Solstițiul de iarnă. Tradiții și superstiții

În 21 decembrie 2025 iarna astronomică incepe la ora 17:03 - noaptea dintre 21 și 22 decembrie va fi cea mai lungă din an. Începând cu 21 decembrie, până la 21 iunie (solstițiul de vară), durata zilelor va crește, cea a nopților va scădea, evident. Aceasta se petrece în emisfera nordică a Pământului - în emisfera sudică e invers: in 21 decembrie începe vara astronomică.

De-a lungul timpului, acest moment a inspirat tradiții, ritualuri, sărbători asociate luminii - după solstițiu ziua începe să crească, ceea ce, in multe culturi, simboliza un nou început. Solstițiul de iarnă, simbolic, reprezintă moartea și renașterea, un punct ce marchează trecerea de la întuneric la lumină. În unele culturi, această noapte era văzută ca o luptă între întuneric și lumină, între rău și bine; Soarele/binele triumfa. (n.b. - înseamnă că in 21 iunie binele pierde lupta? 😊)

Gândire pozitivă e un concept relativ recent, și unii s-au gândit că n-ar fi rău să strecoare conceptul in materia tradițiilor strămoșești. Astfel, am întâlnit varianta: potrivit tradiției, in noaptea solstițiului de iarnă, oamenii (că doar nu spiritele) ar trebui să gândească pozitiv și să-și îndrepte rugile către cer pentru belșug și spor in anul care vine. Comentez, evident! Înțeleg fazele cu dezvoltarea personală, dar până și în domeniul tradițiilor?! În fond, de ce trebuie?! Și de ce doar pentru spor și belșug?! Ar fi gândire negativă ca cineva să se roage pentru sănătate, să se roage (și) pentru binele altora in fiecare zi?! Sau... e ca stupizenia "de Crăciun fii mai bun"? Aaa! Tot anul se roagă pentru sănătate și binele celorlalți și măcar la solstițiul de iarnă să fie pentru spor și belșug. Așa, da! 😃

Având în vedere acest simbolism - reînnoire - al solstițiului de iarnă există multe tradiții și ritualuri care s-au transmis din negura timpului; cele mai multe astfel de tradiții și ritualuri au farmec chiar (și) dacă numai pentru că aduc oamenii împreună.

Superstiții, tradiții și ritualuri la solstițiul de iarnă

Necunoscând cauzele unor fenomene naturale, stră-stră-stră-etc.-strămoșii noștri au vrut să se protejeze de forțe malefice, au încercat să îmbuneze zei etc. așa cum au crezut ei că funcționează. Astfel, au apărut ritualuri, care aveau legătură cu magia, pentru protecția casei, a animalelor, pentru sănătatea oamenilor și a animalelor.

Se spune că e bine ca niciun om să nu fie singur in cea mai lungă noapte din an; pentru a nu avea ghinion și a nu fi singur până la următorul solstițiu fiecare ar trebui să caute compania celor dragi, in principal, dar nu obligatoriu.

Reînnoire și regenerare

În negura timpului se practica sacrificarea animalelor (și a oamenilor, in unele culturi) pentru a marca regenerarea; azi, sacrificiile sunt simbolice: se taie și se arde un brad (sau un stejar). Sper că s-a renunțat la asemenea ritual sau, dacă mai e păstrat pe undeva, să fie tăiate și arse doar rămurele (in cel mai rău caz).

În unele regiuni, oamenii urcă pe dealuri și aprind torțe sau buturugi celebrând astfel reîntoarcerea Soarelui și lumina care va crește treptat. Alții, in noaptea solstițiului de iarnă, urcau pe munte cu torțe aprinse pentru a întâmpina Soarele, apoi se rugau și făceau petreceri in jurul focului - in unele sate mai sunt păstrate aceste obiceiuri.

În România s-a păstrat obiceiul sacrificării porcului, in 20 decembrie (de Ignat) - ritual pus în legătură cu solstițiul de iarnă, ca simbol al regenerării și al victoriei luminii asupra întunericului. Pentru mine, modul tradițional al sacrificării porcului pentru Crăciun este, a fost și va fi ceva teribil.

