29 mai 2017

Cadoul şi gândul. Citate favorite

Cadourile se ofera din suflet
Cadourile făcute fără bucurie – nu din inima curată – nu aduc vreun folos real, deoarece, odată cu el, atunci când e firesc, se dă încă ceva, nevăzut, incomparabil mai preţios decât însuşi cadoul – şi anume gândul care-l însoţeşte, adevăratul aducător de prosperitate sau nenorocire. Chiar şi cel mai neînsemnat dar bănesc (in raport cu posibilităţile) făcut însă cu bucurie, cu îndemnul sincer de a veni in ajutorul celui împovărat, îl înfăşoară pe acesta in elementul mental ca şi cu o învelitoare magică. Un asemenea dar, nu numai că a înlăturat lipsa materială pentru moment, dar i-a şi insuflat ceva, incomparabil mai preţios: l-a dăruit pe omul nevoiaş cu forţa spirituală, i-a întărit dorinţa de a prinde puteri, cu care să înlăture sărăcia şi atârnarea de altul.

Pe când omul care dăruieşte in silă sau din datorie, fără bucuria de a dărui, fără simpatie şi iubire pentru aproapele, acela poate să uşureze lipsa materială pentru o clipă, dar dania care nu e însoţită de “O bucurie adâncă şi de bune intenţii”, e stearpă pentru suflet. Darul făcut numai sub presiunea opiniei publice, cu zgârcenie, are o influenţă mentală nefastă asupra primitorului, acţiunea rea “care prin ricoşare se întoarce asupra dătătorului, conştiinţa darului silit neînsufleţindu-i omului mulţumire deplină, ci exact contrariul (Prentice Mulford).
(In Prefaţă la In zarea nemuririi, de Prentice Mulford, Ed. Lotus, Bucureşti, 1992; traducere şi prefaţă: Alexandru E. Russu-Bahmut)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
 
citate de Prentice Mulford

Prentice Mulford s-a născut la 05.04.1834 in Sag Harbor (Long Island), New York, şi a decedat la 27.05.1891, in barca sa ancorată aproape de Long Island – a murit liniştit, fără vreo aparentă boală sau suferinţă. După 30 de ani – cât au stat într-un mormânt nemarcat – rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate in cimitirul Oakland din Sag Harbor şi pe piatra de căpătâi scrie: “Gândurile sunt lucruri”.

A avut o viaţă tumultoasă şi era considerat un “om ciudat”. La vârsta de 22 de ani s-a îmbarcat pe o navă, spre California - unde a stat 16 ani, fiind căutător de aur, de argint, profesor, bucătar, observator al naturii umane ş.a., dar nu pentru bani făcea ceea ce făcea, ci pentru a experimenta. A fost un profesor înţelept, mergând pe ideea că fiecare trebuie să înveţe ceea ce i se potriveşte, ceea ce i se pare necesar şi să îşi descopere singur esenţa, nu să înveţe ceea ce ştiu ceilalţi că trebuie învăţat. A scris mai multe povestiri umoristice scurte, a fost jurnalist şi autor. In anul 1865 a devenit interesat de fenomenul mental şi spiritual. A ajutat la fondarea curentului filosofic Noua gândire (The New Thought) care există şi azi, curent considerat de mulţi ca derivând din scrierile nepublicate ale lui Phineas Quimby (filosof, vindecător, mesmerist şi inventator).
cartea In zarea nemuririi



In zarea nemuririi, apărută prima dată in România in anul 1947, înainte ca cenzura comunistă să devină totală, sunt traduse câteva dintre eseurile publicate de Prentice Mulford in lucrarea sa (de şase volume) The White Cross Library - Your Forces and How to Use Them.

14 comentarii:

  1. Mai bine nu darui nimic, daca nu esti in stare sa te bucuri! Cadourile din obligatie sunt cele mai urate, chiar daca sunt scumpe si pompoase!
    Interesanta viata acestui scriitor! Ah, cat timp te simti bine in pielea unui de cautator de aur, bucatar sau profesor este OK! Daca el nu le facea pe toate, noi ce mai citeam azi? :))
    Iti doresc o saptamana minunata! Tu în pielea cui esti saptamana asta? Eu cred ca vreau sa fiu în pielea unui "pierde vara"! Este o caldura ... :) Pupici, seara placuta, Diana! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel gandesc si eu. :) Unii spun: "atentia / gestul conteaza" si inteleg ca orice daruiesti sa o faci din inima, dar sunt altii care folosesc aceeasi expresie si ofera orice doar pentru ca trebuie... apoi bifeaza o obligatie indeplinita.

      :)) De n-ar fi scris el aveam scrierile brahmanilor, a buddhistilor... Esenta e (cam) aceeasi.

