă sunt pentru a incuraja votarea in ceea ce privește parlamentarii, nu împotriva unui candidat deja ales. Evident, fiecare e liber să se manifeste împotriva (aproape) oricui, a orice - pentru că așa e in democrație. Doar că e nevoie și de sens, de logică, în democrație.

Înțeleg disperarea membrilor marilor partide partidelor cartel, și mă bucură și mă amuză să-i văd cum se agită ca șoriceii in vizuina cărora a intrat pisica. Și-au bătut joc de noi făcând alianțe încrengături comerciale / economice (mii de contracte cu statul ale sinecuriștilor), cu alegerea primarilor într-un singur tur, comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale (în 2024), intercalarea alegerilor pentru parlament între cele două tururi pentru alegerea președintelui, în fix ziua de 1 decembrie, Ziua României... Au exclus de pe listele candidaților la președinție un nume, pe motiv că persoana e extremistă (fără judecată și condamnare în instanță, cum ar fi cazul), dar au lăsat altele (inclusiv numele celui care, deși ales democratic, e contestat în stradă). Despre acest contestat se susține că are aceleași pete ca și persoana căreia i s-a interzis să participe (fără cercetare, fără judecată, fără o sentință într-un fel sau altul, fără amenzi etc.). Ceea ce se spune azi despre candidatul care pare favorit se știa și acum trei luni, și acum șase luni? De ce i s-a permis să candideze dacă e așa de rău? E inadmisibil să interzici unui cetățean român dreptul de a fi ales pentru că a manifestat idei extremiste (care nu au fost nici amendate contravențional, nici condamnate penal). E rău, nu se face etc., dar și în alte state care azi au la putere extremiști s-a incercat deturnarea votului democratic (nu s-a reușit pentru că spiritul democratic a fost mai puternic). Cetățeanul de la noi a fost lăsat să candideze și acum par că vor să anuleze voturile a două milioane și ceva de cetățeni?

Acest candidat nu ar putea fi opțiune de vot pentru mine, dar faptul că succesul lui se urmărește a fi transformat în eșec numai pentru că, practic, partidele cartel au pierdut alegerile prezidențiale nu-mi sună a democrație.

Direcția pe care pare că ar putea s-o dea României acest candidat e una greșită, din punctul meu de vedere, și e preferabil sa nu ajungă în funcția supremă în stat - doar că nu e in regula sa fie folosita manipularea, daca vrem, totuși, democrație. 

Se spune că cetățeanul contestat, devenind președinte, ar scoate România din Uniunea Europeană și din NATO. Fals, din punct de vedere al Constituției Ro (și nu numai) - a se vedea articolele 148 și 149. Parlamentul, în ședință reunită (deputați și senatori) ar putea face asta (pe cale de consecință) - și nu e cazul! (în aceasta etapă) În ședință reunită au aprobat aderarea și la UE și la NATO. În România, președintele are atribuții limitate.

Pentru a ieși din U.E. e nevoie (și) de un referendum. 

Cei care se tem că vor fi guvernați de extremiști ar trebui sa se concentreze pe alegerile parlamentare - acolo am putea să facem buba.

Pare că s-au făcut ceva manevre politice - care nu au reușit - alegându-se praful - și unii au ajuns în situația de a nu avea pentru cine să voteze...

2024-11-20

Votez doar brasoveni

In mai toți anii electorali - mai ales în cazul președintelui - în turul doi am votat mai mult contra (anul acesta se va întâmpla la fel) pentru că nu prea e de unde alege. Evident, pentru președinte nu aș vota un brașovean doar pentru că e brașovean, dar la parlamentare m-am hotărât să fac asta: să votez doar brașoveni. Nu neapărat oameni născuți în județul Brașov, dar oameni care au trăit o viață în Brașov sau care au mai reprezentat Brașovul pe ici-colo.

Din fericire, entitatea politică pe care o prefer (de când PNL a devenit PDL și mai apoi PNLSD), are pe liste brașoveni (și pentru Senat și pentru Camera Deputaților). Departe gândul de a susține că sunt perfecți. 

Ce-aș fi făcut dacă această formațiune politică nu ar fi avut brașoveni? Simplu: aș fi cercetat listele propuse de partide, să aflu care au brașoveni, aș fi căutat informații (pe cât posibil) despre ei ca oameni, ca politicieni mai apoi, și le-as fi ștampilat numele indiferent din ce formațiune ar face parte - sigur, aș alege, în ordinea preferințelor secundare, respectivele formațiuni, dar - în caz de forță majoră! - chiar dacă și cea mai obscură formațiune ar avea brașoveni aș ștampila numele lor (dar asta nu are cum să se întâmple în formațiunile politice pe care le-aș putea prefera la un moment dat). Sau aș vota un eventual independent (brașovean).

Mulți parlamentari aleși în diferitele circumscripții nici nu se deranjează să aibă vreun cabinet unde au fost aleși. Unii, aleși în Ilfov, de exemplu, au cabinet în București. În vacanța parlamentară parlamentarii ar trebui să lucreze in teritoriu (iau o grămadă de bani pentru asta!). Acu', pe bune! Câți dintre alegători au idee unde e cabinetul alesului lor? Sau, și mai rău: daca alesul are birou și alegătorii știu unde este, și-au fost acolo, câți au putut discuta cu respectivul parlamentar?! Câți l-au găsit acolo? 

Oare n-o fi și vina noastră pentru ceea ce se întâmplă? Suntem cetățeni doar in ani electorali?! Politicienii își fac de cap atunci când cetățenii sunt pasivi timp de patru ani, între alegerile electorale.

De ce numai brașoveni? Pentru că e plictisitor - să nu zic absurd! - ca o persoană care habar n-are unde e... gara principală din Brașov să mă reprezinte în Parlament. Cred că e și o cale de a pune politicienii la muncă (de-ar face mulți acest lucru). Adică, ce fel de partid ești când nu ai in fiecare județ oameni apti - nu doar politic - să reprezinte o zonă sau alta, cunoscând problemele din teren? Ce treabă are un bihorean (la nimereală luat exemplul) care nici în concediu n-a fost în Brașov, să reprezinte oamenii de aici?! Să-și dezvolte partidele și în restul țării, nu doar la centru, de unde sunt trimiși să candideze aceiași oameni, prin rotație, în alte zone.

Evident, pe listele multor formațiuni (cele mari, de regulă) ar putea fi un brașovean și mai mulți... de pe aiurea. Când ceilalți sunt mai mulți - orice formațiune ar reprezenta - anulez votul. Pe bune că m-am săturat să văd cum se învârt ăștia după ciolan și noi nu-i putem opri...

Prea mulți, din necesitate electorală, își stabilesc reședința în județul în care sunt împinși să candideze... Asta-i tot o formă de turism electoral - ei având domiciliul te miri unde. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/conmongt-1226108/

Teiul in iulie si in noiembrie

Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul.
Coroana teiului într-o zi ploioasă și furtunoasa de iulie

Teiul într-o zi de noiembrie


2024-11-19

Farsa alegerilor, Jean Moscopol.Citate favorite

Jean Moscopol e un cântăreț de muzică ușoară care a fost foarte cunoscut publicului în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Jean Moscopol, cântăreț român (1903-1980)
Numele real a fost Ioan Moscu. S-a născut în 26 februarie 1903, la Brăila, într-o familie de origine greacă (Terpsihore și Lascăr), și a murit la New York City in 1980. A înregistrat circa 300 de discuri, în București, Berlin, Viena. Înainte de a fi cunoscut și recunoscut ca interpret a fost funcționar la bancă. Îi plăcea să cânte, pentru prieteni, când ieșeau în oraș la câte un restaurant. Așa a ajuns să cânte (la vârsta de 26 de ani) în celebrul, pe atunci, restaurant Zissu, de pe Calea Șerban Vodă - pe locul căruia, mai târziu, a fost ridicat hotelul Intercontinental. La București a avut o carieră scurtă, dar s-a impus în conștiința publicului românesc drept un interpret de marcă, fiind foarte îndrăgit. Sub pseudonimul Ionică Brăileanul a înregistrat și câteva melodii populare. În fapt, a interpretat mai multe stiluri. 

După încheierea celui de-al doilea război mondial - când a început bolsevizarea României - Jean Moscopol s-a împotrivit regimului cu singurele arme pe care le avea: muzică și versuri. Cunoscătorii afirmă că lui îi aparțin unele dintre cele mai frumoase cuplete anticomuniste. Am ascultat pe YT (când l-am descoperit pe cântăreț - cu doar două săptămâni în urmă) câte melodii am găsit. Sunt scurte și m-au amuzat. Am zâmbit amar, recunosc.

Economiile săracilor

Am un leu si vreau să-l beau
Căci in loc la stat să-l dau
Mai bine beau si petrec 
Decât să-l depun la CEC

Deși eu cu leafa mea
Bine nici nu pot mânca
Statul îmi mai cere mie
Să mai fac și economie

Decât să fiu iar furat
Si prin CEC stabilizat
Mai bine beau si petrec
Decât să dau bani la CEC
Versurile de mai sus fac referire la reforma monetară din 1947 când, la presiunea sovieticilor, fără a anunța populația în prealabil, guvernul a adoptat o lege pentru reforma monetară, intrată în vigoare la 15 august 1947. Anii celui de-al doilea război mondial și perioada imediat următoare au produs o depresiune fără precedent a monedei monetare (prețurile cu amănuntul erau cu circa 8000 mai mari decât în 1938), în circulație fiind o masă uriașă de semne monetare și au hotărât stabilizarea leului.
Operațiunea a avut loc într-un interval foarte scurt - 15-21 august 1947, și au fost impuse anumite praguri (în funcție de categoria de venit) care să limiteze circulația banilor, dar și pentru a deposeda de bani pe cei care aveau prea multi, în viziunea comuniștilor. Altfel spus: nu toți puteau schimba câți aveau.
Consecința a fost devastatoare pentru unii oameni (banii economisiți de firme, bănci sau persoane fizice deveniseră, peste noapte, lipsiți de valoare - sau predați autorităților statului), dar benefică pentru stat (se anula datoria publică).
 
Profit de jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul ei, 
Floare de colț, și transcriu mai jos versurile altor două cântece:

Farsa alegerilor
Comuniștii țin prelegeri
Și te cheamă la alegeri
Ca să alegi, vrei, nu vrei
Tot pe cei aleși de ei.

După vot încep minciuna
Cu-ață albă ce-i cusută
Că-n alegeri totdeauna
Ei obțin sută la sută.

Prin alegeri înțelegi
Să alegi când ai ce-alege
Dar la comuniști alegi
Fără să ai de unde-alege.

Așa-s comuniștii toți
Mari tâlhari, escroci și hoți
Hoți în fapte și-ntelegeri
Hoți în presă și-n alegeri.

(Nicio legătură cu prezentul) 😏

și Foaie verde de cartelă

Foaie verde de cartelă
Cică toți mâncăm franzelă
Si când colo in RPR
Statul mare hot cum e
Umbla tot cu shakar - makar
A retras cartelele
Si a introdus tichetele
Si la pâine si la zahăr

De când nu mai sunt cartele
Și de când nu mai ai belele
Și când azi in RPR
Liber poți mânca orice
Căci viața-i mult mai bună
Și opt zile de-ai mâncat
După noul-vechi la stat
Ți-ai dat leafa pe o lună

Radio București grăiește
Cine bea apă, nu greșește
Dacă radio poftește
Întrebăm si noi firește
Statul hoț si porc de câine
De ce ia de la țărani
Grâu pe 28 de bani?
Și ne ia doi lei pe-o pâine?
(RPR = Republica Populară Română)

După război, cariera lui, evident, a intrat în declin. A compus multe balade și cuplete anticomuniste in vremea când alți artiști (și nu numai) au adoptat pozitia ghiocelului - unii chiar s-au transformat în lăudători ai noului regim (din oportunism, de frica sau din necesitate). Jean Moscopol a scăpat ca prin minune fără a fi arestat, dar când realitatea s-a îngroșat și oamenii au început să-și piardă speranța că vor scăpa de regimul totalitar instaurat, Jean Moscopol a reușit să plece din țară legal, în 1947, cu ajutorul actriței Elvira Popescu. A plecat la Paris, unde n-a stat mult și a plecat spre Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În final, s-a stabilit în America, în statul New York. S-a alăturat diasporei românești din New York City, unde trăia. A fost militant, implicat social și politic. Nu și-a uitat nicio clipă țara in care s-a născut.

Se știu destul de puține despre el deoarece comuniștii s-au străduit să-i șteargă numele din memoria colectivă.

Un el si doua ea la prezidentiale

Din seria interviurilor urmărite pe Starea Nației amintesc aici, în ordine aleatorie, pe Elena Lasconi, Ana Birchall și Kelemen Hunor.

Discurs de la tribuna
În calupul celălalt am scris mai pe larg despre patru candidați la funcția supremă în stat, dar aici aleg sa scriu doar câteva fraze pentru fiecare.

Elena Lasconi vorbește mult, despre multe, și are un aer mămos, ton îngrijorat și nu știe prea multe despre foarte multe, dar poate învăța (în sensul că e capabilă de mai mult). 

Elena Lasconi la Starea Impostorilor:

Fapt divers: ieri, Ludovic Orban s-a retras din cursa, afirmând că o susține pe Elena Lasconi. Ideea e că buletinele de vot au și numele lui tipărit, și nu mai e timp pentru refacerea acestora. Altfel spus: cine nu știe că s-a retras ar putea stampila numele lui...

Ana Birchall mi-a părut autosuficienta. Incepe prea multe propoziții cu eu. E prima dată când o văd (în sensul că de-o vedeam la TV și nu scria numele pe ea nu as fi știut cine e) și/sau o ascult. Nu prea pare că știe multe, dar a dovedit că știe mai multe decât Elena Lasconi - în materie politica, economie, legislatie etc. se înțelege.

Kelemen Hunor e genul uns cu toate alifiile, și știe exact despre ce vorbește; are unele idei, planuri, propuneri de bun simt care ar putea deveni realitate de-ar avea cu cine să lucreze. Pentru că asta pare a fi o mare problema in Ro: încrengăturile grupurilor de interese, oamenii de paie din funcții cheie, oameni care sunt numiți pe diverse criterii (pare exclus criteriul experienței).

2024-11-14

HSTS sau cam așa ceva. Anunt

Pentru că accesul pe unele bloguri/site-uri îmi e blocat de un nou protocol de siguranță online - HSTS (HTTP Strict Transport Security) - care ajuta site-urile împotriva atacurilor de tip downgrade protocol și cookie hijacking nu voi mai putea vizita unele dintre blogurile prietene - cele de pe platforma WP. 

Acum vreo două luni a fost unul, apoi încă unul, acum nu mai pot accesa niciunul - se accepta vizite numai cu HTTPS (sigur)  nu și HTTP (mai puțin sigur). Am editat exemplul să nu se facă vreo interpretare greșită.

N-am aprofundat chestiunea, dar am reținut că sunt câteva metode de a rezolva - una dintre ele e imposibilă pentru mine la aceasta oră, dar dacă se potrivește una dintre celelalte voi reveni pe WP. Imposibilitatea e actualizare motor de căutare! Extrem de simplu, evident! Dar de ce să fie simplu și pentru mine? 😅

Actualizare. Am mai aflat una alta. Problema apare în cazul sistemelor de operare mai vechi la care producătorii "opresc" actualizările și se recomandă achiziționarea unuia nou, cu licență, desigur. Dar! Pentru ca sistemul nou să funcționeze, de regulă e nevoie și de un aparat nou, pt buna funcționare a noului sistem, care să permită descărcarea/încărcarea unor programe necesare (antivirus, de exemplu, dar și pt anumite editări) care și ele se tot actualizează, descărcarea unui browser, care și el se actualizează și tot așa.

Pe scurt: în cazul meu am nevoie de o tabletă nouă, cu o versiune recentă a sistemului de operare... Vreau, nu vreau, trebuie să mă deplasez până la cel mai apropiat magazin. 😃 Care numai aproape nu e. Da, știu, pot comanda online - nu mai am curaj; de trei ori am făcut-o și de trei ori am avut dureri de cap!

Pe de altă parte, mai există unele variante de rezolvare, doar că trebuie să găsesc un specialist care să știe unde să umble.

Mesajul care îmi apare pe ecran când vreau să accesez orice blog WP:

Conexiunea nu este privată

Atacatorii pot încerca să îți fure informațiile de pe xxx.wordpress.com (de exemplu, parole, mesaje sau date despre cardurile de credit). Află mai multe

NET::ERR_CERT_AUTHORITY_INVALID

Apăs butonul Avansate și citesc:

Xxxx.wordpress.com folosește de obicei criptarea pentru a-ți proteja informațiile. Când Chrome a încercat să se conecteze la Xxxx.wordpress.com de data aceasta, site-ul a returnat date de conectare neobișnuite și incorecte. Acest lucru s-a întâmplat fie pentru că un atacator încearcă să falsifice site-ul xxxx.wordpress.com, fie pentru că un ecran de conectare la Wi-Fi a întrerupt conexiunea. Securitatea informațiilor tale nu a fost afectată, deoarece Chrome a oprit conexiunea înainte să fie transferate date.

Nu poți accesa xxxx.wordpress.com acum, deoarece site-ul folosește HSTS. Erorile de rețea și atacurile sunt de obicei temporare și probabil că această pagină va funcționa mai târziu.

De când am tot pățit-o nu s-a remediat nimic - acum vreo 2 luni era doar un blog WP, apoi, de curând, încă unul, acum... toate. E clar că problema e la mine și trebuie să o rezolv. De fapt, nu trebuie - nimic nu trebuie cu adevărat - dar mi-ar plăcea s-o rezolv.

2024-11-03

Patru candidați la presedintie

Pentru că trăiesc în România sunt interesată și de legislație, și de politici publice și de multe altele, și de cine va fi șef de țară și de cine va fi în parlament (senatori, deputați), de cine-i primar s.a.m.d., și mă interesează și opiniile concetățenilor. Evident, sunt la fel de conștientă, ca cei mai mulți cetățeni români, că putem schimba ceva in bine mult prea greu - dar îmi place să cred că încercăm. Știu la fel de bine ca mulți alții că nu prea avem de unde alege. Cei care știu exact cu cine votează sunt, în general, fanii unui partid sau unui om - un fel de "ultrași". E dreptul lor, să nu fiu greșit înțeleasă. În ceea ce mă privește, nu sunt fan al unui om sau partid, dar caut să urmăresc anumite direcții, acele direcții care nu pun in pericol democrația, drepturile și libertățile fundamentale etc. Cred în egalitatea de șanse (nu de rezultat!) în toate aspectele vieții, cred în ideea că educația (învățământul) poate conduce la o viață mai bună pentru oameni. Dar nu știu pe cine să votez pentru a fi președinte în România! Motiv pentru care m-am hotărât să urmăresc interviurile de pe Starea Nației, unde invitații nu sunt întrerupți exact când ar putea spune ceva interesant. La tembelizor nu îmi place să urmăresc deoarece prea intervin, în unele cazuri, moderatorii, prea sunt întrerupți vorbitorii de intercalarea reclamelor - după care nu se revine la ideea dinaintea reclamelor plus că la tembelizor pare că nu e niciodată timp suficient.

Politician făcând promisiuni
Pe canalul YT Starea Nației au fost invitați oameni care și-au depus candidatura la președinție in acest an electoral. Am înțeles că șapte dintre ei au acceptat invitația. 
Până acum am ascultat, în ordine, pe următorii: Cristian Diaconescu, George Simion, Mircea Geoană, Ludovic Orban. 

Până la aceste interviuri nu am ascultat niciunul, niciodată (dar am citit cât de mult am putut pe ici, colo) - am văzut doar fragmente, prin diferite studiouri TV unde vorbeau deodată cel puțin doi oameni. Sigur, ascultandu-i, nu e ca și cum aș vota perfect, dar voi ști mai amănunțit ce idei au și - culmea! în ceea ce mă privește - pare că e și mai greu să aleg altfel decât... după ureche. Știu sigur cu cine nu voi vota, în general, nu doar dintre cei pe care i-am ascultat și îi voi asculta.

Cristian Diaconescu mi s-a părut un om foarte bine informat - și pe interne, și pe externe; nu e de mirare pentru că a ocupat diverse funcții/posturi cheie in politica românească (au ocupat și alții aceleași funcții, dar... nu par la fel de informați). E un tip care are cuvintele la el, are noțiuni in mai toate domeniile și știe exact care sunt atribuțiile unui președinte în Ro (ce poate face acesta, ce nu poate face; câtă putere de decizie - și cum - are in economie, justiție etc.).

Are, și Cristian Diaconescu, petele lui - unele dintre ele sunt prezentate la Starea impostorilor, unde apare și Ludovic Orban.

George Simion... Mi s-a părut a fi genul cameleonic. Știe foarte bine cum să facă să spună fiecăruia ce vrea să audă, dar în unele puncte e foarte hotărât să nu abdice de la ideile care l-au propulsat in politică. Nu prea pare că se descurcă in geopolitică.

Fiind pentru prima dată când l-am ascultat vorbind fără a fi întrerupt de te miri cine pot spune că omul m-a surprins.

Mircea Geoană vorbește mult și nu spune nimic. Sare destul de des din bandă și repetă despre el la NATO până își plictisește auditoriul. Vorba unui utilizator (citat aproximativ): Jurnalistul: Dle Geoană, în ce an v-ați născut? Geoană: Să vedeți cum e treaba... Când am fost eu la NATO...

Și el a fost prezentat la Starea impostorilor.

Ludovic Orban are vorbele la el, e consecvent in ceea ce privește doctrina liberală și a rămas pe aceeași linie - este unul dintre cei care nu pot fi acuzați de traseism. Mai sare și el de pe fir, dar nu se pierde foarte mult in umplutură. Știe - poate nu la fel de bine precum Cristian Diaconescu - cam cum merg lucrurile. 

Ceea ce a fost surprinzător a fost comportamentul moderatorului, atitudinea lui față de acest candidat, atitudine pe care nu a manifestat-o față de primii trei (sper să nu o facă și în următoarele interviuri). Între altele, Ludovic Orban nu a fost întrebat despre războiul din apropiere și nici nu i-au fost acordate două minute - ca celorlalți - să spună auditorului de ce vrea să fie președinte.

Actualizare 18 noiembrie. Ludovic Orban și-a anunțat ieșirea din competiția prezidențială și afirmă că o susține pe Elena Lasconi.

Și Ludovic Orban are pete - pot fi aflate accesând link-ul de la Cristian Diaconescu. 

În principal, întrebările adresate candidaților au fost cam aceleași (ceea ce mi se pare potrivit pentru că e mai simplu să comparăm candidații între ei). Între aceste întrebări: părerea despre venitul de bază universal, avort, inteligența artificială, războiul din apropiere, schimbările climatice. 

În discursurile lor, unii (la modul general, nu doar in cazul celor amintiți) e posibil să fie sinceri doar că... în politică, fără susținere puternică din partea populației, niciun președinte din Ro nu-și prea poate îndeplini promisiunile electorale.