Colindatul cu și fără măști

La noi, tradițiile solstițiului de iarnă includ și colindatul. Unele grupuri de colindători poartă măști care simbolizează animale sau personaje mitologice: Capra, Brezaia, Borița, ca exemple. În timpul colindatului aceste personaje sunt omorâte simbolic în lupta dintre lumină și întuneric.

Spiritele morților pot da o raită pe pământ

Se credea că spiritele celor morți reveneau pe pământ pentru că poarta dintre lumea celor vii și a spiritelor avea densitate mică in noaptea cea mai lungă, și strămoșii puteau vizita casa familiei.

Pentru ca spiritele strămoșilor să găsească fără efort casa, și să știe că ar fi bine primite, la fereastră se lăsa o lumânare aprinsă și mâncare pentru spiritele bune. (n.b. - a nu se lasă lumânări aprinse - nesupravegheate - nici la fereastră, nici în alte locuri).

Celebrarea luminii. Aprinderea focului (in șemineu, in curte) simbolizează triumful luminii. Cine nu-și permite alt foc poate aprinde o lumânare albă sau galbenă pe care o lasă să ardă (sub supraveghere) până la capăt.

Protecția împotriva spiritelor malefice

Erau folosite plante considerate magice: vâsc, usturoi, pelin, tămâie; vâscul era considerat sacru și era atârnat la intrare pentru ca spiritele rele care ar profita de poarta dintre lumi să nu aibă acces.

După curățenia generală, casele erau purificate prin fumigații cu plante precum salvia, ienupărul, pelinul sau tămâia, insistându-se pe la colțuri. De asemenea, era aprinsă o lumânare albă sau o candelă (lăsate aprinse până dimineața) - ritualul simboliza întoarcerea Soarelui, și aducerea luminii in casă, revenirea luminii și speranței după perioada de întuneric.

Visele din noaptea solstițiului de iarnă

Se credea că visele din această noapte erau mesaje divine; pentru a fi vise clare, pentru a nu le uita, oamenii își așezau sub pernă un buchețel din ierburi considerate cu puteri protectoare: salvie, pelin sau mușețel.

Dorințele exprimate in noaptea solstițiului

Se spune că dorințele exprimate in această noapte se îndeplinesc. Astfel, unii oameni își scriu pe hârtie dorințele, planurile pentru anul care urmează, apoi ard hârtia la flacără unei lumânări, iar cenușa o risipesc în vânt.

Abundență și noroc pentru anul următor

Erau folosite simboluri ale fertilității: grâu, nuci, semințe. Așezau in casă un bol cu grâu încolțit sau semințe, simbolizând renașterea naturii. Dacă grâul creștea frumos se considera că anul următor era unul cu prosperitate.

Monedele de argint in apa folosită pentru spălarea feței in ziua solstițiului atrăgea norocul financiar.

Pentru sănătate și noroc în anul următor se ofereau ajutor și daruri celor mai puțin norocoși. În ziua solstițiului de iarnă, femeile ofereau daruri copiilor și oamenilor nevoiași. În trecutul îndepărtat se împărțeau frunze de laur și smochine.

Pentru a avea noroc în tot anul următor era de preferat ca prima persoană care intra în casă să fi fost un bărbat (o superstiție întâlnită și pentru prima zi din anul nou)

Feriga e o plantă care nu înflorește, ci se înmulțește prin spori, 😊 dar o superstiție spune că în nopțile in care se produce solstițiul înflorește feriga și cine surprinde acest moment va avea noroc în casă și în dragoste.

Calendarul din decembrie

În calendarul gregorian, luna decembrie este prima lună de iarnă și ultima lună din an – asta, în emisfera nordică; în emisfera sudică e începutul verii.

Iarna astronomică începe în 21 decembrie – Solstițiul de iarnă, când va fi cea mai scurtă zi din an și noaptea cea mai lungă. Solstițiu înseamnă „soare nemișcat”. De la Solstițiu, ziua începe să crească și noaptea se scurtează.

Decembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și septembrie.

Originea denumirii

Denumirea derivă din latinescul „decem” = zece și sufixul „bris” = a purta, în calendarul roman utilizat până în anul 45 i.Hr., când a fost înlocuit cu cel iulian, fiind a zecea lună a anului. Grecii antici dedicaseră luna decembrie zeului marii, Poseidon.

În calendarul popular românesc, luna decembrie e numită Undrea (în Muntenia și Transilvania); în Banat, Moldova și Oltenia apare cu denumirea „Andrea” și, uneori, Îndrea. Se presupune că denumirea provine de la numele Sfântului Andrei (numit în unele locuri Andreiu) – apostolul care ar fi ajuns în zona Dunării pe la sfârșitul toamnei, începutul iernii: „Andrea, cap de iarnă”.

Chiar dacă asaltul profanului este fără precedent în zilele noastre cred că farmecul gândirii magice nu trebuie total ignorat pentru că ține de o cunoaștere mai subtilă și mai sensibilă, caracteristică și străbunilor.

Superstiții despre vreme în decembrie

Dacă începutul lui decembrie va fi geros așa va fi zece săptămâni; dacă în decembrie e ger bun va fi vara secetoasă și călduroasă, iar dacă va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă; când câinii latră la lună urmează ger mare; gerul și neaua din decembrie vestesc grâu mult - Indrea geros aduce an mănos, Crăciun negru, Paști albe; de va fi Crăciun ploios, vor fi Paștile friguroase; Moș Crăciun zăpădos prevestește an mănos; când porcii de îngrășat mănâncă bine, va fi timp senin; de se arată multe gâște sălbatice și iepurii se apropie de sat, va fi iarnă grea; spălarea cu prima zăpadă se crede că face fetele frumoase și drăgăstoase; dacă va ninge în Indrea, va ploua mult în Cireșar, de nu poți săpa cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Indrea și vreme bună, atunci în Cireșar va fi secetă mare, de nu poți săpa cucuruzul de tare ce e locul.

Sărbători religioase în decembrie

4 decembrie – Sfânta Varvara (sau Barbara), protectoarea femeilor și minerilor, cinstită și de ortodocși și de catolici. Era o femeie bună, care a devenit sfântă după moarte. Pentru a o celebra pe sfântă minerii nu intră în mină de ziua ei, ci petrec – se spune că sfintei îi plac veselia și glumele. În jurul ei s-au țesut mai multe legende: este și una dintre cele trei stele de lângă Luna, stele care păzesc lumea de Antihart, care vrea să o mănânce; printr-un blestem a fost închisă într-un cărbune și numai o zi pe an poate ieși să răsufle și să se bucure; în unele povești e văzută ca sora Sfântului Nicolae, în altele ca fiind mama acestuia (tatăl fiind Sfântul Sava).

Superstiții de Sfânta Varvara

În unele zone se spune că sfânta umblă cu un pahar de moarte, motiv pentru care ziua ei era păstrată cu sfințenie, fiind periculoasă mai ales pentru copii – cădeau pradă vărsatului sau bubelor. Ziua de 4 decembrie este a doua zi a Bubatului (v. mai jos, la „Tradiții”) și oricine muncește sau chiar mănâncă fasole riscă să se umple de bube.

6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae; ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, al călătorilor, al fetelor nemăritate, al mireselor și, mai ales, al copiilor mici.

7 decembrie – Sfânta Muceniță Filofteia. Filofteia, în greacă ar însemna „iubitoare de Dumnezeu”). A trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, dar nu se știe dacă era din neam de români sau de bulgari. Pentru că a dovedit milă față de oamenii sărmani, tatăl ei a ucis-o (avea doisprezece ani).

12 decembrie – Sfântul Spiridon al Trimitundei. S-a născut în jurul anului 270, în Cipru, și a fos păstor de oi; după moartea soției a ales să ducă o viață ascetică; ajunge episcopul Trimitundei (localitate de lângă Pafos), participă la primul sinod ecumenic de la Niceea (anul 325). A fost prins în timpul persecuției, schingiuit și întemnițat. Trece la cele veșnice în 12 decembrie 348, în Cipru. Moaștele sale sunt astăzi în Kerkyra – Corfu. În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfântului Spiridon sunt schimbați – se spune că se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în lumea întreaga. De aici și denumirea de „sfântul călător”.

Legende despre Sfântul Spiridon

O legendă spune că Spiridon este un sfânt născut numai din tată. Este protectorul ciubotarilor. Conform unei credințe populare, pentru a dovedi existența Sfintei Treimi, sfântul Spiridon strânge o cărămidă în pumn până când focul urcă la cer, apă curge pe pământ și lutul rămâne în palmă.

Se spune că în această perioadă ziua crește cât sare cocoșul de pe gard.

15 decembrie – Sfânta Muceniță Suzana a trăit în vremea împăratului Maximian. Tatăl ei era păgân și mama evreică, și erau de loc din Palestina. Sfânta a primit botezul în Hristos de la episcopul Silvan. După ce i-au murit părinții a împărțit averea săracilor, a eliberat robii, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a tuns părul și a intrat într-o mânăstire de călugări spunându-și Ioan. A trăit acolo, în liniște, 20 de ani. Într-o zi a venit la mânăstire o schimnică și crezând-o pe Suzana bărbat a îndemnat-o la desfrânare; pentru că a fost refuzată a mințit pe stareț că Ioan a vrut s-o necinstească. A aflat episcopul, care a certat pe stareț și acesta din urmă a vrut să descălugărească pe Ioan. Sfânta Suzana, aflând aceasta, a cerut să vină la ea doua fecioare și doua diaconițe și le-a povestit cum stau lucrurile. A aflat și episcopul și tare s-a mirat; a hirotonosit-o diaconiță și a poruncit să fie stareță. Sfânta a făcut multe minuni în numele lui Hristos și a suferit mult pentru credința ei, fiind supusă diferitelor chinuri și apoi aruncată în foc.

18 decembrie – Cuviosul Daniil Sihastru;

25 decembrie – Nașterea Domnului (Crăciunul). Este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Isus Hristos. În mentalitatea creștină primitivă, moștenită de la lumea veche, accentul se punea pe ziua morții și a învierii divinităților adorate, nu pe ziua nașterii lor – la fel și în cazul mucenicilor și sfinților; de aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat tot în jurul morții și al învierii Sale. Astfel, Nașterea Domnului e considerată, în general, o sărbătoare mai nouă. Pare a fi prima sărbătoare cu specific creștin, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche că Paștele sau Rusaliile, a căror origine e în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

În ziua de 24 decembrie se ajuna (obicei existent din secolul al IV-lea), se făcea slujba în cadrul căreia erau botezați catehumenii (ca la Paști , Rusalii și Florii), se citeau „Ceasurile mari sau împărătești” – numite astfel pentru că în Bizanț luau parte la ele și împărații, iar la români domnitorii cu toată curtea lor. Tot în ajun, preoții și cântăreții umblau cu icoana Nașterii pe la casele credincioșilor să le vestească marele praznic de a doua zi. Postul Crăciunului (14 noiembrie – 24 decembrie) s-a instituit în timp, ca mijloc de pregătire pentru întâmpinarea sărbătorii.

Ziua Nașterii era zi de repaus – chiar și sclavii erau scutiți de corvezile obișnuite. Era interzisă „plecarea genunchilor” până în ajunul Bobotezei (regula e păstrată și azi).

Ziua e cunoscută și ca ziua de Moș Crăciun.

26 decembrie – Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana;

27 decembrie – Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos. Era iudeu de neam, din seminția lui Avraam. După întemeierea Bisericii numărul creștinilor creștea și se mărea astfel și numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor și atunci au fost aleși din cadrul comunității șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, care aveau menirea de a supraveghea bună rânduială la mesele comune, să slujească în cadrul slujbelor religioase; ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau și ajutau la desfășurarea cultului, aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Primul ales dintre acești șapte bărbați a fost Ștefan (ceilalți sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae).

Sfântul Ștefan propovăduia cu multă putere pe Hristos. Saducheii și fariseii au pus niște bărbați să spună că l-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și Dumnezeu – blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în fața sinedriului, Ștefan i-a înfruntat pe judecători și aceștia au cerut să fie ucis cu pietre. Se crede că a fost pus în mormântul unui creștin – exista obiceiul ca cei uciși cu pietre să nu fie înmormântați în cavoul familiei. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

Tradiții în decembrie

4-5 decembrie (alte surse amintesc alte date) – Zilele Bubatului. Superstiții: femeilor le e interzis să țeasă, să coasă sau să spele rufe, pentru a-și feri copiii de vărsat. Copiilor le era interzis să mănânce boabe de porumb, fasole sau semințe de dovleac – să nu le iasă bube. În unele locuri, pentru a fi feriți de bube, femeile coceau două turte: una unsă cu miere, care se dădea de pomană, și una unsă cu dulceață, care se punea la streașina casei.

20 decembrie – Ignatul (tăierea porcului) este un vechi ritual precreștin – strămoșii celebrau apropierea solstițiului printr-un sacrificiu. La schimbarea anului, credeau străbunii din negura istoriei, trebuie să se facă sacrificii, oamenii temându-se că altfel Soarele nu va mai răsări. La fel ca razele soarelui, sângele are puterea de a purifica spațiul și făpturile, de a încuraja renașterea soarelui, de a risipi amenințările malefice.

În calendarul popular românesc era cunoscut și ca zeu al focului terestru și al luminii solare – numele său derivă din latinescul ignis = foc.

Superstiții de Ignat

Nu se lucrează; femeile care nu respectau regula erau pedepsite de Înătoarea (divinitate răzbunătoare – se spune că e perechea lui Ignat), un personaj mitic asemănător Joimăriței. Porcii care nu sunt tăiați acum nu se mai îngrașă. La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși, pentru că atunci porcul moare greu, iar carnea nu mai e bună.

Porcul, arată unele surse ar fi o reprezentare neolitică a spiritului grânelor și vegetației. Pe data acestor ceremonialuri precreștine s-a suprapus sărbătoarea creștină Sfântul Mucenic Teoforul (sau Sfântul Ignatie).

21/22 decembrie – Solstițiul de iarnă. Îi sunt dedicate o mulțime de structuri megalitice în Europa, cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu; chiar și popoarele care utilizau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.

Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare care marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în Mesopotamia. Sărbătoarea dura 12 zile și avea scopul să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.

Pentru alții, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind ciclul anotimpurilor. Romanii îl sărbătoreau pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii.

24/25 decembrie – Butucul de Crăciun, un obicei astăzi dispărut a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi. Era un trunchi de brad tăiat (jertfit) și ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24 spre 25 decembrie – simboliza moartea și renașterea anuală a divinității; unele surse spun că este substitut fitomorf al zeului autohton Crăciun.

24 decembrie – Moș Ajun, un om cumsecade, fratele mai mic al lui Moș Crăciun. Se merge la colindat pe la casele gospodarilor (mai puțin la casele îndoliate) pentru a se ura de bine.

Copiii umblă cu Moș Ajunul în prima parte a zilei și în schimbul urărilor primesc mai ales nuci și covrigi. Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus.

Flăcăii porneau la colindat după lăsarea serii. Colindătorii primeau în dar mâncare și băutură: colaci împodobiți, carne afumată, cârnați, rachiu sau vin.

Colinda se cânta întâi la ușă sau la fereastră, vestind sărbătoarea, apoi în casă, unde se cânta colinda cea mare, colinda gospodarului.

Gazda era întotdeauna întrebată dacă primește colinda (celor care nu primeau li se spuneau strigături batjocoritoare – descolindat; acest obicei nu e întâlnit în toată țara).

Datina este de a se împărți bucate, atât în numele morților, cât și ca semn de belșug – dăruitul de bani nu ține de tradiție.

Moș Ajunul este singurul colind la care participă băieți și fete (toți fiind copii neprihăniți), ulterior, Plugușorul fiind colindul băieților, iar Sorcova este atribuită fetelor.

În perioada ce urmează se credea că spiritele morților coboară pe pământ și, de aceea, pe masa din ajunul Crăciunului se pune hrană și pentru morți: turte înmuiate în sirop de zahăr și presărate cu nucă pisată, colivă (grâu fiert cu miere), cozonaci sau prune fierte. Aceste alimente erau date de pomană în dimineața de Crăciun.

Azi se împodobește bradul și se fac ultimele pregătiri pentru ziua care urmează: Nașterea Domnului (Crăciunul).

31 decembrie - Noaptea Anului Nou. În tradiția populară anul este o personificare a Soarelui; se numește An Vechi înainte de a muri la miezul nopții și An Nou după ce renaște – în epoca bronzului cultul solar a înlocuit pe cel al fertilității.

În folclorul românesc trecerea de la un an la altul e marcată printr-un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie) care simbolizează cele 12 luni ale anului pe parcursul cărora anul crește, se maturizează, îmbătrânește și moare. Acest ciclu de 12 zile e împărțit în două perioade: între 25 decembrie și miezul nopții de Anul Nou – o perioadă considerată nefastă, în care timpul se degradează, noaptea se mărește, duhurile rele umblă pe pământ, se pomenesc strămoșii. A doua perioadă, între miezul nopții de Anul Nou și Bobotează (6 ianuarie) – au loc practici de divinație, de alungare a spiritelor malefice.

Ideea că în această perioadă spiritele morților vin pe pământ își are originea într-o credință străveche conform căreia înaintea unui nou an se anulează ordinea firească a lucrurilor, timpul și spațiul degradându-se până la starea primitivă de haos. Ritualurile din cele 12 zile vizează restaurarea simbolică a lumii.

Noaptea Anului Nou reprezintă un motiv de veselie și voie bună - felul în care omul începe anul este decisiv pentru cel care va urma. Tradițional, numele trecerii dintre ani este Îngropatul anului sau Înnoirea anului, termenul de revelion fiind introdus recent.

Superstiții de Anul Nou

Cine doarme în noaptea dintre ani va fi leneș tot anul.

Fetele care vor să-și vadă ursitul în vis își pun puțin busuioc sub limbă înainte de a merge să doarmă.

În această noapte se văd arzând comorile îngropate și pot fi dezgropate în siguranță numai cele care se văd după miezul nopții. Tot acum se deschid cerurile, dar numai oamenii cu suflet bun pot vedea.

Aveau loc unele ritualuri de purificare, de gonire a spiritelor malefice: se treceau vitele prin foc, oamenii săreau peste foc și se stropeau cu apă, se scăldau în rău; se ardea rășină (sau substanțe urât mirositoare), se ungeau cu usturoi pragurile ușilor, animalele și membrii familiei (sau se ținea un cățel de usturoi în buzunar), se făcea zgomot pentru alungarea duhurilor rele.

Obiceiuri de Anul Nou

Flăcăii se organizează în cete și merg cu Plugușorul sau cu Buhaiul, fac jocuri cu măști.

Bătrânii, așezați lângă foc, încercau să afle cum va fi vremea în anul următor; pregăteau 12 felii de ceapă (una pentru fiecare lună a anului) și le umpleau pe jumătate cu sare. În dimineața de Sfântul Vasile (1 ianuarie) „citeau” foile: în felia unde era mai multă apă însemna că acea lună urma să fie ploioasă, dacă sarea era ca în seara anterioară luna era cu seceta, dacă sarea era jumătate uscată și jumătate umedă luna era schimbătoare.

Zile naționale și internaționale în decembrie

1 decembrie – Ziua Naționala a României; Ziua Internațională a luptei împotriva SIDA ♦ 2 decembrie – Ziua Internațională a abolirii sclaviei ♦ 3 decembrie - Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități (din 1992, ONU) ♦ 5 decembrie – Ziua războinicilor ninja (din 2003); Ziua internațională a voluntariatului (din 1986, ONU); Ziua internațională a solului (din 2002, ONU) ♦ 7 decemebrie – Ziua internațională a aviației civile (din 1994, oficială ONU) ♦ 8 decembrie – Ziua Constituției României ♦ 9 decembrie – Ziua internațională a anticorupției (din 2003, ONU); Ziua internațională a comemorării demnității victimelor genocidului și de prevenire a acestei infracțiuni (din 2015, ONU) ♦ 10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului (din 1950, ONU) ♦ 11 decembrie – Ziua internațională a munților (din 2002, ONU) ♦ 18 decembrie – Ziua internațională a emigranților (din 2015, Organizația Internațională pentru Imigrație) ♦ 20 decembrie – Ziua internațională a solidarității umane (din 2006, ONU); Ziua mondială a lătratului (funny); ♦ 27 decembrie – Ziua „Nu deranjați” (funny) ♦ 28 decembrie – Ziua jocului de cărți (funny) ♦ 31 decembrie – Ziua luării deciziilor (funny)

Imagine de Willgard Krause de la Pixabay