      Saptamana aceasta cred c-o sa fiu tot in pielea mea - si simt ca ma cam strange! :)) Tot pielea unui "pierde vara" mi-as alege! Si tot sper sa vina timpul (macar o saptamana!) sa pot imbraca pielea unuia! :))
      Multumesc, Ella draga!
      Si la noi a fost cald-cald azi; spre seara s-a racorit binisor. :)
      Pupici! <3 Iti doresc sa ai o saptamana excelenta!

      Ștergere
  2. Da, gândurile sunt lucruri, unele neprețuite, altele proaste și învechite, bune de aruncat la gunoi. Ce-mi place vorba spusă celor care pleacă undeva: ”Gândul bun să te însoțească!”

    Săptămână excelentă îți doresc, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cate ganduri sunt agatate de mintea noastra in unele momente! :) De-am reusi sa ne eliberam de ele instant ar fi ideal! :) Sa le luam ca pe niste haine uzate si sa le aruncam la gunoi. :)

      Si mie imi place "Gandul bun sa te insoteasca"! E atata forta in aceasta propozitie! Chiar si atunci cand e zisa numai din buze. :) Arabii, in legatura cu puterea cuvantului, au o vorba: "ce e zis e facut". :)

      Multumesc, draga Zina. O saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! <3

      Ștergere
  3. Ce lucruri interesante ne-ai prezentat! O viata cu adevarat remarcabila, plina de experiente deosebite.
    Cred ca decat sa oferi un cadou fara placere, mai bine te lasi pagubas.
    E frumos sa-l personalizezi, functie de persoana si de obiceiurile acesteia. Imi place cand ofer ceva sa imbin utilul cu frumosul, ca sa fie si folositor si sa nu stea aruncat intr-un colt de dulap! :D
    Multumesc, Diana draga. Imi place ziua de luni. Aflu tot felul de lucruri deosebite! O saptamana frumoasa sa ai! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand am primit cartea "In zarea nemuririi" rasfoisem deja doctrinele buddhiste dar randurile lui P.M. m-au ajutat sa inteleg altfel (in sensul de corect, poate) si mai usor. Sunt chestiuni despre care doar ca n-am exclamat: cum de n-am inteles asta?! Cum de nu mi-a trecut prin minte asta?! :) dar si multe afirmatii pline de entuziasm: stiam asta! chiar asa e! :))

      Ne lasam pagubasi de a oferi sau... cautam in noi pana gasim placerea, bucuria de a oferi. :)
      :) Aruncat in colt de dulap. Am primit cateva obiecte care nu ma caracterizeaza - si unii ma intrebau de ce las la vedere cutare sau cutare :) - dar le-am tinut "la loc de cinste" si le-am iubit, pentru ca mi-au fost oferite din tot sufletul.
      Si eu iti multumesc, Suzana draga, pentru apreciere, pentru gandurile tale bune. Iti doresc sa ai o saptamana excelenta! Pupici! <3

      Ștergere
  4. E bine de stiut cum sa daruim
    Ocazii de-a darui sunt la tot pasul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ne nastem stiind cum sa daruim. :) Ai vazut cum daruiesc copiii? Cei care daruiesc din proprie initiativa, desigur. Cei care nu daruiesc, stiu si ei (instinctual) ca nu trebuie sa daruiasca daca nu o fac din suflet. :) E doar o idee.
      Chiar ca sunt la tot pasul astfel de ocazii.

      Ștergere
  5. cand dai ceva e posibil sa primesti ceva in schimb. pe cand darul, esenta lui in asta consta, oferi cu drag ceva, bucuria celui ce o fera e cel putin la fel cu cea a celui care primeste...eu asa percep diferenta si, pentru mine asta inseamna a darui...

    pup Diana, faina sa-ti fie ziua! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, atunci cand daruiesti cu bucurie primesti bucurie. :)

      Multumesc, pandhora. Zi frumoasa sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  6. încep cu finalul - mulţumesc frumos pentru ocazia de a-l cunoaşte pe Mulford - şi date despre viaţa lui atât de intens trăită...
    fragmentul ales mi-a plăcut - cuvinte aparent simple dar care exprimă clar ceea ce simţim cu toţii !
    felicitări pentru postare !
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc pentru apreciere, draga prietena-japoneza. :)
    Da, cred ca e nativa aceasta "intelegere" a daruirii din suflet si ar trebui sa nu trecem peste aceasta intuitie si atunci cand nu simtim sa oferim - sau sa uram de bine - mai bine n-o facem.
    Iti doresc sa ai o zi excelenta! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu tine aflu multe informatii care altfel nu mi-ar parveni ușor. Si uite asa darul tau ajunge la mine imbogatindu-mă. Ce poate fi mai frumos?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Adriana! <3
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere